sâmbătă, 30 ianuarie 2016

Vrei stare de bine???

Avem nevoie de oameni fără măşti

Cu mască, fără mască

Situaţiile neplăcute fac parte în mod normal din viaţa noastră, nu sunt excepţii şi nu se întâmplă doar unora care ar fi catalogaţi şi etichetaţi de colegi/prieteni "oameni slabi". 
Oamenii MÂNDRII sunt cei care afişează o stare de siguranţă permanentă, încercând să le arate celorlalţi că sunt perfecţi. Dar ştim deja, oameni perfecţi nu există. Clar! Ei doar încearcă să îşi rezolve propriile conflincte interioare, propriile frustrări, crezând că dacă afişeză o stare de siguranţă păcălesc pe cei din jur că sunt perfecţi sau puternici. 
Când îi întâlniţi pe cei care se cred perfecţi, evitaţiii! Nu vă pot ajuta cu nimic, prin tot ceea ce fac vor dori doar să scoată în evidenţă cât sunt ei de puternici şi cât eşti tu de slab. Au o mare satisfacţie să umilească(deşi uneori nici nu sunt conştienţi, nu recunosc nici faţă de ei) de fapt prin asta consideră că ei se ridică deasupra ta, a celorlalţi. Din păcate şi pentru ei această "luptă" de a se dovedi fără cusur e grea, pentru că în loc să se vindece, se scufundă. Nu te poţi minţi la nesfârşit. Foloseşti măşti, măşti, măşti, dar vine o vreme când se cere un preţ pentru toate, pentru ipocrizie, falsitate, minciună, invidie, răutate, nedreptate. Cel mai periculos este pentru cei care nici nu mai conştientizează că poartă măşti, nici nu mai ştiu cine sunt. Dar, ei au decis să poarte măşti, să se identifice cu ele, să piardă contactul cu propria identitate. E alegerea lor. Însă, cum îi recunoaştem şi cum ne îndepărtăm de ei? Simplu, îi identificaţi după comportament şi ne îndepărtăm lăsându-i să creadă că sunt perfecţi. În "lupta" cu ei pierzi oricum. Iar atunci când cauţi un umăr pe care să plângi, de fapt, nici nu doreşti să câştigi ceva, decât să fii ASCULTAT, ÎNŢELES, CONSOLAT. Toţi avem nevoie de asta, toţi suntem oameni cu calităţi şi defecte, cu zâmbete şi lacrimi, cu puncte tari şi puncte slabe. TOŢI, FĂRĂ EXCEPŢIE! Cei care nu recunosc asta nu vă pot fi de nici un ajutor. Ei nu vor vedea niciodată nevoia ta de ajutor, ci nevoia lor de mărire sau "mângâiere"a adevăratei identităţi problematice.


Ignoraţi persoanele din jur care nu văd niciodată ce simţiţi, ce vă doare, care vă spun că numai vouă vi se întâmplă, că vă plângeţi, că nu aveţi dreptate. E clar că aceste persoane nu au ce căuta în jurul vostru, căutaţi oameni empatici, dispuşi să vadă ce simţiţi, se gândiţi. 

Cum îi recunoaştem pe cei care nu ne pot fi de ajutor?
Sunt persoanele care vă răspund când încercaţi să comunicaţi cu ei: "numai ţie ţi se întâmplă, mie nu mi se întâmplă niciodată" sau "cum ai putut face aşa ceva?", "ce te mai gândeşti la asta?", "da, şi ce vrei acum", "şi, care-i problema?"  Aceste persoane e clar că nu sunt cele de care aveţi nevoie. Nu avem nevoie de ordine de genul: "termină!", "nu te mai gândi!", "nu te mai plânge!" etc. Aceste ordine agravează starea emoţională şi ne determină să ne interiorizăm sau să afişăm o stare emoţională falsă, pentrua evita criticile celor din jur. Nimic mai sigur că problemele noastre se vor agrava, fie vom recurge şi noi la măşti, fie vom minţi că suntem bine pentru a evita judecăţile răutăcioase care acutizează starea emoţională, situaţii care duc sigur şi inevitabil la stare de disconfort psihic, apoi apar tulburările grave emoţionale: anxietate generalizată, atac de panică, depresie, suicid etc.

Soluţia? 
Alegeţi să aveţi în jurul vostru colegi/prieteni care ştiu să asculte, care înţeleg ce doriţi să transmiteţi, care au capacitatea de a înţelege trăirile voastre, colegii/prietenii care vă vor răspunde: "înţeleg că nu te simţi confortabil cu asta", "e important să te descarci", "vorbeşte, sunt aici pentru tine", "e important pentru mine ce simţi tu", "a fost o experienţă neplăcută într-adevăr".

 Aceştia sunt colegii/prietenii adevăraţi, dispuşi să asculte, să empatizeze, să înţeleagă, pe ei vă puteţi baza. Ei vă sunt cu adevărat de folos, pentru că se vor concentra pe ceea ce SIMŢIŢI, nu pe ceea ce aţi greşit, grăbindu-se să vă judece. Ei se vor grăbi să vă ia de mână, să vă ia în braţe, să vă transmită clar că este acolo doar pentru nevoia voastră, gesturi simple care ajută să vă descărcaţi, să vă eliberaţi, să vă echilibraţi psihic.
Psiholog: Diana Rădăuceanu

Esti epuizat? Ce este de facut?

Cu totii auzim din ce in ce mai des in zilele noastre vorbindu-se despre stresul la locul de munca, dar poate nu toata lumea cunoaste faptul ca acesta se poate exprima chiar sub forma unei boli-respectiv Sindromul Burnout.


Termenul de “burnout” a fost folosit pentru prima data de psihologul american  Herbert Freudenberger in 1970 pentru a descrie problemele severe de sanatate care pot apare in anumite situatii asupra organismului persoanelor cu profesiuni de “ajutorarea  celorlalti”: medici, asistente, profesori, functionari publici etc. 
In prezent este unanim acceptat ca orice profesie poate determina aparitia acestui sindrom asupra pacientilor.
Conditiile de viata si de munca stresante pot pune oamenii sub o presiune extrema, pana cand acestia se pot simti epuizati, in imposibilitatea de a mai putea face fata conditiilor obisnuite de munca. 
Stresul la locul de muncă poate declansa o serie de  simptome fizice și psihice. 

Un studiu realizat de Agentia Europeana de Siguranta si Sanatate la locul de munca arata faptul ca cel putin 22% din populatia angajata este afectata la un moment dat de Sindromul de burnout. Astfel, s-a sonstatat ca  una din cinci vizite la medicul de familie are ca substrat aceasta afectiune.
Principalele cauze ale Sindromului de stres la locul de munca sunt: suprasolicitarea permanenta sau contestarea, un volum mare sau prea mic de munca( pot provoca in egala masura stres sau disconfort); conflictele intre colegi; frica permanenta de a ramane fara loc de munca;  legiferarea unor noi  modalitati  de angajare (contracte pe perioada determinata, externalizarea unor servicii pentru minimalizarea costurilor etc) pot fi  factori predispozanti in special pentru persoanele in varsta care nu se mai adapteaza noilor cerinte. 
Referitor la semnele  si simptomele  Sindromului de Burnout putem aminti: depresia, scaderea interesului pentru activitatile care anterior provocau placere, eficienta scazuta la locul de munca si  activitatile sociale, nivel scazut al energiei, oboseala, anxietate(neliniste), insomnii insotite de  oboseala pe parcursul zilei, scaderea performantelor la locul de munca si in relatiile sociale, reducerea capacitatii de concentrare si memorizare, iritabilitate, izolare sociala , afectiuni  gastro-intestinale sau cardiovasculare, cefalee, palpitatii, scaderea libidoului.
Tratarea superficiala a acestor simptome se poate asocia cu un comportament nesanatos : consum crescut de alcool, fumat excesiv, alimentatie dezechilibrata, neglijarea sanatatii  si a familiei.  
Simptomele intalnite in „Burnout” pot avea drept  cauze  si alte afectiuni psihice sau psihosomatice cum ar fi:  depresia, tulburari de anxietate sau Sindromul de Oboseala Cronica. 
Este deosebit de important  ca persoanele care prezinta semnele si simptomele amintite anterior  sa efectueze un consult psihiatric .

Impreuna cu medicul specialist psihiatru se va stabili diagnosticul corect  si se vor cauta cauzele posibile care au dus la aparitia bolii in scopul de a gasi metodele cele mai eficiente de preventie si de tratament.
Dr. Ovidiu - Mario Pena, Medic Specialist Psihiatru , Doctorand in psihiatrie

Sindromul burnout

Nu e oboseală, nici stres
Condiţiile de trai tot mai dificile din ultimii ani reprezintă o presiune psihică uriaşă.

Raport inechitabil: efort-răsplată
„Sindromul burnout nu înseamnă doar oboseală. Oboseala este o stare normală când munceşti mult. Nu înseamnă nici stres. Stresul poate fi benefic, te poate ajuta să te mobilizezi să finalizezi sarcinile la serviciu în timp util. Sindromul burnout este, pur şi simplu, un sentiment de epuizare, un stres emoţional cauzat de un raport inechitabil între cât de mult muncim, cât de eficient şi felul în care suntem răsplătiţi sau apreciaţi pentru asta“, explică medicul psihiatru Alexandru Paziuc. 

De la stres la sindrom burnout

Stresul prelungit poate accentua sau cauza unele conditii medicale nefavorabile: hipertensiune, atacuri vasculare, boli de inima, ulcer, migrene, cancer, alergii, astm, artrita reumatoida etc. Totodata, stresul cronic afecteaza gandirea limpede, duce la pierderea energiei, scade performanta la locul de munca, afecteaza sau intrerupe relatiile cu ceilalti si, in general, erodeaza calitatea vietii.

Agentia Europeana pentru Securitatea si Sanatatea Muncii estimeaza faptul ca o treime dintre medici si  o parte semnificativa apopulatiei sufera de burnout, iar 10% dintre ei ajung sa aiba deteriorari grave ale starii de sanatate, cum ar fi depresia severa sau alte tulburari psihiatrice, boli degenerative, abuzul de alcool sau droguri.
 Simptome de stres excesiv
-anxietate, iritabilitate, depresie;
-apatie, pierderea interesului pentru job;
-probleme cu somnul;
-oboseala generalizata;
-probleme de concentrare;
– tensiuni musculare;
-durere de cap;
-afectiuni gastrice;
-retragere sociala;
-pierderea apetitului sexual;
-utilizarea de alcool sau droguri pentru a face fata, etc. ƒ
 Raspunsul la stres
Hans Selye a numit acest raspuns la stres „sindromul general de adaptare”, care se caracterizeaza printr-o evolutie in trei etape: de alarma, de rezistenta si de epuizare. Sindromul Burnout (a arde complet) reprezinta stresul cronic la locul de munca.
Acesta se dezvolta lent, fara simptome si duce la epuizare emotionala si retragere sociala. Se manifesta printr-o stare de epuizare fizica, emotionala si mentala cauzata de implicarea pe termen lung in situatii solicitante emotional.
 La acest stadiu se poate ajunge indeplinind urmatoarele conditii:
-asteptari prea mari
-munca multa cu rezultate slabe, nesatisfacatoare
-efort crescut dar fara rezultate palpabile
-lipsa viziunii si a sperantei ca situatia se va remedia
-furie indreptata catre ceilalti
-epuizare psihica si fizica
-durere psihica manifestata prin cinism
-aparitia sentimentelor de disperare si lipsei de speranta
-pierderea sperantei intr-un viitor apropiat sau indepartat mai bun
-colaps fizic manifestat prin diverse afectiuni psihosomatice (ulcer, cancer, boli ale pielii, dureri de cap etc.) si colaps psihic exprimat prin nevroze, depresie, schizofrenie, psihioza maniaco-depresiva, tulburari delirante etc.
Astfel, persoana afectata de sindromul burnout se distanteaza de ceilalti si incepe sa ii priveasca pe acestia intr-un mod impersonal, deoarece nu mai are resurse emotionale si fizice, isi reduce realizarile personale si detine un grad ridicat de epuizare emotionala, se simte golita, incapabila sa mai ofere ceva si devine foarte vulnerabila la factorii stresori din mediu.
Starea de burnout este cauzata de expunerea prelungita la stresul profssional si de cele mai multe ori este insotita de depresie. Fazele urmatoare se pot croniciza daca nu se iau masuri din timp.
Este important sa existe si sa se pastreze un echilibru intre somn, munca si relaxare. Cei 3 opt, 8 ore de munca, 8 ore de relaxare si 8 ore de odihna, si-au pierdut demult valoarea.
Pe fondul situatiei economice actuale, unora le este din ce in ce mai greu sa faca fata provocarilor de la locul de munca. In unele situatii, stresul se manifesta intr-o proportie mai mare si pe fondul stresului propriu: probleme personale de sanatate, neintelegeri  in cuplu, un copil bolnav, un parinte bolnav etc.
Astfel, ajunsi la serviciu, se supraaglomereaza cu alte tensiuni ce tin de locul de munca: deadline-uri, volum crescut de munca in unelele zile, interrelationarea deficitara cu unii colegi, un sef prea autoritar etc
Ce e de facut
Stresul este „mecanismul” care provoaca toate marile schimbari din natura pe fondul luptei continue dintre contrariile existente: alb-negru, rece-cald, bun-rau, mare-mic, fluid-solid, dulce-sarat etc.
Dar stresul excesiv interfereaza cu productivitatea si reduce sanatatea fizica si emotionala, asa ca este important sa gasim modalitati de a-l tine sub control.
Din fericire, exista o multitudine de lucruri care se pot face pentru a gestiona si reduce stresul la locul de munca si in alte aspecte ale vietii personale sau de cuplu.
Este important:
-sa iti stabilesti asteptari realiste
-sa accepti faptul ca este important sa ai mici pauze de relaxare si detensionare
-sa te alimentezi suficient
-sa consumi o cantitate mica de zaharuri pentru a-ti furniza energie
-sa rationalizezi eforturile in functie de rezultatele pe care le doresti
-sa stabilesti obiective clare si precise
-sa incerci sa privesti si celalata jumatate a paharului sau partea frumoasa a vietii, acordandu-ti timp sa respiri constient prin exercitii de respiratie care te conecteaza la o gandire mai limpede si o emotionalitate mai relaxata
-sa speri intr-un „maine” mai senin
-sa ai incredere in tine si in faptul ca totul este relativ.
Chiar si o stare de supraincarcare se poate spulbera ca din senin prin:
– folosirea constienta a constiintei, respectiv evadarea din zona de stres
– incarcarea cu energie pozitiva prin conversatii usoare cu colegii de serviciu sau un prieten drag care ne poate furniza un zambet
– observarea elementelor din natura (flori, pasari, animale)
– vizualizarea de fotografii cu elemente naturale (munte, mare, apus de soare, rasarit de soare)
– auditia unei arii muzicale (Mozart, Beethoven, Porumbescu, Enescu)
– lecturarea unei carti bune
– tinerea unui jurnal al starilor sufletesti pentru monitorizarea acestora.
Starile si simptomele aparute pot fi ameliorate prin:
– gandire pozitiva
– practicarea unui sport
– plimbarile in aer liber
– petrecerea unei parti a timpului liber in natura
– renuntarea la iluzii
– construirea mentala a unui viitor mai bun
– renuntarea la tendinta de a  ii invinovatiti pe altii pentru nereusitele personale
– reluarea legaturilor cu prietenii si familia
– refacerea resurselor prin  concediu, odihna, sport, relaxare, deconectare
In cazul in care consideri ca nu te poti mobiliza singura intr-o directie constructiva poti cere ajutorul unui specialist. Astfel, traseul refacerii fizice si psihice dupa bombardamentul stresului poate deveni mai usor.
Autor: Simona Druncea, psiholog clinician si consilier psihologic de orientare C.G. Jung,


luni, 18 ianuarie 2016

Cuvintele...


Indicatori de performanta



"Indicatorii strategici ofera informatii conducerii unei compani: profit la capitalul investit, risc versus oportunitate, profit la active utilizate, cifra de afaceri, cota de piata, pret actiuni, satisfactia angajatilor si cea a clientilor. Indicatorii manageriali ofera informatii managementului - disponibilitatea resurselor, planificare versus efort, cost la venit versus buget. Indicatorii operationali ofera informatii asupra performantelor individuale - relationati de procese, activitati, produse, specificatii, proceduri, eficienta", explica Monica Minoiu.
Adrian Brudan spune ca printre cei mai utilizati si recomandati indicatori de performanta pentru companii, in functie de strategie si obiectivele strategice,se numara:
1. Marja de profit net.
Adrian Brudan mentioneaza ca acesta este un indicator recomandat pentru benchmarking-ul la nivel de industrie.
2. Livrarea la timp si in conformitate cu asteptarile clientilor, cum sunt prevazute in contractul de servicii/de livrare, fiind un indice de performanta operational.
"Indicatorul se preteaza atat firmelor producatoare sau care comercializeaza bunuri, cat si in cazul celor ofertante de servicii", adauga Adrian Brudan.
3. Clienti profitabili
"Desi de multe ori este greu de monitorizat, indicatorul poate oferi premise esentiale pentru luarea unor decizii strategice in raport cu portofoliul si segmentele de clienti", subliniaza Adrian Brudan.
 

Definirea indicatorilor cheie de performanta


"Indicatorii cheie de performanta ajuta la cuantificarea realizarii unui rezultat, oferind vizibilitate in raport cu performanta indivizilor, echipelor, departamentelor si organizatiilor, permitand factorilor de decizie sa ia masuri in vederea realizarii obiectivelor dorite", spune Adrian Brudan.

"Nu tot ce poate fi masurat reprezinta indicator de performanta. Exista informatii, de exemplu, numarul de facturi, de rebuturi, de angajati, care nu trebuie sa fie neaparat considerate indicatori de performanta si care servesc uneori doar ca niste cuantificari ale unei situatii date, fara scop comparativ sau de predictie", subliniaza Monica Minoiu.
Indicatorii cheie de performanta raspund unor intrebari precum: "Unde suntem?", "Unde vrem sa ajungem?", "Cum facem asta?", oferind informatii cu privire la stadiul curent, comparatii de piata, target viitor.
"Se impune o selectie clara a indicatorilor cheie de performanta ca fiind acei indicatori care: K - furnizeaza avantaj competitiv, legat de obiectivele strategice, legat de functionarea unitatii de afaceri in mod direct; 
P - sunt legati de performanta in mod direct, clar masurati, cuantificati, cu cauze de influenta prestabilitate; 
I - asigura comparabilitate fata de diverse referinte, orientat catre corectii viitoare si care nu explica evenimente istorice", explica Monica Minoiu.

Indicatorii cheie de performanta (Key Performance Indicators, KPI) sunt elemente de baza ale procesului de masurare si monitorizare a performantei.

Indicatorii cheie de performanta pot fi strategici, manageriali sau operationali, masurand trei elemente - activitatea, profitabilitatea si productivitatea. 

KPI ajuta la cuantificarea realizarii unui rezultat, oferind vizibilitate in raport cu performanta indivizilor, echipelor, departamentelor si organizatiilor.

KPI permit factorilor de decizie dintr-o companie sa ia masuri in vederea realizarii obiectivelor dorite.

Indicatorii cheie de performanta raspund unor intrebari precum: "Unde suntem?", "Unde vrem sa ajungem?", "Cum facem asta?".

Cum se realizeaza o analiza SWOT


Analiza SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats) reprezinta un pas important in analizarea situatiei unei firme. Evaluarea punctelor forte (strengths), a slabiciunilor (weaknesses), a oportunitatilor de piata (opportunities) si a amenintarilor (threats) prin intermediul unei analize SWOT este un proces foarte simplu care poate oferi o perspectiva noua in ceea ce priveste potentialele probleme si puncte critice care afecteaza o firma.
Analiza SWOT incepe prin efectuarea unei anchete a punctelor forte si a slabiciunilor interne din organizatie. Vei observa apoi oportunitatile externe si amenintarile care pot afecta organizatia, bazandu-te pe caracteristicile pietei si in functie de mediul general de afaceri. In aceasta etapa, schiteaza doar ideile principale din cele patru categorii. Vei dezvolta si revizui aceste idei in etapa de redactare a planului de marketing.
Scopul principal al analizei SWOT este de a identifica si atribui fiecare factor semnificativ la una din cele patru categorii: puncte tari, slabiciuni, oportunitati si amenintari, astfel incat sa obtii o perspectiva obiectiva a situatiei firmei. Analiza va reprezenta un instrument util in dezvoltarea strategiei de marketing.
Unii experti sugereaza ca intai sa se evidentieze oportunitatile si amenintarile externe, inainte de a elabora lista punctelor forte si a slabiciunilor.
Puncte forte
Punctele forte evidentiaza atu-urile si atributele pozitive in mediul intern al organizatiei. Acestea se afla sub controlul firmei: resurse, avantaje competitive etc.
Poti evalua punctele tari in functie de departament– marketing, financiar, productiv etc. Printre punctele tari se numara know-howul angajatilor, experienta, educatia, contactele, reputatia. De asemenea, sunt cuprinse in categoria punctelor forte si activele corporale – precum capitalul disponibil, echipamente, baza de clienti, canale de distributie existente, brevete.
Slabiciuni
Punctele slabe sunt factorii care nu se afla sub controlul tau si acre afecteaza capacitatea de a obtine sau de a mentine avantajul competitiv. Slabiciunile firmei pot include lipsa de experienta, resurse limitate, lipsa accesului la informatie sau la tehnologie, amplasarea deficitara a sediului afacerii. Acestia sunt factori pe care ii poti controla, insa din diverse motive au nevoie de imbunatatiri pentru a indeplini in mod eficient obiectivele de marketing. Cu cat vei identifica mai exact slabiciunile firmei tale, cu atat analiza SWOTva fi mai valoroasa pentru evaluarea organizatiei.
Oportunitati
Oportunitatile evidentiaza factorii externi care reprezinta motivul pentru care afacerea ta exista. Acesti factori sunt externi organizatiei – oportunitati pe piata, in mediul de afaceri.
Aceste oportunitati reflecta potentialul de crestere a pietei, modificarea stilului de viata, perceptia pozitiva asupra afacerii, abilitatea de a oferi o valoare mai mare, care va crea cerere pentru produsele sau serviciile tale. In cazul in care ai identificat oportunitati care tin de mediul intern al firmei, claseaza-le in grupa Punctelor forte.
Amenintari
Ce factori reprezinta amenintari potentiale pentru afacerea ta? Amenintarile includ factori in afara controlului tau, care ar putea plasa strategia de marketing sau afacerea intr-o situatie riscanta. Acestia sunt externi organizatiei – nu detii controlul asupra lor, dar poti avea de beneficiat daca detii solutii in eventualitatea in care aceste amenintari se ivesc.

Amenintarea este o provocare creata de un trend nefavorabil, care ar putea conduce la scaderea veniturilor si a profiturilor. Competitia-existenta sau potentiala este intotdeauna o amenintare. Alte amenintari pot consta in cresterea preturilor furnizorilor, marirea taxelor si impozitelor, recesiune economica, o schimbare in comportamentul consumatorilor care duce la scaderea vanzarilor etc.

Analiza SWOT


  • Analiza SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats) este una dintre cele mai utilizate forme de analiza a unei afaceri. Prin SWOT se analizeaza si se evalueaza impactul punctelor forte (strengths) si a slabiciunilor interne (weaknesses), a oportunitatilor (opportunities) si a amenintarilor (threats) ce provin din mediul extern. Partea principala a acestei analize reprezinta listarea si evaluarea acestor puncte:
1. Punctele forte ale organizatiei: punctele tari sunt acei factori care fac ca o organizatie sa fie mai competitiva decat concurentii sai de pe piata. Punctele tari pot lua forma unor produse sau servicii pentru care compania are un avantaj competitiv, sau detinerea strategica a unor resurse in plus fata de concurenta. In esenta, punctele forte sunt resurse, capacitati si competente de baza pe care organizatia le are in posesie si pe care le poate utiliza in mod eficient pentru a-si atinge obiectivele de performanta.
2. Slabiciuni: un punct slab reprezinta o limitare, un defect in cadrul organizatiei, care o va impedica in realizarea obiectivelor sale: capacitati inferioare, resurse insuficiente in comparatie cu concurenta etc.
3. Oportunitati: oportunitatile includ orice perspectiva favorabila in mediul organizatiei, precum o tendinta, o piata, o schimbare sau o nevoie trecuta cu vederea, care sustine cererea pentru un produs sau serviciu si permite organizatiei sa-si consolideze pozitia concurentiala.
4. Amenintari: O amenintare include orice situatie nefavorabila, tendinta sau modificare iminenta in mediul organizatiei, care este daunatoare sau pune in pericol capacitatea companiei de a concura pe piata. Aceasta poate lua forma unei bariere, a unei constrangeri, sau orice altceva care ar putea cauza probleme, daune, prejudicii organizatiei.

Tehnici utilizate in psihoterapia freudiana

Psihoterapia Freudiana sau psihanaliza traditionala / clasica respecta normele si regulile impuse de Freud in aplicarea terapeutica a  psihanalizei.

Tehnicile utilizate in psihoterapia freudiana includ metoda asociatiilor libere, analiza transferului si a rezistentelor, interpretarea viselor si a simbolurilor, precum siinterpretarea actelor ratate.
Ceea ce deosebeste terapia psihanalitica de celelalte psihoterapii este lipsa scopului, cu alte cuvinte a intentiei si actiunii de vindecare a personalitatii subiectului analizat. Potrivit lui Freud, efectul benefic nu trebuie sa fie urmarit in mod constient sau sa constituie motivul terapiei.Psihanalistul trebuie doar sa urmareasca analiza si descompunerea aparatului psihic si a fenomenelor din cadrul acestuia, pacientul avand misiunea de arecompune elementele si a-si restructura personalitatea. Procesul psihoterapeutic dinamic este marcat de momente de catharsis (descarcare) siinsight (constientizare sau iluminare).
Norme in psihoterapia freudiana
Cadrul psihanalitic si aranjamentele formale
Freud a stabilit reguli precise pentru in ceea ce priveste locul, ora, pretul si frecventa sedintelor de psihanaliza. El considera ca aceste amanunte trebuiesc stabilite impreuna cu pacientul, inca de la inceputul tratamentului. Astfel, de comun acord, sedinta avea loc la aceeasi ora in fiecare zi - cinci sau sase zile pe saptamana. Exceptie faceau cazurile mai usoare, cand erau suficiente trei sedinte pe saptamana. O sedinta dureaza 50 - 60 de minute. Pacientul are datoria ca, odata ce a platit sedinta, sa sa prezinte la cabinet, sedintele absentate nefiindu-i rambursate. Psihoterapia psihanalitica trebuie urmata fara intrerupere, tratamentul fiind unul de durata, de ordinul anilor. Exceptie fac cazurile de imbolnavire fizica grava.
Cabinetul lui Freud oferea pacientului un mediu relaxant, bine incalzit si fara zgomote neprevazute, iluminat normal si fara exagerari in niciun sens. Pacientul trebuia sa stea intins pe divan, fara sa-l poata vedea pe terapeut, iar Freud statea pe un fotoliu, la capataiul subiectului. Psihanalistul insusi spunea ca "nu suporta sa fie privit in fata timp de opt ore pe zi" si mimica faciala a terapeutului ar putea influenta pacientul.
Freud nu recomanda luarea de notite in timpul psihanalizei, pentru a nu influenta interpretarea - atentia liber flotanta stipuleaza faptul ca terapeutul trebuie sa asculte tot ce ii spune pacientul, fara a selecta informatiile.
Renuntarea la hipnoza
La inceput Freud a utilizat hipnoza in etapa de anamneza, pentru a afla amanuntele pe care pacientul nu si le putea aminti. Treptat si-a dat seama ca, daca le permitea pacientilor sa isi exprime liber gandurile, intr-un cadru relaxant, acestia intrau intr-o stare psihica ce le permitea sa inteleaa propriile conflicte inconstiente. Astfel s-a nascut tehnica asociatiilor libere, prin care subiectul analizat este incurajat sa spuna orice ii trece prin minte, fara a omite sau distorsiona ceva. Mai tarziu Freud a numit tehnica asociatiilor libere "regula fundamentala" sau "regula sfanta" a psihanalizei.
Un alt motiv pentru care Freud renunta la hipnoza este faptul ca in vremea sa psihanaliza era deseori confundata cu terapia hipnotica. Diferenta fundamentala este ca cea de-a doua impune sugestia ca mijloc de a impiedica manifestarea simptomelor patologice, in timp ce psihanaliza nu doreste sa impuna nimic, ci sa scoata la iveala geneza patologicului si sa elimine contextul psihic al ideii patogene.
In psihanaliza freudiana si psihanalitica in general, asociatiile libere sunt preferate hipnozei deoarece "ofera economie de timp si efort, elibereaza analiza de constrangeri, pastreaza contactul cu realitatea prezentului, da cele mai mari garantii ca niciun factor din structura nevrozei nu va fi omis si elimina influenta factorilor externi". Aceasta tehnica este utilizata si in prezent de catre psihanalisti, pentru a analiza actele ratate si visele.
Atentia flotanta
Atentia flotanta sau atentia liber flotanta se refera la atitudinea terapeutului in timpul sedintei de psihanaliza. Aceasta trebuie sa fie relaxata, fara implicatii emotionale. Freud recomanda psihanalistilor sa asculte asociatiile libere ale pacientilor fara a incerca sa retina toate amanuntele, fara sa se concentreze in mod special, eliminand influentele constiente din ascultarea si observarea subiectului. Acest tip de atitudine - atentia flotanta - se pliaza perfect pe tehnica utilizata de pacient -asocierea libera. La fel cum subiectul comunica totul, nefiltrand sirul gandurilor prin ratiuni emotionale sau logice, psihanalistul trebuie sa recepteze tot ce i se spune, fara a face o diferentiere intre informatii.
Neutralitatea si abstinenta psihanalistului
Desi astazi abstinenta si neutralitatea sunt considerate ca desemnand aceeasi notiune, Freud le privea ca fiind separate. Abstinenta terapeutului nu are sensul de abtinere de la placeri si satisfactii, ci abtinerea de la actiune. Altfel spus, psihanalistul trebuie doar sa comunice verbal, fara a actiona comportamental in niciun fel. Neutralitatea terapeutului se refera la atitudinea de detasare afectiva. Terapeutul trebuie sa evite cu orice pret sa se implice emotional in problemele pacientului, iar acestuia trebuie sa-i fie imposibil sa observe defectele si conflictele psihice ale analistului.
Tehnici utilizate in psihoterapia freudiana
Anamneza
O prima etapa in terapia psihanalitica este aflarea imprejurarilor in care s-a instalat boala, adica momentul aparitiei primelor simptome, precum si schitarea personalitatii psihopatologice. La inceput Freud a utilizat hipnoza pentru a dezvalui evenimentele traumatizante pe care pacientii nu si le puteau aminti, apoi a renuntat la hipnoza si a adoptat in exclusivitate metoda asociatiilor libere.
Orice amintire si simptom din biografia pacientului, oricat de banale, pot fi de ajutor pentru psihanalist, deoarece pot contribui la refacerea contextului nevrotic. Acest lucru insa depinde de capacitatea psihoterapeutului de a identifica prezenta inconstientului in fapte aparent banale.
Metoda asociatiilor libere
Asociatiile libere produse de pacient reprezinta esenta psihoterapiei freudiene. Conditiile realizarii acestei metode este instalarea unei stari de relaxare pentru pacient - acesta sta intins pe o canapea (in decubitus dorsal), cu spatele la psihoterapeut si vorbeste liber despre orice ii trece prin minte, fara a avea un subiect anume si fara a alege sau omite ceva. Tema discursului este lasata in intregime la latitudinea pacientului. Este important ca exprimarea gandurilor, amintirilor si emotiilor sa aiba un flux liber, neintrerupt de ratiunea critica - acest lucru nu este simplu, deoarece suntem obisnuiti ca in exprimarea verbala sa ne cenzuram gandurile, din ratiuni morale, culturale, sau motive care de imaginea pozitiva pe care ne-o dorim.
Metoda asociatiilor libere este o cale de acces al psihoterapeutului catre trairile si conflictele psihice ale pacientului, cu conditia ca acesta din urma sa dispuna de o atitudine de cooperare nelimitata, iar medicul sa nu intervina decat prin intrebari punctuale, ce pot declansa noi asociatii.
Un aspect asumat al acestei metode este faptul ca o persoana nu poate spune tot timpul absolut tot ce-i trece prin minte. Aici intervin rezistentele la analiza. Psihanalistul trebuie sa identifice aceste rezistente, sa le analizeze si sa le aduca la cunostinta pacientului, pentru ca acesta sa poata depasi obstacolele in calea asocierii libere. Terapia este un proces progresiv, in care pacientul afla sau isi reaminteste treptat lucruri care erau reprimate in inconstientul sau. Interventiile terapeutului se rezuma la procesul analitic in sine - clarificari si interpretari.
Analiza rezistentelor
Orice lucru care perturba desfasurarea normala a psihoterapiei semnalizeaza pentru terapeut existenta continuturilor refulate. Pacientul fie schimba subiectul, tace, sau decide sa intrerupa terapia. Constiente sau inconstiente, rezistentele intervin pentru a proteja eul de dezvaluiri dureroase, "ingropate" in inconstient. Pe masura ce terapia progreseaza, pacientul devine mai rezistent la suferinta si invata sa invinga aceste rezistente - cu ajutorul psihoterapeutului. 
Analiza transferului
Transferul poate fi considerat drept cel mai important mecanism inconstient de rezistenta la analiza. Acest fenomen se manifesta in conditiile in care terapeutul ramane in totalitate neutru; din acest motiv medicul isi limiteaza interventiile strict la clarificarile si interpretarile legate de procesul de analiza. Mecanismul de transfer presupune proiectarea asupra terapeutului si repetarea unor sentimente si relatii din trecut. Aceste relatii se refera de obicei la persoane importante - parinti, frati, partener de viata.
Un exemplu de transfer este cel al unei doamne care izbucneste in plans atunci cand este rugata sa astepte cateva minute pentru a intra in cabinetul psihoterapeutului. Reactia se datoreaza faptului ca femeia isi imagineaza ca terapeutul prefera sa prelungeasca sedinta cu o pacienta preferata. Aceasta reactie este evident exagerata pentru situatia respectiva. De fapt pacienta a retrait relatia din copilarie cu tatal sau, cand in fiecare seara era nevoita sa astepte sa fie sarutata de noapte buna, deoarece tatal o saruta intai pe surioara mai mica. Un alt exemplueste cel al unei tinere femei care se simte atrasa si cucerita de un barbat in varsta, imediat dupa moartea tatalui sau.
Transferul se instaleaza in cadrul sedintelor de psihanaliza, dar nu numai. Transferul poate fi intalnit si in viata de zi cu zi, motiv pentru apar relatiile interpersonale disfunctionale. Acest fenomen ne poate impiedica sa privim lucrurile in mod obiectiv, datorita faptului ca investim persoana cu care avem o relatie in prezent cu calitati sau defecte ce apartin de fapt persoanei care a avut un rol important in trecut.
Freud a introdus si notiunea de contratransfer, ce desemneaza reactia inconstienta emotionala a terapeutului in fata mecanismului de transfer realizat de pacient. Privitor la acest aspect, terapeutul psihanalist este instruit sa deosebeasca sentimentele proprii de afectele provocate de reactia pacientului si sa nu le lase pe acestea din urma sa intervina in procesul de psihoterapie. O provocare pentru terapeut este ca, in timp ce afiseaza o atitudine neutra, sa pastreze empatia si receptivitatea fata de pacient.
O regula a psihanalizei stabileste faptul ca transferul nu trebuie interpretat inainte ca el sa se fi stabilit. Psihanalistul trebuie sa-i explice pacientului ca retraieste sentimente din trecut si sa-l ajute sa-si dea seama cum acest fenomen ii afecteaza relatiile din prezent. Odata ce sunt constientizate sursele reale ale comportamentului, se produc schimbari la nivelul personalitatii.
Interpretarea actelor ratate
Actele ratate - Freudian slip - sunt erorile in vorbire, scris sau citit, lapsusurile, ticurile, etc. Pornind de la principiul determinismului, Freud a fost primul care si-a dat seama ca aceste acte involuntare au insemnatate si de multe ori dezvaluie lucruri pe care autorii le ascund - ganduri, credinte, dorinte etc. Pe langa aceste erori, Freud a mai analizat si actele simptomatice, cum ar fi joaca cu verigheta pe deget, acestea putand dezvalui intentii inconstiente.
Lapsusurile reprezinta uitarea unui cuvant sau unui nume, iar Freud credea ca numele sau cuvantul uitat este asociat cu un continut refulat in inconstient si pe care dorim sa-l pastram uitat. 
Freud a clasificat actele ratate in trei categorii, in functie de diferite criterii:

•  In functie de raportul dintre tendinta perturbata (modul corect in care trebuia sa se incheie situatia) si tendinta perturbatoare (eroarea in sine), acesta se poate inclina in favoarea tendintei perturbatoare, care inlocuieste complet tendinta perturbata, sau poate fi un raport de echilibru.

•  In functie de activitatea perturbata, actele ratate constau in rostire gresita, scriere gresita, lectura gresita, uitarea unui nume, uitarea unei intentii, sau pierderea unui obiect.

•  Potrivit complexitatii actelor ratate, acestea pot fi simple (o singura eroare) sau complexe (mai multe erori succesive, ce au aceeasi motivatie).
Interpretarea viselor
In acelasi mod ca asociatiile libere, visele pot fi privite ca o reactie la experientele cotidiene si continuturile inconstientului - prea dureroase sau culpabilizatoare pentru a fi acceptate in mod constient. De fapt, Freud punea atata importanta pe analiza viselor, incat ii considera adevarati psihanalisti doar pe psihoterapeutii care utilizau interpretarea viselor in analiza pacientilor. Potrivit lui Freud, visul incorporeaza factorii excitanti din exterior - senzatii corporale sau zgomote de mica intensitate, ceea ce inseamna ca rolul de evitare a perturbarii starii de somn - "gardianul somnului" cum l-a numit Freud. Pe de alta parte, s-a facut diferenta intre continutul manifest sau vizibil al visului - ceea ce ne amintim la trezire - si continutul latent, adica afectele, dorintele si instinctele inconstiente care sunt exprimate prin continutul manifest. Acest proces de transformare (incifrare) a continutului inconstient in imaginile din vis (transformarea ideilor in imagini) utilizeaza simboluri si este numit travaliu oniric.
Visele tulburatoare si cosmarurile dovedesc un travaliu oniric incomplet sau nereusit, prin care o parte a continutului inconstient apare eului - mai mult sau mai putin - in forma sa adevarata. Potrivit lui Freud, starile de anxietate si trezirea brusca asociate cu cosmarurile au rolul de a anunta pericolul patrunderii continuturilor refulate in constient, respectiv de a intrerupe acest proces periculos.
Teoria lui Freud mai include mecanismele onirice din cadrul travaliului oniric. Transformarea dorintelor, gandurilor si pulsiunilor in imagini implica o condensare a continuturilor inconstiente - adica o imagine simbolizeaza mai multe continuturi latente, precum si inversarea importantei - adica detaliile visului sunt cele mai importante in analiza visului, acestea fiind cele mai revelatoare pentru semnificatia visului.
Interpretarea simbolurilor - In psihoterapia freudiana, analiza viselor consta in relatarea pacientului a continutului manifest, apoi asocierea libera pe marginea visului. Astfel psihoterapeutul incearca sa ajunga la continuturile inconstiente. Foarte important in acest scop este cunoasterea personalitatii si patologiei pacientului, precum si constientizarea faptului ca simbolurile din vise nu sunt universale, ci au o interpretare unica pentru fiecare pacient.
Visul ca dorinta - Freud spune ca visul reprezinta de fapt satisfacerea unei dorinte ale se-ului (numit si sine sau id). Aceste dorinte pot fi de mai multe tipuri: dorinte care din anumite motive n-au putut fi satisfacute in timpul zilei, dorinte fiziologice activate in somn (sete, foame, apetit sexual), dorintele de pe parcursul zilei care nu sunt acceptabile din punct de vedere social si moral, dorinte inconstiente - acele impulsuri si necesitati refulate in inconstient. Visele negative, contrare celor in care se satisface o dorinta, vin din partea supraeului si reprezinta dorinta acestuia de pedepsire a dorintelor neacceptate din punctul de vedere al valorilor morale superioare.
Autor: Camelia Airinei

duminică, 17 ianuarie 2016

DESPRE CONTRATRANSFER

   Desi s-a scris foarte mult despre transfer in lucrarile de referinta in domeniul psihanalizei si psihoterapiei, despre contratransfer nu s-a scris prea mult. Poate ca acest lucru se datoreaza nevoii narcisice a lumii psihoterapiei de a se vedea pe sine ca "santatoasa" si pe pacienti ca "nesanatosi"  Din fericire, situatia s-a schimbat, odata cu numeroasele publicatii, seminarii si conferinte contemporane dedicate acestui subiect.

   Unii psihanalisti considera ca nu exista nici o diferenta intre transferul pacientului si transferul terapeutului, acest punct de vedere fiind destul de raspandit astazi. Atat pacientul cat si terapeutul trebuie sa-si rezolve transferul si sa-si depaseasca rezistentele.

    Sentimentele manifestate in contratransfer pot fi folosite de catre terapeuti drept barometru care indica ceea ce se intampla in inconstientul pacientului. De exemplu, daca terapeutul ar incepe sa se simta plictsit, el ar putea presupune ca pacientul evita ceva; daca s-ar enerva pe pacient, aceasta ar indica de oicei ca pacientul si-a dorit sa-l enerveze pe terapeut; iar daca terapeutul ar simti o stare de excitare sexuala, aceasta ar fi atribuita seductiei inconstiente a pacintului. Prin urmare, in cadrul tratamentului, contratransferul este considerat la fel de important ca transferul.

    La inceputul relatiei terapeutice nu se intampla aproape nimic real intre terapeut si pacient. Pacientul se apara impotriva unor sentimente reprimate de mult timp, care s-ar putea activa in contextul acestei relatii noi, si terapeutul incearca treptat sa-i arate pacientului cum opune rezistenta faptului de a fi real. Relatia de transfer/contratransfer marcheaza inceputul unui proces care va duce la o relatie autentica intre fiinta umana care este pacientul si fiinta umana care este terapeutul. Oricum, la inceput este o relatie inradacinata in trecut. Pacientul si terapeutul sunt in primul rand obiecte simbolice unul pentru celalalt si practic ceea ce se spune si se face in relatia lor prezenta este o reactivare a atitudinilor si situatiilor aplicate unor figuri din trecut, de obicei parinti sau frati/surori. Sarcina terapeutului este aceea de a-l ajuta pe pacient sa redevina autentic, ghidandu-l spre a fi real in relatia cu terapeutul.
 
   Un sens al psihoterapiei ar fi acela de a-l ajuta pe pacient sa dobandeasca uniunea cu sine insusi, printr-o acceptare afectiva si constienta deplina a tot ce a fost candva negat la modul patologic in copilaria timpurie. Aceasta uniune cu sine implica depasirea anxietatii si fricii sinelui respins, precum si a modalitatilor folosite de sine pentru a se apara impotriva acestor anxietati si frici. Terapia inecarca sa recupereze adevaratul sine, pentru a fi reunit cu ceea ce s-a pierdut in drumul catre maturitate.
 
  Terapeutul trebuie sa ramana ferm si empatic cand se confrunta cu transferul de ostilitate al pacientilor, cu acting out-ul intentiilor lor sexuale sau cu orice alte situatii provocatoare si cu caracter incendiar. A fi terapeut inseamna sa nu-ti iei revansa, sa nu intri in cercul nevrotic vicios, sa nu cedezi manevrelor defensive ale pacientului sau sa te pierzi in incercarile lui de a sabota relatia, ci sa cauti permanent intelegerea si sa te lupti cu transferul pacientului, precum si cu propriul contratransfer. Pentru a putea ajuta un pacient sa fie din nou autentic, terapeutul insusi trebuie sa fie autentic.
http://www.pleteriu.ro/articol/Despre-contratransfer

Transferul si contratransferul

Definiţia psihologică: “Principala caracteristică (a transferului) o reprezintă manifestarea unor sentimente faţă de o persoană care nu are legatura cu acele sentimente, şi care, de fapt, se aplică altei persoane. În esenţă, o persoană din prezent este afectată,”confundata” ca şi cum ar fi o persoană din trecut. Transferul este o repetiţie, o reeditare a unei relaţii cu un obiect din trecut….

În principal, persoana care se manifestă având sentimente de transfer nu este conştientă de această distorsiune.
Definiţia metapsihologică: Transferul este reacţia faţă de o pesoană din prezent ca şi cum el sau ea ar fi o persoană din trecutul cuiva.
Conceptul de transfer a fost introdus de Freud şi este utilizat în mod obişnuit în psihologie şi psihoterapie. Freud a observat faptul că unii pacienţi reacţionau faţă de el ca şi cum ar fi fost un părinte al acelui pacient, iar pacientele femei aveau adesea tendinţa de “a se îndrăgosti” de el.
Freud a ajuns la concluzia că, în timpul şedinţelor de terapie, pacienţii îşi transferau inconştient asupra psihanalistului sentimentele şi atitudinea pe care le avuseseră faţă de figuri semnificative din trecutul lor.
Iniţial, s-a rezumat doar la consemnarea fenomenului, fără a-l comenta însă în timpul şedinţelor de terapie. Ulterior, a ajuns la concluzia că identificarea relaţiei de transfer dintre psihanalist şi pacient a reprezentat factorul de remediu în psihanaliză, făcând din interpretarea transferului piatra de temelie a teoriei şi practicii psihanalizei.

Având în vedere faptul că tehnicile şi regulile pe care le utilizăm sunt foarte bine structurate şi stricte, transferul, deşi nu s-ar părea, dezvoltă sau afectează relaţia facilitator/client (prin facilitator ne referim atat la profesia de facilitator cat si la cele similare – trainer, coach, mentor, psihoterapeut etc).
Din informaţiile furnizate de alţi facilitatori şi directori tehnici, precum şi din analiza personală, a devenit foarte clar pentru mine faptul că reacţiile de transfer în procesul de observare sunt extrem de comune. Ca atare, cred că este important să acordăm atenţie transferului şi să explorăm amănunţit acest domeniu. În plus, avem nevoie de un program care să se ocupe de procesul de transfer atunci când acesta apare în relaţia client/facilitator.

Cei mai mulţi dintre noi se gândesc la exemple evidente de transfer (in sensul definiţiei metapsihologice dată mai sus) care apar atunci când o persoană este ancorată într-un incident traumatic nerezolvat. Spre exemplu, soţul şi soţia se ceartă pe tema casei. Soţia are un incident traumatic nerezolvat în care era bătută de tatăl ei pentru că îşi lăsa hainele împrăştiate pe jos. Soţul începe să o certe din cauza hainelor şi, ca atare, îi re-stimulează acel incident traumatic din trecut. Ea se ghemuieşte în poziţia fetusului, plângând: “Te rog, nu mă certa!” În această situaţie, este evident că soţia reacţionează faţă de soţul ei ca şi când acesta ar fi tată ei.
Cu toate acestea, majoritatea reacţiilor de transfer sunt foarte subtile şi se referă la probleme esenţiale şi probleme de identitate, mai degrabă decât la incidentele traumatice din trecut. Îl voi cita din nou pe Greenson:
Reacţiile de transfer apar la toţi pacienţii care fac psihoterapie.” (ibid, p. 151) şi
Transferul apare atât în cadrul analizei, cât şi în afara acesteia, la nevrotici, psihotici, dar şi la oameni sănătoşi. Toate reacţiile umane cuprind un amestec de reacţii realiste şi reacţii de transfer.”
Acest lucru ar putea suna grav şi suprageneralizat. În realitate, nu sunt de acord cu faptul că toate relaţiile conţin reacţii de transfer, însă doresc să accentuez posibilitatea existenţei transferului deoarece, neputând recunoaşte reacţiile de transfer atunci când acestea există, putem întâmpina probleme în activitatea noastră de facilitatori.
Transferul devine o chestiune foarte sensibilă în situaţia în care aveţi o relaţie duală cu clientul dumneavoastră. Când spun “relaţie duală”, mă refer la orice alt tip de relaţie în afară de relaţia facilitator/client. Dat fiind faptul că noi, în calitate de facilitatori, nu putem evita în totalitate relaţiile de natură socială cu clienţii noştri şi pentru că, ocazional, procesul de facilitare/coaching este pentru prieteni sau pentru membrii familiei, este foarte posibil să avem clienţi care să manifeste reacţii de transfer asupra noastră. Ca atare, avem nevoie de metode de recunoaştere şi gestionare a unor astfel de reacţii.
De asemenea, reacţiile de transfer se pot dezvolta în timpul procesului de facilitare, chiar şi în cazul în care nu avem relaţii duale cu clienţii noştri. O astfel de situaţie poate cauza clientului, după terminarea procesului, dificultăţi în alte relaţii: cu alţi clienţi, cu partenerii şi colegii noştri şi chiar şi cu noi. Un facilitator trebuie să recunoască dacă sentimentele pe care un client le manifestă faţă de el sunt de natură transferenţială şi, ca atare, chiar şi după ce relaţia facilitator/client s-a încheiat, acesta trebuie să realizeze că există posibilitatea ca relaţia să nu fi redevenit una echilibrată.

Indicatori ai reacţiilor de transfer

Mai jos sunt prezentate câteva semne evidente de reacţii potenţiale de transfer:
1. În ciuda indicaţiilor cu privire la regulile procesului de facilitare, clientul manifestă nevoia de aprobare din partea dumneavoastră.
Un client îşi poate manifesta această nevoie cerându-vă părerea despre anumite lucruri, aşteptând laude din partea dumneavoastră, fiind preocupat de ceea ce spune sau face pentru a nu vă nemulţumi.
2. Clientul este preocupat de sentimentele dumneavoastră pentru el.
Clientul v-ar putea întreba daca îl placeţi sau menţionează că este îngrijorat de faptul că ceva din ceea ce a spus sau a făcut v-ar putea determina sa nu-l agreaţi. Aceste preocupări se pot manifesta atât în timpul şedinţei, cât şi în afara ei.
3. Clientul este extrem de curios cu privire la viaţa şi relaţiile dumneavoastră personale
În cazul în care clientul nu este un mebru de familie, prieten apropiat sau partener şi presupunând că nu v-aţi făcut un obicei din a vă discuta viaţa personală cu clientul, acesta este un indiciu puternic de semnalare a transferului. Dacă discuţiile despre viaţa şi relaţiile dumneavoastră personale cu un client devin un obicei, (evident, în afara şedinţei), veţi încuraja astfel o reacţie de transfer, în care clientul poate întîmpina dificultăţi în a vă trata ca pe un facilitator în timpul şedinţei şi ca pe un “prieten” în afara şedinţei. Aceasta este situaţia în care relaţiile duale devin o problemă. Atunci când clientul se vede pe el însuşi ca pe un “confident” al facilitatorului, identitatea de “client” se poate amesteca cu identitatea de “confident”, caz în care procesul de facilitare nu mai decurge corespunzător.

4. Clientul face referire în timpul şedinţei la comentarii inofensive din afara şedinţei (făcute de dumneavoastră sau de alţii despre dumneavoastră) şi este fie supărat, fie îngrijorat din cauza acestor comentarii.
Acesta este un alt exemplu de identităţi amestecate. Un client de-al meu a auzit odată un prieten făcând o glumă despre şosetele mele neasortate. Am râs, deloc deranjat de comentariu, însă pe client, comentariul l-a scos din sărite şi a fost nevoie de o şedinţă întreagă pentru a rezolva această nemulţumire.

5. Clientul vrea să fie considerat prietenul dumneavoastră.
În cazul în care clientul nu vă era prieten anterior procesului de facilitare, acesta reprezintă un indicator puternic de transfer, în special dacă pentru client este foarte important să fie considerat prietenul dumneavoastră. Am avut o clientă care insista că, deşi îmi este prietenă, poate cu uşurinţă să facă distincţia între persoana mea ca facilitator şi persoana mea ca prieten. Însă eu nu o consideram o relaţie de prietenie. Aveam puţine lucruri în comun şi nu am socializat niciodată în afara şedinţelor, cu excepţia unor întîlniri inofensive la o cafea. Am realizat astfel că mă defineşte ca prietenul ei în principal datorită acţiunilor şi abilităţilor mele de facilitator al ei.

6. Clientul se aşteaptă să fiţi perfect şi să nu aveţi niciodată probleme personale.
Acesta este unul dintre cei mai puternici indicatori de transfer. În general, presupune că un client vede în facilitator “părintele perfect”, “adultul perfect” sau “facilitatorul perfect”, neputând distinge faptul că facilitatorul are multe identităţi.

7. Clientul vă tratează ca pe o autoritate de viaţă şi percepe tot ce spuneţi la modul cel mai serios.
Acest lucru se întâmplă în majoritatea cazurilor terapeutice, dar şi în procesele de facilitare. Nu devine însă o problemă decât în momentul în care toate comentariile sau declaraţiile făcute de facilitator sunt percepute ca literă de evanghelie sau dacă facilitatorul începe să se poarte ca o autoritate.
Deşi faptul că un client vă respectă autoritatea poate fi benefica pentru afacerea dumneavoastră, atitudinea de respect a acestuia poate plasa o povară grea pe umerii dumneavoastră dacă alegeţi să acceptaţi această identitate. 

8. Clientul vă telefonează foarte des ca să vă ceară sfaturi şi ajutor în probleme personale în loc să le aducă în discuţie în timpul şedinţei sau în plus faţă de chestiunile discutate în timpul şedinţelor.
Acest lucru reprezintă o problemă mai ales în cazul în care clientul vă solicită să luaţi dumneavoastră decizii pentru el.

În continuare sunt enumerate câteva semne mai puţin evidente de transfer:

9. Vă este greu să vă purtaţi ca o persoană obişnuită în preajma clientului dumneavoastră.
Dacă între şedinţe un client vă face să vă simţiţi ca şi cum aţi “călca pe ouă” şi simţiţi nu vă puteţi exprima opinia cu privire la majoritatea subiectelor, este foarte probabil ca acel client să fi dezvoltat o reacţie de transfer asupra dumneavoastră.

10. În conversaţiile de socializare, simţiţi că rareori îl puteţi contrazice pe client, deoarece acest lucru l-ar putea deranja.
Să presupunem că în timpul unei conversaţii de socializare, ulterioară şedinţei, soseşte un candidat la alegerile locale. Clientul vă întreabă cu ce partid veţi vota. Nu vă simţiţi în largul dumneavoastră să-i răspundeţi pentru că ştiţi că el va vota pentru un alt partid şi vă îngrijorează faptul că s-ar putea supăra. În absenţa transferului, faptul că dumneavoastră simpatizaţi cu un partid politic diferit nu ar trebui să-l afecteze pe client. Acesta ar trebui să fie capabil să vă perceapă ca pe o persoană distinctă, cu mai multe identităţi, unele pe care le place şi cu care este în acord şi altele pe care le displace sau nu le aprobă.
Ca facilitator, personal nu am nicio problemă să lucrez cu o persoană vegetariană, în ciuda faptului că eu mănânc carne şi avem mari diferenţe filozofice pe această temă. Reciproca ar trebui să fie şi ea valabilă: pentru client, faptul că eu mănânc carne nu ar trebui să influenţeze relaţia noastră facilitator/client.
11. Clientul observă şi este îngrijorat că nu arătaţi foarte bine – comentează şi nu vrea să accepte asigurările dumneavoaatră că sunteţi OK.
În acest caz, clientul tinde să inverseze rolurile, băgându-vă el pe dumneavoastră într-o şedinţă.

12. Clientul se aşteaptă să-i acordaţi privilegii speciale, cum ar fi programări de pe o zi pe alta, anulări în ultimul moment, fără să suporte penalizări sau să vă aranjaţi programul în funcţie de el. De asemenea, acesta ar putea deveni gelos dacă un alt client îi menţionează că are programare la dumneavoastră sau că urmează să vă întâlniţi.
Acest lucru indică foarte clar un amestec de identităţi. Să presupunem că la dumneavoastră acasă aveţi o cameră în plus în care, ocazional, îi găzduiţi pe clienţii veniţi de foarte departe. Un client local află că un alt client de departe stă la dumneavoastră acasă şi se supără sau devine gelos, în ciuda faptului că el, fiind din aceeaşi localitate, nu ar avea niciun motiv să fie cazat la dumneavoastră acasă.
Anulările în ultimul moment şi alte privilegii aşteptate indică faptul că respectivul client nu ia în serios identitatea dumneavoastră profesională. Pentru a verifica dacă aveţi sau nu de-aface cu un transfer, întrebaţi-vă dacă acel client s-ar comporta în acelaşi mod dacă aţi avea altă profesie, ex. medic, avocat sau stomatolog. Dacă răspunsul este negativ, este foarte posibil să aveţi de-aface cu un caz de transfer.
Acest tip de transfer trebuie în mod deosebit gestionat, deoarece în cazul în care clientul vă tratează astfel, iar dumneavoastră nu luaţi măsuri imediate, este foarte posibil ca, nemulţumit find de relaţia cu clientul, şedinţele să nu mai aibe rezultatele scontate.
13. În situaţiile de socializare, clientul nu vă poate percepe ca pe o cunoştinţă sau un prieten obişnuit. În schimb, vă percepe întotdeauna ca pe un facilitator.
Dacă sunteţi la aceeaşi petrecere, iar dumneavoastră aţi consumat puţin mai mult alcool, un astfel de client va avea o problemă cu atitudinea dumneavoastră şi probabil că va aduce acest subiect în discuţie la următoarea şedinţă. Dacă aţi divorţat sau aţi încheiat o relaţie, clientul va dori nenumărate informaţii despre acest subiect pentru a se simţi confortabil cu această situaţie.

Probleme cauzate de reacţiile de transfer

Iată câteva tipuri de probleme ce pot rezulta din reacţiile de transfer:
1. Mult timp petrecut cu analiza perturbărilor de gestionare ale facilitatorului.
Astfel de perturbări pot reduce dramatic rezultatele generale ale şedinţelor. Perturbările pe bază de transfer duc la pierderea timpului cu chestiunile personale ale clientului şi probleme externe, care nu fac obiectul şedinţelor. Procesul de facilitare nu reprezintă “lumea reală” şi nici nu ar trebui să fie asta. El trebuie definit ca un moment special de siguranţă, cu o relaţie sigură şi bine definită. În caz contrar, clientul nu va fi capabil să se confrunte cu problemele, grijile şi nemulţumirile sale.
2. Facilitatorul se simte blocat în identitatea de facilitator în situaţiile de socializare.
Am menţionat deja acest lucru ca indicator al reacţiei de transfer, însă acesta poate avea şi consecinţe practice complexe în cazul în care cercul dumneavoastră social include actuali clienţi, foşti clienţi şi cursanţi sau atunci când persoanele din acest anturaj sunt toate potenţiali clienţi. Atunci când clienţii dumneavoastră insistă să vă asimileze identităţii de “facilitator”, simţiţi nevoia de a vă cenzura cuvintele şi acţiunile şi, dacă astfel de situaţii ocupă o mare parte din viaţa dumneavoastră, veţi descoperi că v-a mai rămas doar foarte puţin timp în care “să fiţi voi înşivă “.
3. Clientul ascunde unele informaţii în timpul şedinţei.
Aceasta este cea mai dificilă problemă cauzată de o relaţie transferenţială. Clientul nu vă mai percepe ca pe o persoană de încredere. În momentul în care începe să ascundă informaţii, şedinţa nu se mai desfăşoară corespunzător, iar facilitatorul şi directorul tehnic nu mai primesc informaţiile necesare pentru corectarea situaţiei.
4. Facilitatorul este supărat pe client.
Facilitatorul se poate simţi ofensat, supărat sau presat de către client, ca rezultat al unei relaţii transferenţiale. Dacă facilitatorul nu gestionează această problemă cu el însuşi, relaţia poate deveni nesigură pentru client. Facilitatorul poate descoperi că nu se simte confortabil înainte de a intra în şedinţă cu acel client, că în timpul şedinţei atenţia sa este distrasă sau că se simte epuizat după şedinţa cu respectivul client. Evident, aceste reacţii pun în pericol spaţiul de siguranţă, provocând adesea probele în comunicare şi încălcarea regulilor procesului de facilitare.

Gestionarea reacţiilor de transfer

O cale de evitare a efectelor negative ale transferului asupra relaţiilor în afara şedinţelor este aceea de a adera strict la principiul de a nu avea pur şi simplu astfel de relaţii. Un alt principiu ar fi acela de a nu divulga niciodată clienţilor sau potenţialor clienţi nicio opinie sau informaţie de natură personală. Cu toate că psihanaliştii aderă la aceste principii, în opinia mea, acestea sunt prea stricte. Personal, consider că dacă un client nu ştie absolut nimic despre facilitator ca fiinţă umană, potenţialul de transfer este mai mare.

În fapt, în psihanaliză, analistul a fost încurajat să devină un “ecran gol”, astfel încât cel analizat să poată crea un transfer proiectând caracteristicile unei alte persoane importante din viaţa sa asupra analistului. Orice afişare a caracteristicilor personale va descuraja transferul prin uniunea cu perfecţiunea imaginii tabula rasa a analistului.
Facilitatorul poate fi văzut ca un personaj interesant, persoana analizată făcând eforturi pentru a afla informaţii despre facilitator. Atunci când clientul are suficiente informaţii pentru a-şi satisface curiozitatea despre chestiuni comune, cum ar fi: “Eşti căsătorit? Ce vârstă ai? Ai copii? De unde eşti?”, atunci şansele de dezvoltare a unei reacţii de transfer sunt reduse. Facilitatorul trebuie să aibe grijă să păstreze un echilibru între dezvăluirea şi păstrarea informaţiilor şi experienţelor personale. Prea multe informaţii pot cauza, de asemenea, o reacţie de transfer.
Dacă facilitatorul este capabil să detecteze situaţiile cu potenţial problematic acordând atenţie indicatorilor specificaţi mai sus, atunci îşi poate controla corespunzător atitudinea, reducând, astfel, posibilităţile de dezvoltare sau continuare a unei reacţii de transfer. După cum am menţionat mai sus, puteţi testa prezenţa transferului întrebându-vă dacă reacţia clientului faţă de dumneavoastră este cea adecvată unei relaţii profesionale. De asemenea, vă puteţi întreba dacă reacţia clientului este adecvată pentru situaţia ce se desfăşoară în prezent. Spre exemplu, dacă din cauza unei urgenţe tocmai aţi anulat în ultimul moment o programare cu un client, iar clientul este nemulţumit, puteţi considera că această reacţie este una adecvată, nu una transferenţială. Ca atare, este firesc să vă cereţi scuze clientului pentru anularea programării şi să-l reprogramaţi cat mai curând posibil. S-ar putea ca această nemulţumire să fie adusă în discuţie la următoarea şedinţă, iar dumneavoastră va trebui să o gestionaţi corespunzător.
Pe de altă parte, dacă acel client continuă să fie nemulţumit şi să discute pe tema anulării programării luni la rand sau dacă anulaţi regulamentar, cu o lună înainte, o programare pe motiv că plecaţi din ţară la o conferinţă, iar clientul este nemulţumit de acest lucru, puteţi deduce că o astfel de reacţie este una transferenţială.
Un facilitator trebuie să înceapă toate relaţiile din procesele de facilitare ca fiind relaţii de natură profesională (în situaţia în care nu a existat un alt tip de relaţie anterioară, alta decât, poate, cea de simple cunoştinţe). Anterior procesului de facilitare, facilitatorul trebuie să-i prezinte foarte clar clientului regulile acestui proces şi regulile practicii profesionale. Spre exemplu, facilitatorul trebuie să-l prevină foarte clar asupra faptului că nu acceptă convorbiri telefonice în timpul şedinţelor, cu excepţia cazurilor de urgenţă.
Nu încurajaţi transferul tratându-l pe client ca pe un prieten sau confident. Chiar dacă îl simpatizaţi pe client şi aţi dori să aveţi o relaţie reciprocă de prietenie, nu iniţiaţi o astfel de relaţie până la finalul procesului de facilitare. Dacă respectivul client vă invită la o petrecere în timpul unui proces de “Reducere a stresului”, nu-i onoraţi invitaţia. Nu mergeţi la cumpărături sau la teatru cu un client aflat în poces de “Reducere a stresului” (cel puţin).
Dacă se naşte o relaţie de tip social, atunci aceasta trebuie să fie o alegere reciprocă. Dacă nu vă simţiţi confortabil atunci când un client vă propune o astfel de relaţie, va trebui să-l refuzaţi cu atenţie şi delicateţe, să-i explicaţi care sunt graniţele relaţiei profesionale.
Nu intraţi într-o relaţie de socializare cu un client decât dacă doriţi într-adevăr o astfel de relaţie şi doar dacă sunteţi sigur că aceasta nu va afecta negativ relaţia profesională. Relaţia profesională trebuie să fie întotdeauna pe primul plan în cazul apariţiei unui conflict. Pe de altă parte, nu iniţiaţi niciodată o relaţie de socializare cu un client în intenţia de a îmbunătăţi relaţia profesională.
Să presupunem că participaţi la o conferinţă de metapsihologie la care mai participă şi unii dintre clienţii dumneavoastră. Unii dintre ei vă sunt prieteni vechi, iar dumneavoastră decideţi să cinaţi împreună cu ei. Unul dintre clienţii dumneavoastră mai noi se simte insultat de faptul că nu l-aţi invitat şi pe el şi i-aţi refuzat invitaţia la cină de săptămâna trecută. În acest caz, va trebui să fiţi foarte atent la modul în care îi explicaţi poziţia dumneavoastră, astfel încât să menţineţi intactă relaţia facilitator/client.
Odată dezvoltată o reacţie de transfer, puteţi începe să o gestionaţi explicându-i clientului fenomenul reacţiei de transfer. Vă recomand să faceţi acest lucru foarte rar, iar dacă totuşi trebuie să o faceţi, aveţi grijă să o faceţi cu mare atenţie.
Lori Beth Bisbey, S.Sc., M.A.
Centrul de Metapsihologie Aplicată
East Grinstead, West Sussex, Anglia
http://www.nlpexplorer.ro/articole/articole-dezvoltare-personala/jurnal-de-metapsihologie-transfer-si-contratransfer