duminică, 7 februarie 2016

Sistemul Psihic Uman

Sistemul Psihic Uman: Constient- Subconstient-Inconstient 

Sistemul psihic uman este un ansamblu de functii si procese psihice senzoriale, cognitive si reglatorii, ce se aflã în interactiune, activeazã simultan si sunt dispuse ierarhic pe 3 niveluri: constient, subconstient si inconstient.

CONSTIINTA este una dintre cele mai importante nivele de organizare a vietii psihice a individului. Asa incat, constiinta poate fi definita ca fiind totul (psihologia fara inconstient) sau nimic (psihologia fara constiinta).
Dificultatea definirii constiintei provine din faptul ca ea este pura subiectivitate, se manifesta in experientele personale, nefiind accesibila altuia.
Vasile Pavelcu ,,Constiinta si inconstient”:
· A fi constient inseamna a gandi, a stabili relatii.
,,A fi constient inseamna a gandi” (SPENCER, 1875)
· A fi constient inseama a dispune de capacitatea de a face sinteze.
WUNDT concepea constiinta ca o ,,sinteza creatoare” 
· A fi constient inseama a te putea autosupraveghea.
,,A fi constient inseamna a-ti putea povesti experienta, limbajul fiind o calitate structurala a constiintei, o calitate prin care aceasta accede la umanitate….Constiinta este un ansamblu de reactiuni ale individului la propriile lui actiuni.” (JANET, 1928)
· A fi constient inseamna a te adapta la noile solicitari.
Toate aceste definitii pun in evidenta implicit sau explicit, si functiile constiintei -relatia;
-sinteza;
-autosupravegherea;
-adaptarea.
Viata nostra psihica cuprinde ambele sisteme (Eu si Lumea), intr-un singur act savarsit sub supraveghere.
Constiinta trebuie interpretata nu in termenii generali ai adaprarii, ci ca fiind o anumita adaptare, deoarece ea intervine doar atunci cand este necesara o adaptare superioara pe planul intelegerii.
Constiinta este o functie de adaptare la lumea externa prin operatii simbolice, reprezentative, intelectuale cu scopul asigurarii unui nou echilibru, mai perfectionat, intre individ si mediu.
Henri Ey:
,,A fi constient inseamna a trai particularitatea experientei proprii, transformand-o in universalitatea stiintei ei. Cu alte cuvinte, constiinta trebuie descrisa ca o structura complexa, ca organizare a vietii de relatie a subiectului cu altii si cu lumea.”
Humphrey :,,A fi constient inseamna in mod esential a avea senzatii: adica a avea reprezentari mentale incarcate de afectivitate a ceva ce mi se intampla aici si acum”.
Constiinta este cea mai importanta parte a psihicului.
Omul, prin constiinta, are capacitatea de a anticipa rezultatul actiunilor sale, de a-l stabili mintal inainte de a-l realiza in forma sa concreta.
Constiinta este deci o reflectare anticipativa a realitatii, prin acesta deosebirea dintre om si animal fiind fundamentala.
O asemenea caracteristica a organizarii constiente evidentiaza functia ei anticipativ-predictiva.
Omul nu re-produce realitatea in sine doar pentru a o re-produce, ci cu scopul de a o modifica, schimba, adapta necesitatilor sale, ceea ce desemneaza caracterul creator al constiintei, implicit functia sa creativ-proiectiva.
Functia indispensabla, dar nu suficienta, pentru asigurarea continuitatii vietii sufletesti este memoria (memoria de noi insine). Orice Eu are o dimensiune istorica (omul este un sistem istoricizat) el fiind expresia experientelor traite si acumulate pana la momentul prezent. 
A doua functie, necesara pentru asigurarea si pastrarea identitatii trebuie considerata rationamentul- rationamentul de noi insine. Rationalitatea este desprinsa ca etapa si nivel integrativ specific al devenirii constiintei de sine. Unitatea Eului nu poate fi oferita decat de o judecata de identitate, care sa demonstreze ca atat schimbarile cat si constantele apartin aceleiasi individualitati.
Particularitatile organizarii constiente demonstreaza complexitatea acesteia, caracterul ei specific uman.
In realizarea acestor particularitati intervin aproape toate procesele psihice (procesele cognitive, planul afectiv-motivational, imaginatia creatoare).
Numai interactiunea si interdependenta acestora, integrarea unora in altele genereaza efectul de constiinta.

SUBCONSTIENTUL reprezinta una dintre ipostazele importante ale psihicului care nu poate fi nici ignorata, nici redusa sau identificata cu alte iposteze ale acestuia.
Subconstientul dispune nu numai de continuturi specifice, ci de mecanisme si finalitati proprii.
Subconstientul este o formatiune sau un nivel psihic ce cuprinde actele care au fost candva constiente, dar care in prezent se desfasoara in afara controlului constient.
El este rezervorul unde se conserva toate actele ce au trecut candva prin filtrul constiintei, s-au realizat cu efort, dar care se afla intr-o stare latenta, de virtualitate psihica putand insa sa redevina oricand active, sa paseasca pragul constiintei.
Ribot a definit subcs. drept o ,,constiinta stinsa”.
Janet si Pierce spuneau: ,,constientul apare ca un fel de constiinta inferioara ce coexista cu cea centrala”.
Subconstientul nu este total obscur, ci presupune un anumit grad de transparenta, putand fi considerat o ,,constiinta implicita”.
Starile de constiinta ale individului subzida in subconstient, dar nu sub forma unei gravuri clasate printre multe altele.
Dimpotriva, starile subconstientului se modifica, deoarece cauzele de care dispun nu sunt date o data pentru totdeauna si pentru toti indivizii.
Ele se modifica datorita faptului ca intre ele exista relatii de cauzalitate si de influenta reciproca.
Subconstientul este definit ca o ,,cerebratie latenta” ce are loc ,,sub simplicitatea aparenta a perceptiilor” (caracterul dinamic).
"Subconstientul este definit prin continutul memoriei de lunga durata, care nu se afla antrenat in momentul dat in fluxul operativ al constiintei, dar care poate fi constientizat in situatii adecvate. El cuprinde informatii, aminitri, aotumatisme, deprinderi, ticuri, stari de set (montaj) perceptiv si intelectual, tonusul emotional, motive." Golu
Cea mai mare parte a elementelor componente ale sale se afla in stare latenta, alcatuind rezervorul activitatii constiente curente. Active si realizabile in comportament in afara campului constiintei sunt doar automatismele, deprinderile, obisnuintele. 
Chiar constinutul latent al subconstientului intra in structura starii de pregatire psihica generala a subiectului, influentand pozitiv sau negativ desfasurarea proceselor psihice constiente, de la perceptie pana la gandire. 
Ar fi incorent sa reducem constinutul subconstientului exclusiv la informatiile, experientele si actele care provin din constiinta ; el in mod firesc comunica si cu inconstientul, incorporand o serie de elemente ale acestuia.
Argumentul principal in sprijinul acestei afirmatii il constituie comportamentele finaliste, al caror motiv ramane neconstientizat. 
Automatismele se declanseaza si se sustin prin actiunea pulsiunilor si tendintelor inconstientului. 
Principiul activismului si dinamicitatii se aplica si organizarii subconstientului. El nu trebuie vazut ca o entitate statica si pietrificata, lipsit de miscare interioara, ci dimpotriva ca o organizare dinamica in cadrul careia se produc reasezari, rearticulari si reevaluari ale elementelor componente si chiar prin programe pentru activitatile constiente viitoare.
O latura concreta a dinamismului intern al subconstientului o constituie fenomenele de reminiscenta, de reproducere selectiva si de reproducere fabulatorie a acestor informatii, evenimente sau experiente anterioare.
Subconstientul poseda o anumita autonomie functionala, el dispunanad de mecanisme proprii de autointretinere si autoconservare. 
Aceste mecanisme sunt stimulate de sus, prin fluxurile constiintei, in stare de veghe si de activitate orientata spre scop, si de jos, prin fluxurile inconstientului, in stare de somn sau de constiinta confuza, ce caracterizeaza starile de ebrietate si cele provocate de narcotice. 
Visele, desi au punctul de pornire in inconstient, ele se finalizeaza si se depoziteaza in sfera subconstientului, si anume, in etajul superior al acestuia, ceea ce face posibila constientizarea si relatarea continutului lor imediat dupa trezire. 
Importanta subconctientului nu o putem subestima, fiind greu de imaginat existenta psihica normala a omului fara prezenta si functionalitatea lui.
In primul rand el asigura continuitatea in timp a Eului si permite constiintei sa realizeze integrarea sub semnul identitatii de sine a trecutului, prezentului si viitorului. In cazurile amneziilor totale anterograde sau retrograde, identitatea de sine este puternic alterata, relationarea subiectului cu lumea fiind profund perturbata.
In al doilea rand, subconstientul da sens adaptativ invatarii permitand stocarea informatiei si experientei pentru uzul ulterior.In desfasurarea oricarui proces constient, chiar daca el este provocat si se raporteaza la un obiect sau la o situatie externa concreta,subconstientul se conecteaza in mod neconditionat la experienta anterioara, atat in forma operatiilor cat si a modelelor informationale-imagistice sau conceptuale. 
In al treilea rand, subconstientul asigura consistenta interna a constiintei, durabilitatea ei in timp. In afara aportului sau, constiinta s-ar reduce la o simpla succesiune a clipelor, a continuturilor senzatiilor si perceptiilor imediate, devenind imposibile functiile ei de planificare si proiectiva. Mentinerea in stare optima a cadrelor de referinta ale constiintei reclama permanenta comunicare senzoriala. Subconstientuleste indispensabil pentru desfasurarea unei activitati mintale constiente independente, adica in absenta influentei directe a obiectelor sau fenomenelor externe. 

INCONSTIENTUL constituie cel mai controversat nivel de organizare a vietii psihice, in legatura cu care pozitiile de negare sau de afirmare abunda in literatura de specialitate.
Afirmarea inconstientului se sprijina, in principal, pe conceptia lui Freud, care a elaborat o conceptie structurata cu privire la continutul si rolul inconstientului in viata psihica a individului.
Investigatiile si cercetarile directe asupra inconstientului au fost precedate de ,,lansarea” filosofica a notiunii respective de catre marii metafizicienii germani din epoca postkantiana (Schelling, Hegel, Schopenhauer).
,,Filosofia inconstientului” (Hartman) a creat o ambianta favorabila recunoasterii inconstientului. 
De asemenea, cercetarile experimentale efectuate dupa 1880 de scoala de la Salpetriere (Charcot) sau de cea de la Nancy (Berheim) au constituit solul fertil in care si-a infipt radacinile, mai tarziu, psihanaliza.
Freud va fi cel care va da o definire si o fundamentare stiintefica inconstientului.
In jurul conceptiei lui Freud asupra inc. s-a pastrat multa vreme tacere. Cu timpul insa, ea trezeste curiozitatea si interesul medicilor si al psihologilor. Bleuler si Jung, Sandor Ferenczi, Ernest Jones incep sa utilizeze metodele lui Freud.
Pentru Adler, psihismul inconstient este determinat de vointa de putere si de sentimentul de inferioritate, acestea fiind mecanismele compensatoare fie ale unor deficiente fizice, fie ale inferioritatii reale sau presupuse ale Eului.
Omul dispune de o tendinta importanta de superioritate, asa incat dezvoltarea lui psihica se datoreaza luptei ce are loc la nivel inconstient, intre o tendinta negativa (sentimentul de inferioritate) si o tendinta pozitiva (sentimentul de superioritate), aceasta din urma fiind orientata spre compensare.

Jung, influentat de Adler, largeste sfera notiunii de inc. individual considerand libidoul ca fiind, pe de o parte constituit din ansamblul instinctelor dominante, inclusiv instinctul de putere, iar pe de alta parte ca fiind orientat in 2 directii opuse: centriped si centrifug, spre sine si spre lume, conform celor 2 orientari ale P – extraversiune si introversiune.
Jung introduce conceptul de inconstient colectiv interpretat ca o zona profunda nonindividuala, supraindividuala a psihicului.
Inconstientul colectiv contine imagini ancestrale care somnoleaza in zonele profunde ale inconstientului numite de Jung – arhetipuri – si ofera individului posibilitatea de a avea acces la ,,sufletul istoriei colective” sau la Dumnezeu si Diavol.
Cand vorbea de inconstient colectiv, Freud avea in vedere existenta in inc. fiecarui individ a unor elemente ce se regasesc in orice inc. (complexul lui Oedip).
Freud a definit inconstientul intr-o maniera restrictiva si exclusivista, considerandu-l doar rezervorul tendintelor infranate, inabusite, refulate, frustrate.
Psihologia contemporana difineste inconstientul intr-o maniera extensiva si pozitiva, ca fiind o formatiune psihica ce cuprinde tentintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime ale personalitatii.
Inconstientul este diferit in manifestarile sale.Inconstientul colectiv este alcatuit din elemente de ordin afectiv, motivational, cognitiv si executiv – instrumental, constituite in cursul evolutiei istorice a speciei umane si conservate in straturile profunde ale memoriei. 
,,Inconstientul colectiv este acea imensa zestre spirituala ereditara, rezultata din evolutia omenirii, care renaste mereu, in fiecare structura cerebrala individuala”.
Inconstientul colectiv este un strat abisal al structurii psihice, o alta lume dupa cum spune Jung, o lume in oglinda care se contrapune imaginii noastre constiente, momentane, despre lume. Intr-un fel el este o imagine eterna, spre deosebire de constient, care apare ca un fenomen efemer, deoarece produce toate adaptarile si orientarile momentane.
Continuturile autentice al inconstientului colectiv sunt reprezentate de ceea ce Jung a numit la inceput ,,imagini primordiale”, iar mai tarziu arhetipuri.
Arhetipurile sunt ,,structuri psihice identice, comune tuturor”, constituind ,,mostenirea arhaica a umanitatii:.
Ele nu sunt structuri pur psihice, ci structuri functionale duale: structuri psihice si structuri nervoase.
Inconstientul colectiv initiaza, controleaza si mijloceste trairile si manifestarile comportamentale tipice tuturor oamenilor, indiferent de epoca istorica, localizare geografica, clasa sociala, nationalitate.
Imaginea inconstienta (arhetipul) dispune de o energie proprie, datorita careia el poate ,,exercita puternice influenta psihice care nu se manifesta deschis la suprafata lumii, dar actioneaza cu atat mai puternic din interior, din intuneric, asupra noastra, fiind invizibile pentru cel care nu supune indeajuns criticii imaginea sa momentana asupra lumii, ramanadu-si astfel, chiar siesi ascuns”
Inconstientul colectiv mijloceste realizarea ,,lumii unitare” a psihicului uman, si prin faptul ca este depozitarul experientei cumulate a stramosilor nostrii, actioneaza ca un ghid si este esential pentrusupravietuire.
Inconstientul individual, asa cum a fost el analizat de S. Freud, se compune din doua segmente, cu continut si rol diferite in dinamica sistemului personalitatii, si anume:inconstientul primar,innascut, si inconstientul secundar, dobandit.
I. Primar este legat si exprima natura biologica a omului ce include tendintele, pulsiunile si instinctele primare, legate de asigurarea supravietuirii si echilibrului fiziologic al organismului. Este structurat dupa principiul placerii si al reducerii neconditionate a starilor interne de tensiune si frustratie. In centrul tuturor elementelor componente, Freud a asezat instinctul erotico-sexual sau complexul libidoului. In sferainconstientului primar se mai includ: starile onirice (visele care acompaniaza somnul), lapsusurile, inversiunile si aglutinarile verbale, actele ratate.
In sistemul de personalitate, inconstientul primar corespunde instantei Sinelui.
Inconstientul secundar este format, cu precadere, din consensurile si experientele cu rol de reglementare socio-culturala a comportamentelor generate de motivatia bazala si care se integreaza ca frane interne, cu functionare automata. Inconstientul dobandit este “constiinta morala a societatii”, codificata in forma unui mecanism de autocenzura.
In sistemul personalitatii, el corespunde instantei Supra-Eului. Conflictul dintre Sine si Supra-Eu are un caracter permanent, solutionarea lui facand necesara formarea si interventia celei de a treia instante a aparatului psihic - instanta Eului.
Între cele trei niveluri sunt interactiuni permanente dar nu treceri reciproce, ci relatii dinamice de implicatie în însãsi structura fiintei noastre constiente. Inconstientul nu poate exista fãrã structura constiintei cu care este cosubstantial. Henry Ey, în acest sens sustine cã raporturile constient-inconstient sunt raporturi organice de subordonare sau de integrare, ordine care fundamenteazã miscarea de ascensiune a devenirii constiente.
Interactiunile si acomodãrile între nivelurile functional-dinamice ale activitãtii psihice nu trebuie sã eludeze cã legile de organizare ale constientului si inconstientului sunt radical deosebite, ceea ce se exprimã în bipolaritatea sistemului psihic uman, unul din poli dominat de rationalul obiectiv, celãlalt de psihismul bazal, profund subiectiv.
Sursa oficiala: Bibliografie de specialitate - Romina Domina Popovici

Niciun comentariu: