duminică, 15 noiembrie 2015

Trauma: cum se manifestă și cum putem face față

Trauma este un răspuns emoțional care apare în urma unui eveniment puternic negativ, cum ar fi un accident de trafic, un incendiu sau dezastru natural, când există o discrepanță între situație și capacitățile persoanei de a face față.
Astfel de dezastre sau tragedii sunt de obicei neașteptate, bruște și copleșitoare. Persoanele implicate au adesea un sentiment puternic de nesiguranță și neajutorare. Chiar dacă unele dintre ele nu arată semne vizibile de vătămare, cum este cea corporală, un asemenea eveniment poate aduce consecințe emoționale. Un element comun pentru persoanele care au trecut printr-un dezastru este că au reacții emoționale puternice. 
De multe ori nu sunt afectați doar cei implicați în evenimente tragice sau martorii  acestora, ci și persoanele apropiate acestora și chiar personalul de intervenție și medical.
Înțelegerea modului în care noi, oamenii, reacționăm la evenimente dureroase, ne poate ajuta să facem față în mod eficient sentimentelor, gândurilor și comportamentelor, susținând drumul spre recuperare.

Care sunt reacțiile comune la dezastru?
În urma unui dezastru, oamenii se simt frecvent uimiți, dezorientați sau în imposibilitatea de a integra informațiile dureroase. După aceste reacții inițiale, oamenii pot trece printr-o varietate de emoții, gânduri și comportamente. 
Astfel de răspunsuri comune pot fi:
  • Emoții intense și/sau imprevizibile. Poți resimți anxietate, nervozitate, agitație, furie, te poți simți copleșit sau îndurerat, poți fi mai iritabil sau poți avea o dispoziție mai fluctuantă decât de obicei. Poți plânge din orice. Pe de altă parte, unele persoane par a nu simți nimic, suferind în fapt o puternică amorțeală emoțională.
  • Teama de a-ți exprima emoțiile sau de a pierde controlul asupra lor.
  • Schimbări în modul de gândire și comportament. Poți avea gânduri recurente, “flashback-uri” sau amintiri foarte vii și repetate ale evenimentului. Aceste amintiri pot apărea fără niciun motiv aparent și pot declanșa reacții fizice, ca accelerarea bătăilor inimii sau transpirații. Poate fi dificil să te concentrezi sau să iei decizii. 
  • Tulburarea somnului și a alimentației. Unele persoane pot mânca și/sau dormi prea mult, altele resimt o pierdere a apetitului și a calității sau cantității somnului.
  • Sensibilitate la factorii de mediu. Poți deveni ușor de speriat, te poți simți mereu în alertă. Sirene, zgomote puternice, mirosuri de arsură sau alte elemente din mediu pot stimula amintiri ale dezastrului și crește anxietatea. Aceste senzații pot fi însoțite de temeri că evenimentul stresant se va repeta.
  • Dificultăți în relațiile interpersonale. Poate apărea o creștere a conflictelor, a neînțelegerilor cu membrii familiei și/sau cu colegii. De asemenea, persoana poate începe să se retragă, să prefere să stea acasă și să se izoleze, sau să nu mai pară prezentă în activitățile sociale.
  • Schimbări în activitățile zilnice. Poți simți că nu mai ai chef de nimic, nici de lucruri care înainte îți făceau plăcere.
  • Simptome fizice legate de stres. Pot apărea dureri de cap, greață, dureri toracice, care ar putea necesita îngrijire medicală. Alte afecțiuni medicale preexistente pot fi influențate de stresul legat de dezastru.
  • Sentimente de vinovăție. Poate apărea întrebarea “Eu de ce am supraviețuit?” sau “De ce nu am putut face mai mult?”
  • Sentimente de pierdere și doliu.

Cum pot face față?
Din fericire, cercetările arată că cei mai mulți oameni sunt rezistenți și sunt capabili în timp să treacă peste tragedie. Este perfect normal ca persoanele care s-au confruntat cu un dezastru să resimtă un stres puternic în perioada imediată, dar în termen de câteva luni cei mai mulți oameni sunt capabili să-și reia viața și funcționarea de dinainte de dezastru. Este important să știm că reziliența și recuperarea sunt regula, în timp ce distresul prelungit este mai rar.
Iată o serie de măsuri pe care le poți lua pentru a-ți recăpăta echilibrul emoțional și sentimentul de control în urma unui dezastru:
  • Rămâi conectat cu ceilalți și cere sprijin celor care țin la tine, care te vor asculta și vor empatiza cu situația ta. Deși poți avea tendința, nu te izola prea mult de ceilalți, sprijinul social este o componentă cheie a recuperării în urma unei tragedii. Familia și prietenii pot fi o resursă importantă. Poți găsi sprijin și o înțelegere comună alături de cei care au supraviețuit și ei dezastrului. De asemenea, poți căuta persoane care nu sunt implicate și care ar putea fi în măsură să ofere mai mult sprijin și obiectivitate.
  • Recunoaște-ți emoțiile și schimbările lor. Identifică sentimentele pe care le ai. Înțelege că ele sunt, cel mai probabil, reacții normale la situația tragică. Permite-ți să fii trist, să plângi, să îți eliberezi emoțiile negative. Dă-ți voie și să simți bucurie, căci poți avea întâmplări și perioade fericite chiar și în timp ce faci față unei pierderi. Cu timpul, te vei simți din nou tu însuți și stăpân pe tine.
  • Ia o pauză. Numără până la 10 înainte de a acționa și când te simți stresat. Întreabă-te dacă acțiunea respectivă este cea mai bună soluția pentru tine și familia ta. Fă un exercițiu de mediație. O mică pauză te va ajuta să gândești mai clar, să îți controlezi impulsurile de moment și să devii mai rezilient.
  • Oferă-ți timp pentru adaptare. Pregătește-te să treci printr-o perioadă dificilă din viața ta. Stabilește-ți așteptări mai scăzute pentru următoarea perioadă. Dă-ți voie să deplângi pierderile suferite și încearcă să ai răbdare cu modificările stării tale emoționale. 
  • Exprimă și comunică experiența ta. Exprimă ceea ce simți în orice mod îți este confortabil, stai de vorbă cu familia sau prietenii apropiați, ține un jurnal sau implică-te într-o activitate creativă (desen, modelaj etc).
  • Găsește un grup de suport local condus de profesioniști cu educație și experiență corespunzătoare. Adesea, există grupuri de sprijin dedicate supraviețuitorilor unui eveniment tragic. Discuțiile de grup te pot ajuta să realizezi că nu este singurul cu astfel de reacții și emoții.
  • Implică-te în comportamente sănătoase pentru a-ți spori capacitatea de a face față stresului excesiv. Mănâncă mese bine echilibrate și oferă-ți suficientă odihnă. Dacă întâmpini dificultăți cu somnul, poți încerca să le depășești prin tehnici de relaxare. Dacă simți să îți distragi temporar atenția, alege să asculți muzică, să citești o carte sau să vezi un film. Evită alcoolul și drogurile, o astfel de diversiune te poate amorți, ducând la abaterea atenției și posibil la întârzierea procesului de coping activ și de rezolvare a situației. 
  • Stabilește sau revino la programul tău. Aici putem vorbi de mese la ore regulate, un program regulat de somn sau un program de exerciții fizice. Construindu-ți un program pozitiv, vei avea obiective pe care să le urmărești în aceste vremuri triste, cum ar fi să citești o carte bună, să practici un hobby, sau pur și simplu să mergi zilnic pe jos in parc sau prin cartier.
  • Ia decizii mici în fiecare zi. Ele te pot ajuta să recapeți sentimentul de control asupra propriei vieți.
  • Dar evită luarea deciziilor majore de viață, pe cât posibil. Schimbarea carierei sau a locului de muncă și alte decizii importante pot fi extrem de stresante în sine, fiind chiar mai greu de luat când ești în convalescență după un dezastru.
  • Recunoaște-ți punctele forte. Amintește-ți cum ai făcut față unor greutăți din trecut, poate ai trecut prin pierderea unei persoane dragi, sfârșitul unei relații sau o boala gravă. Te poți baza pe aceste abilitați pentru a răspunde provocărilor actuale, ai încredere în tine.
  • Păstrează speranța. O perspectivă optimistă și pozitivă îți poate permite să vezi lucrurile bune din viața ta și te poate susține chiar și în cele mai grele momente. Există lucruri pozitive în viața fiecăruia, cum ar fi relații trainice, o casă confortabilă, activități care aduc bucurie. 
Când ar trebui să apelez la ajutor profesionist?
Dacă reacțiile descrise mai sus sunt foarte intense și/sau durează mai mult de o lună, sau dacă observi sentimente persistente de stres, lipsă de speranță și simți că abia ești în stare să te ocupi de responsabilitățile de zi cu zi și de activitățile tale, nu în ultimul rând dacă ai gânduri legate de suicid, ar fi indicat să consulți un profesionist licențiat în sănătate mentală, de exemplu un psiholog cu specializare în psihoterapie. Psihoterapeuții sunt instruiți să ajute oamenii să facă față reacțiilor emoționale la dezastru, cum ar fi neîncrederea, stresul, anxietatea, durerea, urmând să construiți împreună un plan spre recuperare și recăpătarea echilibrului.

Autor: Drd.Psih. Sabina Dumitrescu 
Sursa: http://www.irpi.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=410%3Atrauma-cum-se-manifest%C4%83-%C8%99i-cum-putem-face-fa%C8%9B%C4%83

Primul ajutor psihologic


A. Reacţia umană de consolare şi alinare a unei persoane care a trăit o situaţie traumatizantă
Oferirea consolării şi a alinării reprezintă cea mai importantă componentă a primului ajutor psihologic. Comuniunea cu cei afectaţi, protejarea acestora de astfel de experienţe ulterioare, satisfacerea nevoilor de bază, exprimarea compasiunii pentru cele trăite sunt sarcini foarte importante.
B. Protejarea persoanei de alte traume, în măsura în care acest lucru este posibil
Asigurarea unui mediu sigur este esenţială. Este posibil ca mulţi supravieţuitori să fi experimentat un sentiment covârşitor de nesiguranţă; acest lucru trebuie remediat. Reunirea persoanelor cu familia şi prietenii este importantă pentru recâstinarea acestui sentiment de siguranţă. Când reunirea nu este posibilă, este necesar să se colecteze informaţii despre familie şi prieteni, în special dacă şi aceştia au fost în pericol sau au fost afectaţi de traumă.
C. Satisfacerea imediată a nevoilor fizice, inclusiv asigurarea adăpostului
Satisfacerea nevoilor fizice ale persoanei este foarte importantă şi trebuie tratată cu prioritate. Acest lucru include asigurarea hranei, a apei, a căldurii şi a adăpostului. Prin oferirea păturilor şi a hranei, supravie uitorii au siguranţa că cineva se preocupă de ei. La nevoie, trebuie acordată asistenţă medicală. în cazul în care persoana este extenuată, duce lipsă de hrană şi de căldură, orice alte intervenţii pot fi considerate ca fiind intruziuni. Satisfacerea nevoilor fizice reprezintă cea mai mare prioritate.
D. Asigurarea orientării spre obiective şi a asistenţei pentru sarcinile reale concrete
Activitatea desfăşurată în timpul etapei acute de traumă poate fi productivă sau neproductivă. Activitatea productivă este orientată spre realitatea situaţiei şi implică necesitatea ca supravieţuitorul să îşi asume un rol activ şi tot mai mare, pentru a putea depăşi acest moment de traumă. Supravieţuitorii dezastrelor trebuie încurajaţi cât mai curând posibil să participe la îndeplinirea unor sarcini simple dar utile.
E. Facilitarea reunirii cu cei dragi de care au fost despărţiţi
Supravieţuitorii răniţi şi speriaţi nu trebuie părăsiţi. Părinţii trebuie reuniţi cu copiii lor. Această reunire cu cei dragi se poate dovedi esenţială pentru depăşirea acestei experienţe şi adaptarea pe termen mai lung. S-a dovedit că separarea copiilor de părinţi în această etapă poate avea efecte adverse pe termen lung, chiar dacă această separare poate fi în interesul copiilor.
După asigurarea supravieţuirii şi a siguranţei celor dragi, este posibil ca persoanele să dorească să împărtăşească această experienţă şi celorlalţi, în special celor care “au trecut prin acest lucru” alături de ei şi celor care le acordă asistenţă. Această conversaţie normală asupra ceea ce s-a întâmplat reprezintă deseori începutul unui proces de înţelegere a semnificaţiei acestei experienţe, o mărturisire şi exprimare a sentimentelor. Dacă acest lucru are loc în grupuri sau în locuri spontane precum un adăpost, acest lucru trebuie încurajat. Cu toate acestea, acest lucru nu trebuie prevăzut sau forţat. Oamenii au moduri foarte diferite de a se adapta la dezastre, atât imediat după experimentarea acestora cât şi ulterior. În timp ce pentru persoanele care simt nevoia să facă acest lucru, împărtăşirea experienţei trăite poate fi o etapă a procesului de adaptare, pentru alte persoane, exprimarea sentimentelor în faţa unui grup se poate dovedi a fi inadecvată: momentul poate să nu fie cel mai bun sau alte metode de a face faţă situaţiei pot fi mai eficiente.
Este important să se mizeze pe recuperarea ulterioară dezastrului şi pe acceptarea unei game de reacţii care sunt normale în condiţiile experimentării unei situaţii anormale de viaţă. Acceptarea sentimentelor poate fi foarte importantă în etapa imediat următoare traumei. Aceasta este prima etapă de reluare a experienţei şi dacă acest lucru are loc în mod adecvat, poate ajuta persoana pe drumul de recuperare psihologică.
Deşi în această etapă persoanele se pot confrunta cu o multitudine de sentimente, cu ajutorul unei asistenţe eficiente, aceste sentimente pot fi lămurite în următoarele zile sau săptămâni. Intervenţia trebuie asigurată numai acolo unde există dovezi că persoana încă parcurge o perioadă de contuzie din cauza sentimentelor şi, prin urmare, se află într-o situaţie riscantă. Sentimentele de teamă, vinovăţie, ostilitate etc. pot fi sau nu înlăturate în această etapă, însă concentrarea pe aceste aspecte este necesară numai dacă există semne care indică existenţa unor probleme continue.
1. Oferirea de sisteme de asistenţă şi surse permanente de ajutor persoanelor traumatizate
Este important ca supravieţuitorilor să li se ofere sisteme de asistenţă şi surse permanente de ajutor de care aceştia să beneficieze după depăşirea etapei acute, pentru asigurarea asistenţei în caz de necesitate. Unul dintre cele mai importante aspecte care trebuie avute în vedere pe tot parcursul consilierii este demnitatea umană. 
Pierderea bunurilor personale, a îmbrăcămintei şi a bunurilor de bază precum ochelarii, de exemplu, sentimentul copleşitor de dezumanizare - consecinţă a experienţei trăite, faptul de a fi dependent de alţii pentru satisfacerea nevoilor de bază, toate acestea pot afecta demnitatea personală a persoanei. Atunci când este posibil, persoanele care asistă supravieţuitorii trebuie să fie atente la aceste aspecte. Distribuirea de îmbrăcăminte uzată pentru care supravieţuitorii ar trebui să fie recunoscători etc. pot accentua această vulnerabilitate a supravieţuitorilor, dându- le un sentiment de ruşine, umilire sau chiar furie.
2. Facilitarea dezvoltării sentimentului de posesie
Deseori, supravieţuitorii dezastrelor pot experimenta sentimente de neputinţă. Acest lucru este valabil în special în cazul supravieţuitorilor traumelor provocate de factorul uman. Este foarte important ca supravieţuitorii să aibă posibilitatea de a recâştiga sentimentul de demnitate şi de control asupra propriei vieţi. Supoziţiile legate de invulnerabilitatea personală, existenţa unei lumi plină de semnificaţii şi percepţia pozitivă despre propria persoană pot fi afectate. Mediul de recuperare trebuie să asigure sprijin, protecţie, mulţumire şi trebuie să prevină stigmatizarea ulterioară de transformare a supravieţuitorilor dezastrului în „pacienţi" sau „supravieţuitori permanenţi". Stigmatizarea izolează supravieţuitorii atunci când aceştia au cea mai mare nevoie de asistenţă socială.
3. Identificarea nevoilor de consiliere sau intervenţie ulterioară
Identificarea persoanelor care necesită cel mai mult ajutor şi asigurarea asistenţei de către consilierii comunitari reprezintă o altă componentă a primului ajutor psihologic.

Modelul celor 6 paşi de intervenţie în criză (Gilliland, 1982)
Primii trei paşi, sunt în esenţă de ascultare, cu toate că nu sunt neapărat pasivi sau lipsiţi de acţiune. În special în intervenţii în situaţii de criză, tip dezastru, nevoia acestor primi 3 paşi ai modelului este extremă. 
Raphael (1977) a inventat expresia de „prim ajutor psihologic” în discuţia ei despre lucrul în criză cu un dezastru al căilor ferate australiene. Ea a descris o serie de activităţi care să furnizeze suport, grijă, răspuns empatic, asistenţă  şi informaţii concrete şi reunirea sistemului social de suport al supravieţuitorilor.
Extrem de important în primul ajutor psihologic este urmărirea piramidei şi ierarhizării nevoilor a lui Maslow şi îngrijirea nevoilor de supravieţuire mai întâi. 
Primul ajutor psihologic este fundamental în cazul intervenţiei în criză. Este trasat ca fiind paliativ. Nu este desemnat pentru a vindeca sau repara lucrurile, ci mai degrabă pentru a furniza suport fizic şi psihologic neinvaziv. A înţelege cum să acţionezi în aceşti primi 3 paşi ai modelului este absolut necesară în furnizarea intervenţiei în criză. Dacă considerăm primii 3 paşi ca şi apropiaţi de ceea ce înseamnă prim ajutor psihologic, atunci s-ar putea ca ei să fie de asemenea suficienţi în furnizarea serviciilor imediate de intervenţie în criză.
Pasul 1. Definirea problemei şi înţelegerea ei, la nivel individual şi al comunităţii, din punctul de vedere al persoanei în criză. Şedinţele de intervenţie ar trebui să înceapă prin ascultare, empatie, autenticitate, acceptare şi pozitivism.
Pasul 2. Asigurarea siguranţei persoanei . Este foarte important pentru persoanele ce lucrează în situaţii de criză să se asigure că persoanele sunt în siguranţă. Siguranţa clientului poate fi definită simplu prin minimizarea pericolului fizic şi psihologic faţă de sine şi ceilalţi. Deşi este pasul al 2-lea, acesta este fluid, ceea ce înseamnă că siguranţa persoanei trebuie să fie în centrul atenţiei pe tot parcurusul intervenţiei. 
Pasul 3. Furnizarea de suport din partea personei ce intervine în criză. Este foarte important pentru persoana care a suferit o traumă/ dezastru, să ştie/ simtă că este cineva caruia îi pasă. Capacitatea de a accepta necondiţionat persoana şi de a o valoriza, indiferent dacă persoana răspunde sau nu. Într-un sens mai general, s-ar putea ca suportul să nu fie doar emoţional, ci şi instrumental şi informaţional (Cohen, 2004). Uneori persoana nu va avea bani, mâncare sau adăpost şi foarte puţin poate schimba suportul psihologic până când aceste nevoi de bază nu sunt împlinite. În alte momente, persoanele nu au suficiente informaţii pentru a lua cea mai bună decizie. 
Acţionarea
Pasul 4. Examinarea alternativelor. 
Uneori în criză, persoanele simt că nu mai au nici o opţiune. Posibilităţi alternative pot fi examinate din următoarele perspective: (1) suport situaţional, persoane din trecutul sau prezentul persoanei cărora le pasă de client, (2) mecanismele de coping sunt acţiuni, comportamente şi resurse din mediu pe care persoana le poate folosi pentru a se ajuta să facă faţă cizei prezente, (3) paternuri de gândire pozitive şi constructive. Personalul poate gândi multe căi alternative, dar va discuta doar câteva cu persoana în situaţia de criză, întrucât aceştia nu au nevoie de multe alegeri, ei au nevoie de situaţii potrivite şi care sunt realiste pentru situaţia în care se află. 
Pasul 5. Elaborarea unui plan. 
Un plan bun ar trebui să identifice persoane, grupuri sau alte resurse adiţionale care pot fi contactate pentru suport imediat şi furnizarea unor mecanisme de coping - ceva concret şi pozitiv pentru persoană de făcut acum, paşi de acţiune definiţi cu care clientul să poată rezona. 
Persoanele în criză se simt lipsite de putere, independenţă şi respect de sine, de aceea este foarte important ca planul să susţină redobândirea autonomiei şi controlului persoanei. Planifiicarea are legătură cu depăşirea situaţiei, pe termen scurt, şi de a ajunge la o zonă de stabilitate şi echilibru. Majoritatea planurilor în criză sunt măsurate în minute, ore, zile şi nu săptămâni, luni sau ani. Focusul central al planificării este rezolvarea de probleme.
Pasul 6. Obţinerea angajamentului
Criza: conţine atât pericol, cât şi oportunitate pentru persoana care o experienţiază; este, de regulă, limitată în timp, dar se poate dezvolta într-o serie de puncte de criză; este complexă şi dificil de rezolvat; conţine impulsul creşterii şi iminenţa schimbării; panaceurile sau improvizaţiile rapide pot să nu fie întotdeauna aplicabile în situaţii de criză; îi pune pe oameni în faţa unor alegeri; este însoţită de dezechilibrul emoţional şi dezorganizare. Rezolvarea crizei este interconectată cu persoanele care lucrează în situaţii de criză.
De reţinut:
  • majoritatea oamenilor îşi vor reveni;
  • este important de intervenit cât mai curând după traumă;
  • este important să „normalizăm” reacţiile de stres acut;
  • serviciile scurte vor fi adecvate majorităţii supravieţuitorilor;
  • este important să ne focusăm pe gestionarea adaptativă continuă a supravieţuitorilor (coping);
  • este important să oferim suport social;
  • este important să furnizăm o rază de acţiunea activă supravieţuitorilor;
  • este important să identificăm care sunt supravieţuitorii cu risc major.
http://www.irpi.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=409:primul-ajutor-psihologic

Actualitati in abordarea traumei

În timp, de-a lungul istoriei, omenirea a fost sensibilă la suferinţa umană fie ea fizică sau psihică, mai multe domenii acordându atenţie acestei experienţe: medicina, psihologia, arta, etc.            
 În sens integrativ definim trauma ca fiind ansamblul afecţiunilor fizice, suferinţelor psihice şi modificărilor contextuale.
Trauma aduce modificări imediate şi de durată la nivelele contextul de viaţă, cognitiv, emoţional, comportamental, somatic şi spiritual.
Considerăm suferinţă şi boală, o pierdere cu efecte ample asupra identităţii personale atât în planul integrităţii şi raportării la sine, cât şi asupra raportării la ceilalţi şi la lume. Se produce o scindare a parcursului existenţei în viaţa de dinaintea şi de după evenimentul traumatizant ce include un proces de resemnificări ale existenţe şi ale sensul vieţii. 
Trauma fizică este descrisă în medicina generală, ca fiind vătămare structurală a corpului, provocată de contactul cu un obiect sau cu o substanţă. Termenul se referă la răni, fracturi, arsuri etc.  (Rycroft C., 2013).
Trauma psihică în psihiatrie şi psihanaliză este orice experienţă absolut neaşteptată, pe care subiectul este incapabil să o asimileze. Reacţia imediată la o traumă psihologică este şocul; efectele ulterioare sunt fie recuperarea spontană (care este analoagă vindecării spontane a traumelor fizice), fie dezvoltarea nevrozei traumatice. (Rycroft C., 2013).
Stresul Acut
Persoanele care au avut o experienta cu expunere la moarte reală sau ameninţare cu moartea, vătămare serioasă survenite în unul sau mai multe dintre modalităţile expuse:
  1. Expunere directă la evenimentul traumatic
  2. A fi martor direct la evenimentul traumatic petrecut altor persoane
  3. A aflat că evenimentul traumatic s-a întâmplat unui membru apropiat al familiei sau unui prieten apropiat. 
Notă: în cazul unei morţi reale sau a unei ameninţări cu moartea survenite în cazul unui membru al familiei sau prieten apropiat, evenimentul să fi fost violent sau accidental
  1. A experimenta expuneri repetate sau extrem de marcante legate de evenimentul traumatic 
Notă: acest criteriu nu se aplică la expunerile prin canalele media, televiziune, filme sau fotografii, ci doar în cazul în care expunerea are legătura cu munca
Daca a fost participant la un eveniment traumatizant poate dezvolta in primele 30 de zile urmatoarele:
  1. Prezenţa a 9 (sau mai multe) dintre următoarele simptome din oricare dintre cele 5 categorii privind intruziunea, starea afectivă negativă, disocierea, evitarea şi hiperstimularea, debutând sau înrăutăţindu-se după ce a survenit evenimentul traumatic.
Simptome de intruziune
  1. Amintiri generatoare de suferinţă ale evenimentului traumatic, care survin recurent, involuntar şi în mod intruziv. 
  2. Coşmaruri recurente cu conţinut sau afect legat de traumă. 
  3. Reacţii disociative (ex flash-back-uri) în care persoana se simte sau acţioneaza ca şi când evenimentul traumatic se petrece din nou. (Asemenea reacţii pot surveni pe un continuum, în care expresia cea mai înaltă este reprezentată de pierderea completă a contactului cu prezentul.)                                
  4. Distres psihologic sau reacţii fiziologice marcante ca răspuns la stimuli interni sau externi care simbolizează sau evocă un aspect al evenimentului traumatic.            
Stare afectivă negativă: 
  1. Incapacitate persistentă de a experimenta emoţii pozitive (ex: incapacitate de a fi fericit, satisfăcut sau iubitor).
Simptome disociative: 
  1. Un simţ alterat al realităţii înconjuratoare sau a sentimentului de sine (ex: a se vedea pe sine din perspectiva altei persoane, încetinirea timpului, confuzie/uluire).
  2. Incapacitatea de a-şi aminti un aspect important al evenimentului traumatic (tipic datorat amneziei disociative şi nu altor factori, cum ar fi leziuni craniene, alcool sau droguri).                                        
Simptome de evitare: 
  1. Eforturi de a evita amintirile generatoare de distres, gânduri sau sentimente despre / în mod strâns legate de evenimentul traumatic.
  2. Eforturi de a evita stimuli amnezici externi (persoane, locuri, discutii, activităţi, obiecte, situaţii) care antrenează amintiri, gânduri sau sentimente legate sau asociate cu trauma, generatoare de distres.                                                
Simptome de hiperactivare:                         
  1. Tulburări de somn (ex: dificultăţi de a adormi sau de a rămâne adormit, somn neodihnitor).
  2. Comportament iritabil sau ieşiri nervoase (cu puţină provocare sau deloc) exprimate, în mod tipic, ca agresiuni verbale sau fizice împotriva oamenilor sau a obiectelor.                
  3. Hipervigilenţa.                
  4. Probleme de concentrare.                      
  5. Reacţii exagerate.
   
  1. Durata perturbării (simptomele de la criteriul B) este între 3 zile şi o lună după expunere. 
Notă: Simptomele debutează imediat dupa traumă, însă persistenţa lor ăntre 3 zile şi o lună este necesară pentru a întruni criteriile de diagnosticare.  
  1. Perturbarea cauzează distres semnificativ clinic sau /şi funcţionalitate socială, ocupatională, sau în alte arii de funcţionare.
  2. Perturbarea nu poate fi atribuită efectelor fiziologice ale unei substanţe sau unei alte condiţii medicale şi nici nu poate fi explicată mai bine printr-un alt episod de dezechilibru psihic.
http://www.irpi.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=407%3Aactualitati-in-abordarea-traumei