duminică, 15 noiembrie 2015

Actualitati in abordarea traumei

În timp, de-a lungul istoriei, omenirea a fost sensibilă la suferinţa umană fie ea fizică sau psihică, mai multe domenii acordându atenţie acestei experienţe: medicina, psihologia, arta, etc.            
 În sens integrativ definim trauma ca fiind ansamblul afecţiunilor fizice, suferinţelor psihice şi modificărilor contextuale.
Trauma aduce modificări imediate şi de durată la nivelele contextul de viaţă, cognitiv, emoţional, comportamental, somatic şi spiritual.
Considerăm suferinţă şi boală, o pierdere cu efecte ample asupra identităţii personale atât în planul integrităţii şi raportării la sine, cât şi asupra raportării la ceilalţi şi la lume. Se produce o scindare a parcursului existenţei în viaţa de dinaintea şi de după evenimentul traumatizant ce include un proces de resemnificări ale existenţe şi ale sensul vieţii. 
Trauma fizică este descrisă în medicina generală, ca fiind vătămare structurală a corpului, provocată de contactul cu un obiect sau cu o substanţă. Termenul se referă la răni, fracturi, arsuri etc.  (Rycroft C., 2013).
Trauma psihică în psihiatrie şi psihanaliză este orice experienţă absolut neaşteptată, pe care subiectul este incapabil să o asimileze. Reacţia imediată la o traumă psihologică este şocul; efectele ulterioare sunt fie recuperarea spontană (care este analoagă vindecării spontane a traumelor fizice), fie dezvoltarea nevrozei traumatice. (Rycroft C., 2013).
Stresul Acut
Persoanele care au avut o experienta cu expunere la moarte reală sau ameninţare cu moartea, vătămare serioasă survenite în unul sau mai multe dintre modalităţile expuse:
  1. Expunere directă la evenimentul traumatic
  2. A fi martor direct la evenimentul traumatic petrecut altor persoane
  3. A aflat că evenimentul traumatic s-a întâmplat unui membru apropiat al familiei sau unui prieten apropiat. 
Notă: în cazul unei morţi reale sau a unei ameninţări cu moartea survenite în cazul unui membru al familiei sau prieten apropiat, evenimentul să fi fost violent sau accidental
  1. A experimenta expuneri repetate sau extrem de marcante legate de evenimentul traumatic 
Notă: acest criteriu nu se aplică la expunerile prin canalele media, televiziune, filme sau fotografii, ci doar în cazul în care expunerea are legătura cu munca
Daca a fost participant la un eveniment traumatizant poate dezvolta in primele 30 de zile urmatoarele:
  1. Prezenţa a 9 (sau mai multe) dintre următoarele simptome din oricare dintre cele 5 categorii privind intruziunea, starea afectivă negativă, disocierea, evitarea şi hiperstimularea, debutând sau înrăutăţindu-se după ce a survenit evenimentul traumatic.
Simptome de intruziune
  1. Amintiri generatoare de suferinţă ale evenimentului traumatic, care survin recurent, involuntar şi în mod intruziv. 
  2. Coşmaruri recurente cu conţinut sau afect legat de traumă. 
  3. Reacţii disociative (ex flash-back-uri) în care persoana se simte sau acţioneaza ca şi când evenimentul traumatic se petrece din nou. (Asemenea reacţii pot surveni pe un continuum, în care expresia cea mai înaltă este reprezentată de pierderea completă a contactului cu prezentul.)                                
  4. Distres psihologic sau reacţii fiziologice marcante ca răspuns la stimuli interni sau externi care simbolizează sau evocă un aspect al evenimentului traumatic.            
Stare afectivă negativă: 
  1. Incapacitate persistentă de a experimenta emoţii pozitive (ex: incapacitate de a fi fericit, satisfăcut sau iubitor).
Simptome disociative: 
  1. Un simţ alterat al realităţii înconjuratoare sau a sentimentului de sine (ex: a se vedea pe sine din perspectiva altei persoane, încetinirea timpului, confuzie/uluire).
  2. Incapacitatea de a-şi aminti un aspect important al evenimentului traumatic (tipic datorat amneziei disociative şi nu altor factori, cum ar fi leziuni craniene, alcool sau droguri).                                        
Simptome de evitare: 
  1. Eforturi de a evita amintirile generatoare de distres, gânduri sau sentimente despre / în mod strâns legate de evenimentul traumatic.
  2. Eforturi de a evita stimuli amnezici externi (persoane, locuri, discutii, activităţi, obiecte, situaţii) care antrenează amintiri, gânduri sau sentimente legate sau asociate cu trauma, generatoare de distres.                                                
Simptome de hiperactivare:                         
  1. Tulburări de somn (ex: dificultăţi de a adormi sau de a rămâne adormit, somn neodihnitor).
  2. Comportament iritabil sau ieşiri nervoase (cu puţină provocare sau deloc) exprimate, în mod tipic, ca agresiuni verbale sau fizice împotriva oamenilor sau a obiectelor.                
  3. Hipervigilenţa.                
  4. Probleme de concentrare.                      
  5. Reacţii exagerate.
   
  1. Durata perturbării (simptomele de la criteriul B) este între 3 zile şi o lună după expunere. 
Notă: Simptomele debutează imediat dupa traumă, însă persistenţa lor ăntre 3 zile şi o lună este necesară pentru a întruni criteriile de diagnosticare.  
  1. Perturbarea cauzează distres semnificativ clinic sau /şi funcţionalitate socială, ocupatională, sau în alte arii de funcţionare.
  2. Perturbarea nu poate fi atribuită efectelor fiziologice ale unei substanţe sau unei alte condiţii medicale şi nici nu poate fi explicată mai bine printr-un alt episod de dezechilibru psihic.
http://www.irpi.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=407%3Aactualitati-in-abordarea-traumei

Niciun comentariu: