miercuri, 23 septembrie 2015

Fii fericit!

Ești fericit? Dacă îți ia ceva timp să răspunzi la această întrebare, înseamnă că ar fi util să știi ce este de fapt fericirea pentru a o identifica și simți.
„Ne dorim să obținem fericirea pentru că este în natura noastră să o facem” spune autorul.
Cartea “Fii fericit! – Descoperă tot ce trebuie să știi pentru a avea o viață fericită”este menită să te ajute să înțelegi natura fericirii și mai ales natura ființei umane care este făcută pentru a fi fericită. Tal Ben-Sharar este unul din cei mai apreciați psihologi ai momentului și totodată lector la Universitatea Harvard unde predă cursul de psihologie pozitivă.
Cartea este împărțită în 3 secțiuni: în prima parte autorul explică ce este fericirea și componentele esențiale pentru o viață fericită; în a doua parte vorbește despre punerea în practică a ideilor despre fericire la locul de muncă, în educație și în relații, iar ultima parte a cărții cuprinde 7 meditații referitoare la fericire și la locul pe care aceasta îl ocupă în viața noastră.

I. CE ESTE FERICIREA

Fericirea nu derivă nici din simpla satisfacere a dorinţelor, nici din infinita amânare a satisfacţiei. Într-o lume din ce în ce mai agitată şi stresată, Ce este fericirea? devine întrebarea întrebărilor.
„Cuvinte precum plăcere, extaz, mulţumire sunt folosite adesea în locul cuvântului fericire, dar niciunul dintre ele nu exprimă cu exactitate lucrul la care mă refer când vorbesc despre fericire. Aceste emoţii sunt trecătoare.” Aşadar, pentru o mai bună înţelegere a fericirii, scriitorul prezintă 3 arhetipuri alternative în care omul se încadrează atunci când caută fericirea şi o confundă cu orice altceva.
  1. Arhetipul maratonistului
  2. Maratonistul se ghidează după principiul Trebuie să sacrifici bucuria prezentă pentru a fi fericit în viitor. Fără suferinţă nu există plăcere. Ceea ce îi diferenţiază pe maratonişti este inabilitatea lor de a se bucura de ceea ce fac – şi convingerea că, odată ajunşi la o anumită destinaţie, vor fi fericiţi.
    „Motivul pentru care există atât de multe persoane angrenate într-un maraton al vieţii este reprezentat de cultura noastră care nu face decât să sprijine această idee. (…)Nu primim nicio recompensă pentru că ne bucurăm de călătorie, ci pentru că am încheiat cu succes călătoria. Societatea premiază rezultatele, nu procesele; sosirile, nu călătoriile. ” Odată ajuns la destinaţie, maratonistul confundă stare de eliberare resimţită cu fericirea. Spre surprinderea lui, acea stare durează prea puţin pentru a-l face fericit şi atunci reia maratonul.
  3. Arhetipul hedonistului
  4. „Un hedonist caută să obţină plăcerea şi să evite suferinţa. Nu îşi doreşte decât să îşi satisfacă propriile plăceri, luând foarte puţin în calcul – sau deloc – urmările. Hedonistul este cel care iniţiază o relaţie cu entuziasm, dar atunci când dispare noutatea, se implică într-o altă relaţie”. Pentru el plăcerea prezentă este egală cu fericirea, iar efortul este egal cu suferinţa, nefiind interesat de viitor.
    „Nu putem obţine fericirea dacă nu căutăm decât plăcerea şi evităm suferinţa” afirmă scriitorul, citându-l de asemenea pe John Gardner: „Suntem construiţi să escaladăm, nu să urmăm calea cea mai simplă, fie că este vorba despre vale, fie despre vârf”.
  5. Arhetipul nihilistului
  6. „În contextul acestei cărţi, un nihilist este acela care a renuţat la fericire, care s-a resemnat, convins fiind că viaţa nu are niciun sens.(…) Oamenii care s-au resemnat cu nefericirea lor actuală şi se aşteaptă să aibă parte de un viitor asemănător sunt împiedicaţi să obţină fericirea de eşecurile lor din trecut”.
Toate cele 3 arhetipuri prezentate suferă de nefericire prin interpretarea greşită a realităţii. Cu alte cuvinte, oamenii nu ştiu ce au cu adevărat nevoie pentru a avea o viaţă împlinită. Tocmai de aceea, autorul propune un al patrulea arhetip:
Arhetipul fericirii
„Pentru a obţine fericirea de durată, trebuie să ne bucurăm de călătoria spre o destinaţie pe care o considerăm valoroasă. Fericirea nu însemnă să ajungi în vârful muntelui, dar nici să te apuci să escaladezi fără sens muntele. Fericirea este experienţa ce constă în escaladarea muntelui pentru a ajunge în vârf.”
„Obiectivul nostru ar trebui să fie acela de a ne implica pe cât posibil în activităţi care ne pot oferi beneficiu prezent şi viitor. Cei pentru care munca pe care o fac este o plăcere pot progresa în carieră bucurându-se în acelaşi timp de ceea ce fac”.
„Pentru ca viaţa noastră să aibă aibă un sens, trebuie să avem un scop personal, şi nu unul dictat de standardele societăţii sau aşteptările impuse de aceasta. Cel mai important e ca noi să ne alegem un scop în conformitate cu propriile valori şi pasiuni, şi nu în conformitate cu aşteptările celorlalţi.”
Bogăţia şi fericirea
Bogăţia, faima şi toate celelalte ţeluri sunt secundare şi subordonate fericirii. Ne putem împlini scopurile materiale şi să simţim totuşi un gol interior.
„Singurul motiv pentru care banii şi faima sunt de preferat este acela că deţinerea lor sau gândul deţinerii lor poate produce emoţii pozitive sau un sens al vieţii. Faima şi valoarea materială sunt secundare fericirii în viaţa noastră.”
“Banii – dincolo de nevoile de bază pe care ni le satisfac precum cele de mâncare şi adăpost- nu sunt altceva decât mijloace de a atinge un scop. Și totuşi, adesea confundăm mijloacele cu scopurile şi sacrificăm fericirea (scopul) pentru bani (mijloc)”.
Studiile arată că oamenii cu venituri peste medie sunt relativ satisfăcuţi de vieţile lor, dar nu sunt mai fericiţi decât ceilalţi. Ei tind să fie mai tensionaţi şi nu petrec mai mult timp în activităţi relaxante. De asemenea, unele persoane devin mai depresive atunci când obţin prosperitatea materială decât atunci când se străduiau să o atingă.
„Dacă bogăţia materială nu conduce la fericire, de ce suntem obsedaţi de ea? A stoca produse a devenit azi parte din structura noastră. Acumularea bunurilor nu mai este un mijloc de a supravieţui, ci un scop în sine.” Am ajuns să apreciem totul cantitativ- oamenii bogaţi sunt apreciaţi după cât de multe bunuri au, un CV e apreciat după câte activităţi sunt trecute în el, etc. Însă uităm că adevăratele valori nu pot măsurabile, nu pot fi cuantificate. Sentimentele noastre nu pot fi cuantificate.
Stabilirea scopurilor
Oamenii care îşi stabilesc scopuri au şanse mai mari să reuşească decât cei fără scop. Scopurile comunică credinţa conform căreia suntem capabili să depăşim obstacolele. Dacă nu ştim care e destinaţia călătoriei noastre sau măcar unde vrem să mergem, atunci fiecare răscruce a drumului dă naştere la ezitări şi incertitudini şi pierdem momentul prezent pentru că nu mai admirăm peisajul.
„În viziunea mea, este important nu atât să atingem anumite scopuri, ci este important să le avem.” Aşadar în loc să ne aşteptăm ca doar atingerea scopurilor să producă fericire, să le privim ca mijloace care ne fac călătoria mai frumoasă. Însă e foarte important ce fel de scopuri avem, de exemplu dacă succesul financiar e scopul central al vieţii, e foarte probabil să se soldeze cu consecinţe negative.
Scopul ţi-l alegi în conformitate cu natura ta interioară, şi nu trebuie să fie impus: „Cam cât timp dedic zilnic activităţilor pe care vreau să le fac în raport cu cele pe care trebuie să le fac? Fericirea mea depinde în mare măsură de raportul dintre activităţile pe care vreau să le fac şi cele pe care trebuie să le fac.”
„Atunci când urmărim scopuri care sunt plăcute şi importante pentru noi, care oferă beneficiu prezent şi viitor, nu omorâm timpul, ci îl readucem la viaţă”.
„Viaţa este prea scurtă pentru a face doar ceea ce trebuie să facem, însă este suficient de lungă pentru a avea timp să facem ceea ce ne dorim.”
„Ne simţim liberi atunci când alegem un drum care ne oferă sens şi plăcere. Depinde de noi dacă experienţa noastră este una liberă sau dacă alegem să fim robii bogăţiei materiale sau prosperităţii emoţionale, sclavii aşteptărilor celor din jur sau ai propriilor pasiuni”.

II. APLICAŢII PRACTICE

Fericirea în educaţie
Din păcate, majoritatea elevilor şi studenţilor nu sunt educaţi să înveţe cu plăcere. Faptul că ei percep şcoala ca pe o muncă, ca pe o obligaţie îi împiedică să se bucure de experienţa educaţională pentru că deja există o prejudecată socială împotriva muncii.
„Atunci când sunt încurajate realizările în detrimentul plăcerii de a studia, şcolile întăresc ideea maratonului vieţii şi reprimă dezvoltarea emoţională”. Psihologii sunt de acord în privinţa faptului că IQ-ul reprezintă 20% din totalul factorilor care determină succesul, restul de 80% provine din aşa-numita inteligenţă emoţională.
„Nici părinţii, nici profesorii nu sunt eficienţi în a-i învăţa pe copii să obţină plăcerea din lucrurile potrivite. Ei transformă atribuţiile serioase în unele plictisitoare şi dificile. Școlile în general nu reuşesc să pună accentul pe frumuseţea unei ştiinţe…”
Cum putem obţine fericirea la locul de munca
„În primul rând, munca ar trebui să scoată la iveală o serie de talente şi abilităţi; în al doilea rând, angajatul ar trebui să ducă la bun sfârşit atribuţia care i s-a încredinţat, şi nu să deţină un rol minor în realizarea acesteia; în final angajatul ar trebui să simtă faptul că munca lui are un impact semnificativ asupra altora.”
De regulă, oamenii au trei viziuni despre munca lor: job, carieră sau vocaţie. În prima, jobul este perceput ca o corvoadă pentru a obţine o recompensă financiară, şi nu o împlinire personală. Cel orientat spre carieră e cel motivat de factori extrinseci precum banii, poziţia, puterea şi prestigiul, muncind intens cu scopul unei promovări.
Însă persoana care îşi vede munca ca pe o vocaţie se poate declara fericită, pentru că nu face din muncă un scop în sine. Această persoană se simte împlinită pentru ca munceşte în concordanţă cu sinele, fiind determinată de motive intrinseci.
„Satisfacţia vieţii şi a muncii poate să depindă mai mult de modul în care angajatul îşi percepe munca, decât de un venit sau de un statut social”. Autorul insistă pe cele trei întrebări fundamentale pe care ar fi indicat să ni le punem: „Ce anume îmi oferă sens? Ce anume îmi oferă plăcere? Care sunt punctele mele forte?”
Fericirea în relaţii
S-a concluzionat că relaţiile sociale satisfăcatoare pot avea o contribuţie serioasă la starea de fericire, însă relaţiile de dragoste sunt de departe cele mai importante. Autorul delimitează dragostea condiţionată de ce necondiţionată: „A fi iubiţi pentru averea noastră, pentru putere sau faimă însemnă a fi iubiţi condiţionat; a fi iubiţi pentru loialitatea, intensitatea sau căldura noastră însemnaă a fi iubiţi necondiţionat.”
Într-un cuplu, este la fel de necesar beneficiul prezent şi viitor pentru a întreţine relaţia. „Deşi uneori este necesar să renunţăm la beneficiul prezent de dragul scopurilor viitoare, dacă petrecem prea puţin timp împreună, relaţia va eşua”. La polul opus, unii confundă atracţia sexuală cu dragostea, iar în timp aceasta dispare, după care ajung să creadă că dragostea e cea care a dispărut.
Pe de altă parte, unele persoane se resemnează într-o situţie nefericită dintr-un sentiment de datorie faţă de partener, copii sau chiar faţă de insituţia căsătoriei: „Ei cred în mod eronat, că sacrificiul este sinonim cu virtutea, refuzând să recunoască faptul că dacă rămân în relaţie vor deveni nefericiţi şi frustraţi”.
Secretul unei relaţii fericite nu stă în găsirea persoanei potrivite cât în cultivarea relaţiei pe care am ales-o. Convingerea eronată cum că găsirea partenerului potrivit e mai importantă decât orice, e atribuită marelui ecran, a filmelor de dragoste cu happy-end: „problema este că filmele se termină acolo începe dragostea. Traiul până la adânci bătrâneţi este adevărata provocare”.

III. MEDITAŢII ASUPRA FERICIRII

1. Egoism şi bunăvoinţă
Nu trebuie să alegem între a-i ajuta pe ceilalţi şi a ne ajuta pe noi înşine. Dacă o persoană acţionează în propriul interes, nu înseamnă neapărat că e egoistă şi că îi va răni pe ceialalţi. Studiile arată că „atunci când suntem fericiţi, suntem mai dispuşi să vedem dincolo de perspectiva îngustă orientată către sine şi să ne concentrăm asupra dorinţelor şi nevoilor celorlalţi”.
2. Doze de fericire
Dozele de fericire ni le luăm atunci când, din necesitate sau din alte motive există perioade în viaţa noastră când ceea ce facem nu ne oferă satisfacţie (de exemplu pregătirea pentru un examen); atunci ne putem lua energia din alte activităţi (chiar de scurtă durată) care ne produc o stare de bine, ne împlinesc şi ne oferă atât beneficiu prezent cât şi viitor, atât sens cât şi plăcere.
3. Dincolo de starea de fericire temporară
Să nu confundăm momentele de scurtă durată când avem parte de lucruri bune (obţinem ceva ce ne-am dorit) cu fericirea. Câştigăm sau pierdem, adâncimea fericirii nu se schimbă şi ne readuce la acel nivel iniţial.
4. Îngăduie-ţi să radiezi de fericire
Majoritatea oamenilor sunt atât de fericiţi pe cât îşi propun să fie. (Abraham Lincoln)
„Nimic nu ne poate proteja de cel mai mare impediment în obţinerea fericirii – sentimentul că nu o merităm”. Pe lîngă nevoia de sens şi de plăcere în viaţa noastră, e necesar să ne simţim îndreptăţiţi să fim fericiţi.
5. Mizează pe imaginaţie
O carte sau un profesor ne pot ajuta să devenim mai conştienţi de ceea ce ştim, dar evoluţia şi fericirea noastră provin din abilitatea de a privi în interiorul nostru şi de a pune întrebări relevante.
6. Nu te grăbi
Constrângerea timpului ne limitează şi ne privează de fericire. Înghesuim prea multe activităţi într-o perioadă scurtă de timp şi nu mai avem cum să savurăm sau să ne bucurăm de ceea ce facem. Soluţia o reprezintă simplificarea vieţii, întrucât timpul este o resursă limitată.
7. Revoluţia fericirii
S-a dovedit că beneficiile revoluţiei ştiinţifice nu pot garanta fericirea pentru oameni, ci doar eventual bunăstare materială. „Alternativa percepţiei materiale este percepţia fericirii care presupune abandonarea concepţiei conform căreia bogăţia materială este scopul suprem urmărit”.
„Percepţia fericirii nu se referă la refuzarea bogăţiei materiale, ci la detronarea acesteia de pe locul cel mai înalt pe scara ierarhică.”
„Spre deosebire de posesiunile materiale care sunt în mod normal finite, fericirea este infinită”.
 Cartea:  

Niciun comentariu: