sâmbătă, 27 septembrie 2014

Tendinţe moderne în psihologie

Dacă psihologia umanistă era a treia cale în anii '60, atunci există astăzi alte două căi: psihologia cognitivă şi neuroştiinţa. Prima se axează pe procesarea informaţiei în interiorul organismului, cea de-a doua pe biologia creierului şi a sistemului nervos.

Psihologia cognitivă îşi are rădăcinile în secolul al XIX-lea, dar a reapărut ca un curent important în psihologie abia în al şaptelea deceniu al secolului al XX-lea. În analiza lor asupra tendinţelor din psihologie, Robins, Gosling şi Craik (1999) au descoperit că în ultimele decenii psihologia cognitivă a avut o traiectorie constant ascendentă, devenind din ce în ce mai influentă.

Cei trei psihologi au folosit diverse metode. Una a fost numărarea articolelor de cercetare publicate, constatându-se că subiectele din psihologia cognitivă sunt din ce în ce mai multe. O altă metodă a constat în constatarea numărului de citări ale lucrărilor de psihologie cognitivă de către cercetători din afara domeniului. S-a observat că numărul de citări este mare, indicând un interes pentru domeniul psihologiei cognitive. O altă dovadă a influenţei în creştere a psihologiei cognitive a fost dată de numărul de cereri din zona universitară pentru a angaja specialişti din acest domeniu.

Cel mai important stimul responsabil de revenirea în prim-plan a psihologiei cognitive a fost apariţia computerului, care a permis, în premieră, analizarea proceselor mentale, fără a mai fi nevoie de speculaţii mistice pentru a explica diverse fenomene. În era behaviorismului, mintea era considerată o cutie neagră, impenetrabilă, întrucât procesele cerebrale nu putea fi observate şi analizate. Computerele au introdus o nouă modalitate de a analiza procesele mentale, tratându-le ca fluxuri de informaţii asociate unor sarcini, asemănător cu ce se întâmplă într-un computer.

Sintagma "ştiinţa cognitivă" este folosită astăzi pentru a se referi la orice formă de cercetare care implică explicaţii ştiinţifice ale comportamentului inteligent, incluzând domeniul lingvisticii, cel al inteligenţei artificiale, porţiuni ale filozofiei, porţiuni ale psihologiei educative şi psihologia cognitivă.

Ştiinţa cognitivă a depăşit obiecţiile behavioriste conform cărora procesele mentale nu puteau fi studiate ştiinţific. În anumite domenii de cercetare, ca de exemplu cel a studiului memoriei, perspectiva cognitivă a dus la apariţia unor zone noi şi interesante de cercetare. La începutul anilor '70 se vorbea deja despre "revoluţia cognitivă".

Un asemenea discurs era iritant pentru anumiţi behaviorişti. Termenul "revoluţie", aşa cum era el folosit de către Thomas Kuhn în cartea sa clasică, Structura revoluţiilor ştiinţifice (1962) părea exagerat şi un pic ostil aplicat în domeniul psihologiei, pentru că amintea de înlocuirea vechilor modele, aşa cum teoria Universului helio-centric luase locul celei în care Pământul era considerat centrul lumii. Ori în psihologie nu avusese loc nicio asemenea revoluţie. Behaviorismul nu a dispărut. Tehnicile behavioriste sunt încă foarte folositoare astăzi şi le vom discuta în capitolul 5.

Psihologia cognitivă a devenit dominantă în domeniul psihologiei experimentale, o sintagmă ce acoperă cercetarea de laborator neclinică din psihologie. În domeniul cercetării animalelor, tehnicile behavioriste rămân esenţiale şi astăzi. În terapie, zidurile dintre psihologia cognitivă şi behaviorism se prăbuşesc atunci când vine vorba despre tratarea "discursului intern" de către psihologii behaviorişti. Un studiu efectuat în anul 2007 a arătat că peste 90% dintre terapeuţii din SUA folosesc o tehnică denumită "terapia cognitiv-comportamentală" cu o parte dintre clienţii lor. Acest lucru ar fi părut de neînchipuit în a şaptea decadă a secolului trecut, când psihologia cognitivă şi behaviorismul erau considerate opuse. Vom discuta terapia cognitiv-comportamentală în capitolul al 13-lea.

Neuroştiinţa

În deceniul 9 al secolului trecut neuroştiinţa a devenit brusc mai importantă decât psihologia cognitivă. O zonă fierbinte în neuroştiinţă este imagistica cerebrală (scanarea creierului prin diverse tehnici neinvazibe. nt).  Aşa cum vom vedea în capitolul al 2-lea, neurocercetătorii folosesc o varietate de tehnici de scanare care dezvăluie activitatea şi structura creierului. Acest tip de cercetare a jucat un rol important în revenirea ca subiect de cercetare a conştiinţei şi a minţii, în genere în psihologie. Imagistica ajută la descoperiri importante privind natura reacţiilor emoţionale ale omului.

În fapt, orice proces psihologic - rezolvarea unei probleme, efectuarea unei traduceri, recunoaşterea unei feţe, ascultarea unei melodii, spunerea ori ascultarea unei glume, efectuarea de exerciţii din domeniul aritmeticii, rugăciunea, imaginarea unei scene oarecare - poate fi asociat, prin folosirea imagisticii cerebrale, cu activitatea unei zone specializate din creier. Una dintre descoperirile importante este aceea că imaginarea efectuării unei activităţi (de exemplu, în domeniul muzical) produce acelaşi model cerebral ca atunci când acţiunea este realmente efectuată ori doar percepută (efectuată de altcineva). O corelare atât de puternică între experienţa subiectivă şi date observabile, obiective arată clar că modelele activităţii cerebrale ce pot fi determinate cu ajutorul aparaturii de scanare au un înţeles bine definit. Imagistica cerebrală ne deschide o fereastră către activitatea mentală, până la un anumit punct.

Viitorul

În viitor, puţin probabil să greşim, va fi o mai pronunţată specializare în psihologie. Cu toate acestea, specializarea nu implică fragmentarea. Specializările vor deveni mai înguste, dar se vor observa abordări integrative. Domenii ca psihoneuroimunologia şi neuroştiinţa cognitivă sunt mod explicit integrate. Psihologia evoluţionistă este la modă după anul 2000 şi asigură un cadru integrativ pentru psihologie, la fel ca oricare alte ştiinţe naturale.

Pare să pălească în psihologia modernă conflictul dintre abordările biologice, comportamentale, umaniste şi cognitive. Spre deosebire de predecesorii lor, mulţi psihologi tineri nu se simt obligaţi să fie parte dintr-un curent anume şi să susţină cu orice preţ anumite idei. Cercetătorii de astăzi se concentrează mai degrabă pe probleme specifice, pe subiecte particulare, decât pe filozofii. Ei se simt liberi să folosească orice instrument existent pentru a lămuri problema pe care o investighează.

Concluzie

Domeniul psihologiei a apărut la mijlocul secolului al XIX-lea, definindu-se drept "ştiinţa conştiinţei". În anii '20, psihologii aveau deja tendinţa de a defini domeniul de activitate mai degrabă ca fiind "ştiinţa comportamentului". Behavioriştii considerau şi susţineau că o abordarea ştiinţifică a psihologiei însemna raportarea doar la date observabile, deci la comportament. Deşi părea că limitarea doar la observarea comportamentului, lăsând deoparte mintea, înseamna restrângerea domeniului psihologiei, Hilgard a arătat că metodele comportamentale au extins psihologia. Se încuraja studiul fiinţelor care nu puteau avea introspecţii, ca animalele şi copiii.

Era behavioristă a dominat psihologia din SUA din anii '20 până în anii '50. În parte ca urmare a neglijării behavioriste a proceselor mentale,  la începutul anilor '60 a apărut şi s-a impus ca alternativă la paradigma curentă psihologia umanistă.

Computerele au dus la reapariţia psihologiei cognitive în anii '70. Computerele au furnizat o nouă metaforă pentru a discuta procesele mentale şi noi instrumente pentru a cerceta modul de procesare a informaţiei la om. O altă schimbare a avut loc în anii '70 şi '80, când a apărut neuroştiinţa, ca o sursă importantă de informaţie privind comportamentul şi procesele mentale. Astăzi, diferitele abordări ale psihologiei coexistă. Fiecare furnizează o perspectivă folositoare  şi aceste abordări pot fi combinate atunci când pot fi relevante pentru rezolvarea unei anumite probleme.

Vă invit să citiţi traducerea cărţii Introducere în psihologie, de Russell A. Dewey.
Introducere in psihologie de Russell A. Dewey
Scris de Russel A. Dewey  

Psihologia patologica (psihopatologia)


Psihologia patologica (psihopatologia) este o disciplina de granita, situata între psihologie si psihiatrie, care îsi propune sa studieze sistematic tulburarile proceselor si fenomenelor psihice, ale constiintei si ale personalitatii morbide.

Sigmund Freud (1856-1939) este creatorul psihanalizei.

Începutul si devenirea psihanalizei

Freud declara deschis ca psihanaliza este creatie sa si ca nimeni nu stie mai bine ca el ce înseamna psihanaliza.

Parametrii conceptuali ai psihanalizei

Pulsiunile

O pulsiune îsi are sorgintea într-o excitatie corporala, stare de tensiune; scopul ei este de a suprima starea de tensiune din sursa pulsionala; impulsiunea îsi poate atinge tinta în obiect ori multumita lui.
În esenta pulsiunile sunt tendinte de a actiona irational, greu de urmarit si controlat
Initial Freud vorbeste despre doua tipuri de pulsiuni: pulsiunea sexuala si cea a eului sau de autoconservare, sursa energiei apararii împotriva sexualitatii.
Mai târziu revine asupra acestei dihotomii si vorbeste despre pulsiunea de viata si cea de moarte.

Refularea

Operatie prin care subiectul încearca sa respinga ori sa retina în inconstient reprezentari (gânduri, imagini, amintiri), legate de pulsiuni ce ar putea provoca neplaceri Eului. Refularea poate fi considerata un proces psihic universal care se afla la baza constituirii inconstientului. 

Modelul freudian este dominat de pulsiuni si lipseste subiectul de posibilitatea de a interveni, pentru ca omul este actionat de pulsiuni si de luptele neîntrerupte dintre Id, Ego si Superego.

Modelul freudian asupra psihicului

Aparatul psihic este studiat din punct de vedere economic, dinamic si topic.

Subiectul are la dispozitie o cantitate de energie psihica pulsionala, afectiva pe care o repartizeaza variabil în relatiile sale cu obiectele si cu sinele. Acesta este punctul de vedere economic.

Dinamica aparatului psihic ne spune ca fenomenele psihice rezulta din conflictul si compunerea fortelor care exercita o anumita presiune (pulsionala). Inconstientul însusi este dinamic, deoarece preseaza întruna, reclamând o forta contrarie. Înainte de 1920, din punct de vedere topic, aparatul psihic era privit ca fiind are interzice accesul la constiinta constituit din trei instante: Constient, Preconstient si Inconstient. Rolul esential îi revine Inconstientului.
Freud considera ca inconstientul functiona dupa principiul placerii, caruia îi acorda statutul de principiu fundamental al vietii, iar constientul dupa principiul realitatii, principiu care presupune gândirea, adica stabilirea unui plan de actiune, rezolvarea unor situatii problematice în conformitate cu normele morale si sociale. 

Dupa 1920, Freud revizuieste postulatele de la care pornise. Aparatul psihic este împartit în trei organizari structurale, denumite: Sine, Eu, Supraeu, sau Id, Ego, Superego.

Mecanismele de aparare

Vizeaza evitarea ori neutralizarea tensiunilor interne, anxietatii si angoasei subiectului.
Mecanismele de aparare sunt relativ numeroase, peste douazeci, si au fost grupate în patru categorii:refularile,proiectiile,sublimarile si anularile.

Etapele dezvoltarii afective

Psihanaliza considera copilaria drept perioada în care libidoul sufera transformari, deformari sau fixatii patologice care ulterior pot da nastere unor tulburari sau boli mentale. Freud distinge urmatoarele stadii ale dezvoltarii de la:

-0-1an, oral

-1-3 ani, sadico anal
-3-6 ani, falic
-6-12 ani, stadiul de latenta
-14-18 ani, genital

marți, 23 septembrie 2014

Neuropsihologia starii de somn

Conform dictionarului somnul este definit ca fenomen fiziologic natural al animalelor superioare, stare reversibila a organismului, in care are loc scaderea pana la disparitie a reactiilor adaptative superioare, a relatiilor senzitivo-motorii cu mediul ambiant si diminuarea majoritatii funtiilor organismului. Somnul se manifesta ca o nevoie imperioasa, ca o obisnuita, mentinuta cu pretul si rigorile unei conditionari si a unui veritabil ritual; se deosebeste de starile patologice, de pierderea cunostintei prin acea ca in somn subiectul poate fi trezit prin stimulari senzoriale.
                 Ca urmare, somnul este o stare fiziologica reversobila caracterizata prin abolirea constintei, inactivitate comportamentala, somatomotorie, diminuarea metabolismului si a reactivitatii. Viata normala impune o alternanta adecvata a starii de veghe si somn dependenta de varsta si de conditiile fiziologice individuale.
In timpul vietii, somnul are o anumita periodicitate: la nou nascut exista un ciclu somn/veghe polifazic, la copil apare un patern bifazic caracterizat prin somnul de dupa amiaza, iar la adult ciclul cicardian este monofazic. Pana in anul 1950 somnul era considerat un fenomen pasiv. Intre 1950 si 1060 cercetarile au revolutionat teoriile cu privire la somn prin recunoasterea caracterului activ al acestuia si a succesunilor sale ciclice contolate de sisteme neurochimice strans corelate.
Ciclul  veghe-somn reprezinta pentru organism o unitate de masura pe baza careia isi masoara timpul propriu. Este vorba deun orologiu endrogen, prezent in toate sistemele, incepand cu celula, iar sincronizarea lor se realizeaza pe baza unui sistem reglator si integrator in care un rol deosebit detin hipotalamusul si scoarta cerebrala. Pe acest fond endrogen intervin modificari in functie de conditiile mediului fizic, familial, social cum sunt: activitatea fizica, intelectuala, conditiile de munca si viata, variatiile programului de lucru, emotiile, durerea strans legate de sistemul limbic.
Somnul rezulta ca urmare a unor fenomene complexe cu doua componente: pasiva si activa.
Componenta pasiva este rezultatul intreruperii starii de veghe din cauza procesului de oboseala progresiva a neuronilor solicitati continuu, ceea ce determina scaderea excitabilitatii lor si implicit scaderea fluxului senzorial al scortei cerebrale cu dezactivarea acesteia.
Componenta activa are la baza o serie de formatiuni nervoase responsabile de inducerea si intretinerea somnului. Sunt inscrise doua tipuri comportamentale de somn:
-          somnul cu unde lente (sau somnul lent), denumit asa deoarece electroencefalograma arata o predominanta a undelor lente. Caracteristici: creierul isi incetineste activitatea, corpul se relaxeaza, tonusul muscular este redus, ritmul cardiac este regulat, fata inexpresiva, respiratia ampla si lenta. 75% din somn este somn lent, trecand de la faze de somn lent usor (adormire, siesta) pana la faze de somn lent profund.
-          somnul paradoxal denumit asa deoarece electroencefalograma facuta in timpul lui arata o intensa activitate cerebrala (unde rapide, ca in stare de veghe). Caracteristici: creierul este hiperactiv, corpul este deconectat, ritmul cardiac este rapid, fata expresiva, respiratia rapida si neregulata, miscarile oculare rapide. 25% din somn este somn paradoxal, faza scurta la inceputul noptii, mai lunga spre sfarsitul noptii.
Aceste doua tipuri de somn se succed pana la cinci-opt ori pe noapte. Se crede ca majoritatea viselor au loc in timpul somnului paradoxal. Nevoia de somn survine in fiecare zi (ritm circadian) aproape la aceeasi ora, sub efectul mecanismelor interne si al influentelor externe foarte complexe.
Metoda pricipala de monitorizare a stadiilor somnului uman este electroencefalografia (EEG).
Stadiile 1-4 ale somnului cu unde lente caracterizate EEGprin frecvente din ce in ce mai lente si cu voltaj mai inalt corespund starilor de somn din ce in ce mai profund. Cand o persoana doarme, EEG trece progresiv prin toate cele4 stadii ale somnului cu unde lente intr-o perioada de 30-45 minute, iar la revenire parcurge aceleasi stadii in ordine inversa, in aceeasi perioada de timp. EEG inregistrata in stare de veghe este construita din unde cu voltaj scazut si activitate rapida. Urmatoareale 4 stadii ale somnului cu unde lente reprezinta stadii cu profunzimi succesive. Voltajul EEG cel mai scazut este inregistrat in stadiul 1. Inregistrarile facute in stadiul 2 contin numeroase explozii caracteristice fisurilor de somn cu durata de 1-2 secunde. Stadiul 2 al somnului cu unde lente ocupa aproximativ o jumatate de ora din somnul total.
In stadiul 3 si 4 domina undele lente desomn (somnul delta). Ele apar in prima treime a noptii si dispar adesea complet mai tarziu, catre dimineata. Stadiul 3 si 4 al somnului cu unde lente ocupa aproape 15% si are loc in prima jumatate a perioade de somn.
In timpul somnului cu unde lente muschii se relaxeaza, dar activitatea somatica nu este absenta si predomina activitatea parasimpatica. Frecventa batailor cardiace si tensiunea arteriala scad, iar motilitatea gastrointestinala creste.
Pragul pentru trezirea din somnul cu unde lente variaza invers cu frecventa EEG. Stadiul 4 al somnului cu unde delta este cel mai dificil de intrerupt.
La 90 dupa debutul somnului apar numeroase modificari fiziologice abrupte. EEG devine desincronizata cu voltaj scazut, rapid, asemanatoare dar nu identica cu cea a starii de trezire. Acesta este starea de somn paradoxal, somn activ sau somn desincronizat. Inregistrarile facute pe animale au relevat ca desi activitatea corticala este desincronizata, EEG hipocampica este inalt sincronizatacu unde teta.
Ritmul teta hipocampic este observat in starea de trezire, in special cand EEG corticala are o desincronizare maxima. Acest patern cerebral activ este cuplat cu pierderea tonusului muscular din intregul corp. Scapa de aceasta paralizie generalizata numai muschi scheletici care controleaza miscarile ochilor, oscioarele urechii medii si respiratiei. Cel care doarme pierde la un moment dat si abilitatea reglerii temperaturii corpului, modificand-o in directia temperaturii ambiente. Acest fapt se datoreaza suprimarii activitatii simpatice. Un alt semn este reprezentat de contractia severa a pupilelor (mioza). Proprietatea dramatica si fundamentala a acestui stadiu al somnului este reducerea hemeostaziei.
Acest stadiu activ al somnului a fost numit somn REM (rapid eye movements). Multe miscari oculare din timpul somnului REM sunt lente si oscilatorii, dar peste acestea se suprapun si izbucniri de miscari oculare rapide. In timpul somnului REM, creste pragul de trezire la stimulii mediului inconjurator, astfel incat REM este considerat ca cel mai profund stadiu al somnului. Un om se poate trezi spontan din somnul REM mult mai usor. Dupa criteriul intern al trezirii, REM este cel mai usor stadiu al somnului. Prin urmare profunzimea somnului nu reprezinta un parametru unitar.  In general, fiecare somn REM este precedat de o perioada de somn lent si in modnormal, nu survine niciodata la debutul somnului de noapte. Somnul cu undelente, care precede si careurmeaza unui stadiu REM, este un somn superficial, care face parte din stadiul 1 si 2.
In fine majoritatea persoanelor trezite din somnul REM isi amintesc rapid visele, in timp ce mai putin de jumatate din cele trezite din somnul cu unde lente nu raporteaza nici o activitate mentala. In timpul unei nopti tipice de somn,adultul normal prezinta perioade de somn cu unde lentesi perioade de somn REM. Stadiile REM apar la intervale regulate si se succed de 4-6 ori pentru o durata de somn de 8 ore. Dupa prima perioada de somn REM intervalele dintre celelalte perioade REM aleunei nopti scad, in timp ce lungimea unei perioade fiecarui epison REM tinde sa creasca. Durata totala normala a somnului REM este in medie de o ora si jumatate pana la2 ore, adica de 20-25% din durata totala a somnului, in timp ce durata somnului cu unde lente este de 6 ore, adica 75-80% din ansamblul somnului. Prima parte a somnului, cu o durata de aproximativ 2 ore, este formata dintr-o lunga perioada de somn cu unde lente si dintr-o perioada REM de scurta durata.
Stadiile mai usoare ale somnului cu unde lente, impreuna cu perioada mai lunga a REM au loc de preferinta in a doua jumatate a noptii, astfel incat orele de dimineata se asociaza in mod normal cu treziri mai frecvente. Stadiul 4 din somnul cu unde lente si somnul REM au caracteristici disctinctive pentru fiecare individ. Staduil 4 al somnului cu unde lente este mult mai influentat de timpul anterior fara somn, in timp ce somnul REM este mai putin afectat de acesta.
Descoperirea corelatiei stranse dintre somnul REM si visele vizuale a dus la schimbarea multor notiuni cu privire la vise. Probabilitatea amintirii unui vis scade la zero in timpul episoadelor cu unde lente, care au loc la 8 minute dupa somnul REM. Ca rezultat noi ne reamintim numai viselede dimineata, care sunt cu cel mai vechi si cel mai emotional continut psihologic.
In reaminirea continutului viselor un rol important il are cresterea paralela a succesiunii perioadelor REM, intensitatea tonusului emotional si interventia imageriei vizuale.
Aparitia visului nu este deloc aleatorie, ci asa cum s-a demon-strat, el survine tot la aproximativ 90 de minute în cursul somnului si dureaza în medie 15-20 de minute. Visul este considerat ca fiind o pozitie intermediara între veghe si somnul profund fiind asimilat perioadei de dormire. Starea de vis (Rapid eye mouvement) la om se desluseste printr-o activitate electrica corticala rapida (foarte apropiata de cea din starea de veghe), atonie musculara si miscari oculare, deci un alt "mod biologic de existenta". La nivelul cortical somnul REM se manifesta printr-o activitate electrografica rapida continua si de jos voltaj aproape identica cu cea a starii de veghe. O noapte de somn se poate reprezenta astfel: individul trece succesiv prin patru stadii de somn lent care se desfasoara în primele doua ore de somn, dupa care apare în general prima faza de somn profund cu o durata de aproximativ 15 minute, marcând terminarea primului ciclu de somn. Al doilea ciclu dureaza aproximativ 85-95 de minute. În acest fel se succed 4 - 6 cicluri de somn.

Visele, ca o prima forma de realizare a imaginatie
Visele reprezinta imaginarul inconstient, prin faptul ca producerea si desfasurarea lor se afla in afara comenzii deliberatoare si a controlului voluntar. In cadrul lor, articularea si combinarea secventelor, a imaginilor au un caracter aparent ilogic, aleator, fapt ce l-a determinat pe S. Freud sa le atribuie o functie simbolica majora,considerand ca ele exprima, intr-o forma indirecta, deghizata, pulsiuni si dorinte neimplinite. Atat continutul, cat si dinamica viselor sunt dictate deresorturile profunde ale inconstientului si prin aceasta ele devin calea principala deacces la sferele abisale a vietii psihice.
In segmentul activismului slab, la granita cu somnul profund, se produc vise cu un continut fantasmagoric, multe dintre ele ramanand sub pragul ecforarii, neputand fi relatate dupa trezire; dimpotriva, in interiorul segmentului activismului mai intens, care se intinde sus pana la ”pragul de trezire” se produc vise cu un continut mai realist si cu o structura relativ coerenta, bine inchegata, si care, la trezire, pot fi povestite fara nici un fel de dificultate. Pozitia subiectului in structura celor doua tipuri de vise este diferita: in cadrul celor din prima categorie, subiectul are o implicatie pasiva, el fiind preponderent obiect al actiunii unor „forte straine”; in cadrul celor din a doua categorie, subiectul are o implicare activa, el fiind „agent” de la care emana actiuni, participanddirect la diferitele episoade ale intamplarilor.
Cand asemenea vise seproduc sub influenta unei probleme sau a unui proiect de creatie pe care subiectul le are in sfera preocuparilor sale imediate, visul poate aparea si ca expresie a procesului latent de imaginatie, el oferind sugestii sau elemente desprijin pentru activitatea rezolutiva specifica.
Visul are la baza cateva moduri de operare.
Primul consta in condensarea de trasaturi similare in imagini sintetice. Sinteza propriu-zisa a imaginilor isi are sursa nu numai in faptele obiective ale similitudinii, ci si in amalgame de afecte. Astfel se ajunge la o constructie inedita si bizara care, de regula, este centrata in jurul unei teme, putand sa sesubdivida in episoade. Componenta de baza a visului este traita in mod specific, cvasihalucinatoriu.
Al doilea mod de operare in vise este deplasarea. Termenul este de sorginte psihanalitica si este echivalent cu cel de transfer, exprimand o idee fundamentala a lui Freud cu privire la posibilitatea unei disocieri intreimaginatie si incarcatura sa afectiva. Aceasta disociere permite ca energia disponibila sa fie transferata sau investita intr-o alta imagine. In vis, se constata frecvente „alunecari” ale valorilor afective sau asocieri bizare, dar acumdobandesco noua semnificatie, metamorfozarea mergand pana la inversie.
Al treilea mod de operare in activitatea onirica este dramatizarea sau figuralizarea. El consta in traducerea gandurilor in imagini si in coordonarea acestora din urma intr-o succesiune asemanatoare unei piese de teatru. Continutul lent al visului este orientat catre viitor prin tensiunice reanima asteptarile. In acest caz,visul se constituie intr-un compromis intre tendinte divergente si intr-un operator de punere in ordine a trairilor, astfel incat evenimentele anterioare actioneaza aspra celor ce urmeaza. Rezulta ceea ce se cheama o fabulatie, o istorie, o drama. Dramele secrete ce se consuma in vis permit subiectului sa se cunoasca mai bine, sa-si exploateze zonele profunde ale propriei personalitati.
Al patrulea mod de operare al visului este elaborarea. Aceasta intervine atat in cursul manifestarii visului, cat si, mai ales, dupa trezire. Cand subiectul incearca sa-si aminteasca si sa-si povesteasca visul, involuntar, tinde sa ii dea o anumita coerenta si unitate sa-l faca inteligibil din punct de vedere si logic si semantic. Este evident ca procesul beneficiaza si de participarea constiintei vigile.
Somnul reprezinta o perioada de refacere a organismului in special a sistemului nervos cu o importanta componenta anabolica si organizatoare. Persoanele private de somn timp indelungat prezinta o diminuare a performantelor; concomitent cu cresterea efortului necesar pentru desfasurarea unui activitati. Se poate ajunge la iritabilitate, tulburari de perceptie, tendinte psihotice, uneori modificari vegetative, cum ar fi influenta ritmului cardic, tensiunii arteriale si a respiratiei. Sunt afectate in special solicitarile de lunga durata. Publicat de
 Bibliografie
1.      Paul Popescu-Neveanu, Dictionar de psihologie, Editura Albatros, Bucuresti 1978
2.      Mihai Golu, Bazele psihologiei generale, Editura Universitare, Bucuresti 2002
3.      Mona Vintila, Compendiu de neuropsihologie, Editura Universitatii de Vest, Timisoara 2007
4.      Leon Danail, Mihai Golu, Tratat de neuropsihologie, Editura Medicala, Bucuresti, 2006

Lucruri interesante despre somn

  • Recordul pentru cea mai lungă perioadă fără somn este de 18 zile, 21 de ore şi 40 de minute şi a fost stabilit în timpul unui maraton de balansoare. Deţinătorul recordului acuza halucinaţii, paranoia, vedere înceţoşată şi lagune în memorie.
  • În timpul somnului NREM, elefanţii dorm în picioare, dar se întind pe jos în timpul somnului REM.
  • 17 ore fără somn duce la o scădere a performanţei echivalentă cu o alcoolemie de 0.05%.
  • Accidentul nuclear de la Cernobâl şi cel al rachetei spaţiale Challenger au fost atribuite erorilor umane în care lipsa de somn a jucat un rol important.
  • Ceasul deşteptător natural ce îi face pe unii oameni să se trezească la o anumită oră fără ajutorul unei alarme este cauzat de o explozie a hormonului de stres adrenocorticotropină.
  • Pentru a putea adormi este necesar ca temperatura corpului să scadă, de aceea nu dormim bine în timpul unei veri călduroase.
  • Sforăitul apare numai în timpul somnului NREM.
  • Reprizele de somn din timpul zilei îmbunătăţesc memoria, vă ajută să reţineţi lucruri importante şi scad riscul bolilor de inimă.
  • Util: Orele 22-24, cel mai bun interval pentru somn.
  • Pentru a reusi sa dormiti bine, trebuie sa „prindeti” orele 22-24 si sa aveti o igiena riguroasa a somnului. Studiile intreprinse de specialisti arata ca melatonina - hormonul somnului – „invadeaza” organismul incepand cu ora 18. Astfel, nevoia de odihna este resimtita pe la ora 20 si, apoi, din doua in doua ore: ora 22, 24, 2. „Exista studii care arata ca persoanele care dorm intre orele 22 si 24 raspund mai bine la teste de atentie, de memorie si creativitate in comparatie cu cele care dorm aceeasi perioada de timp, dar mai tarziu in noapte. Conform rezultatelor, ar insemna ca aceasta perioada de timp este propice refacerii in urma oboselii unei zile obisnuite la nivel neuronal”, explica Lena Rusti, psiholog psihoterapeut la o clinica particulara din Bucuresti, scrie Gandul.