duminică, 17 august 2014

PSIHOSOMATICA

BOLILE NOASTRE  : HARTA GANDURILOR NOASTRE

INTRODUCERE –SAU CUM SE MANIFESTA GANDUL IN BOALA
Albert  Einstein spunea:  ,,Putem considera materia ca fiind constituita din regiuni ale spatiului in care campul este extrem de intens….In noua fizica , nu este loc pentru camp si materie, deoarece campul este unica realitate.”

Sa ne gandim putin din ce suntam alcatuiti: organe, tesuturi, acestea alcatuite la randul lor din celule. Celulele sunt constituite  din proteine,glucide, lipide care formeaza constituentii  celulari : membrane, nucleu, aparat Golgi, mitocondrii, etc.   Proteinele, lipidele, glucidele reprezinta formule complexe de substante organice. In ultima instanta, se va ajunge la substantele chimice de baza: carbon, hidrogen, oxigen ,la care se adauga in cantitati mult mai mici, alte substante chimice: azot, potasiu, sodium, zinc etc. Modul in care acesti atomi  de baza se asambleaza va conduce la formarea aminoacizilor, proteinelor, organitelor celulare, celulelor, tesuturilor, organelor si, in ultima instanta,  a corpului nostru fizic. Nu este pentru nimeni o noutate faptul ca suntem compusi de fapt din substante chimice.
Sa ne uitam insa la ce inseamna substanta chimica: este o alaturare de atomi ( carbon, hidrogen, azot etc) organizata  pe baza  saturarii valentelor ( adica a sarcinilor electrice). Prin urmare , corpul nostru este o structura complicata de atomi ( la fel ca si o piatra, pana la urma). Atomii din care suntem alcatuiti au si ei o structura: un nucleu, in jurul caruia oscileaza electroni. Masa electronilor  este considerata  zero, electronii fiind de fapt doar niste sarcini electrice negative. Nucleul, care are sarcini electrice pozitive, este cel ce ii tine pe orbita sa. Volumul atomului  respecta proportiile universului: foarte mult spatiu , in care se gasesc planete , mult mai putin ocupatoare de spatiu decat spatiile libere dintre ele. Prin urmare si atomul este, in fapt, un spatiu aproape gol, in care doar nucleul pare a fi ,,materie”, restul fiind doar campul  in care electronii orbiteaza. Sa ne uitam atunci la nucleu: situatia se repeta- este compus din niste particule foarte mici , protoni, incarcate electric, intre care exista spatiu foarte mult si ,,materie” neutronica  infinitezimala care ii tine pe orbita. Sa privim atunci neutronii : situatia se repeta din nou, particule si mai mici, inconjurate de mult spatiu, etc. In incercarea disperata de a ajunge la ,,particula originala “ a materiei, cercetatorii au descoperit sute de particule, din ce in ce mai mici, inconjurate de spatii imense in raport cu ele. Nu s-a putut afla pana unde merge aceasta micsorare, daca exista cu adevarat o ,,particula cu masa”, adica o particula materiala . Si chiar daca ar exista, nu doar ea- ci si spatiul  din jurul ei, care este de  multe milioane de ori mai mare – este, din punctul nostru de vedere, materia din care suntem constituiti.
Pornind de la premisa ca vor gasi totusi candva aceasta particula,  si extrapoland gradul de ,,micsorare” a prezumtivei particule la care s-a ajuns fara a o identifica inca, fizicienii au ajuns la concluzia ca toata materia din Univers ar putea- eliminand spatiul din jurul acestor presupuse particule- sa se condenseze intr-o ,,materie “ adevarata care nu ar avea o dimensiune mai mare decat o minge de tenis. Toate planetele, galaxiile, etc, tot ce credem ca exista in Univers, nu ar fi mai mare decat atat. Restul, pana la imensele spatii pe care le percepem  acum ca fiind Universul, nu reprezinta decat ,,camp” , adica zone de vid in care actioneaza o forta ( electromagnetica).Cat ar reprezenta   in cazul acesta ,,materia” din care este compus corpul nostru? Aproape nimic. Mai degraba nimic, daca luam in considerare ca am pornit de la premisa ca vom gasi candva particula masei, desi aceasta nu a fost gasita pana in ziua de azi.
Prin urmare suntem de fapt energie. Energie condensata in ceea ce consideram a fi materie. Sa nu uitam ca noi consideram ca ceva este  ,,materie” atunci cand percepem acel obiect ca avand anumite caracteristici : are dimensiuni –adica granite de densitate ( un corp solid), are o anumita greutate-adica este atras de pamant cu o  anumita forta  , are o anumita culoare -adica la impactul cu fotonii le modifica acestora  lungimea de unda, s.a.. Nu putem percepe obiectul sau materia respectiva, fara ca acestea  sa aiba macar una din caracteristicile mentionate. Dar aceste ,,caracteristici” pe care le atribuim ,,materiei” sunt de fapt perceptii ale organelor noastre de simt, chiar daca simturile noastre sunt ,,imbunatatite” de instrumente de masura. Perceptii despre care stim ( din iluziile optice/auditive , din iluziile  viselor etc) ca nu sunt chiar foarte ,,de incredere”. Caci percepem in fapt doar niste granite, ceva care este diferit de mediul considerat a fi obisnuit, bazal, din jurul  corpului nostru: percepem un corp solid pentru ca atomii lui se atrag mai puternic  decat cei din aerul cu care suntem obisnuiti;percepem greutatea pentru ca  materia respectiva este atrasa de pamant cu  o forta mai mare decat  aerul din jurul nostru, percepem un miros pentru ca se modifica ceva in structura chimica a aerului( se interpun atomi diferiti, energie condensata diferit), percepem imagini pentru ca –spre deosebire de intuneric- apar fotoni, particule care nu au masa, ci doar energie, percepem caldura/frig pentru ca exista energie calorica diferita de cea a corpului nostru; percepem sunete pentru ca particulele vibreaza in jurul nostru cu o frecventa diferita de cea obisnuita pentru receptorii nostri.
Totul este, deci, perceptia unor campuri energetice diferite de cele pe care le consideram ,,bazale” sau indiferente. Desigur ca , in realitate,  exista energii mult mai multe decat cele pe care le percepem. De exemplu unele animale percep sunete, frecvente vibratorii, pe care noi nu le percepem. Ele sunt acolo, dar sensibilitatea receptorior nostri nu este suficienta, nu este ,,setata” pentru frecventa de vibratie respectiva. Sau nu avem receptori care sa fie sensibili la anumite caracteristici ale energiei din jur: de exemplu nu percepem magnetismul, desi exista animale care au astfel de receptori, de exemplu pasarile migratoare. Asta nu inseamna ca acel camp energetic care suntem noi, corpul nostru, nu este influentat de ceea ce nu percepem: campul magnetic  -de exemplu-are efecte de insanatosire sau de imbolnavire( in functie de caracteristicile lui) asupra corrpului uman, desi nu il percepem caci ne lipsesc receptorii respectivi.
Receptorii sunt celule care au o anumita caracteristica: sunt celule care au o anumita incarcare electrica ce se modifica sub actiunea unui stimul, adica a modificarii mediului . In momentul in care energia din jur, campul din jurul lor, isi modifica o anumita caracteristica, se modifica  incarcarea electrica specifica receptorului .  Un obiect solid ne va parea astfel pentru ca in apropierea lui receptorii nostri tactili isi modifica incarcarea electrica, o  raza de lumina ne va parea astfel pentru ca in apropierea ei receptorii nostri vizuali isi vor modifica sarcina electrica, etc. Toti receptorii vor reactiona prin modificarea incarcarii electrice, ceea ce ii deosebeste fiind doar ,,caracteristica” ce se modifica in campul energetic din jur si la care sunt sensibili : receptorii tactili reactioneaza la modificare de densitate ( forta de atractie dintre atomi), cei auditivi la frecventa de vibratie a particulelor electrice, cei vizuali la lungimea de unda a particulelor , samd.
Modificarea incarcarii electrice a membranei receptorului, trebuie sa atinga un anumit nivel numit ,,prag”. In acest moment, diferenta aceasta de polaritate( numita si potential de actiune) se va propaga prin axoni (prelungirile celulelor nervoase numite neuroni), la fel ca si curentul electric printr-un cablu electric conductor. Aceasta propagare a ,,curentului electric” va ajunge in final la creier, unde va determina aceeasi modificare a incarcarii electrice, de data aceasta in anumiti centri nervosi, in anumiti neuroni din creier. In functie de neuronii din creier care sunt depolarizati, vom percepe o anumita caracteristica a mediului: (greutate, culoare, sunet etc), caci pe scoarta cerebrala avem niste ,,harti” care ne fac sa percepem ,,taramul cartografiat”. Bineinteles ca ,,harta nu este acelasi lucru cu teritoriul”. De exemplu daltonistii numesc ,,rosu” o anumita lungime de unda a fotonilor  pe care persoanele ,,normale” o numesc ,,un fel de verde”. Este foarte greu sa stii ce anume percepe cu adevarat o alta persoana. Intamplator facem diferenta dintre daltonisti si oamenii normali pentru ca ei ,,incurca” mai frecvent culoarea rosie cu cea verde. Daca insa perceptia rosului nu ar fi semanat intrucatva cu cea a verdelui, nu am fi stiut ca ei percep diferit de noi.  Modul diferit de perceptie a ceea ce am invatat sa denumim la fel, este unul din motivele pentru care avem ,,gusturi” diferite.
Hartile din creierul nostru ne ajuta sa supravietuim. In incercarea de a pastra forma de organizare energetica pe care o reprezinta corpul nostru, ne vom folosi de aceste harti pentru a ne apropia de energia buna, hranitoare, pe care o putem incorpora, cu care ne putem hrani, si  a ne apara/indeparta  de energia negativa, care are sanse sa ne destabilizeze sistemul. Un anumit gust, un anumit miros, un anumit aspect, ne va face sa ne ,,hranim” cu acel aliment. O anumita caracteristica tactila sau termica, ne va face sa evitam obiectul ascutit/fierbinte etc.
Forma de condensare energetica pe care o numim ,,corpul” nostru, are intentia de a se pastra, de a se opune dezorganizarii. Aceasta este caracteristica oricarui sistem viu. Se opune, intentionat, distrugerii. O piatra sta sa fie lovita cu ciocanul, un om se fereste. Mai mult chiar, organismele vii iau din jur anumite forme de energie pe care le transforma in energie care respecta caracteristicile energiei proprii .  Ne hranim cu materie organica pe care o descompunem pana la un anumit nivel si apoi o ,,reconstituim” in tesuturi proprii.  Este vorba, in ultima instanta, de perceptia modificarilor de energie din mediu si de alegerea unei reactii de apropiere/respingere, in functie de  modul in care apreciem ca energia inedita este hranitoare sau agresiva pentru propriul  sistem. Putem percepe- sa zicem -caldura si sa reactionam diferit: daca este potrivita ne indreptam spre ea, daca este prea puternica ne indepartam. Niciodata un obiect nu va reactiona diferit la un stimul extern: un metal se va dilata in prezenta caldurii, intotdeauna.
Boala reprezinta un esec al pastrarii intacte a sistemului. O eroare in acest complex mecanism de hranire/aparare. Din ce motiv se intampla asta?

  1.  Pe de o parte poate fi vorba de o agresiune a unei energii externe directe puternice. Modul in care aceste energii dezorganizeaza sistemul este diferit: temperatura evapora apa din tesuturi, astfel incat transferul de electroliti necesar pastrarii polaritatii electrice este afectat. Sau forta de coeziune poate fi  depasita  de  organizari energetice  cu o forta mai mare de coeziune intre molecule (corpuri solide ,tari) , ceea ce se soldeaza cu rupturi sau fracturi. Campul electric ne poate omori prin multe dintre efectele sale: modificari ale polarizarii celulelor implicate in functii vitale-de exemplu depolarizarea celulelor implicate in activitatea inimii, arsura fizica prin energie calorica excesiva s. a. Microorganismele (bacteriile)   in lupta de a-si pastra propriul sistem, ajung sa ne invadeze si sa ,,manance” din forma noastra de energie  tranformand-o in folosul lor etc.  Reduse insa la nivel intim, toate aceste forme distructive de energie se vor repercuta in incapacitatea anumitor celule din corp de a pastra o ,,granita” intre corp, sistemul nostru energetic,  si mediul inconjurator. Asa cum am vazut, aceste granite constau pana la urma in diferente la nivel molecular, atomic, si in speta la nivelul particulelor electrice componente, adica in modificarea fortelor  de atractie electrica, a  lungimii de unda, a  frecventei vibratorii, etc .
  2. Boala poate fi produsa si de o energie destabilizatoare pe care nu o percepem si de  care astfel nu ne putem  apara: de exemplu un camp magnetic de la linii de inalta tensiune. Aceste campuri magnetice diverse ne pot afecta la nivel mai subtil, deteriorand  metabolismul celular.
  3.  Lipsa de energie necesara: in absenta mancarii, a apei, a electrolitilor, nu mai avem ,,combustibil”.
  4. Frecvent insa, boala cronica este determinata fie de agenti externi negativi despre care stim dar pe care nu ii indepartam (deci de un esec al mecanismului de protectie ), fie de ,,infometare energetica” determinata de faptul ca , desi exista agenti externi care sunt nutritivi , in loc sa ne apropiem de ei noi  ne protejam, adica de un esec al reactiei de hranire. In aceste cazuri , vina o poarta alegerile pe care le face chiar sistemul insusi, alegeri care se exprima in prima instanta prin ganduri, impulsuri electrice cu o anumita frecventa, care pornesc din anumite retele de neuroni centrali. De ce gresim?
Neuronii care sunt conectati la nivelul scoartei cerebrale nu sunt aceiasi la diverse persoane. Sa zicem ca ne e foame si mie, si unui thailandez. Daca vad un sarpe , eu nu voi resimti nici necesitatea de apropiere, nici salivatie, nici cresterea secretiei de acid clorhidric, ci contractie a muschilor de fuga, tremurat, etc. In schimb tailandezul ar putea simti si face gesturi de apropiere  daca este obisnuit cu mancatul serpilor si vrea sa isi astampere foamea. Impulsul care ajunge la muschi este diferit: are o frecventa diferita si este emis de neuroni diferiti. Impulsul de apropiere si cel de respingere sunt diferite, chiar daca perceptia a fost similara: amandoi am vazut un sarpe.  Si daca stimularea aceluiasi neuron final de pe scoarta cerebrala , cel care m-a informat ca am vazut un sarpe( de fapt sunt implicati multi neuroni  dar spun unul de dragul simplificarii),  se soldeaza cu reactii diferite, ce anume a modificat reactia, raspunsul meu la aceasta perceptie? Asocierea cu alti neuroni. Daca vederea unui sarpe se asociaza in mintea mea cu neuronii din amigdala cerebrala care prin stimulare determina  la nivel fizic reactii de frica , atunci reactionez prin gesturi de frica. Daca acelasi neuron se activeaza impreuna cu cei de apropiere,care determina reactii specifice  recompensei pozitive, atunci voi merge in directia lui.  Daca in loc de sarpe, vorbim despre o situatie noua  din  care am putea obtine energie  profitabila ( dupa cum ar crede tailandezul ) sau amenintatoare ( dupa cum as aprecia eu), atunci aflam de ce uneori dezvoltam reactii de respingere la situatii care ne-ar putea furniza energii  nutritive. Datorita faptului ca nici cresterea secretiei de acid clorhidric din stomacul tailandezului si nici cresterea adrenalinei din sangele meu nu se ,,vad” in exterior, nu asociem frecvent aceste interpretari mentale eronate cu bolile. Cand insa voi afla ca am hipertensiune arteriala, ar trebui sa ma gandesc la faptul ca  in mintea mea exista  asocieri frecvente ale stimulilor din exterior cu neuroni care declanseaza hormoni de stress ( adrenalina determina cresterea tensiunii arteriale).
Cand  sistemul percepe energie negativa, destabilizatoare, dar nu se indeparteaza de ea, exista o alta inadvertenta, o alta  perturbare la nivelul aprecierii agresiune/hranire .  De exemplu la o mancare nesanatoasa, care produce vatamarea mucoasei, ar trebui sa reactionam prin respingere. De ce insa, uneori nu o facem? De ce mancam carnati chiar daca stim ca ne fac rau? Pentru ca ei se asociaza cu un gust placut. Natura a hotarat asta ,  pentru ca in momentul in care ne este foame, chiar avem nevoie de ei. Daca insa nu ne este foame, de ce mancam? Pentru ca ,,placerea gustului “ se asociaza cu un alt fel de placere, altfel spus incercam sa compensam nevoia pe care ne-o semnaleaza alti neuroni, care s-au ,,aprins” in acelasi timp cu gustul: nevoia de protectie.. Altfel spus, in trecut, odata cu gustul placut am simtit si protectie. Aceasta asociere se produce in copilaria mica, atunci cand relatia protectoare cu mama era asociata extrem de frecvent cu hranirea, caci hranirea a fost prima necesitate implinita si , in acelasi timp, prima forma de schimb social , de comunicare cu mama.
Iata deci cum anumite necesitati ce se satisfac in acelasi timp, vor antrena perturbarea aprecierii reactiei diferite pe care ar trebui sa o avem in ceea ce priveste satisfacerea uneia dintre necesitatile asociate. Este unul din motivele pentru care esueaza unele dintre mecanismele noastre de protectie: avem reactii de apropiere fata de ,,energii negative” sau in exces.
Revenind la inceputul articolului,sa ne amintim ca  suntem de fapt corpuri energetice. Gandurile, ca si structurile noastre mai ,,palpabile” nu sunt decat condensari de energie. Ceea ce pastreaza sistemul diferit de ceea ce este in jur, de energia ce ne inconjoara, sunt caracteristicile particulelor electrice, sunt caracteristicile speciale ale campului nostru energetic, caracteristici care sunt in principal frecventa de oscilatie, lungimea de unda si forta de coeziune dintre particule electrice aproape fara masa. O modificare a unor particule din campul energetic, va determina insa modificari si la nivelul altor particule, caci campul energetic este un sistem interconectat.  Diferenta cea mai impresionanta dintre fizica mecanica si cea cuantica este aceea ca, in fizica mecanica obiectele sunt considerate a fi total separate unele de altele, pe cand la nivel cuantic s-a descoperit ca particulele care au fost candva in contact se vor purta in continuare la fel, chiar daca se afla la distante ,,astronomice”(in raport cu dimensiunea lor) una fata de cealalta. Modificarea  frecventei vibratorii a unei particule, sau a sensului de rotatie (spin) etc, va antrena modificari la nivelul vibratiei celorlalte particule din ,,campul nostru energetic”. Boala reprezinta deci o ,,iesire” din spectrul de vibratie caracteristic, ,,eroare” ce se va regasi intr-un fel sau altul la toate nivelurile. Caci lipsa de hranire cu energie- sau esecul in a pastra in exterior energia destabilizatoare- va determina scaderea/modificarea  energiei sistemului care suntem fiecare dintre noi. Considerarea organismului uman ca fiind material, adica format din piese disparate, a dus la dezvoltarea unei medicine bazata pe simptome, pe organe si la neglijarea originii reale a bolilor. Considerand insa organismul ca pe un sstem energetic integrat, pe de o parte putem fi atenti si la acele energii pe care nu le percepem cu organele noastre de simt dar care exista si au influenta asupra noastra, iar pe de alta parte, putem in sfarsit sa acordam importanta cruciala cuvenita mintii noastre, care este originea modificarilor energetice din corpul nostru. Un exemplu in acest sens este campul magnetic care se foloseste in fizioterapie pentru scaderea durerii si inflamatiei si care – in functie de caracteristicile lui- se soldeaza si cu calmare sau dimpotriva, agitatie, cu cresterea respectiv diminuarea secretiei de hormoni endocrini etc. Si campul electric, la o intensitate la care nu este perceput de simturile noastre, este folosit in fizioterapie sub forma galvanizarilor care- in functie de parametrii curentului electric- determina printre multe alte efecte scaderea sau cresterea  tensiunii arteriale. Iata deci ca nu doar ,,chimia” , forma de exprimare a energiei la nivel molecular este  sanatoasa /distrugatoare pentru corpul uman, ci si campul energetic in care nu mai exista nici un fel de particule ,,materiale”. Efectele campului electric, ale campului magnetic, ale energiei luminoase (laser, ultraviolete, infrarosii) asupra corpului uman   sunt exemple elocvente ale faptului ca si noi reprezentam , in ultima instanta , un camp energetic care este, desigur, sensibil la toate aceste  tipuri de campuri energetice.
Iar daca nu vorbim de agenti externi extrem de agresivi, nici de agenti agresivi fata de care nu am fost inzestrati cu receptori de perceptie, si nici de o lipsa reala a hranei, atunci, restul bolilor sunt determinate doar de ,,greseli de apreciere” ale mintii noastre, de comenzi gresite de la forul superior de control, creierul nostru. Interesant sa amintesc aici faptul ca batranii care sufera de multiple afectiuni organice, vor inregistra o insanatosire de-a dreptul ciudata atunci cand scoarta cerebrala- sediul gandurilor- se distruge, asa cum se intampla in  dementa senila.
Vom vedea in continuare ce fel de ganduri se asociaza cu anumite boli. Legatura dintre boala fizica si cognitia / sentimentul care a determinat-o, este facuta de homeopatie. Caci ea este singura disciplina medicala care ,in tabloul unei ,,boli” a exprimat atat simptomele fizice cat si pe cele psihice. Si nu intamplator, caci homeopatia este medicina energetica. Ea lucreaza cu particule energetice, cu aspectul informational al substantelor , si nu cu moleculele acestora. Efectele acestor ,,particule energetice” asupra sistemului energetic reprezentat de corpul uman se vor regasi atat la nivelul subtil al gandurilor si emotiilor noastre, cat si , ulterior , in forma de cristalizare macroscopica a acestora, adica la nivelul tesuturilor si organelor corpului nostru fizic.
Este foarte important de subliniat ca o afectare energetica incepe la nivelul subtil, emotional si mental. Incapacitatea de a constientiza si de a ,,rezolva” in consecinta conflictul emotiona/mental se va repercuta in boala fizica. Acesta este motivul pentru care nu s-a dezvoltat pana acum aceasta idée a determinarii mentale a bolii. Caci ar fi fost destul de la indemana sa diagnosticam profilul psihologic al persoanelor care au o anumita afectiune, si astfel sa identificam ,,factorii mentali” care stau la baza lor. Din pacate insa, nu s-au gasit concordante intre raspunsuri pozitive la teste de identificare a unei joase stime de sine si vitiligo de exemplu, care are la baza un sentiment de inferioritate. Si asta deoarece boala nu ar fi aparut daca persoana chiar exprima acest sentiment de inadecvare, daca era constienta de el. Asa cum au demonstrat testele de perceptie subiectiva a stimei de sine, persoanele au tendinta de a raspunde laudativ la intrebarile care vizeaza propriile abilitati( de exemplu  marea parte a oamenilor se considera mai buni soferi decat media). Insa in momentul in care au fost detaliate si particularizate aceste abilitati( de exemplu sofat pe  timp de noapte sau pe zapada),   a crescut vertiginos  procentul persoanelor care se considera inferioare mediei. Boala fizica este deci exprimarea unui conflict inconstient, si nu al unuia constientizat. De aceea este atat de important si de fascinant sa intelegem ,,sensul bolii” .
SISTEMUL RESPIRATOR SI CUTANAT
Le voi aborda impreuna pentru ca  ele au un rol asemanator: sunt granite intre sistemul nostru si exterior. La nivelul pielii si al tesutului respirator venim in contact cu mediul inconjurator. Ele au rolul deci de a ne apara de ceea ce este nociv in jur, dar si de a elimina produsii care rezulta din metabolismul nostru si care  ne fac rau: toxine, bioxid de carbon. Sunt liniile de granita ale corpului nostru.
Afectiunile la nivelul lor vor avea ca substrat emotional/cognitiv acelasi tip de disfunctii la nivelul de protectie a organismului fata de mediul inconjurator ( in sensul perceptiei de agresivitate sporita a mediului), precum si la nivelul unei defectuoase eliminari ai ,,produsilor toxici” care, in materie de sentimente se numesc ,,resentimente”.
Sistemul respirator
Este bine-cunoscuta tendinta copiilor care intra in colectivitate pentru prima oara (gradinita/cresa) , de a se imbolnavi frecvent de afectiuni respiratorii. Motivul ,,fizic” este o lipsa de aparare , o lipsa de imunitate la diversii agenti patogeni, o ineficienta a ,,granicerilor”.  Si la nivel subtil, energetic, este tot o incapacitate de aparare. Aflat intr-un mediu necunoscut, perceput ca ostil, fara grija atenta a mamei, copilul se simte in pericol, agresat. Afectiunile respiratorii cu care reactioneaza la aceasta agresiune perceputa , reprezinta o solutie de urgenta care reuseste sa compenseze ineficienta apararii : pe de o parte copilul este scos din mediul perceput agresiv si tinut acasa, unde se simte protejat. Pe de alta parte, ca reactie la  torentul de stimuli noi vizuali, auditivi si chiar gustativi care sunt inerenti stabilimentelor cu multi copii, afectiunea respiratorie din sfera ORL  va inchide canalele de perceptie a torentului suprasolicitant de stimuli : copilul va avea frecvent otite, nas infundat, conjunctivite.
Deci la nivel general, afectiunile respiratorii reprezinta agresiune externa puternica, de la care organismul nu se poate sustrage altfel. Aceasta agresiune apartine mediului. Organismul reactioneaza prin cresterea barierei de protectie a mucoaselor: hipersecretie de mucus, tuse care sa ,,scoata” aceasta secretie excesiva, nas infundat cu secretii, stranut, etc.
Astmul la copii se manifesta prin sufocare. El reprezinta nevoia de spatiu , de ,,aer” pe care copilul o are in prezenta unui mediu  intruziv. Se stie ca astmul infantil este apanajul familiilor moderne, civilizate. Se considera ca are la baza un mecanism alergic, adica o hiperreactie de aparare. Cu alte cuvinte copilul se apara de ceva intruziv, opreste astfel intrarea, impreuna cu aerul, a intruziunii agentului agresiv. Este ingrijorator procentul crescut permanent al copiilor diagnosticati cu astm in medii civilizate, considerate excesiv de igienizate. In functie de situatiile declansatoare, se poate preciza unde se manifesta frica, unde percepe copilul ca fiind pericolul.  Intruziunea unei mame hiperprotectoare poate fi resimtita ca agresiune. . Controlul matern excesiv este cel care, la nivel mental, poate fi asociat cu aceasta forma de ,,lipsa de aer”. Sau frica de atitudini pe care mama le-a prezentat ca periculoase: exista astm de efort ( cand mama a avertizat permanent copilul de pericolul alergatului si al lovirii), astm nocturn ( cand copilul se teme de intuneric sau de dormit singur),astm declansat la emotii (cand copilul a experimentat emotii negative puternice (cum ar fi asistarea la certuri sau agresiuni intre parinti), astm de ,,pericol” (cand copilul este avertizat permanent de pericole) si chiar astm de ,,parinte” (cand este declansat numai in prezenta unui parinte perceput ca agresiv). Scoaterea copilului din situatia respectiva, macar prin necesitatea acordarii de ingrijiri si a eliberarii de ,,alergenul “ declansator, va rezolva pentru moment problema agresiunii.
Si in cazul adultilor afectiunile respiratorii sunt oglindirea somatica a unei perceptii a  agresivitatii exteriorului, reala sau doar subiectiva. De data aceasta insa, simptomele descriu modul de reactie pe care l-am fi avut daca el nu ar fi fost  inhibat de mintea noastra: afonia reprezinta cuvinte pe care nu vrem sa le spunem, conjunctivita si rinita sunt plans reprimat, otita reprezinta  cuvinte pe care nu vrem sa le mai auzim sau care ne ,,ranesc urechile”, pierderea mirosului reprezinta dezicerea de ,,partea animalica” din noi. Astmul la adult are acelasi mecanism alergic. Este interesant cum, de multe ori, alergenii care il declanseaza se gasesc in locuri pe care pacientul vrea in fapt sa le evite: la locul de munca, in anumite case etc.
Afectiunile ,,inchistate” ale sistemului respirator, ca si cele de la nivelul pielii, reprezinta produsi toxici, agresivi, ce au fost inchistati, incapsulati, in lipsa abilitatii de a-i elimina. Din punct de vedere fizic, material ,  infectiile inchistate chiar sunt modalitati prin care agentii exteriori agresivi  de tipul bacteriilor sunt ,,incuiati”,  sunt izolati in incercarea de a nu ii lasa sa se imprastie. Si la nivel mental/emotional, ele reprezinta inchistarea unor agresiuni in interiorul unor ,,chisturi” care incarcereaza  factorul agresor dar impiedica si dreanarea, capacitatea noastra de reactie, de eliminare reala. Sunt deci ,,resentimente” , sentimente neexprimate ,incapsulate. Una din afectiunile care se manifesta prin astfel de  incapsulari bacteriene este, de exemplu, tbc-ul care , pe drept cuvant era numit si ,,oftica”.

Sistemul cutanat
Are aceeasi functie protectiva ca si sistemul respirator. In plus insa, pielea reprezinta modul cel mai  direct  de interactiune sociala.  Afectiunile tegumentare vor exprima deci la nivel organic apararile noastre sociale.
Acneea, specifica adolescentei,   este stigmatul exterior al   judecarii celorlalti, al resentimentelor  fata de persoanele din jur, caracteristice acestei perioade de cautare a identitatii sociale. Este o respingere a mediului social. Asa –numitele ,,puncte de cholesterol” care se gasesc si ele printre diversele tipuri de leziuni acneice sunt insa ,,puncte de grasime”. Impreuna cu lipomul si ruda lor  mai difuza (celulita) , reprezinta  o inchistare a rusinii, a resentimentului fata de noi insine, caci in acest caz incapsularea tinteste o structura proprie corpului nostru.

Negii sunt si ei ,,incapsulari” ale unor sentimente de revolta impotriva interdictiilor, dar si ale unor amintiri emotionale pe care nu le-am lasat sa se ,,duca”. Apar foarte des la proaspetii scolari, care sunt obligati sa se supuna unui regim mult mai restrictiv decat cel din gradinita si care incapsuleaza amintirea idealizata a perioadei precedente de viata. De altfel, remediul caracteristic este Antimonium crudum, remediul celor care raman ancorati in amintirea unei perioade fuzionale, tandre.
Dermatita/eczema  avand, ca si astmul,  un mecanism alergic , este forma de materializare a respingerii unei agresiuni resimtita ca venind din partea unor persoane din anturaj. La copii este expresia respingerii controlului/exigentei  excesive  materne.
Pruritul cutanat reprezinta o stimulare foarte usoara a receptorilor tactili. Adica  o perceptie fina si generalizata a unei ,,schimbari” in mediu, pe care inca nu o putem defini. Este un fel de iritare a receptorilor in absenta unei reale intelegeri a schimbarii percepute. Cognitia din spatele lui poate fi deci de tipul: ,,nu stiu ce se intampla” sau ,,nu stiu ce sa fac”…
Vitiligo este o modificare circumscrisa a culorii pielii( albire) , un fel de replica a ,,stigmatului” care le era impus candva ,,pacatosilor”. Din punct de vedere medical este datorat distrugerii melanocitelor, celule tegumentare care stocheaza melanina, pigmentul care da culoarea pielii. Este considerat de medicina alopata boala autoimuna, adica face parte din bolile in care organismul se ,,lupta” cu o structura proprie pe care nu o considera a lui. Nu este greu sa intelegem ca , la nivel mental, are aceeasi conotatie: ceva din sine care este rejectat. Reprezinta deci o nemultumire de sine, o imagine proasta despre sine, care este expusa in fata celorlalti. Locul in care apare predominant (fata, maini, zone genitale) ne poate da un indiciu despre ,,domeniul” in care ne consideram inferiori in raport cu ceilalti.
Alergiile cutanate: reprezinta, desigur, o hipersensibilitate, o respingere a unui agent din mediu. In functie de agentul declansator ne putem orienta asupra a ceea ce este perceput a fi agresiv. Intoleranta, caci acesta este cuvantul care descrie reactia alergica, poate fi exprimata prin gandul: ,,nu mai suport…” ,,simt nevoia sa fug de….” Conjuncturile care contin agentul alergen sunt cele care trebuiesc investigate, caci dupa cum am vazut, exista asocieri neuronale cerebrale care vor declansa raspunsul alergic chiar in lipsa  alergenului fizic, material. O dovada in acest sens este faptul ca pacientii alergici la fan ,de exemplu, pot resimti o declansare a crizei astmatice in cursul hipnozei clinice, daca li se sugereaza ca se afla pe un camp. Aceste declansari ale crizelor in absenta reala a agentului allergen sunt o exprimare foarte elocventa a importantei pe care o are mintea, gandul, in mecanismul fiziopatologic al oricarei forme de alergie. Declansarea alergiei la anumiti alergeni strict delimitati ( pisici, praf, etc) are legatura cu ceea ce reprezinta alergenul respectiv in mintea noastra, cu simbolul personal sau arhetipal (cum l-a denumit Carl Young) al respectivului agent alergenic.  Astfel, alergia la lapte (intoleranta la lapte) este frecvent asociata cu o respingere a mamei. Cea la pisici reprezinta o respingere a partii ,,feminine” , cea la caini o reprimare a masculinitatii, iar cea la cai ( ca si in visul ,,micului Hans” al lui Freud) , o teama de latura sexuala.
Psoriazisul-este o boala care se exprima prin ,,ingrosarea pielii” , piele care capata aspect de solzi si care isi diminueaza sensibilitatea tactila, termica, dureroasa, etc. Este un fel de ,,platosa” pe care ne-o punem in incercarea de a ne proteja sensibilitatea. Este tot o boala imuna, exprimand incapacitatea noastra de a ne accepta sensibilitatea, vulnerabilitatea. Este interesant ca pacientii cu psoriazis au un mod foarte ,,relaxat” de a spune: ,,aaaa….n-am nimic, e doar un psoriazis!”, demonstrand inca o data incercarea de a parea insensibili la disconfortul pe care aceasta boala il produce.
Parul este simbolul arhetipal al puterii. In lumea animala, masculul are blana mai bogata (la fel si penajul la pasari), iar leul are chiar dus la extrem acest symbol pe care il intrupeaza ,,coama leonina”.  Si la oameni parul este stimulat de o hipersecretie testosteronica ( hormonul sexual masculine, ale carui efecte la nivel comportamental sunt cresterea activitatii, a agresivitatii). Femeile prezinta o crestere a pilozitatii ( mai ales in zone androgine-caracteristice barbatului-barbie, pometi etc) dupa menopauza, cand secretia de estrogeni scade iar cea de testosteron inregistreaza astfel o crestere procentuala. ( Atat femeile cat si barbatii secreta atat hormoni feminini cat si masculini, diferenta constand doar in proportiile diferite ale acesora la cele doua sexe). Patologia parului are deci legatura cu puterea pe care o exprimam la exterior, fata de semenii nostril.
Persoanele cu par bogat sunt destul de mandre de podoaba lor capilara pe care le place sa o expuna. Cand parul cade, el tradeaza astfel faptul ca persoana resimte o scadere a puterii, o teama profunda care ii da sentimentul de impotenta. Este frecvent asociata alopecia ( chelia) cu barbatul aflat pe o panta descendenta a vietii, cand percepe  o diminuare a resurselor. Asta nu inseamna ca cei cu parul valvoi sunt mai puternici decat cei mai putin inzestrati cu pilozitate, ci doar ca pierderea podoabei capilare este exprimarea unei scaderi a capacitatilor sociale. Sa  observam existenta in jurul nostru a barbatilor de tip ,,Don Juan”  la care, cam in acelasi timp cu rarirea podoabei capilare,  diminueaza comportamentul seductiv si se contureaza hotararea de a  ,,se aseza la casa lor”.
Parul gras reprezinta o alta tendinta a comportamentului social. In lumea animala, aspectul ,,uns”, lucios al parului este necesar ,,alunecarii”, scaparii din situatii de lupta . La om el reprezinta- in acelasi context- o tendinta la evadare , la fuga din situatii sociale. O nevoie de eschivare.
Grasimea este forma de ,,economisire” a energiei pentru zile grele, in care presupunem ca nu vom avea mancare. La nivel general, ea este deci o ,,protectie” pentru viitor. Asa cum cainii isi ingroapa osul punandu-l la pastrare, sau ursul se ingrasa in perioada premergatoare hibernarii, noi, oamenii, ne facem depozite de hrana in interiorul corpului nostru. Acestea ne vor furniza energie cand ea nu va mai fi disponibila si ne va proteja de frig in perioade reci. La nivel mental , acumularea ei presupune deci o senzatie de insecuritate a viitorului,  un fel de ,,azi imi este bine, dar maine s-ar putea sa-mi fie rau”. Asemenea ,,zgarcitilor” si marilor avari care isi fac depozite de bani de teama ca in viitor nu vor mai fi capabili sa ii castige, persoanele care se ingrasa se tem de faptul ca ceea ce au azi este tot ce vor primi vreodata. Desigur ca necesitatea pe care o considera pusa in pericol maine nu este mancarea fizica ci alte necesitati de tipul apartenentei sociale si  a iubirii . La baza cognitiilor caracteristice obezitatii sta deci o ,,incompetenta personala” , o perceptie a vulnerabilitatii, o nevoie de protectie. Marea majoritate a femeilor se ingrasa dupa menopauza. La nivel mental aceasta acumulare de ,,energie stocata” este consecinta gandului ca nu vor mai fi iubite, ca nu vor mai fi considerate ,,femei in adevaratul sens al cuvantului”. Aceeasi perspectiva negativa este insusita si de femeile care nasc copii. Se considera mult mai putin dezirabile in viitor, cu sanse mai mici de a fi iubite, si in acelasi timp se pregatesc pentru o diminuare considerabila a vietii sociale, necesara de altfel in primii ani de viata ai copilului. Acest ,,simptom al pregatirii pentru  hibernare sociala” se va regasi insa si in situatiile in care chiar noi hotaram sa hibernam si nu neaparat suntem predispusi la hibernare din cauza situatiei obiective( de exemplu menopauza sau cresterea copiilor). In acest caz ingrasarea exprima o alegere de a ne tine departe de viata sociala- si mai ales  de cea sexual- din motive personale de insecuritate.
Asa cum am aratat in partea introductive a articolului, foarte frecvent satisfacerea necesitatii de hrana se asociaza cu protectia materna. Din acest motiv, chiar si la nivel neurofiziologic se poate intelege de ce perioadele de apetit excesiv ( si deci de ingrasare) sunt exact perioadele in care ne simtim vulnerabili, in care avem nevoie de protectie.   Mai mult chiar, s-a demonstrate ca anorexia ( slabirea excesiva intentionata ce apare frecvent la adolescente dar si la femei tinere) este asociata cu o incercare de individuare, de iesire de sub controlul matern, de proclamare a independentei fata de o mama intruziva. Observarea zonei de depunere a grasimii ne poate da informatii cu privire la domeniul in care avem nevoie de protective: zona abdomenului inferior si a soldurilor (la femei) denota o insecuritate de tip sexual. Zona trunchiului si abdomenului superior ( dispunere androgina) reflecta o insecuritate predominent materiala ; grasimea depusa pe zona inferioara a corpului are legatura cu insecuritatea statutului social.
SISTEMUL DIGESTIV
Functia sistemului digestive este cea de hranire, de preluare din exterior a energiilor nutritive si transformarea acestora in energie proprie sistemului nostrum, precum si de excretia produsilor toxici rezultati in urma acestui process.. Altfel spus reprezinta modalitatea de asimilare din mediu a energiei hranitoare, a resurselor necesare supravietuirii si dezvoltarii, dar si de eliminarea in mediu a ceea ce este toxic, impropriu pentru organism.
La nivel subtil ,sistemul digestiv este oglinda   modului in care ne raportam la resurse. Resursele sunt insa nu numai energia calorica rezultata din digestia alimentelor, ci si resursele materiale si cele emotionale necesare vietii noastre.
Stomacul. Se ocupa cu macinarea alimentelor inghitite, pentru ca ele sa poata fi ulterior descompuse in constituent nutritive si respective produsi de excretie.
Afectiunile lui oglindesc modul in care ne raportam la resursele disponibile. Hiperaciditatea gastrica este expresia unei ,,macinari” mentale excesive in raport cu resursele materiale. Persistenta ei timp indelungat se va repercuta in gastrita, simbolul stresului material,financiar, sau in ulcer, care semnaleaza o ingrijorare déjà cronicizata. Medicina alopata face des legatura dintre ulcer si stresul profesional, teama de ,,ziua de maine” si incercarea persistenta de a rezolva dificultati profesionale/materiale.
La nivel mai specific, fiecare symptom va indica modul in care gandim despre resursele noastre materiale: aerofagia ( inseamna inghitirea de aer odata cu mancarea) reprezinta nevoia de a inghiti cat mai multe resurse, o presiune de tip materialist. Regurgitarea /voma definesc, desigur, respingerea unei situatii care ,,ne-a fost bagata pe gat” sau pe care ,,am ingitit-o prea repede”, ceva ce respingem , ce nu acceptam in sistemul nostru. Greata reprezinta o senzatie care ne impiedica sa mai mancam. Este deci indiciul unei suprasaturari, a unei presiuni exagerate la care ne supunem in scopul castigarii resurselor materiale, incercarea organismului de a se opune excesului de eforturi cu scop financiar.
Fermentii digestivi sunt substante care digera alimentele, adica sunt substante care desfac alimentele in componente nutritive ce vor fi absorbite  si produsi toxici  ce trebuiesc eliminati. Prin urmare , ei reprezinta la nivel organic cognitiile care separa lucrurile bune de cele rele. Gandirea in alb-negru, normele excesive, se vor repercuta in afectiuni ale organelor producatoare de fermenti digestivi: vezica biliara si pancreas.
Vezica biliarsi afectiunile acesteia sunt cea mai sugestiva  expresie somatica a   cognitiilor disfunctionale de tip alb-negru. Se exprima in sentimentele  de nedreptate pe care le avem. Caci noi nu ar trebui sa fim niste judecatori atat de ingusti si rigizi. Chiar si organismul nostru stie asta, caci uneori asimileaza produsi din alimente care nu pot fi folositi in forma in care au fost introdusi in sistemul sanguin, deci cumva improprii, dar din care vor rezulta, in urma transformarii lor in ficat, substante necesare.  Gandirea dihotomica (alb/negru) ne poate deci vaduvi de trairea unor situatii care, desi par improprii la prima vedere,  s-ar putea dovedi pana la urma benefice. Respingerea ,,a priori” a unor potentiale resurse sau situatii este deci felul de a gandi a unui ,,bilios”. Strigatul lui cel mai sugestiv este ,,nu accept asa ceva! Exclus din start!”
Aceeasi dependenta de reguli stricte si norme, acelasi mod ingust de a vedea viata se exprima si in afectari pancreatice. Pancreasul insa are doua componente: pe de o parte este glanda exocrina ( adica isi varsa produsii, fermentii pancreatici in intestin) iar pe de alta parte este glanda endocrina( adica isi varsa hormonul numit insulina direct in sange).  Aceasta inseamna ca el se ocupa atat cu ,,descompunerea” resurselor alimentare in substante nutritive si nenutritive prin intermediul lipazei, amilazei ( adica reflecta modul in care catalogam situatiile si resursele) cat si cu introducerea glucozei din sange in tesuturi, prin intermediul insulinei ( adica reflecta capacitatea tesuturilor de a primi hrana, de a se hrani). Diabetul zaharat, caracterizat printr-o insuficienta insulinica, este deci expresia unei dificultati in a primi, in a ne hrani. Cum ceea ce ne hraneste nu este numai alimentul ci si afectiunea, respectul, recunostinta,iubirea, persoanele diabetice prezinta la nivel mental o gandire care impiedica primirea acestor energii pozitive. Gandind in alb-negru, neacceptand decat propriul lor mod de a vedea lumea si propriul mod de a percepe darurile vietii sau ale altor persoane, acestea se simt lipsite de hrana desi ea este din belsug( hiperglicemie sangvina si foame celulara). Spunea cineva ca diabeticul este ca un om care moare de sete inotand intr-un rau. Privind critic catre copilul care nu a vrut sa devina doctor, diabeticul nu se bucura de realizarile artistice ale fiului care a ajuns in schimb un pictor de succes. El isi doreste ceva doar in forma pe care o agreaza, nu are flexibilitatea de a percepe modul diferit in care o necessitate poate fi implinita, un om poate trai, etc. Este critic,  rigid si ,,infometat”, caci este o  persoana care isi doreste mult sa fie asigurata din punctul de vedere al resurselor materiale.
Pancreatita acuta este o afectiune caracterizata prin distrugerea celulei pancreatice de catre proprii ei fermenti: un fel de autodigestie. Este intruchiparea intoarcerii excesive catre sine insusi, a refuzului de a accepta hrana din jur, o autoconsumare. Sunt persoane care , probabil ca reactie a unei dezamagiri fata de exterior, hotarasc ca ,,energia care vine din afara  sistemului este toxica”. La nivel somatic, pancreatita este determinata de un exces alimentar, de alimente greu digerabile: mese copioase cu grasimi, alcool in exces, etc. La nivel subtil persoana resimte aceeasi toxicitate a energiei care ar fi trebuit sa fie hranitoare: resimte o dezamagire fata de relatii, fata de ceea ce primeste din exterior . Comportamental, aceast refuz al hranirii cu energie exterioara se manifesta prin suprimarea duiosiei, a tandretei, prin ,,duritate” si lipsa de expresivitate emotionala.
Intestinul subtire-este locul in care sunt absorbiti produsii ,,buni” rezultati din digestie , si impinsi spre exterior cei ,,rai”. Este deci cel ce reflecta modul in care absorbim din jur , modul in care ne raportam la experiente. Duodenul, prima lui portiune, dezvolta ulcer atunci cand din stomac sunt evacuate prea repede alimente, eventual impreuna cu suc gastric. Este simbolul grabei, al incapacitatii noastre de a ne bucura de experiente, de a le trai pe indelete. Obligati sa alergam continuu catre altceva, ne vom trezi cu acest diagnostic , caci niciodata nu am avut timp sa ne facem ,,siesta” dupa pranz, sa stam putin intinsi si sa ,,digeram” ( la propriu si la figurat) nici mancarea si nici experientele.
O scadere o motilitatii lui ( adica a miscarilor de contractie care asigura tranzitul intestinal) se soldeaza cu o anumita forma de constipatie, adica o absorbtie exagerata de substante ,o staza a materialului digestiv. Aceasta staza determina fermentatie excesiva a alimentelor cu flatulenta consecutiva.  Este, in acest caz, expresia unei persistente exagerate intr-o anumita experienta, un fel de ,,nu stiu ce sa fac,asa ca  raman aici”. Un deficit de abandonare a situatiei, de a merge mai departe.Ramanem ancorati intr-o experienta care poate ca a fost candva nutritiva, dar acum a devenit toxica, caci ne face ,, sa inghitim “ prea multe. Remediile homeopate asociate acestei forme de constipatie cu flatulenta,  sunt cele care presupun o ancorare in experienta, o lentoare a deciziei , o confuzie: alumina, opium.
Diareea , enterocolita , sunt expresia unei rejectari a experientei. O evacuare rapida, fara intentia de a asimila ceva, caci este perceputa ca fiind toxica. O incercare de a scapa de ceva ce ni s-a parut ,,comestibil” dar pe care il percepem acum ca fiind negativ.
Boala Crohn este o boala autoimuna care se manifesta la nivelul intestinului subtire prin leziuni ale mucoasei care impiedica o buna asimilare a principiilor nutritive. Este deci o autoagresiune, un fel de ,,nu meriti sa mananci!”, produsa de o judecata aspra,  de o exigenta extrema cu privire la propria persoana.
Colicile abdominale reprezinta contractii spastice ale intestinului. Spasmul este o contractie musculara produsa de o iritare a fibrei nervoase. Colicile sunt deci iritarea, nemultumirea fata de experiente, o insatisfactie fata de viata in ultima instanta. Intestinul  iritabil este expresia cea mai comuna a nemultumirii fata de ceea ce traim, o focalizare pe ,,partea goala a paharului”. Remediul homeopat, colocynthus, are in nucleul sau cognitive exact aceasta nemultumire, aceasta iritare fata de ceea ce experimenteaza, fata de ceea ce traieste.
Intestinul gros: este organul in care se aduna produsii toxici rezultati in urma digestiei si care vor fi eliminati.
Constipatia, cea mai frecventa afectiune a acestuia, este determinate in acest caz de  incapacitatea acestuia de a elimina, de a scoate din sistemul digestiv ceea ce nu ne trebuie.   Aceasta forma de constipatie este determinata de o incapacitate de eliminare nu din cauza unei incercari exagerate de a absorbi substante care ne par hranitoare, ci din cauza temerii de eliminare. In psihanaliza se pune un accent deosebit pe faza ,,anala” a dezvoltarii copilului, in care copilul considera ca  materiile fecale reprezinta ,,ceva din sine”. Este motivul pentru care psihanalistii considera ca obligarea copilului sa foloseasca olita mai devreme decat o permite dezvoltarea mentala a acestuia se repercuteaza in virarea personalitatii copilului catre asa-numitele zone sado-masochiste. Modul in care mama reuseste sa isi ,,dreseze” copilul ( care inca este un animalut) sa nu ,,se mai scape” in pampers sau pantaloni, este strambatul din nas si certatul, aratatul materiilor fecale ca fiind scarboase ,dezgustatoare, umilirea. Cum in aceasta treapta timpurie de dezvoltare, copilul crede ca acele materii fecale sunt parti din sine, va integra un  dezgust fata de sine insusi si necesitatile lui fiziologice. La pubertate, aceasta rusinare fata de partea animalica, instinctuala din sine, se va reactiva in forma constipatiei ,,de jena”. Sunt acele tinere fete care se rusineaza sa mearga la toaleta in prezenta altora. Si in faze mai avansate ale maturitatii, aceasta dezicere de ceea ce reprezinta o parte din noi se va manifesta la persoanele care nu pot defeca atunci cand pleaca de acasa, atunci cand ies din mediul cunoscut, sigur. Este o incapacitate de a ne accepta asa cum suntem, o lipsa de relaxare cu noi insine, o incercare exagerata de control asupra noastra si, in ultima instanta, o exigenta extrema. De altfel, remediile homeopate potrivite pentru acest tip de constipatie sunt cele in care primeaza rusinea si controlul: ambra grisea, nux vomica.
Stagnarea   scaunului la nivelul rectului va determina in timp varice in vasele sanguine rectale si perianale, adica hemoroizi. Acestia reprezinta deci o senzatie de stagnare pe care o resimte persoana respectiva, o imperativitate de a evolua, de a merge mai departe, de a iesi dintr-o zona statica a vietii. Hemoroizii obliga pacientul la ,,ridicat de pe scaun”, la schimbarea pozitiei, la miscare. Si in sarcina, in perioada de gestatie, mai ales in ultimele luni, cand nasterea se apropie, femeile gravide sufera frecvent de hemoroizi.
Ficatul
Este unul din organele cele mai importante din corp, este ,,uzina “ din corpul nostru. La el ajung principiile alimentare care vor fi transformate in energie potrivita sistemului  nostru. La nivelul ficatului se stabileste forma in care un principiu alimentar devine energie proprie. Este sediul transformarii a ceea ce vine din afara in ceea ce suntem noi, energia ,,straina” in ,,energie proprie”.
In medicina hindusa, ficatul este considerat poarta de trecere dinspre material spre spiritual. Si chiar asa este, caci ceea ce numim ,,materie straina” ( glucide, lipide, protein provenite di alimente) , sunt transformate in glucoza (sau glycogen), in lipide proprii corpului uman sau in constituenti proteici ( caramizi) ale propriilor organe. Ficatul este cel care transforma ,,non-selful” in ,,self”. Este expresia organica a incorporarii  experientelor , sentimentelor si relatiilor noastre. Bolile hepatice au deci o relatie foarte stransa cu aprecierea a ceea ce reprezint, a ceea ce sunt eu, a definirii sinelui. Aceasta definire se face in relatie cu exteriorul, in opozitie cu ,,ceea ce nu sunt”, ceea ce nu imi apartine, ceea ce nu ma defineste, ceea ce nu se poate transforma in mine. Ceea ce hotaram a fi din afara noastra, ,,imposibil de inglobat in noi” , este ceea ce respingem, ceea ce se dovedeste a fi impropriu. Este o forma de energie pe care am inghitit-o, am digerat-o, am adus-o (prin sistemul sangvin port) pana la nivelul ficatului, pentru a se identifica in sfarsit cu noi insine. Afectarea ficatului sugereaza insa o deceptie, un esec, o frustrare, caci in mintea nostra acum consideram ca  ne-am inselat- sau poate am fost inselati.  Asumarea propriei aprecieri gresite determina o suparare, o furie pe noi insine. Aceasta este caracteristica cirozei(  distrugerea  celulei hepatice): este semnul unei autodistrugeri  determinata de o  dezamagire pe care ne-am produs-o noua insine, este semnul unei vieti pe care am trait-o fara ca ea sa ne reprezinte cu adevarat. Este lovitura pe care ne-o dam , furiosi pe incapacitatea noastra de a ne urma propriul drum, pe lipsa de curaj de a ne exprima  si de a ne cunoaste pe noi insine. Apare frecvent in alcoolismul cronic, dependenta care exact aceste lipsuri a incercat sa le compenseze.  Veselia, logoreea , sociabilitatea excesiva sau chiar agresivitatea  persoanei care  a consumat alcool, sunt beneficii pe care aceasta le cauta dar pe care nu le poate obtine in mod normal. Sunt persoane care nu se pot bucura, nu pot socializa, nu pot vorbi liber  sau nu isi pot exprima furia, persoane inhibate, care nu se asuma , care stau in situatii greu de suportat (din punctul lor de vedere). Se si spune in popor ca un om care traieste fara satisfactii , in conditii grele, se ,,ia de bautura”. Este, cumva, o tolerare excesiva, o reprimare a furiei, determinata de multe ori de lasitate, sau de confort, sau de un complex de inferioritate. O razbunare pe sine, pentru vina de a nu fi autentic cu el insusi.
Disfunctia celulei hepatice este ,desigur, oglinda confuziei cu privire la ceea ce sunt eu. O capacitate scazuta de autocunoastere, o confuzie de identitate.
SISTEMUL NERVOS
Este format de fapt din doua subsisteme nervoase: sistemul nervos periferic si sistemul nervos central. Sistemul nervos periferic reprezinta sistemul prin intermediul caruia informatiile, perceptiile mediului ajung la creier, iar actiunile comandate de acesta se transmit efectorilor. Este format din neuronii de la toate nivelurile corpului: cei care formeaza nervii sezitivi ( care aduc informatii din system), motori ( care duc comenzile la muschi ), vegetativi( care duc comenzile catre organe, pregatindu-le astfel pentru hranire sau protectie).
Sistemul nervos central este cel care ,,apreciaza si ia hotarari”. Exista centre de control ierarhizate.  La nivelul maduvei spinarii si trunchiului cerebral se afla centrii de control pentru actiuni  repetitive, simple : reflexe neconditionate, functii vitale( respiratie, activitate cardiaca etc) .Acestea pot fi modificate in functie de ceea ce se intampla in sistem, fara interventia unei ,,hotarari complexe” , ci doar pe baza unor reguli simple de adaptare: daca scade tensiunea arteriala, creste  frecventa cardiaca, astfel incat sa se mentina un nivel vital al tensiunii, etc. La nivelurile superioare nervoase centrale ( paleocortex, hipotalamus, neocortex, etc), ierarhizate, hotararile sunt din ce in ce mai complexe, evaluarea mai dificila, factorii de care se tine seama mult mai diversi. Lucrurile functioneaza la fel ca intr-o ierarhie a unei companii :  cu cat urcam pe scara ierarhica, hotararile devin mai complicate, informatiile de care  tine seama  forul de decizie mai multe si mai diverse. Si exact ca intr-o companie, uneori exista ,,scurt-circuite” intre un sef ,,de sus” si un angajat aflat mult mai jos ierarhic, dar pe care ii leaga anumite afinitati care s-au format in trecut ( de exemplu au copilarit impreuna).  Aceste ,,nepotisme” ne fac de multe ori probleme. Ele sunt expresia acelei conectari ale neuronilor care s-au ,,aprins” impreuna, ale retelelor de conexiuni care stau la baza asocierilor neurale de care am vorbit de multe ori .(,,neurons  that fire together, wire together” Eric Candel, castigator al premiului Nobel pt neurologie).
Nu este surprinzator sa aflam ca ceea ce reprezinta sistemul nervos este ,,controlul sistemului”. El controleaza si da comenzi. Afectiunile lui vor exprima in consecinta defecte ale abilitatii de a controla eficient sitemul.

Sistemul nervos periferic
Afectunile lui reprezinta un sabotaj. Nemultumit de hotararile ,,de sus”, acesta incearca sa modifice ceea ce poate. La acest nivel este cu atat mai elocvent faptul ca afectiunile organice sunt ,,cognitii” neascultate, reprimate sau ascunse. Sunt o ,,conspiratie” impotriva forului ierarhic superior. Conspiratia nu o pot face decat niste ,,sefi mai mici” si nu plebea: aceea este revolutie. Sa vedem cum conspira sistemul nervos periferic…
Afectiunile nervilor periferici impiedica strict actiunea muschilor pe care ii inerveaza. O paralizie a unui nerv periferic se va opune acelei actiuni pentru care el este necesar. Paralizia muschilor de la picioare impiedica o deplasare, o indreptare catre ceva/cineva  de care nu vrem, la nivel profund, inconstient, sa ne apropiem. O paralizie care afecteaza un nerv al membrului superior ne impiedica sa facem ceva, o actiune, o munca.
Imi amintesc de cazul extrem de interesant al unei paciente care a suferit o paralizie de nerv facial, cu o saptamana inaintea nuntii sale. Aceasta paralizie o facea aproape diforma numai cand zambea. Daca statea serioasa, nu se observa, insa cand ,,trebuia “ sa zambeasca… Caci  pacienta chiar asa se exprima: ce ma fac cand ,,trebuie” sa zambesc? Se referea, desigur, la faptul ca ,,trebuia”  sa zambeasca pentru poze si filmare, caci nunta avea vreo 300 de invitati, cameramani si tot tacamul. Toata nunta  fusese aranjata   de viitorii socri, persoane importante care tineau foarte mult la frumoasa  lovitura de imagine pe care o reprezenta nunta fiului lor… Recuperarea paraliziei ,,a frigore” ( produsa de frig?!) nu s-a obtinut, in ciuda eforturilor noastre, decat dupa ce nunta a trecut. Fotografiile de la nunta( pe care le-am vazut) , aratau o mireasa frumoasa, care fie parea trista ,fie  ,,zambea stramb”. Ma intreb daca acei miri mai sunt acum impreuna…si daca da, care sunt bolile lor….
Hemiplegia, adica paralizia unei jumatati a corpului, obliga persoana sa se opreasca. Nu mai poate merge, nu mai poate munci, uneori nu mai poate vorbi. Este sabotajul care obliga la repaus, la parasirea activitatii perceputa probabil ca excesiva. Este extrem de frecvent scenariul marilor work-holici ,care ajung sa faca un accident vascular cerebral in timpul unei sedinte, la birou sau pe aeroport.  Maniaci ai controlului, acestia ajung sa nu isi mai controleze nici propriul corp, care pur si simplu nu mai vrea sa ii asculte. Un alt caz interesant pe care mi-l amintesc este cel al unei paciente destul de tinere, care era profesoara de romana. In urma unui accident vascular cerebral, sufera o  hemiplegie ( nu se mai poate deplasa) pe care insa o recupereaza intr-un an la un nivel care ii permitea deplasarea si  o viata autonoma. Nu se mai recupereaza insa niciodata vorbirea, desi  putea intelege si, culmea, putea  vorbi-dar  numai in limba engleza. Desigur,pacienta este pensionata.
Afectiunile maduvei spinarii sunt ceva mai difuze. Caci ele afecteaza atat neuronii motori cat si pe cei senzitivi. Adica modifica perceptia mediului.
Scleroza in placi, de exemplu, reprezinta o sclerozare a neuronilor care determina modificari de senzitivitate, afecteaza transmiterea informatiei de la receptori, manifestandu-se prin ,,anestezie” sau ,,hipoestezie”, adica o scadere a simtirii. Reprezinta deci o nevoie de a nu mai simti, o evadare din mediul frustrant.  Atunci cand aceasta tendinta de evadare este, in fapt, la limita constiintei, paresteziile sunt forme de conversie, adica sunt deseori simptome ale isteriei, ale histrionismului( pacientul le simte, dare ele nu au un substrat real, organic, sunt doar somatizari). Cand ele au insa un substrat organic, nevoia de evadare este departe de granita constientului…ascunsa profund.
Mielita sau poliomielita, invalideaza persoana mai ales la nivelul membrelor inferioare si sunt cauza frecventa de handicap locomotor, survenit la  copii sau tineri, care ii condamna la scaunul cu rotile si, in consecinta, la o viata de dependenta  fata de parinte sau alte persoane din familie. Sentimentele care stau la baza acestei organicizari sunt ,desigur, ascunse de lumina costiintei. Este vorba de o relatie apropiata cu cineva fata de care, in inconstient, persoana resimte furie. Pedeapsa la care este supusa atat persoana bolnava cat si ingrijitorul ei, este cristalizarea resentimentelor foarte puternice. Remediul homeopat al acestei boli este acidul nitric, al carui nucleu cognitiv este ,,nu uit si nu te iert !”. Observand cu atentie persoanele cu aceasta afectiune, chiar vedem ca nu sunt , in fapt, genul de persoane dependente,  ,,slabe” din punct de vedere mental. Sunt oameni puternici, cu un mental chiar usor agresiv, care stiu ce vor si care se simt frecvent ,,suparati  pe cei din jur”, dar care zambesc in timp ce iti descriu comportamentul ,,dezamagitor” al celor cu care relationeaza. Incapacitatea de a ierta , in ciuda oricaror eventuale eforturi sau pareri de rau  ale ,,pacatosului” , sta la baza permanentizarii afectiunii. Este un fel de relatie patologica ura/iubire. ( sa ne amintim de fimul ,,Bitter moon” – bazat pe cartea lui Pascal Bruckner- si in care este foarte bine descrisa dinamica unei astfel de relatii, de data aceasta de tip sexual).
Sistemul nervos central
Afectiunile acestuia sunt conspiratii ,,la nivel inalt”. Un fel de lovituri de stat, de lupta intre doua vointe puternice. Se soldeaza cu confuzie, caci este greu de manuit un system atunci cand are doua foruri superioare cu doua viziuni diferite.
Boala Parkinson-este o boala caracterizata prin diminuarea nivelului de dopamina din creier. Asa cum am mai spus si in alte articole, dopamina este hormonul placerii , al actiunii si al deciziei. La nivel organic determina imbunatatirea coordonarii musculare si a performantei  cardiace. Creste in cazul in care asteptam o recompensa pozitive in urma unui efort sau al unei actiuni. In boala Parkinson, scaderea acesteia tradeaza o asteptare negativa a efectului unui mod de a trai. Este ca si cum vicepresedintele nu crede ca firma se indreapta intr-o directie buna. Este nemultumit de modul in care directorul general conduce sistemul, si considera ca este supus unui control puternic si inadecvat. Este modul de organicizare al nemultumirii fata de o dominatie, chiar daca aceasta dominatie este, in fapt, hotararea rigida a unei parti din sine. Apare la persoanele care si-au asumat roluri rigide, care s-au controlat permanent-pe sine si pe ceilalti- cu o mana de fier, care si-au impus un anumit stil de viata , anumite datorii stricte de indeplinit. Vicepresedintele nemultumit nu actioneaza insa la vedere, pe fata. El submineaza din interior sistemul, luandu-i puterea: puterea de actiune, puterea de deplasare, puterea de exprimare. Interesant este faptul ca boala se manifesta prin tremor intentional, adica mana tremura atunci cand vrea sa indeplineasca o actiune ( de exemplu sa duca lingura la gura). In afara intentionalitatii, mana nu tremura. Ceea ce zugraveste foarte explicit sabotajul comandantului. Capul tremura ca si cum ar spune ,,nu”, ca si cum este in permanent dezacord cu ceea ce spune pacientul. Iar  mimica  este complet inexpresiva, ca si cum pacientul nu ar fi in acord emotional cu ceea ce exprima la nivel verbal. Remediul homeopat characteristic este plumbum,al carui nucleu central este ,, nu mai am puterea, dar o reprezint” si al carui personaj intruchipat este ,,presedintele onorific”, cu titlu, dar fara putere, care a fost preluata de ,,lupii mai tineri” .
Epilepsia-este o boala caracterizata prin crize convulsive generalizate, produse de descarcari electrice de la nivelul unor ,,zone excitatorii” din creier.  Aceste zone neuronale excitatorii sunt zone din scoarta cerebrala ce  descarca impulsuri repetitive ce depasesc controlul central. Pe vremuri, epilepticii erau considerati ,,posedati” , sugerand faptul ca vointa lor era dominata din cand in cand de o alta vointa, care se lupta pentru controlul corpului. Extrem de sugestiva este aceasta zugravire a ceea ce se petrece la nivelul sinelui pacientului. Caci chiar asta se intampla: o parte din sinele pacientului isi doreste un cu totul alt mod de viata, este total nemultumit de ceea ce traieste. Si aceasta afectiune seamana la nivelul simptomelor cu isteria. Stim cu totii ca in criza de isterie a copilului acesta ,,se tranteste pe jos, da din maini si din picioare”.  Si stim si de acele crize ,,tantrum” in care copilul se invineteste , isi ,,da ochii peste cap” si lesina atunci cand nu ii convine ceva, pentru ca in momentul in care obtine ceea ce a vrut sa isi revina spectaculos. Este aceeasi manifestare la nivel comportamental, dar in epilepsie exista substratul organic care produce aceasta manifestare. Ceea ce inseamna ca nemultumirea este profunda si neconstientizata, spre deosebire de criza de isterie in care lumina constientei este crepusculara, dar exista. Epilepsia apare mai ales la varste fragede, sugerand o incapacitate de a tolera frustrarea  unei vieti nemultumitoare si o energie suficient de intensa  pentru a se lupta pentru control.
Epilepticii au fost considerati in istorie vizionari, oameni care au vrut ,,altceva” , au vrut ,,mai mult”, si-au asumat lupte grele , cum este cazul Ioanei D’Arc, de exemplu.
Depresia endogena poate fi considerata boala organica pentru ca, spre deosebire de depresia simpla care este o nevroza, are un substrat organic in nivelul scazut constant de serotonina. Se considera chiar ca exista o predispozitie genetic, mostenita, la acest tip de depresie.  Serotonina  este hormonul atentiei, al concentrarii si  al interesului.
Asa cum am mai spus de multe ori, viul inseamna o intentie, absenta indiferentei fata de distrugerea sistemului. Daca nu sunt responsabil de propria mea supravietuire, atunci nu mai sunt viu. Piatra este indiferenta la lovitura ciocanului si  nu incearca sa caute in jur energii care sa o mentina in starea ei particulara. O  ,,energie vitala” scazuta se caracterizeaza deci prin absenta  ,,intentiei” si vointei de a supravietui, printr-o indiferenta la distrugerea sistemului, prin lipsa  eforturilor proprii sistemului de individuare, de a fi ,,diferit de ceea ce este in jur”, de a-si pastra propriile caracteristici. Expresia comportamentala a depresiei este chiar o apropiere de felul de  a fi  al unui obiect neinsufletit: scaderea miscarii, a activitatii, a apararii, a evolutiei, etc . Ceea ce i-a facut pe psihologi sa considere ca depresia este o scadere a intentiei de a trai, o indiferenta la viata si individuare.  Noile cercetari de neurofiziologie au demonstrat insa faptul ca in depresia endogena  este scazut si nivelul dopaminei, adica al asteptarii unei recompensari positive a efortului. Ceea ce inseamna ca  aceasta ,, indiferenta la ceea ce se intampla cu mine” , nu are la baza o reala indiferenta, o scadere a instinctului de supravietuire,   ci o cognitie care presupune faptul ca ,,nu cred in rezultatul pozitiv al eforturilor mele”. Un fel de fatalism care indeamna la neimplicare. O credinta in faptul ca nu sunt raspunzator de viata mea. O lipsa de responsabilitate.  ,,Vreau sa traiesc, dar nu depinde de mine!” pare a spune depresivul endogen. Neasumarea responsabilitatii duce la o evadare din mediu, caci daca nu sunt responsabil de viata mea, atunci nu imi foloseste la nimic sa depun eforturi in perceptie, in cantarirea perceptiilor  si decizie. Tot ce pot face este sa astept sa se ocupe ,,cineva” care este responsabil: destinul, norocul, un salvator. Diferenta dintre depresia reactiva si cea endogena , este ca in depresia reactiva, produsa de evenimente traumatizante, am  aflat ca uneori  nu suntem  capabili sa ne controlam cu adevarat viata, ca uneori fortele exterioare  ne  depasesc  propria capacitate, propria determinare. Este o suparare pe sine si pe incapacitatea resimtita. In depresia endogena, cronica, pacientul nu isi asuma din start responsabilitatea. Este o cognitie fatalista de tipul ,,sunt la mana destinului sau a norocului….”. Depresia endogena are  o determinare organica, serotonina si dopamina  sunt  scazute de mult timp. Aceasta manifestare organica ne arata faptul ca  pacientul nu constientizeaza acest tip de cognitie, de neasumare a responsabilitatii. Cautand in trecutul pacientului, chiar inainte de a se manifesta depresia vom gasi semnele lipsei de asumare a responsabilitatii.. De exemplu in copilarie vom gasi  forme de manipulare in folos personal a altora, comportamente seductive fata de parinti, etc; la adolescenta vom afla comportamente de tip adictiv ( caci acestea inseamna ,,nu ma pot controla”, nu depinde de mine)sau superstitii si religiozitate habotnica ( acestea fiind  expresii ale ,,negocierii” cu fortele superioare de care considera persoana  ca depinde viata ei.)
Probabil ca remediul homeopat cel mai indicat este lycopodium, spre deosebire de depresia reactiva, nevrotica, al carei remediu este aurum metallicum . Caci lycopodium presupune in nucleul central o ,,lipsa de asumare a responsabilitatii”, un discurs de tipul ,,nu de mine depinde viata mea sau a altora, asa ca nu are sens sa ma lupt”. Pe cand aurum este o perceptie a ,,pierderii competentei si puterii”, o cognitie de tipul ,,sunt responsabil, dar incapabil” , ,,de mine depinde viata mea si a celorlalti, dar nu reusesc sa….” Intentia sinucigasa a pacientilor aurum este tot o responsabilitate autoasumata, o hotarare despre viata lor, poate cea mai dramatica. De aceea aceste sinucideri sunt ,,silentioase”, nu au legatura cu cei din jur, nu trag pe nimeni la raspundere. Este o declaratie de tipul ,,de mine depinde viata mea, iar daca ea nu este buna, inseamna ca eu nu sunt capabil si nimic/nimeni  nu ma poate ajuta”. Sinuciderile din depresii endogene, au mai degraba de-a face cu o responsabilizare a altor forte si implica deci o credinta intr-o forma de viata care continua dupa moarte, sau in razbunarea pe cineva care  este considerat responsabil si pedepsit.  Este, de exemplu, sinuciderea depresivilor cronici, care au un istoric bogat de ,,incercari” de sinucidere.
Simptomele nervoase centrale, reflecta si ele o lupta pentru controlul sistemului, pe cale de a se organiciza.
Ametelile  reflecta o confuzie, o dificultate de orientare, de pastrare a controlului. Amnezia, este o protectie in fata unei amintiri in care pacientul a resimtit o pierdere totala a controlului, asa cum demonstreaza si amnezia din intoxicatia alcoolica sau cea  posttraumatica. Tulburarile de concentrare impun o scadere a autocontrolului, o relaxare necesara a acestuia.

SISTEMUL CIRCULATOR
Se ocupa cu circulatia sangelui. . Sangele este transportorul energiei  si oxigenului catre tesuturi. Tot el asigura  transportul produsilor de metabolism catre rinichi . Un tesut care nu este irigat cu sange moare. Sangele este sursa de viata, contine in el energia vitala. Din acest motiv sistemul circulator este cel in care circula ,,viata”. Afectiunile lui se leaga  deci indisolubil de perceptii negative sau defectuoase ale noastre fata de  viata insasi.
Sistemul circulator are cateva constante homeostazice, adica are anumite caracteristici care trebuiesc mentinute obligatoriu in anumite limite.Aceste constante sunt legate de buna functionare a acestuia, sunt importante pentru viata.
Una dintre constantele homeostazice  este tensiunea arteriala. Este importanta pentru ca ea asigura ,,perfuzia” tisulara, adica ajungerea sangelui la nivelul celulelor.  Tensiunea arteriala scazuta poate fi asemanata cu presiunea scazuta de la robinet:  in acest caz   apa nu va trece printr-o sita deasa( care poate fi asemanata cu peretii capilarelor prin care sangele iese din ,,conducte” si ajunge la tesuturi). Cantitatea de sange care ajunge astfel la celule este prea mica. Hipertensiunea afecteaza si ea perfuzia tisulara, caci va trece prea mult sange in tesuturi, determinand suprasaturarea acestora si aparitia asa-numitelor edeme ( umflare). Acestea sunt produse de o presiune prea mare in sistemul arterial dar si  de o reducere  a ,,scurgerii” , adica a sangelui ce este scos din tesuturi prin intermediul sistemului venos. Tot hipertensiunea mai poate determina insa si ,,ruperea” conductelor prin care circula sangele: accidentul vascular hemoragic.
Valoarea tensiunii arteriale ( ca si a apei dintr-o conducta) este determinata pe de o parte de elasticitatea peretilor conductelor( este mai mica intr-o conducta de cauciuc decat intr-una cu pereti duri, de pexal sa zicem) dar mai ales de ,,pompa” care asigura circuitul apei in sistem. O pompa cu debit mare sau  cu frecventa mare de pompare, va determina o tensiune mare in peretii conductelor. Una cu debit mic, sau cu o frecventa rara de pompare, va determina o presiune scazuta. Prin urmare, tensiunea arteriala trebuie abordata obligatoriu in legatura cu starea vaselor de sange si cu activitatea cardiaca.
O tensiune crescuta arteriala este deci simbolul organic al unei ,,presiuni a vietii”. Un mod de a obliga tesuturile sa primeasca sange, sa primeasca viata. Un fel de ,,trebuie sa traiaesti!” .  Aceste comportamente se pot asocia foarte bine cu comportamentul unei mame  care isi obliga copilul  sa manance, desi acesta nu  vrea sa manance .  Pentru un astfel de comportament care creaza ,,presiune” , e nevoie de o forta opusa din partea copilului: il obliga sa manance pentru ca el se opune.  O cognitie asemanatoare o are si persoana a  carei inima  ,,produce” hipertensiune arteriala. Ea isi obliga tesuturile sa primeasca viata pentru ca ele nu vor -sau ea crede ca nu vor suficient.
Pentru a intelege unde este problema, vom analiza cauzele care duc la o astfel de ,,contradictie.  Un copil se poate opune hranirii pentru ca a mancat destul, nu mai are nevoie. In acest caz problema este la mama, care crede ca propriul ei copil nu vrea sa traiasca.  Sau copilului   nu ii place mancarea si prefera sa nu manance decat sa manance ceva ce nu ii place. Sau   pur si simplu copilul vrea sa se opuna mamei ( cum este cazul anorexiei).  Mama poate fi comparata cu inima iar copilul cu perfuzia tisulara ( tesuturile, in speta). Organismul nostru ii contine insa pe amandoi: sunt cele doua stari ale egoului din analiza tranzactionala: Copilul si Parintele .
In cazul in care inima este cea care determina cresterea tensiunii arteriale ( cum este cazul asa-numitei  hipertensiuni oscilante, produsa frecvent de emotii), problema este la mama, adica inima. Caci cognitia deficitara este : trebuie sa traiesti, si te oblig caci eu cred ca tu nu vrei sa traiesti. Este un fel de dualitate: de fapt, ma tem ca nu vreau sa traiesc. Este un supracontrol al dorintei de moarte, sau al lipsei de iubire de viata. Discursul mental inconstient este de tipul: ,,nu imi place viata. Asa ca s-ar putea sa mor. Trebuie sa ma controlez sa nu ma omor.Trebuie sa ma oblig sa traiesc.” Este, in fapt, o frica de moarte dar si o credinta in faptul ca ,,sunt capabil sa imi fac rau”. Asemenea discurs mental apare la persoanele care au in antecedente comportamente autodistructive, caci este o conditie necesara pentru astfel de cognitii. Este un fel de ,,sperietura” pe care persoanele respective au experimentat-o cu privire la comportamente autodistructive din trecutul lor. Problema este insa, asa cum am spus, la mama:  genul acesta de hipertensiune este determinata de o crestere a alurii ventriculare ( a frecventei batailor inimii). Candva, copilul a fost cel care s-a comportat gresit: in trecut ,  fie  placerea a primat asupra prudentei (copilul a preluat controlul), fie pur si simplu copilul ( simbolul acelei stari a egoului care se subordoneaza  spontaneitatii si placerii) a fost nemultumit. In ambele situatii copilul ,,rebel” a pus in pericol siguranta corpului. Acum insa, mama este cea care produce presiune, caci ea se teme de faptul ca ,in continuare, copilul ei  rebel va prelua conducerea .  Controlul excesiv va avea insa toate sansele sa determine la copil o rejectare, o lehamite, asemanator copiilor obligati sa manance si care vor dezvolta o rejectare din ce in ce mai puternica a alimentelor. Asa se va ajunge la stabilizarea hipertensiunii arteriale, o tensiune constant crescuta, forma urmatoare de hipertensiune:
Hipertensiunea determinata de o stare proasta a peretilor vasculari. Ramanand la analogia propusa,aceasta forma de hipertensiune  presupune o scadere a elasticitatii peretilor vasculari, o ingrosare cu diminuarea perfuziei tisulare. Peretii vasculari devin rigizi, prin depunerea de cholesterol si grasimi. Asa cum spuneam la afectiunile tegumentare, grasimea reprezinta protectie. Depozitele de cholesterol pe vase reprezinta deci depuneri ale temerilor (materiale, emotionale) exprimate comportamental prin retineri materiale si emotionale. Se poate face chiar o analogie intre diversele forme de grasimi acumulate: colesterolul presupune retinere/ teama/nevoie de protectie  emotionala, grasimile de tip LDL, VLDL, retineri/nevoie de protectie  materiala.
Hipertensiunea determinata de starea rigida a peretilor vasculari, are ca model  emotional   o scadere a placerii de a trai. Este caracteristica persoanelor in varsta, dar si persoanelor mai tinere care s-au protejat de deceptii relationale si emotionale printr-un control strict al sentimentelor si laturii hedoniste a vietii.  Atunci cand apare la persoane mai tinere, prin permanentizarea unei  hipertensiuni oscilante, este expresia indepartarii de zona libera si spontana a vietii, dupa o perioada in care persoana insasi considera ca a ,,trait periculos sau intens”. Este determinata deci de supracontrol, de o rigidizare a cognitiei, de o abordare rigida a vietii, de indepartarea de spontaneitate si incarcerarea in reguli. Hipertensiunea arteriala esentiala, caci asa se numeste aceasta forma de hipertensiune care are la baza rigiditatea peretilor arteriali, este expresia obligativitatii de a trai o viata lipsita de spontaneitate si bucurie, obligativitate ce se exprima la un nivel mai superficial prin frica de moarte.
Mai exista o forma de hipertensiune arteriala, cea secundara unei afectari a rinichiului, a eliminarilor, dar vom vorbi despre ea la sistemul urinar.
Hipotensiunea arteriala este o scadere a perfuziei tisulare. Presupune in general un debit cardiac scazut sau un deficit de adaptare a tonusului peretilor vasculari.. Debitul cardiac scazut este consecinta unei frecvente cardiace prea mari in care volumul ejectat de sange din ventriculul stang la o contractie este prea mic, caci timpul de incarcare a atriului stang este prea mic. Sau este determinata de o scadere a frecventei ventriculare , chiar daca incarcarea inimii este buna. In ambele situatii  starea  egoului de Parinte este ineficienta. Aceasta ineficienta  presupune o perceptie a lipsei de protectie, o descurajare, un sentiment de victima, o cognitie de tipul ,,sunt la mana destinului”.
Cand motivul este o intarziere de adaptare a tonusului peretilor arteriali si activitatii cardiace la diverse modificari de pozitie( hipotensiunea ortostatica, hipotensiunea matinala,etc)  se manifesta  prin ,,ameteli” la ridicatul din pat, ceea ce sugereaza confuzia cu privire la comportamentul care ar trebui adoptat.  Se poate reduce, in ultima instanta, la o ,,frica de a nu gresi”. O frica de a nu gresi care ne da astfel o perioada de ragaz, de cantarire, de decizie. Aceste distonii neuro-vegetative, adica intarzieri de adaptare, se manifesta si la nivelul activitatii cardiace si chiar si la nivelul circulatiei periferice( sindrom Raynaud).
Sincopa vagala este un sindrom in care tensiunea arteriala scade brusc, soldata cu lesin, determinata de ,,vederea sangelui” sau injectii, punctii etc.  Factorul trigger este deci o agresiune la adresa vietii: sangele reprezinta viata, manevrele invasive sunt percepute ca amenintari la adresa integritatii corporale. Este cea mai elocventa expresie a fricii de moarte. La nivel neurofiziologic reprezinta o iritare a nervului vag care determina scaderea alurii ventriculare si a tonusului vascular, cu scaderea perfuziei tisulare la nivelul creierului. Este deci o fuga din fata mortii, o fobie de moarte soldata cu o mica moarte. Si cum persoana alege acea mica moarte personala, inseamna ca, de fapt, se teme de moartea altora. Adica se protejeaza de propriile impulsuri agresive. Cognitia din spatele acestei fobii este o teama de propria agresivitate, o incercare de a suprima in fasa orice impuls agresiv.
Angina pectorala, sau cardiopatia ischemica, reprezinta scaderea circulatiei la nivelul inimii. O diminuare a alimentarii cu energie a Parintelui tranzactional. Reprezinta deci o incercare de a diminua controlul Parintelui, o necesitate de a scadea controlul rigid , datoria si eficacitatea.Se asociaza de altfel extrem de frecvent cu hipertensiunea arteriala, caci este vorba tot de depuneri de ateroame pe vasele de la nivelul inimii. Infarctul miocardic – obstruarea in intregime a unui vas din structura muschiului cardiac- obliga persoana la incetarea activitatii stresante, la orientarea catre o viata fara emotii puternice, linistita si relaxata. Inima  este asociata traditional cu sentimentele si , ce-I drept,  la nivelul ei  se resimte puternic emotia.   Emotiile  puternice sunt activate de   stari mentale conflictuale. Conflictul  nu este  insa  intre inima si ratiune, ci intre doua ratiuni diferite si se manifesta la nivelul inimii. Inima ,,se strange de frica” si ,,creste de bucurie”. Caci in situatii de stres ( datorita hormonului numit adrenalina) ea isi creste activitatea pentru a aface fata pericolului acut , asa ca se contracta mai rapid. In relaxare si expectatii positive ( datorita eliberarii de dopamina din creier) ,este mai relaxata, adica are o forta de contractie mai buna determinata de o frecventa de contractie mai rara si mai eficienta. Prin urmare , o activitate cardiaca excesiva este un semn de control la stres, de control ,,parental transactional “ excesiv. O activitate relaxata a inimii este dovada unui cognitii relaxate, de raportare pozitiva la experienta.
Tulburarile de rirtm cardiac: usor de inteles ca modificarile ritmului cardiac sunt associate si ele  cu modul in care ne raportam la viata.  Tahicardia ( ritmul cardiac ridicat) apare in frica, in frica de  moarte sau in forma ei mai speciala, frica de viata ( de un anumit fel de viata care ne pune viata in pericol). Remediul de faza acuta este Aconitul, al carui nucleu central este frica de moarte iminenta.
Bradicardia ( ritmul cardiac prea scazut)este o raportare ,,fatalista” la viata si la moarte, un fel de ,,sunt la mana destinului”. Determina hipotensiune, sugerand aceeasi ,,victimizare” in fata unei forte exterioare: destin, dumnezeu, soarta,etc.
Palpitatiile ( ritmul neregulat al inimii) se reduc sub actiunea lachesisului, remediul geloziei. Gelozia reprezinta teama ca altii ar putea sa ne ia un drept/avantaj pe care il avem ( de exemplu o relatie privilegiata). Palpitatiile sunt expresia acestei temeri de a pierde un privilegiu, ceva pe care il consideram al nostru. Activitatea dezorganizata si extremista a inimii este reflexia comportamentului la fel de ,,restrictiv” si ,,paroxistic” al persoanei geloase. Caci palpitatiile sunt, in ultima instanta, incercarea pe care partenerul gelos o face, si anume aceea de a il pastra cu orice prêt pe celalalt , prin restrangerea fortata a libertatii acestuia, considerat  un bun personal si meritat. Palpitatiile sunt si ele reactia inimii la teama de a  pierde un anumit stil de viata sau un bun, o relatie, un statut, etc.,  ceva ce am valorizat foarte mult, ceva ce credem ca ne este indispensabil pentru a trai. Lachesisul este si remediul potrivit femeilor care intra la menopauza. Acelasi sentiment al pierderii unei perioade de viata, al unui anumit fel de a trai, se manifesta in ,,crizele de gelozie” sau in cele de nervozitate cu bufee de caldura, specifice acestei perioade de reajustare si modificare a modului in care ne raportam la viata.
Accidentul vascular cerebral. Exista doua forme: accident vascular cerebral hemoragic, determinat de o ruptura a peretelui arterial, si accidentul vascular ischemic, determinat de obstruarea unui vas cu un cheag sau placa de aterom. Amandoua presupun o sistare a alimentarii cu energie a unor zone cerebrale. Asa cum am vazut la sitemul nervos, presupune incercarea organismului de a sabota un control riguros , incercarea de a opri o suprasolicitare. Accidentul vascular cerebral este determinat de hipertensiunea arteriala, adica de norme excesive si rigide ce scad placerea de a trai.
Varicele: reprezinta staza sangelui in sistemul venos. Sistemul veno-limfatic se ocupa cu intoarcerea sangelui din tesuturi spre inima, este sistemul de ,,retur” al apei dintr-un sistem de canalizare. Presiunea la nivelul lui nu mai este determinata insa  preponderant de ,,pompa” cardiaca ci de elasticitatea peretilor venosi, ajutati de contractia musculara de la nivelul picioarelor, si de gravitatie deasupra nivelului inimii. Varicele sunt determinate de staza sangelui in tesuturi, la nivelul picioarelor. Apar frecvent la sedentari ( caci contractia musculara nu mai ajuta prin presiunea  asupra venelor ) . Inseamna deci staza. Staza in viata, staza in situatie, staza in eliminare, etc. In absenta sedentarismului, sunt determinate de o scadere a tonusului peretilor venosi, ceea ce se traduce la nivel emotional/mental prin oboseala mentala si energetica. Picioarele cu sistem venos ineficient chiar se numesc ,,picioare obosite”.
Anemia-reprezinta scaderea de hemoglobina din sange. Aceasta este transportorul oxigenului. Ceea ce se traduce in scaderea energiei vitale din sistem. Energia vitala este, asa cum am vazut , incercarea de a mentine individuarea sistemului. Anemia reprezinta deci o scaderea a acesteia, adica o cognitie ,,prea  altruista”, indreptata catre altii excesiv, in detrimentul propriului sistem. Poate fi produsa de o carenta de absorbtie a fierului ( e un component important al hemoglobinei) sau de o sangerare (hemoragie). La nivel cognitiv se traduce prin asumarea unei vieti in interesul altora sau prin disiparea energiei vitale in mediu. Remediile homeopate sunt exact cele care au astfel de nuclee cognitive: anemia pernicioasa (cu carenta de fier) este justitiabila de ferrum metallicum ( soldatul aflat in slujba altora) , iar anemia hemoragica este o buna indicatie pentru phosphorus ( extremul empatic si compasiv). Aparitia anemiei scade energia persoanei orientate spre exterior, obligand-o sa se opreasca in a se disipa. Acest comportament indus de anemie, are la baza o cognitie neconstientizata de lipsa de sens, un fel de ,,la ce bun atatea eforturi fara rezultate?”. Este o resemnare in fata eforturilor inutile in interesul altora, pentru a orienta sistemul catre propria lui prezervare. Pacientul anemic chiar simte o oboseala, o sfarseala, care il obliga sa se opreasca din eforturile indreptate catre exterior.

SISTEMUL URINAR
Este sistemul de eliminare a produsilor rezultati in urma metabolismului cellular. Spre deosebire de sistemul digestive- care are si el un rol in eliminare, dar in eliminarea partilor neutilizabile din alimente- sistemul urinar elimina substante toxice rezultate in urma propriului metabolism. Tot el are un rol foarte important in reglarea cantitatii de apa din organism, in ,,circulatia” acesteia intre organism si exterior. Transferul acesteia din exterior in corp si apoi in exterior este de importanta majora in mentinerea multor constante homeostazice. Presiunea hidrostatica si cea osmotica sunt implicate intim in transferul electrolitilor , deci in toate procesele celulare, incepand cu stimularea receptorilor si terminand cu metabolismul celular. O celula batrana este o celula care pierde apa. Caci ea este mediul in care se produc schimburile in interiorul celulelor,  intre celule si tesuturi, intre tesuturi si sistemul circulator si, in fine, intre organism in ansamblu si mediu. Apa este deci vehiculul prin intermediul caruia se produc toate procesele in organismele vii, precum si intre organismul viu si exterior. Nimic nou de altfel, in faptul ca viul presupune obligatoriu existenta apei. De ce tocmai apa sa fie atat de importanta pentru ceea ce numim viata?
Stim despre ea ca are cateva ,,anormalitati” fata de restul substantelor chimice: este singura substanta care isi creste volumul odata cu scaderea temperaturii ( gheata are un volum mai mare decat aceeasi cantitate de apa lichida); este formata dintr-un atom de oxygen si doi de hydrogen care nu sunt deloc stabili, miscandu-se intre ei foarte frecvent , o molecula ramnanand intr-o forma stabila doar pentru o milisecunda, ceea ce inseamna ca este in permanenta ,,miscare”; sub actiunea caldurii si a campului electromagnetic creste instabilitatea moleculelor, ceea ce determina o reactivitate crescuta a apei, cu rol important in toate complexele reactii metabolice;are capacitate termica ridicata si caldura latenta de vaporizare, ceea ce o face sa fie un ,,depozit de caldura”; este unul dintre cei mai buni solventi, pentru foarte multe substante chimice.,etc.
In ultimii ani, chimistii au facut descoperirea uimitoare ca moleculele de apa formeaza clustere ( aglomerari de molecule in forme oarecum  geometrice, asemanatoare cristalelor de roci). Aceste clustere au dimensiuni de ordinul nanometrilor. In anii ’90, fizicienii specializati in fizica cuantica Del Giudice si Preparata, au sustinut ca aceste clustere sunt determinate de vibratii coerente ale moleculelor de apa. Virusologul Luc Montagnier, castigator al premiului Nobel pentru descoperirea legaturii dintre virusul HIV si SIDA, a prezentat recent o metoda de a detecta infectia virala care a socat lumea stiintifica: el a sustinut ca o solutie care contine ADN ul pathogenic de virusuri si bacterii, inclusiv HIV, emite unde radio de joasa frecventa care determina moleculele de apa din jur sa se aranjeze in ,,nanostructuri”. Aceste molecule aranjate in clustere, emit la randul lor aceleasi unde radio, care vor determina vibratii si aranjamente similare in moleculele unei alte solutii in care a fost introdusa o minima cantitate din solutia initiala si tot asa. El a sugerat de asemenea ca apa isi pastreaza aceste proprietati electrochimice chiar si cand este diluata masiv, astfel incat nu mai contine nici o molecula din substanta initiala.
Jaques Benveniste, renumitul imunolog francez,  sustinuse déjà din 1988  ca moleculele de apa retin in memorie anticorpii cu care au venit in contact anterior, astfel incat efectele  biologice ale solutiilor in care au existat candva anticorpi  raman aceleasi , chiar cand anticorpii nu mai sunt prezenti. El este cel care  a numit aceasta caracteristica a apei ,,memorie”.
Acesta este si principiul de functionare al homeopatiei. Homeopatia se bazeaza  pe faptul ca apa are o ,,memorie” a energiei substantelor care sunt diluate in ea. Aceasta ,,memorie” transfera energia imprimata in ea in alte solutii apoase. Este modul in care informatia se transmite in interiorul corpului, de la celula la celula.
Masaru Emoto si fotografiile lui, au demonstrat ca apa isi aglomereaza moleculele in asa-numitele clustere , nu numai prin dizolvarea in ea a unor substante, ci si sub actiunea unor campuri energetice care actioneaza asupra ei. Aceste campuri energetic e  pot fi campuri magnetice de exemplu,  dar si campuri vibratorii produse de diferite sunete si chiar ganduri ale persoanelor cu care apa vine in contact. http://www.youtube.com/watch?v=tAvzsjcBtx8.
La nivel chimic, apa este cel mai important  mod de ,,comunicare” si de transfer al energiei .
Revenind la sistemul urinar, acesta transporta in exterior ,tot prin intermediul apei, produsii rezultati in urma metabolismului celular, adica energia nefolositoare, toxica, rezultata in urma ,,vietuirii”, a trairii. Desigur ca in materie de energii subtile, la nivel psihic, aceste energii negative, reziduale ale vietii sunt emotiile negative si amintirile mai putin placute ale vietii noastre.
Asa cum spuneam in articolul despre emotii negative, acestea au la origine o singura emotie, cumva primara: frica. Frica este perceptia subiectiva a pericolului, a ceva ce ne efecteaza sistemul de supravietuire. Ea se transforma in alte emotii, in functie de conjunctura, de cognitiile noastre si de mecanismele de aparare pe care le punem in functiune.
Asa ca nu este departe de adevar zicala: ,,am facut pe mine de frica”. Si chiar se intampla ca in cursul emotiilor puternice, copiii mai ales, dar si adultii in cazuri extreme, sa piarda controlul sfincterian si sa ,,faca pipi pe ei de frica”.
Enurezisul, mictiunile necontrolate ale copiilor noaptea, in pat, sunt expresia cea mai evidenta a fricii pe care o are un copil de cineva sau ceva. Atunci cand se prelungeste la varste mai mari, este dovada fricii pe care o are copilul de agresivitatea cel mai probabil parentala. Copiii batuti, agresati, certati violent vor prezenta enuresis nocturn.
Odata cu imbatranirea, se inregistreaza o alta forma de ,,pierdere involuntara de urina”, numita incontinenta urinara. Este determinata de scaderea tonusului sfincterian sau de prolaps perineal ( slabire a muschilor perineului). Cand cauza este pierderea controlului sfincterian, incontinenta urinara este tot o expresie a temerilor , un fel de incontinenta a sentimentelor de frica de batranete, de viata dificila, terminala- si o incontinenta a amintirilor.  Se spune de altfel despre batrani –deseori in acelasi timp cu pierderea controlului sfincterian-ca ,,dau in mintea copiilor” . Cand apare la persoane cu hipotonie a muschilor perineali (prolaps/ruptura de perineu), se produc scapari involuntare de urina la tuse sau stranut, un fel de ,,mici pierderi de control” la evenimente presante si neasteptate. Aceste scapari involuntare de urina sunt echivalentul exprimarilor emotionale intempestive ale persoanelor obsedate de control. (Remediul frecvent administrat este causticum, un adept al regulilor si controlului, care  prezinta ,,pusee” de sinceritate imperativa, in incercarea de a se lupta cu nedreptatea).
Cistita este o infectie a vezicii urinare, care se manifesta la nivel simptomatic prin urinari frecvente si dureroase. Este vorba tot despre o eliminare a emotiilor negative, a fricii, emotii care insa au un punct de plecare recent, in ceva din trecutul apropiat. Neconstientizarea si neexprimarea verbala  a temerilor, se va transfera insa in eliminari urinare . De multe ori, cistita are ca germeni incriminati Escherichia  coli. Aceasta forma de infectie urinara se numeste colibaciloza. Am vazut ca sistemul digestiv se ocupa cu eliminarea produsilor toxici sau inutili pentru corpul uman,  rezultati  din alimente, adica din formele de energie pe care le  preluam din exterior, din resursele energetice exterioare. Infectia urinara cu E. coli implica migrarea acestor bacterii din tractul digestiv catre cel urinar, ceea ce atrage atentia asupra faptului ca frica are, in acest caz, un substrat material/financiar. Este o teama de exprimare a emotiilor din considerente finaniare, un fel de ,,daca vorbesc ,raman fara bani” sau, altfel tradus-,,nu ii spun sefului meu ce cred despre el, caci nu imi permit sa-mi pierd job-ul”.
In lumea animala, urina este o forma de ,,delimitare a teritoriului”, un fel de reclamare a unui drept personal, avand o relatie directa cu statusul de ,,dominator sau dominat”. Sistemul urinar la om, pastreaza aceasta amprenta a exprimarii relatiilor interumane si a rolului asumat in aceste relatii.
Vezica neurogena, care determina imperativitate mictionala ( trebuie neaparat sa urineze), este determinata de o iritare a unor filete nervoase, iritare care se numeste si spina iritativa. Este expresia necesitatii de a ne delimita teritoriul, de a ne apara un spatiu vital, sau de a ne asuma un rol dominator. Remediul caracteristic este nux vomica, liderul vesnic  grabit, presat de eficienta ,iritat de ceea ce nu functioneaza conform asteptarilor lui. Mictiunile imperioase sunt exprimarea ,,fricii” de a nu rezolva ceva, de a scapa ceva de sub control.
Lycopodium dimpotriva, are dificultati in a elimina continutul vezical (glob vezical), ceea ce este modul in care se tradeaza ,,lasitatea”, incapacitatea de a-si pastra si delimita teritoriul, de a-si exprima sentimentele  in fata persoanelor dominatoare, in fata sefilor. Poate prezenta insa enuresis nocturn, martorul eliminarilor involuntare de frica, in mediul cunoscut, acasa.
Un rol important in mictiune ( urinare) , il are la barbat prostata. Este glanda in care se secreta lichidul prostatic, cu rol nutririv si de vehicul pentru spermatozoizi. Prostata se afla in contact direct cu uretra masculina, astfel incat cresterea ei ( hipertrofie prostatica), determina tulburari  urinare. Se manifesta simptomatic prin urinare cu efort, in cantitate mica, jetul urinar fiind slab. Pe vremuri, in civilizatiile asiatice, debitul jetului urinar era considerat un semn al puterii si masculinitatii. Afectarea prostatei ce se exprima prin diminuari ale jetului urinar este expresia cea mai directa a fricii de pierdere a puterii. Adenomul de prostata, una din formele de afectare prostatica , care se insoteste si de tulburari in sfera sexuala, apare la barbatii in varsta, care privesc spre scaderea puterii lor cu teama. Cand insa apare la barbati mai tineri, se datoreaza frecvent unei inflamatii (prostatita) si este simbolul fricii de a nu fi la inaltime, de a nu isi pierde prestigiul si puterea-profesionala, sociala sau sexuala.
Rinichiul este organul in care ,din sange, se extrag produsii toxici ai metabolismului pentru a fi eliminati, impreuna cu o anumita cantitate de apa. Este locul in care se separa energia negativa, reziduala, in care ,,se curata sangele”. In glomerulii renali, sangele trece ca printr-o sita ,care pastreaza impuritatile. Aceasta filtrare se numeste filtrare glomerulara. Afectarea renala se soldeaza cu scaderea filtrarii glomerurale, ceea ce are ca rezultat un deficit al eliminarii produsilor de metabolism: uree, acid uric etc.
Unul  din motivele pentru care se intampla acest lucru este infundarea acestei site cu depuneri de substante urice sau calciu. Asa apare litiaza renala, numita si piatra la rinichi. Semnificatia ei este pastrarea in interiorul sistemului a sentimentelor negative, a fricilor profunde si vechi, care se acumuleaza in timp. Sunt fricile acelea bazale, de noutate sau schimbare, de moarte, de singuratate, de ceilalti…
Exista insa si alte motive pentru insuficienta renala: boli autoimune, de exemplu. In acest caz, boala se numeste glomerulonefrita. Rinichiul este unul dintre locurile de electie in care se manifesta bolile autoimune. Caci supararea pe noi insine ne face sa fim intransigenti , adevarati calai  chiar fata de sinele nostru : nu ne indreptatim la exprimarea propriilor sentimente, la eliminarea in exterior a ceea ce ne face rau, nu mai avem incredere in noi insine. Ne baricadam in interiorul nostru, ,,dormind in pat cu dusmanul “ : propria noastra intransigenta. Bola autoimuna va afecta toate mecanismele de supravietuire: inima, scheletul, sistemul renal, etc. De aceea este numita ,,boala sistemica”.
,, Sita “ glomerurala poate fi afectata insa si in sensul ,,raririi” ei, caz in care se pierd produsi importanti pentru organism: proteine, glucoza, hematii etc.  Proteinuria, prezenta proteinelor in urina, este  expresia  incapacitatii de a ne pastra energia,  tradeaza  oboseala si pierderea reperelor care ne-au suprasolicitat. Chiar exista o  forma de proteinurie cauzata de oboseala fizica , in supraantrenament. Hematuria ( existenta hematiilor in urina) , reprezinta pierderea energiei vitale, o dorinta de sinucidere inconstienta. Aparitia ei ar trebui sa ne duca la schimbarea profunda a reperelor care stau la baza stilului nostru de viata. Glucozuria, pierderea de glucoza prin urina, este un simptom diabetic si reprezinta pierderea de energie nutritiva, un fel de eliminare  a tandretii si  afectivitatii.
Dinamica apei are o legatura foarte stransa cu aparatul urinar. La nivelul rinichiului se elimina din sange o anumita cantitate de apa, transportorul produsilor metabolici toxici. In acest fel  rinichiul are  un rol major in pastrarea volemiei, adica a volumului de sange din organism. Diminuarea eliminarii de apa are legatura stransa cu hipertensiunea arteriala, caci cresterea volumului de sange circulant se repercuteaza in cresterea tensiunii arteriale. Hipertensiunea secundara afectarii renale, este deci o intoxicare cu ceea ce nu exprimam, o scadere a bucuriei de a trai determinata de blocarea sentimentelor si de pastrarea fricii in interiorul nostru.
APARATUL GENITAL
Este implicat in procreere, in forma cea mai ,,fizica” si ,,somatica” a creatiei. Rolul sau major este procreerea, supravietuirea speciei. Presupune insa o raportare constructiva la sexul opus, o complementaritate  femeie-barbat, o buna conectare la energiile yin/yang.
Asa cum spuneam, organismul uman secreta in decursul vietii ambele tipuri de hormoni sexuali( masculini si feminini), diferenta dintre sexe constand in procentele in care acestia se sintetizeaza. Medicina chineza insista asupra existentei concomitente in corpul nostru a celor doua forme de energie, feminina-yin si masculina-yang. Procreerea este strans legata de aceasta delimitare dar si de complementaritatea celor doua forme de energie. Energia yin are aceleasi caracteristici cu efectele hormonului feminin, estrogenul. Acesta determina pasivitate, o activitate crescuta a emisferei drepte( intuitie, verbalizare ,perceptii subliminare, atentie distributiva, emotivitate). Hormonul masculine, numit testosteron, are ca efecte comportamentale o crestere a agresivitatii, a activitatii, a concentrarii focalizate. Partajarea acestor tipuri diferite de raportare la mediu se datoreaza rolurilor traditionale ale femeii si barbatului. Masculul humanoid era responsabil cu asigurarea resurselor de hrana, fiind implicat in vanatoare. Agresivitatea, actiunea, focalizarea, sunt importante pentru asigurarea unei prade bogate. Femelele humanoide ramaneau in pestera, ocupandu-se cu cresterea si apararea puilor. Pentru acest deziderat empatia, comunicarea spre intr-ajutorare cu restul femelelor  in caz de pericol, atentia distributiva capabila de a detecta pericolele, erau conditii imperative ale asigurarii protectiei.
Actul sexual dar si criteriile care stau la baza alegerii partenerilor sexuali, reflecta influenta acestor roluri traditionale. Si in societatea de azi, cand barbatii nu mai merg la vanatoare iar femeile nu mai stau in pestera protejandu-si puii, rolurile sociale femeie/barbat, sot/sotie, au la baza reflexii ale fostelor atributii. Caci dezvoltarea somatica, fizica a sexelor s-a desfasurat in decursul miilor de ani in aceste scopuri. Dezvoltarea societatii umane, a scazut insa necesitatea acestor diferente. Afilierea in ginti/triburi/comunitati, etc, a determinat eliberarea de anumite roluri , acestea fiind preluate de societatea in ansamblul ei. In ziua de azi protectia fizica  este mai putin dependent de inzestrarile fizice ale omului, fiind  asigurata de organisme ale statului iar  cresterea copiilor poate fi partial compensata si de stabilimente specifice (camine, crese, etc). In schimb, abilitatile sociale au devenit mult mai importante, caci succesul la vanatoare se exprima azi in venituri materiale iar capacitatea de a asigura protectia si cresterea copiilor, in abilitatile de comunicare si sustinere a relatiilor interumane. Aceste deziderate pot fi insa indeplinite de ambele sexe, caci nu mai sunt legate atat de srans de inzestrarea corporala.
Tulburarile in sfera genitala vor reflecta insa abaterea de la rolul sexual pe care il avem cristalizat in cognitiile noastre. Inadvertenta intre ceea ce ,,ar trebui sa fie” rolul nostru sexual si ceea ce este in fapt ( tot la nivel de perceptie subiectiva) se va repercuta in afectiuni genitale. Inmultirea afectiunilor din sfera genitala este martorul dificultatilor de a renunta la anumite roluri traditionale, roluri ce sunt imprimate in inconstientul colectiv, in arhetipurile noastre, dar greu  de mentinut la nivel social. Adaptarea la aceasta diminuare a diferentelor dintre roluri este dificila la nivel psiho-emotional. Ea se reflecta in cresterea exponentiala a impotentei masculine si a infertilitatii feminine. Se vede si in dificultatea de a mentine relatii de cuplu pe termen lung, acesta fiind unul din principalele motive pentru care oamenii se prezinta la cabinetul de psihoterapie.
Adaptarea la ,,tocirea” diferentelor dintre rolurile sexuale este , ca orice adaptare, un lucru dificil, care induce confuzie la nivel mental si somatic. Este si motivul cresterii procentului de persoane homosexuale.  Considerata candva o boala psihica , homosexualitatea  a adunat dovezi de exprimare somatica: anumite tipare specifice de dezvoltare si activare a unor centri nervosi, niveluri diferite de sinteza a unor hormoni,si chiar prezumtia ( nu a fost dovedita) existentei unor ,,gene” specifice. Aceste caracteristici au fost insa studiate la persoane mature, declarate ca fiind homosexuale. Ar trebui insa ca ele sa fie studiate la copiii abia nascuti, caci psihosomatica ar putea sa explice organicizarea unor cognitii, astfel incat determinarea genetica ar iesi din discutie. Cercetarile recente de genetica ale lui Brad Lipton, au aratat faptul ca suntem dotati cu gene care se exprima numai in anumite conditii. La nivel sexual, este logic sa consideram ca avem in genom si genele unei prezumtive homosexualitati ( considerand ca acestea chiar exista), dar exprimarea lor are legatura cu modul in care gandim despre sex si despre rolurile sexuale sociale, precum si despre necesitatea procreerii, care este adevaratul prêt al homosexualitatii. Devierea creativitatii dinspre procreere spre alte forme de creativitate este evidenta la persoanele homosexuale, considerate a avea abilitati artistice, creative, sporite. La nivel cognitiv profund, homosexualitatea reflecta deci o identificare crescuta cu sexul opus ,dublata de o sabotare a procreerii, de o cognitie ce pare a se opune supravietuirii speciei. Desigur insa ca supravietuirea speciei si-a modificat si ea conditiile necesare. Daca in trecut ea era asigurata doar de procreere , in ziua de azi, cand populatia umana este pe cale sa depaseasca un numar maxim suportabil de planeta, cand durata vietii a crescut foarte mult ( speranta de viata s-a dublat in 4 secole),  supravietuirea speciei umane nu mai este cu adevarat pusa in pericol de scaderea numarului de nasteri. Asa ca homosexualitatea in crestere este reflectarea indepartarii de rolurile traditionale si de mecanismele traditionale de supravietuire a speciei. Este o ,,rebeliune”  aflata- ca orice rebeliune- la granita dintre progres si autodistrugere.
AFECTIUNI GENITALE FEMININE
Menarha-reprezinta momentul de aparitie al primei menstruatii la fete. Varsta la care apare este legata de genetica ( este asemanatoare la mame/fiice), dar si de alti multi factori. Intarzierea menarhei este datorata frecvent unor intarzieri de dezvoltare sexuala, unei persistente a caracteristicilor fizice infantile. La nivel cognitiv se afla insa refuzul maturizarii, dorinta sau necesitatea pastrarii statutului infantil . Este cazul fetitelor ,,pulsatilla” de exemplu, a caror dependenta de mama se tradeaza in menarha tarzie.
Amenoreea-reprezinta absenta menstruatiei, la fete/femei la care aceasta se instalase anterior. Amenoreea la tinere apare frecvent in anorexie ( boala de ordin psihic in care persoana refuza sa manance, determinata de tulburari le nivelul de perceptie al propriei imagini: persoana se vede grasa desi este in pragul mortii prin infometare). Incetarea menstruatiei este rezultatul absentei din alimentatie a unor compusi necesari secretiei de hormoni sexuali feminini. Profilul psihologic si conjunctura familiala  a persoanelor bolnave atrage insa atentia asupra realelor motive profunde ale afectiunii. Acestea sunt o inecercare disperata de individuare, de proclamare a independentei fata de o mama intruziva , care isi considera copilul un ,,bun personal”, o proprietate.  Necesitatea distingerii cu orice prêt de mama ,,arahnoida” , se exprima in ,,rebeliunea” care striga ,,corpul meu nu e al tau! Fac ce vreau cu el!”. Abolirea menstruatiei la fiica este semnul  unei opozitii atat de puternice fata de mama, incat include chiar si renuntarea la statutul feminin al carui reprezentant de seama este mama.
Amenoreea la varste mai inaintate este un refuz la fel de puternic de acceptare a constrangerii, de data aceasta insa in relatie  cu partenerul. Este aceeasi incercare de individuare care se exprima la nivel somatic-  caci expresia ei comportamentala este,dintr-un motiv sau altul, inhibata. Amenoreea proclama independenta  fata de barbat, o declaratie de tipul: ,,nu vreau sa fiu mama copilului tau!”. Este incercarea de cucerire a independentei , de evadare dintr-un  rol feminin perceput  ca fiind constrangator si submisiv.
Dismenoreea-tulburari ale menstruatiei ( dureri, sangerari exagerate, sani durerosi etc), reprezinta dificultati percepute la nivelul rolului sexual feminin. Persoana se simte inconfortabil in statutul de femeie, considera ca acesta o prejudiciaza de ceva. La femeile mature , aceasta afectiune este justitiabila deseori de remediul homeopat sepia, care are ca si discurs mental o nemultumire fata de rolul traditional feminin, care este perceput ca fiind  constrangator, o piedica in  indeplinirea  anumitor necesitati care implica un grad mai mare de libertate. Un discurs de tipul: ,,trebuie sa calc, sa spal, sa ingrijesc copiii, in loc sa calatoresc/invat/ma distrez,etc”. Dismenoreea este frecventa si la tinere, in perioada de ,,reglare” a ciclului menstrual, caci tanara fata este inca stanjenita de exprimarea sexualitatii ei, nu stie ce sa faca si cum sa se comporte in proaspatul rol de femeie.
Tulburarile de ciclu menstrual apar si in perioada de dupa nastere,  mai exact  la intreruperea alaptarii. In aceste perioade ele reflecta o dificultate in echilibrarea celor doua fatete ale rolului feminin: cel de mama si cel de partenera, de femeie independenta . Este o ,,reglare” dificila a echilibrului dintre autonomie si datorie.Aceste dificultati de ,,negociere” cu sine  a independentei se pot intalni insa si in alte perioade de viata. Perioadele intermenstruale lungi atrag atentia asupra unei nevoi crescute de autonomie, cele scurte asupra necesitatii interioare de experimentare a unui rol mai pronuntat feminin ( in sensul traditional al cuvantului).
Mastoza ( afectiune a glandei mamare) este si ea expresia unui conflict in care datoria ( de sotie, de mama) sufoca dreptul la libertate si independenta. Cand este chistica, presupune  resentimente fata de o persoana care este considerata a fi vinovata de pierderea libertatii.
Menopauza –tulburarile acesteia se inscriu in aceeasi dificultate de adaptare la un statut perceput a fi diferit, la o perioada de viata diferita. Menopauza precoce tradeaza falimentul rolului de partenera in fata celui de mama. Sunt femei care au acordat o prioritate absoluta rolului maternal, demisionand din cel de sotie sau partenera sexuala. Diversele manifestari de ordin somatic ale menopauzei se leaga de perceptia noii perioade de viata. Bufeele de caldura ,determinate de distonii de adaptare de tip neuro-vegetativ, sunt cele mai expresive manifestari ale instabilitatii cognitive, un fel de ,,si acum ce o sa se intample? Ce ar trebui sa fac? cum o sa fie viata mea de acum incolo?” Iritabilitatea femeilor aflate in pre- si postmenopauza,  este manifestarea comportamentala a efortului de adaptare si de repozitionare, de incercare de a pastra controlul asupra unei vieti in schimbare. Cresterea in greutate ce survine dupa menopauza este exprimarea nevoii de protectie si a unei cognitii defectuoase de genul ,,de acum nu mai sunt femeie!”, soldata cu ,,hibernare sociala”.
Insuficienta ovariana ( incapacitatea ovarelor de a produce si elibera ovule mature, apte de a fi fertilizate) se soldeaza cu sterilitate. Presupune indepartarea excesiva la nivel mental de rolul feminin traditional. Ea tradeaza o asumare a laturii masculine. Sunt femei care chiar reusesc sa se descurce cu succes intr-o lume a barbatilor: femei de afaceri sau profesioniste, care rezolva multe probleme, care fac fata unor situatii dificile cu ,,barbatie”. Poate fi insa si refuzul la procreere, din motive psihologice diferite si profunde.
Un alt motiv al sterilitatii feminine este salpingita: afectiune inflamatorie a trompei uterine. Trompa uterina este ,,conducta”- extrem  de subtire- prin care ovulul eliberat de un ovar ajunge in uter, dar este si locul in care are loc fecundarea ( unirea spermatozoidului cu ovulul). Infectiile si inflamatiile trompelor uterine, reflecta un refuz al procreerii determinat de un resentiment la adresa partenerului ( sau al masculinitatii in general), impiedicand fuzionarea ovulului cu spermatozoidul.
 Endometrita reprezinta inflamatia difuza a peretilor uterini, mai exact a endometrului, mucoasa care captuseste la interior acesti pereti. Se manifesta prin ciclu abundent, dureri la menstruatie, sangerari intermenstruale. Mucoasa endometrica este locul in care se nideaza oul,ovulul fecundat. Starea ei reflecta modul in care este perceput rolul matern. Si cum acest rol este format in copilarie, prin preluarea modelului propriei mame, endometrita la femeile care inca nu au copii este expresia relatiei fostei fetite ,femeia de azi, cu mama ei. Inflamatia endometrului, ingrosarea lui, reflecta  perceptia  unei intruziuni  mari a propriei mame, o relatie cu o mama omniprezenta si intruziva. Acest  model de mama intruziva si omniprezenta poate fi insa constituit si mai tarziu- nu doar in copilarie- prin remanieri cognitive. Existenta acestei afectiuni la femeile care au copii este oglinda  rolului exagerat si intruziv pe care acestea si-l asuma fata de propriile progenituri.
Un endometru subtire este martorul somatic al unui rol matern perceput ca  ineficient. Poate fi aceeasi reflexie a rolului maternal insusit de la propria mama, sau unul conturat pe parcurs. Oricum, cognitia este de tipul: ,,nu pot sa fac prea multe pentru copilul meu !”, cauzele fiind diverse: o incapacitate personala, fizica, o lipsa de asumare a responsabilitatii sau o anumita filozofie de viata fatalista.
Fibromul uterin este o formatiune benigna a mucoase uterine, o formatiune inchistata, un fel de excrescenta. Este o autoinchistare, perceptia unui esec , al unei aparari  in sfera rolului maternal  sau al relatiei cu mama.
Afectiunile vaginale si vulvare au o relatie directa cu sfera sexuala psihica. Ele sunt o raportare la rolul sexual partenerial si mai putin la aspectul ,,genital”- al procrearii.
Frigiditatea este imposibilitatea femeii de a simti placere in cursul actului sexual . Este vorba de un blocaj la nivel psihic. Se datoreaza de multe ori unor situatii de abuz sexual din istoricul persoanei. Poate apare insa si fara ca aceste situatii sa fi existat, dar exprima aceeasi vinovatie , sau lipsa propriei  permisiuni de a simti placere.  Modelul cognitiv este o exigenta extrema, o dezicere de latura instinctuala sau o autopedepsire.
Vaginismul, contractia spastica a muschilor perivaginali care impiedica actul sexual, isi indeplineste rolul de a sabota un contact sexual nedorit cu adevarat, o activitate sexuala facuta din datorie. Acelasi rol il are si vaginita sau vulvita ( inflamatia vulvei care face actul sexual dureros).
AFECTARI ALE APARATULUI SEXUAL MASCULIN
Cel mai frecvent afectata este prostata, despre care am vorbit la sistemul urinar.
Insuficienta testiculara, caracterizata prin producerea de spermatozoizi putini sau ineficienti –  acestia au afectari care nu le permit parcurgerea anevoiosului proces al fecundarii-  se soldeaza cu sterilitate. Este marturia unui proces de sabotare mentala a procrearii. fiind expresia unui program autodistructiv mental, al vinovatiei  sau al incorporarii unui model paternal perceput ca ineficient ( o suparare pe tata). La nivel fizic se datoreaza unor factori agresivi exteriori, toxici ( alcool, stres, infectii ,traumatisme) sau unor anomalii genetice . La nivel psihic, poate fi pur si simplu o frica/un refuz  de a-si asuma rolul de tata- din diverse motive. De altfel, nu are legatura cu impotenta, care reprezinta capacitatea de a performa un act sexual. Interesant ca unul din motivele sterilitatii masculine pare a fi, dupa cercetarile din ultima vreme, infectii cu germeni care se transmit pe cale sexuala. Spun interesant pentru ca barbatii care au o viata sexuala instabila, cu multe partenere, in general nu isi doresc sa devina tati cu adevarat. Se pare ca mycoplasmele, chlamydiile si ricketii le indeplinesc dorinta profunda…
 Impotenta masculina are cauze organice intr-un procent de sub 10%, restul motivelor fiind de natura psihologica. Cauzele organice sunt determinate  de leziuni traumatice, anomalii congenitale sau  boli care afecteaza la mai multe niveluri organismul uman. Scaderea potentei este un simptom ce apare si in diabet , hipotiroidie,boli cardio-vasculare, etc. Toate bolile care exprima o scadere a placerii de a trai, o frica exacerbata de latura instinctuala masculina , sau un control excesiv se pot insoti  de  impotenta . Psihoterapia pentru impotenta psihologica ar trebui sa tina seama si de aceste boli asociate, nu numai in sensul atribuirii corecte a cauzelor, ci si in intelegerea adevaratelor cognitii disfunctionale care au condus la acest simptom. Impotenta psihologica face insa obiectul unei alte discutii, caci cognitiile disfunctionale implicate sunt foarte diverse si complexe. Luand insa in considerare simptomele fizice, somatice, ale tuturor bolilor pe care le are pacientul, psihoterapeutul are sanse mai mari de a ajunge la nucleul psihic cognitiv implicat in aceasta disfunctie.

Niciun comentariu: