joi, 21 august 2014

Cum deformam realitatea

„Trăim fragmentaţi. Suntem un personaj în societate, altul la muncă, altul acasă; vorbim despre democraţie, libertate însă în inima noastră suntem un dictator; vorbim despre iubirea aproapelui şi totuşi îl ucidem prin spiritul nostru de competiţie; o parte din noi înşine lucrează, priveşte, acţionează independent de cealaltă.” 

Trezirea reprezintă datoria faţă de sine. Înseamnă a te înţelege pe tine însuţi, căutând fără oprire răspuns la întrebarea „cine sunt eu ?”. Căci nici un răspuns nu este cel final. Finalul nu mai are întrebări.
Diferenţele dintre oameni pot fi reduse la diferenţele dintre gradul de conştienţă cu care acţionează. Dacă există o evoluţie, ea se referă strict la conştiinţă şi, la modul general, are în vedere dobândirea conştienţei de sine şi a conştienţei obiective.
Studiul modelelor metafizice devine bază pentru auto-observare şi observarea celor din jur, în scopul cunoaşterii de sine. Aceasta poate fi o metodă potrivită mai ales celor care trec totul prin filtrul gandirii.
Iată cum sintetiza Rodney Collin, pe la 1950, metodele de cunoaştere:
„Omul are două moduri de a studia universul:
  • inducţia – examinează fenomenele, le clasifică şi încearcă să extragă legi şi principii din ele – mintea logică obişnuită, gândirea liniară.
  • deducţia – după ce a descoperit sau i s-au revelat anumite legi şi principii generale, el încearcă să deducă aplicarea acestora în viaţă – funcţia mentală superioară.
Între aceste două nivele ale minţii este o diferenţă mare de viteză.
Viaţa se derulează cu o viteză ce nu poate fi atinsă de gândirea logică, obişnuită.
În funcţie de ceea ce urmărim la un moment dat este util să folosim un mod de gândire adecvat, ştiind că avem la dispoziţie şi o funcţie mentală superioară.
Toate formulările adevărate ale unor legi universale derivă din acţiunea funcţiei mentale superioare, într-un om, cândva. Dar într-o perioadă când aceste revelaţii nu mai sunt accesibile omul trebuie să se bazeze pe mintea logică, obişnuită.”
Deşi are viteză mică, gândirea liniară poate deveni suport, fond de lucru pentru toate procesele vieţii, aşa cum pământul, deşi pare că nu participă, susţine viaţa organică.
Cele două funcţii mentale puse în corelaţie cu cele două emisfere cerebrale duc la ideea tradiţională conform căreia creierul are două modalităţi de a vedea, căci fiecare emisferă culege aceleaşi informaţii, dar le prelucrează diferit. Emisfera stângă are funcţie analitică, măsoară timpul, exprimă ideile în cuvinte, determinând o abordare logică şi liniară a vieţii. Emisfera dreaptă ne ajută să înţelegem, să ne imaginăm, să vedem conexiuni şi să avem intuiţii.
În teoriile actuale se discută despre o a treia cale de cunoaştere rezultată din funcţionarea echilibrată a celor două emisfere, o funcţionare de tip hologramă ce transcende căile tradiţionale ale cunoaşterii.
Folosirea corectă a gândirii liniare în procesul cunoaşterii de sine implică reflecţia asupra evenimentelor trăite de noi sau de cei din jur, cu intenţia de a le include în nişte modele prestabilite.
A reflecta fără a avea în vedere acest aspect reprezintă gândire incorectă. În mod curent reflectăm având ca repere condiţionările personale pe care le considerăm, fiecare din noi, absolute. În majoritatea situaţiilor avem despre lume o viziune strict personală. Nu ţine cont de context şi se raportează doar la „eu”.
Ar fi un punct câştigat dacă am prefera din când în când să adăugăm unei afirmaţii tranşante şi observaţia: „este punctul meu de vedere”.
Aspectul incorect al gândirii curente provine din necunoaşterea condiţionărilor şi prejudecăţilor pe care se bazează conexiunile noastre mentale. Trecem peste cauzele şi utilitatea în viaţa de zi cu zi a condiţionărilor existente în fiecare din noi. Dar trebuie să ne întrebăm dacă ele sunt utile scopului nostru central de a deveni conştienţi. Dacă răspunsul este negativ cea mai la îndemână metodă este studierea unor modele determinând astfel alte condiţionări ale minţii, conforme cu scopul declarat. Efectul va fi înlocuirea unor convingeri, condiţionări de care nu suntem conştienţi cu un set de modele conştient dobândite.
Nu se pune problema că am putea rezolva prin reflecţie ceva concret, că ar putea să dispară problema care ne preocupă sau că lumea se va schimba. Lucrul care se rezolvă este educarea gândirii, disciplinarea minţii. Antrenăm mintea pentru trecerea de la analiză la sinteză, pregătim o trecere lină către nivelul superior al minţii.
Primim tot timpul impresii din exterior. Cu toate astea doar unele ne atrag atenţia, probabil cele cu care avem o afinitate, o rezonanţă. De multe ori o astfel de rezonanţă ne distrage atenţia de la ce am dori să facem şi astfel un eveniment declanşat de o impresie se consumă folosind energia noastră, fără acceptul nostru. Atunci noi nu mai existăm. Am fost înghiţiţi de evenimentul în desfăşurare. Introducând intenţionat filtre reprezentate de modelele studiate, impresiile vor trece prin ele dar va fi prezent şi cel care le vede trecând. Vom alege apoi să participăm activ la eveniment sau să privim prin filtrele construite conştient. Privirea este tot o participare. Şi aici e marea capcană pe care o creează mintea liniară: iluzia puterii. Ne spunem: „eu sunt superior căci văd lucrurile în ansamblu”. Apare mândria de a nu mai fi identificat, înghiţit de eveniment. Dar acum suntem identificaţi cu mândria. Singura cale de a trece această probă, dacă am ales să privim evenimentul în desfăşurare, este să privim din Iubire. Şi atunci participarea noastră va consta în canalizarea iubirii în eveniment, fără a impune mental un rezultat sau altul dependent de interpretarea pe care o dăm prin filtru.
Intelectul este atât de obişnuit să se infiltreze în toate nivelele vieţii, încât vedem asta ca pe ceva normal. A spune „nu mai gândi!” sună frumos dar este neproductiv pentru că, dacă urmează întrebarea „cum să fac ?”, nu poţi indica o cale. Gândirea este un instrument pe care trebuie să învăţăm să-l folosim, altfel ne foloseşte el. Să ne amintim că atunci când gîndirea a început să se manifeste, noi eram.
În câmpul conştiinţei putem lucra doar cu modele metafizice şi ele au în spate intenţia de a sintetiza funcţionarea unei zone de câmp. Sunt reprezentări rezultate în urma observării dinamicii vieţii, în urma unor revelaţii sau o combinaţie din cele două. Nu există un model absolut.
Ne va atrage spontan modelul cu care rezonăm, care ne dă un răspuns la o întrebare rostită sau nu.
Interesul pentru informaţia metafizică poate fi trezit de un amestec de corelaţii logice susţinute de o percepţie directă, emoţională, o senzaţie ce se poate traduce prin „aşa este!”- o înţelegere calitativă. Dar de cele mai multe ori ne mulţumim cu o bucurie de moment dată de faptul că am înţeles o idee sau că am avut o intuiţie confirmată de fapte. Acceptăm că viaţa poate fi şi altfel, că există momente de extaz, le dorim, sperăm, visăm la ele dar totul rămâne la fel. Şi nu ne spune nimeni că aroma pe care am simţit-o este o invitaţie la căutare, nu la visare. Dacă totuşi începem să căutăm, de obicei greşim direcţia căutând în afară. În noi trebuie să căutăm acel loc în care eram atunci când am avut o stare de extaz la privirea unei flori, a unui chip de copil, a unei scene de film, la ascultarea unei piese muzicale, la înţelegerea unei idei. Frumuseţea ne atrage atenţia dar când vom fi suficient de sensibili, vom vedea frumuseţea peste tot, ea nu va mai fi o excepţie.
Înţelegerea unui model necesită distanţare, separare, reflecţie. Rostul înţelegerii este să ne ridice conştiinţa la nivelul din care a izvorît modelul.
Plecând de la una din premizele pe care se bazează modelul holografic, probabil concepţia metafizică a viitorului, care spune: „conştiinţa creează realitatea precum şi propria-i experienţă de realitate”, vom înţelege relativitatea modelelor şi mai ales faptul că fiecare conştiinţă individuală particularizează modelul.
Modelele întăresc mintea, pregătind-o pentru următorul pas, renunţarea la cunoaştere, fiinţarea în realitatea ultimă. Ele devin un ajutor important pentru cunoaşterea de sine. În drumul nostru interior vom întâlni acea calitate a „minţii în inimă” descrisă de Krishnamurti ca nefiind romantică, idealistă, imaginativă, ci faptică şi îmblânzită de iubire.
Este eficient să pornim studiul cu modelul cel mai vast pe care îl putem înţelege, pentru că altfel ne putem crampona de un model cu aplicabilitate restrânsă şi devenim specialişti. Înţelegere înseamnă înţelegerea unei părţi în relaţie cu întregul (a unei probleme mai mici în relaţie cu o problemă mai mare).
Este de asemenea eficient să-i ascultăm, să-i studiem pe cei treziţi chiar dacă nivelul nostru actual de conştiinţă respinge, neagă. Nu ca să-i imităm, căci am deveni ridicoli, ci ca să luăm astfel o amprentă a Realităţii. A nu înţelege ceva la un moment dat nu arată că acel lucru este fals. Dar nici a transforma în dogmă afirmaţiile unui om cu un intelect superior, nu le face să funcţioneze. Ele funcţionează doar pentru cel care se racordează la nivelul de conştiinţă din care ele au izvorât. Atitudinea corectă este acceptarea. Acţiunea corectă este informarea plecând dintr-o dorinţă, intenţie de a atinge acel nivel de conştiinţă.
Dacă informarea are un scop lucrativ rezultatele vor crea confuzie mai mare. Indirect vom obţine unele rezultate practice: vom fi capabili să privim un eveniment din mai multe unghiuri, să oferim mai multe nivele de interpretare fără a ne identifica cu vreunul. Vom câştiga astfel în obiectivitate. Dar acesta este un efect nu un scop. Plecând de la o viaţă care nu ne convine putem dori să schimbăm ceva, dar a dori să atragem vibraţii superioare pentru a ni se rezolva problemele uzuale denotă aroganţă spirituală. Această situaţie este, la începutul studiului de sine, totuşi, inevitabilă. Putem evita doar să ne cramponăm în ea.
Modelele nu pot, evident, să acopere toate laturile vieţii şi nu trebuie să cădem în capcana de a crede că înţelegerea unui model ne va permite să manipulăm viaţa. Dar vom avea un indicator care ne va canaliza atenţia. Vom elibera mintea de centrul său obişnuit iar la un moment dat, liniştită şi calmată, poate recepta valorile eterne. Se va activa astfel funcţia mentală superioară.
Studiul modelelor metafizice ne ajută să ne creştem sensibilitatea. În aparenţă introducem o separare, decupăm un fragment din Întreg. Este totuşi un pas către acceptarea ideii că Viaţa se conduce după reguli, după Legi universal valabile. Modelele nu sunt ca să le imităm, să le urmăm, să le folosim ca scuză pentru ignoranţa noastră de moment. Ele fac parte din viaţă, nu viaţa se orientează după ele. Esenţial este să nu uităm pădurea când privim copacii.
La nivel psihic nu contează vârsta. Iar ceea ce cu toţii căutăm este Iubirea din care venim şi starea de siguranţă percepută în primii ani ai copilăriei. Atunci nu ştiam, de fapt, că lucrurile se împart în „ceea ce este” şi „ceea ce ar trebui să fie”. Totul era natural, perfect.
La scăderea vibraţiei, în procesul materializării corpului fizic, energia a fost atrasă automat în acest scop...
Rămâne o amprentă, o senzaţie, o amintire a stării perfecte pe care căutăm apoi s-o recreăm, majoritatea dintre noi, toată viaţa.
Câtă vreme vom oscila între bine şi rău, 
Câtă vreme vom căuta în orice afirmaţie a cuiva o laudă sau critică,
Câtă vreme vom căuta să ne impunem un punct de vedere,
Câtă vreme îi vom critica pe ceilalţi pe motiv că nu fac cum credem noi că trebuie,
Câtă vreme după o acţiune vom exprima prin gând, vorbă sau atitudine importanţa de sine,
Câtă vreme nu vom învăţa să exprimăm ceea ce credem,
Câtă vreme vom exprima ceea ce vrem cu pretenţia ca ceilalţi să ne ajute,
Câtă vreme vom compara ceea ce vedem cu ceea ce am vrea să vedem,
Câtă vreme nu vom înţelege că vedem incomplet, prin filtrul care este „eu”,
Câtă vreme ne vom proiecta negativitatea,
Câtă vreme vom comenta critic negativitatea pe care o vedem,
Câtă vreme nu vom înţelege că vedem o reflexie a negativităţii personale,
Câtă vreme nu vom înţelege că suferinţa conţine o mare cantitate de egoism,
Câtă vreme nu vom înţelege că fiecare are exact cât poate duce,
Câtă vreme nu ne vom plictisi să suferim,
Câtă vreme nu vom selecta din „ceea ce trebuie” ceea ce ne foloseşte,
Câtă vreme nu vom căuta în noi înşine răspuns la întrebarea „ce ne este de folos?”,
Câtă vreme ne vom ascunde de prezent în trecut sau viitor,
Câtă vreme nu vom înţelege că trecutul există ca să învăţăm din el, nu ca să-l repetăm,
Câtă vreme nu vom înţelege că viitorul este efectul a ceea ce simţim, gândim, facem în prezent,
Câtă vreme nu vom înţelege că învăţare înseamnă reflectare şi extragerea esenţei din experienţe,
Câtă vreme vom căuta acceptare şi aprobare la ceilalţi,
Câtă vreme nu vom înţelege că ceilalţi sunt ca şi noi, în permanentă căutare,
Câtă vreme vom spune că vrem să fie altfel dar vom gândi, simţi, acţiona la fel,
Câtă vreme vom crede că „liberul arbitru” ne scuteşte de consecinţele gândurilor şi faptelor noastre,
Câtă vreme nu vom înţelege că ne poate fi mai bine,
Câtă vreme nu vom înţelege că „mai bine” înseamnă să ieşim din starea de „bine-rău”, 
Atâta vreme, 
Ne vom merita soarta !(Dan Oprisan)


Surse de inspiraţie:
  • J.Krishnamurti - Eliberarea de cunoscut
  • G.I.Gurdjieff - Imagini din lumea reală
  • P.D.Ouspensky - Psihologia evoluţiei posibile a omului
  • R.Collin - Teoria influenţei cereşti
  • B.A.Brennan - Puteri tămăduitoare

Niciun comentariu: