luni, 7 iulie 2014

Fericirea nu este ceva gata facut...ea este o constructie a mintii


Din cele mai stravechi timpuri fericirea a preocupat omenirea, fiind abordata intr-o varietate de forme, filozofic, teologic, stiintific-medical si cautata de fiecare dintre noi. Desi nu exista stare mai ravnita decat fericirea,  nu am putea-o defini. Pentru unii fericirea inseamna bani, pentru altii o familie, o casa sau o cariera stralucita. In psihologie exista trei linii care ar defini fericirea: starea de bine, adica placerea sau senzatia de liniste sau de multumire de moment; gandurile - daca ne uitam in trecut suntem multumiti de ce a trecut si de ce urmeaza sa se mai intample; si dorinta de a nu ne simti rau.

"Fericirea ar consta in a agrega placeri diverse sau ar implica obtinerea unui balans complex intre diverse virtuti, placeri, realizari. Fericirea nu este sinonima cu placerea asa cum poate multa lume ar intelege. Placerea este un scop in sine, este ceva dezirabil de catre toata lumea si poate fi cuantificata si masurata stiintific prin testarea cantitatii de neurotransmitatori – serotonina si dopamina - intalnita la un moment dat in organism. Exista o diferenta clara intre placere si fericire. Fericirea nu este ceva pragmatic, nu este ceva evident ci mai degraba este un concept nepalpabil, nematerial, enigmatic si uneori misterios.", este de parere Andreea Chitu, psihoterapeut in cadrul Centrului Mindcare.


Asa cum ne sfatuieste Ben-Shahar, profesor de psihologie la Universitatea din Harvard, nu trebuie sa te intrebi daca esti sau nu fericita ci, ce poti sa faci ca sa fii fericita. Problematica fericirii a devenit mult mai tangibila potrivit ultimelor cercetari in neurologie. La baza ideilor profesorului Ben-Shahar despre fericire stau patru concepte: "tu", "poti", "fa" si "mai fericita".

1. Tu

Potrivit ultimelor cercetari stiintifice, ceea ce simtim la nivel intelectual, constiinta si vointa noastra ca fiinte umane, provine din creierul fizic. Asa ca, daca vrem sa ne rafinam mintea, trebuie sa incepem prin a ne intelege si a ne antrena creierul. Fiecare creier este unic, din moment ce reflecta experientele noastre unice din timpul vietii. Fiecare fiinta este unica, avand propriile aspiratii, preferinte emotionale, capacitati, si, in acelasi timp, fiecare fiinta se afla in permanenta schimbare. Astfel, "poti fi fericita" devine "tu esti singura persoana care poate actiona si aprecia ce este mai bine pentru tine".

2. Poti

Asa cum spunea neurologul spaniol Santiago Ramon: "fiecare fiinta poate, daca isi doreste cu adevarat, sa devina sculptorul mintii sale". Fiecare dintre noi are un potential imens de automotivare, fericirea presupunand atentie, intentie si antrenament. In fiecare secunda alegem la ce dorim sa fim atente astfel incat ne putem concentra asupra lucrurilor pozitive sau negative. Putem invata sa ne analizam emotiile negative sau sa le ignoram. De cele mai multe ori nu suntem constiente de alegerea pe care am facut-o si de implicatiile ei deaceea exercitiul mintii ne poate ajuta.

3. Fi

Creierul nostru este compus din miliarde de neuroni, fiecare dintre ei avand mii de conexiuni cu alti neuroni. Tot ceea ce faci activeaza o anumita constelatie de neuroni. De exemplu daca faci ceva activezi anumiti neuroni, cu cat insisti mai mult, cu atat vei pune in actiune mai multi neuroni. Astfel, conexiunea dintre ei devine mai puternica, fapt ce duce la crearea automatismelor. Unul dintre automatiseme este de exemplu cititul cuvintelor. Creierul nostru este antrenat de-a lungul a mai multor ani sa faca acest lucru. Asa se intampla cu tot ceea ce facem. Totul se traduce printr-un antrenament al mintii. Si tu poti sa te antrenezi pentru a fi fericita! Asta inseamna sa vezi, sa pretuiesti si sa exploatezi aspectele care iti aduc multumire si implinire.

4. Mai fericita


Fericirea este un concept subiectiv. Niciun specialist nu se poate uita la tine pentru a-ti spune cat esti de fericita. Nu exista instrument de masura pentru aceste trairi. Dar exista mai multe cai de a accede la fericire, cai care variaza in functie de conceptiile, dorintele, principiile si ideile fiecaruia dintre noi. "Cred ca fiecare om are o definitie proprie a starii de fericire, adica fericirea este o stare subiectiva de bine care depinde de multi factori interni, externi si de mediu. Este de cele mai multe ori o experienta personala. Este limitata la o persoana si de momentul careia ii apartine. Fericirea se poate caracteriza de o stare de bucurie, satisfactie, multumire. Poate fi gasita in feluri, locuri si scopuri diferite de la om la om.", apreciaza Andreea Chitu.


Daca combini ideea profesorului Ben-Shahar "nu trebuie sa te intrebi daca esti sau nu fericita ci, ce poti sa faci ca sa fii fericita" cu cea a lui Santiago Ramon: "fiecare fiinta poate, daca isi doreste cu adevarat, sa devina sculptorul mintii sale", vei vedea ca fericirea devine o chestiune de antrenament. Iti poti antrena mintea sa devii fericita!

In ceea ce priveste modalitatea de pastrare a fericirii Andreea Chitu ne sfatuieste: "Daca avem suficienta intelepciune, suficienta cunoastere si suficienta dragoste am putea fi fericite in orice. Evident ca inclusiv aceste calitati sunt dorite de fiecare dintre noi. Asa ca putem fi fericite cand alegem sa fim si cand stim ca ar trebui sa fim. Putem sa ne lasam sa fim fericite dar rar o facem."  Roxana Totolici

Niciun comentariu: