luni, 30 iunie 2014

Tulburarile anxioase

Anxietatea reprezinta reactia emotionala  la o amenintare perceputa, nu neaparat reala. Pentru procesul de supravietuire, este natural, necesar si automat sa simtim frica. Anxietatea tinde sa fie mai putin asociata cu evenimente reale, prezente, ci mai degraba cu anticiparea fricii si a disconfortului emotional.

Tulburarile de anxietate reprezinta cele mai frecvente probleme de sanatate mintala, in special la copii si adolescenti. Consecintele negative, dificil de pereput imediat sunt asupra starii de bine si a functionarii zilnice, intrucat zilnic intalnim situatii noi, care par incontrolabile, impredictibile, astfel incat este limitata explorarea si este micsorata zona de confort a persoanei.

Anxietatea se invata din familie.

Studiile arata ca majoritatea copiilor cu o problema de anxietate au cel putin un parinte anxios. Copiii cu parinti cu probleme de anxietate prezinta un risc de 7 ori mai mare de a dezvolta tulburari anxioase comparativ cu ceilalti copii. Similar, fratele sau sora unui copil anxios prezinta un risc mai mare de a invata anxietatea, comparativ cu cei care nu au acest context de invatare.  

Contextele si mecanismele de aparitie a tulburarilor anxioase sunt legate de cauze multiple. Studiile arata ca factorii biologici ( temperament, senzitivitate pentru anxietate), factorii psihologici (atasament, perceptia controlului) si factorii sociali (familie, scoala, prieteni ) interactioneza pentru a conduce, in diferite combinatii, la « personalitatea sensibila »,  care traind diferite experiente va dezvolta o tulburare anxioasa.

Care sunt cele mai frecvente tulburari anxioase

Tulburarile anxioase sunt mai frecvente la femei decat la barbati si pot imbraca forme diferite :
- anxietate generalizata,
- anxietate sociala,
- fobii specifice,
- agorafobia,
- tulburarea de panica,
- tulburarea obsesiv compulsiva,
- tulburarea de stres posttraumatic,
- tulburarea anxioasa de separare - la copii.
 
Tulburarile anxioase pot aparea ca singura manifestare sau pot insoti comorbid o alta tulburare.
 
Fobiile se refera la teama pronuntata fata de obiecte si situatii specifice (animale, injectii, mediul inconjurator- de ex. inaltime).
 
Tulburarea axioasa generalizata se caracterizeaza prin anxietate si ingrijorare excesiva si de durata in legatura cu anumite evenimente sau activitati.
 
Tulburarea de anxietate sociala se caracterizeaza prin teama pronuntata si persistenta fata de situatii sociale in care persoana trebuie sa performeze (recita, este pe o scena, vorbeste in public).
 
Tulburarea de panica se refera la prezenta atacurilor de panica recurente si neasteptate si a preocuparilor persistente  legate de posibilitatea de a face un nou atac precum si ingrijorarile cu privire la consecintele si implicatiile acestui atac.
 
Agorafobia este anxietatea legata de prezenta in locuri sau situatii din care este dificil sa iesi sau sa primesti ajutorul de care ai nevoie (de ex. spatii largi si persoane necunoscute).
 
Tulburarea obsesiv compulsiva  - se caracterizeaza prin prezenta obsesiiilor – ganduri, idei, imagini, acte intruzive si inadecvate care genereaza o anxietate marcata  - si a compulsiilor – comportamente repetitive sau acte mentale menite sa reduca anxietatea.
 
Tulburarea de stres posttraumatic reprezinta tulburarea in care apare frica intensa, neajutorare, groaza - percepute dupa trairea unui eveniment traumatizant extrem.
 
Anxietatea de separarea este frica excesiva care apare in legatura cu separarea copilului de persoanele de care este atasat.
 
Tratamentul tulburarilor anxioase este individualizat si presupune terapie cognitiv comportamentala pentru restructurarea comportamentelor si gandurilor, startegii de reglare emotionala la care se adauga interventia psihofermacologica - medicamentele - care se restabileasca echilibrul biologic al creierului.
 
Dr. Ramona Gheorghe

Niciun comentariu: