miercuri, 2 octombrie 2013

Constelatii de familie, o sansa de vindecare psihologica transgenerationala

In cadrul evoluţiei individuale, persoana parcurge stadii diferite care se pot manifesta sub forma unor crize, a unor perioade de dezechilibru în care se pun bazele viitoarei etape de viaţa.
In evoluţia unui cuplu se regasesc stadialitaţi, etape de echilibru şi de dezechilibru care au menirea de a maturiza partenerii şi a le oferi posibilitaţi de autodezvoltare şi integrare de caracteristici individuale.
           O criza identitara personala poate determina o etapa de dezechilibru în cuplu sau un anumit aspect, o interacţiune dintre parteneri, o remarca, un eveniment prin care trece cuplul poate fi momentul de debut pentru o criza personala.
Fiecare individ vine din propria lui existenţa cu ceea ce vom include într-un concept nou şi anume cel de cultura familiala. Consideram ca ea se exprimata şi se obiectiveaza printr-un set de credinţe, atitudini, reguli şi comportamente pe care le aduce individul cu el în noua relaţie pe care o creaza.
Cultura, care vine de la cuvântul latin colere ce se traduce prin "a cultiva"/"a onora" se referă în general la activitate umană. Definiţia dată de UNESCO considera cultura ca "o serie de caracteristici distincte a unei societăţi sau grupă socială în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoţionali".
Cultura reprezintă o moştenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicaţie specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul şi artele, mass media, media interactivă . În acelaşi fel se transmit gesturile, ritualurile, cunoştinţele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi însuşita prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini) dar şi prin intermediul memoriei obiective(obiecte, peisaje,cărţi, numere, reguli). In acelaşi mod consideram ca putem vorbi de cultura familiara, acel set de caracteristici, emoţionale, spirituale, valorice, comportamnetale care sunt specifice unei familii, în toata evoluţia sa generaţionala, care se construieşte activ , se remodeleaza şi se transmite. Ea ofera specificul vieţii unei familii, îngloband teme specifice, identitate şi marcand evolutiv toţi membrii care compun familia.
Putem afirma ca la un anumit nivel, al nucleului de familie exista întotdeauna o confruntare a doua culturi ale familiilor de baza din care partenerii provin. In mod cu totul curios, la o privire mai profounda şi mai analitica putem constata ca fiecare partener are nevoie de fapt de cultura celuilalt pentru a se dezvolta pe sine şi ca alegerile parteneriale cu tot ceea ce conţin ele nu sunt deloc întamplatoare pentru evoluţia individuala.( fapt, de altfel exprimat prima data de Szondi, apoi reluat de diferiţi autori, în special de psihoterapia experienţiala). Avem nevoie, de fapt, de o confruntare cu o alta cultura familiala care, în mod paradoxal, sa ne ofere şansa de a fi în contact cu partea neasumata a personalitaţii noastre, denumita clasic Umbra.
Diferiţi autori descriu în evoluţia unui cuplu diferite etape parcurse însoţite fie de armonie, iubire, acceptare, fie de conflicte între parteneri, de instabilitate ,de distanţare şi eventual regasire.
Evelyn Duval si Reuben Hill în 1940 stabilesc etapele dezvoltării grupului familial, cu sarcini ce trebuie îndeplinite pentru fiecare dintre ele. Astfel avem:
• etapa cuplului fara copii;
• etapa familiei cu copii de varsta scolara;
• etapa familiei cu copii deveniti adulti;
• etapa familiei omului singur(vaduvia).
În anii 1980, 1999 terapeuţii de familie Betty Carter şi Monica McGregor au adus îmbunătăţiri etapizării, prin recunoaşterea diverselor culturi dar şi a unor etape ce nu sunt neapărat specifice cum ar fi divorţul şi recăsătoria:

• initiativa tanarului adult cu provocarea angajarea in noul sistem
• casatoria cu provocarea angajarea in noul sistem
• familiile cu copii mici cu provocarea acceptarea noilor membri in sistem
• familiile cu adolescenti cu provocarea marirea flexibilităţii graniţelor familiei pentru a putea permite independenţa copiilor şi slăbiciunile bunicilor
• initiativele copiilor si parasirea caminului cu provocarea acceptarea multitudinii de ieşiri şi intrări în sistemul familiei
• familia la batranete cu provocarea acceptarii schimbării rolurilor generaţionale

Toate aceste provoari pot fi urmate de integari şi caştiguri la dezvoltarea personala sau pot fi urmate de eşec şi suferinţa psihologica. Numim acest tip de eşec criza de cuplu, simptomele fiind certuri frecvente, distanţare, dorinţa de a ieşi din familie. Dar criza de cuplu este totodata sau mai bine zis este precedata de o criza individuala, de un eşec în dezvoltarea emoţionala personala, poate o "datorie" veche care acum are"scadenţa".
Ne propunem sa prezentam evoluţia unui cuplu de la criza la regasire, privind atent criza individuala în contextual mai larg al familiei. Vom încerca sa surprindem semnificaţiile etapei pe care o parcurge cuplul analizat, simbolurile şi implicarea familiei de baza în generarea manifestarilor care au loc în familie. Dorinţa partenerilor de a gasi soluţii şi de a depaşi conflictele determina prezenţa în cabinetul de psihoterapie. Totodata suferinţa psihologica este esenţiala în cautarea ajutorului pentru a evolua ca persoane maturizate.
Totodata vom surprinde modalitatea în care cele doua culturi se exprima, se articuleaza, apoi intra în conflict oferind partenerilor şansa autodescoperirii şi autodezvoltarii pentru ca mai apoi sa se rearticuleze mai armonios, pe o continua spirala a vieţii.
Tema nucleu a familiei analizate este cea a integrarii sau neintegrarii identitaţii sexuale pe axa feminin- masculin provocata de abandon şi pierdere. Ambii parteneri se simt neconfirmaţi în rol şi cauta permanent modalitaţi de confirmare. O remarca a soţului, facuta nu întamplator în jurul varstei de cincizeci de ani( " Nu sunt fericit"), asociata cu o remarca rautaciosa a unei cunoştinţe ( " Èu stiu lucruri despre soţul tau care te-ar face sa suferi"), remarca negata ulterior şi reinterpretata, activeaza o criza identitara. Aceasta criza pune clienta în contact cu suferinţa ei primara. Evenimente metafora în cadrul scenariului ei de viaţa , produc suferinţa care în final sa o determine sa se dezvolte.
Ca subtema regasim în ambele scenarii, atat ale soţiei cat şi soţului , abandonul, care activeaza anxietate şi dependenţa, precum şi încercarea de a regasi un spaţiu identitar care sa ofere posibilitatea de maturizare psiho-emoţionala.
In cadrul scenariului doamnei, întalnim abandonul în cadrul familiei mamei sale, careia îi moare mama la varsta de 4 ani, bolnava de plamani, apoi îi moare tatal la 12 ani, în timpul razboiului, lovit de o grenada. In amintirea mamei exista imaginea fratelui sau mai mic cu un an care îşi pazeşte mama moarta la uşa "pentru ca nimeni sa nu o fure"( expresie a neacceptarii, neintegrarii morţii mamei şi deci al doliului nefacut) , precum şi amintirea faptului ca fiind în plin razboi nu îşi pot inmormanta tatal creştineşte. Copiii ramaşi nu pot decat sa adune corpul tatalui şi sa-l îngroape. Aceeaşi expresie a doliului nefacut. Interesant este ca pacienta, dupa debutul crizei identitare, se îmbraca doar în negru. Urmeaza pentru mama clientei moartea unor fraţi şi trecerea ei în rol de parental pentru fraţii ramaşi .Masculinitatea apare ca o resursa de rezistenţa în faţa vieţii.
Tatal clientei traieşte şi el un abandon, fiind primul copil al parinţilor sai şi înfiat de propria bunica paterna care îşi doreşte sa aiba langa ea un copil în momentul în care unicul sau fiu se casatoreşte. Bunica este o figura dominatoare şi posesiva, care îşi ţine nepotul pe rol de substitut de fiu şi rol de veşnic copil. Lipsa spaţiului identitar( este în fapt ocupantul spaţiului altcuiva) determina lipsa de responsabilitate, de masculinitate a viitorului barbat.
Experienţa naşterii clientei este şi ea plina de semnificaţii, se naşte în ambulanţa, iarna, fiind ulterior reanimata. Experimenteaza înca din primele momente graniţa fragila dintre viaţa şi moarte. Avand un frate mai mare, preferatul mamei , resimte toata viaţa lipsa de confirmare, acceptare, valorizare şi lipsa propriului spaţiu de exprimare. Adopta rolul copilului supraadaptat, dornic sa-şi impresioneze parinţii cu premii, dar niciodata nu atinge acest obiectiv, atenţia fiind asupra fratelui bolnavicios şi vulnerabil( şi clienta va suferi ani de zile de o boala rara, grava, tratata aproape miraculous la debutul crizei). Clienta retraieşte dureros şi experienţa intrauterina printr-un vis în care o draperie tinde sa o învaluie şi care vrea sa o înghita. Afla ulterior ca mama sa dorea întreruperea sarcinii, iar uterul mamei este perceput ca periculos.
Relaţiile între parinţii sai sunt dizarmonioase, marcate de o cistita cronica a mamei care o împiedica sa aiba relaţii sexuale cu soţul şi de frecventele relaţii extraconjugale ale barbatului în cautarea confirmarii identitaţii sale refuzate de soţie.
In mod cu totul sincron, soţul clientei analizate sufera de prostatita, netratata, care îi împiedica sa aiba relaţii sexuale.
Soţul clientei are un istoric similar de lipsa de confirmare de catre propriul tata, deţinut politic şi renegat de familia mamei sale. Tatal este împiedicat sa îşi mai vada fiul dupa ispaşirea pedepsei, chiar cu ordin judecatoresc de restrictţie, fapt ce determina ca fiul sa nu îşi cunoasca niciodata tatal, nici macar din fotografii. Este crescut de mama şi bunica sa, femei posesive şi care îi prescriu rolul de partener emoţional. Rolul masculin este prezentat aşadar în mod negativ, iar baieţelul interiorizeaza despre sine sentimente de vina, iresponsabilitate şi imagine negativa. Va avea faţa de rolul feminin o dualitate de iubire- ura, fapt care se releva în profesia sa de artist. Va cauta o permanenta acceptare sociala, iar soţia prin agresivitatea ei manifesta şi directa îi oglindeşte propria furie neexprimata şi neasumata.
Dupa debutul crizei, clienta devine agresiva verbal, încercand o cucerire a spaţiului identitar neconfirmat. Este un strigat de ajutor, asemanator comportamentului de copil mic, stadiu emoţional pe care parţial îl are nedepaşit. Solicita acceptare şi iubire din partea soţului în mod agresiv şi imperativ. Plansul frecvent şi furia revarsata o aduc foarte aproape de retrairea traumei de baza a familiei sale, osciland între rol de victima şi agresor, de altfel doua faţete ale aceleeşi monede. Ieşirea din rol de victima este facuta prin activarea furiei, iar sentimentele ulterioare de culpa sunt rezolvate prin asumarea din nou a rolului de victima, lucrurile evoluand în mod circular.
Soţul retraieşte şi el experienţa propriei deveniri, în relaţia cu imaginea dominatoare a femeiei( propria mama), ce conţine victima şi agresorul, şi care ofera şansa de a-şi caştiga puterea în cadrul acestui conflict de cuplu şi a-şi confirma imaginea.
Observam ca ceea ce denumeam culturi familiale distincte se întrepatrund într- o logica firesca, naturala , oferind şansa dezvoltarii ambilor parteneri.
Ei sunt puşi astfel în contact cu vechile traume şi li se ofera şansa de dezvoltare. Afirmaţia "Nu sunt fericit" o aduce pe clienta în contact cu sentimentele de vina( "din cauza mea nu este fericit"), cu sentimental de lipsa de valoare şi importanţa, cu posibilitatea de a pierde, toate acestea determinandu-i suferinţa.
Agresivitatea doamnei, pe de alta parte, repune domnul în contact cu agresivitatea mamei sale, neexprimata niciodata direct şi zgomotos, ci subtil şi insiduos prin dependenţa pe care i-o determina fiului şi anularea acestuia ca persoana matura şi libera. Exprima totodata şi propria agresivitate mascata în relaţionarea de cuplu.
Conştientizarea de catre clienta a scenariilor vieţii sale determinea largirea spaţiului de manifestare şi creşterea posibilitaţilor de schimbare, în special prin orientarea clientei din exterior spre interiorul sau şi centrarea pe ceea ce poate transforma la Eul sau.
Centrarea pe propria persoana este un drum anevoios şi greu, cu transformari dar şi caderi. Repunerea în contact cu vechi emoţii permite retrairea şi eliberarea lor. Ii este utila o exprimare a ceea ce nu a fost exprimat pentru ca blocajul emoţional sa slabeasca.
Retrairea pierderilor este plina de suferinţa, dar asigura ulterior parcurgerea unui drum al integrarii. Transele hipnotice dirijate spre trecut repun clienta în contact cu emoţii uneori exprimate doar corporal, în special prin nod în gat sau pipt , simbol a ceea ce nu a fost eliberat înca. Scenarizarea dirijata şi dramaterapia determina rejucarea propriei existenţe.
Interacţiunile cu soţul se modifica în timp, în cadrul procesului de eliberare de furie şi recanalizare a agresivitaţii în fermitate. Clienta decide sa urmeze cursurile unei facultaţi de psihologie pentru a repara lipsa de susţinere a mamei sale în ce priveşte studiile sale. Nesusţinuta, clienta a ales o facultate şi o profesie care nu i-a adus niciodata satisfacţie şi simte nevoia de a relua drumul profesional. Nevoia de control a vieţii celuilalt scade pe masura ce clienta se reocupa pe sine, gasindu-şi un spaţiu identitar propriu.
Aşadar putem constata cum diferenţele ne ajuta sa înţelegem o partea ascunsa a ceea ce suntem care îşi face apariţia în moduri subtile în modul de comportament.
Cultura familiala a celuilalt poate fi oglinda a ceea ce suntem şi susţinatorul procesului de transformare interioara.
Observam totodata cum o criza este o şansa de dezvoltare interioara şi de maturizari psihologice a ambilor parteneri antrenaţi în jocul şi spirala vieţii. Este o provocare care poate fi caştigata prin autotransformare şi evoluţie sau poate fi pierduta prin stagnare.
Lector Universitar Doctor: Monica Lusiana Mihaila

Niciun comentariu: