vineri, 13 septembrie 2013

Un exemplu demn de urmat...

Bătrânul şi marea de Ernest Hemingwa

Scriitorul adevărat este un om singur . Şi, pe măsură ce creşte în ochii celorlalţi, se cufundă tot mai mult in singurătate. Iar dacă este suficient  de bun , în fiecare zi e nevoit  să se confrunte cu eternitatea sau cu absenţa ei.
Pentru un scriitor adevărat ,fiecare carte este un nou început, o nouă încercare de a atinge ceva care rămâne mereu de  neatins. Misiunea lui este de a merge pe căi ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde alţii au dat greş.
Dar să scrii literatură nu înseamnă doar să spui cu alte cuvinte ceea ce deja  s-a spus – tocmai  pentru  că  au existat marii scriitori ai trecutului-  noi cei de astăzi  suntem nevoiţi să mergem mai departe decât am fi crezut vreodată că putem ajunge, să ieşim in larg, până când rămânem cu totul singuri.”
                     
                                                                            Ernest Hemingway

 Bătrânul şi marea

Povestea Bătrânul şi marea “ de Ernest Hemingway este inspirată din viata unui pescar bătrân şi  sărac pe nume Santiago, pasionat de mânuitul undiţei.
”Totul  la el era bătrân, cu excepţia ochilor, iar ei aveau aceeaşi culoare ca şi marea şi erau veseli şi neînfricaţi. “

Cartea se deschide cu imaginea bătrânului care pescuia singur intr-o barca pe ocean in Gulf Stream “…  trecuseară optzeci si patru de zile de când nu  prinsese niciun peşte. In primele patruzeci de zile avuse un puşti cu el , Manoli. După patruzeci de zile fără niciun peşte prins , părintii  i-au interzis să mai meargă pe mare împreuna cu bătrânul pescar , căci “ în mod irevocabil şi clar era saloo, adică forma cea mai rea  de ghinion.”       
                                                                       
Puştiul se supuse deciziei lor şi s-a mutat la o alta  barca , unde în prima săptămâmă s-au prins in plasă  trei peşti zdraveni.
Băiatul se întrista când vedea că bătrânul vine în fiecare zi cu barca goală , şi cobora întotdeauna pe mal ca să-l ajute.
 El  îl invaţase pe puşti să pescuiască , iar puştiul îl adora si-l respecta mult. Dorea să meargă cu Santiago .
Bătrânul  se uita la el cu ochii lui iubitori, încrezători şi orbiţi de soare, spunându-i că  dacă ar fi fost băiatul lui, l-ar fi luat cu el in larg şi şi-ar fi încercat norocul.
-“Dar eşti băiatul tatălui tău si al mamei tale şi eşti intr-o barcă norocoasă”. 
Bătrânul se hotărî să plece singur pe mare în căutarea unui peşte mare. El trăieşte cu speranţa că a optzecişicincea zi  ii va aduce noroc.
“85 e un număr cu noroc.Ce-ai zice să mă  vezi venind cu unul  din  ăia grozavi de  peste 500 kg? Norocul aş vrea să-l văd , să pun mâna pe el şi să-l  simt . El mi-e  norocul.”
 Aşteptă momentul prielnic ,şi anume, cel al fluxului.
“Nu-şi  pierduse niciodată speranţa şi încrederea , dar acum ele i se insufleţeau ca atunci când începe să sufle briza. Azi o să merg să pescuiesc în larg, acolo unde se adună bancurile de palamida şi ton alb şi ,poate , că printre peştii ăia o să dau şi peste unul mare”.
Vâslea ritmic şi fără să facă niciun efort , deoarece reuşea să  menţină foarte bine viteza , iar suprafaţa oceanului era netedă. Până să se lumineze cu adevărat, bătrânul dădu drumul momelilor în apă şi se lăsă dus de curent. Deodata,  pluta undiţei se mişcă . Un peşte a muşcat momeala.
 Santiago şi-a  dat seama că este un peşte mare pentru că trăgea cu putere barca în larg.
“N-am dat niciodată peste vreun peşte atât de puternic sau peste unul care să se  poarte atât de ciudat”
Timp de trei zile , Santiago “se lupta“ cu peştele care nu se lăsa prins .
Era o lupta aprigă între peştele captiv ce se dovedea a fi foarte puternic si bătrânul  care avea  o experienţă de-o viaţă.”… am să-i arat ce pot face şi câte poate îndura un om”.
 Mâinile şi umărul bătrânului  pescar erau pline de răni, dar nu se lăsa bătut. “..omul nu-i făcut să fie înfrânt. Un om poate fi  nimicit,dar nu înfrânt”
 Se gândea la peşte, la puşti. Orele treceau încet şi chinuitor. Foamea şi setea îi provocau stări de ameţeala.
-“ Aş fi vrut să fie şi puştiul cu mine. Să mă ajute şi să vadă şi el. Nimeni n-ar trebui să rămână singur când  îmbătrâneşte”.Simte înstrăinarea ca pe o povara .
Gândurile lui Santiago se indreaptau spre anii  tinereţii, la Africa , la leii cei tineri. De asemenea, văzuse  mulţi peşti mari la viaţa lui, dar niciodata când era singur. Nu mai vedea nici ţărmul şi era legat de cel mai mare peşte pe care-l  văzuse vreodată , mai mare decât auzise el ca ar fi  putut exista.
“Peştele apăru la suprafaţa , viu, cu moartea înfiptă  în el şi se ridica mult deasupra apei, arătându-se cu toată lungimea şi laţimea , în toată forţa şi splendoarea lui. “
               
 După trei zile de zbateri, Santiago reuşeşte să-l lege şi să-l remorcheze încet spre ţărm.
Atraşi de sângele peştelui , au apărut rechinii  .
-“Era prea frumos ca să dureze,îşi spuse.”
Când rechinul atacă , Santiago simţea că parcă l-ar fi atacat pe el.
                     
In cele din urmă, bătrânul ajunge in  port doar cu scheletul peştelui;  acest  schelet  colosal   este  dovada faptului  că  atât pentru sine , cât şi pentru ceilalti  , bătrânul Santiago este un învingător,depăşindu-şi  condiţia.
  După ce îşi târăşte  singur barca pe ţărm ,merge la coliba sa.. A  doua zi  dimineaţa se trezeşte şi-l  vede  pe Manolin , senin şi  încrezător …”de acum înainte pescuim împreuna, fiindcă mai am multe de învăţat .”
Citind această  poveste , am trăit alături de bătrânul Santiago şi am învăţat că un om  nu  poate fi   înfrânt. Ce  m-a impresionat   din această  carte? Tot. Cel mai mult? ..
Atunci când pleacă în larg  , bătrânul Santiago   admite   şi  ideea unui posibil eşec , acceptându-l cu demnitate.

Niciun comentariu: