luni, 16 septembrie 2013

TERAPII DINAMICE DE SCURTA DURATA

Principalele caracteristici ale terapiilor scurte sunt urmatoarele (Barret-Kruse, 1994; Koss&Butcher, 1986; OConnell, 1998):
  - ideea ca fiecare persoana poseda resursele necesare rezolvarii problemelor cu care se confrunta;
  - acceptarea definitiei pe care clientul o da problemei sale;
  - formarea aliantei terapeutice cat mai repede posibil;
  - atribuirea succesului; terapeutul nu face altceva decat sa creeze un cadru care sa-i permita clientului sa identifice si sa utilizeze resursele pe care le are;
  - evitarea angajarii clientului la un efort deosebit (in caz contract beneficiile terapiei ar fi mai mici decat "investitiile" clientului);
  - obiectivarea, descrierea, mai degraba decat personalizarea comportamentului clientului (in caz contrar s-ar putea ajunge la culpabilizarea acestuia);
  - centrarea pe "aici si acum"; incursiunile in trecut sunt limitate si focalizate doar pe problema prezenta a clientului;
  - existenta unor obiective clare, specifice si tangibile in timpul disponibil;
  - schimbarea terapeutica nu este asteptata, ea este sistematic provocata;
  - asumarea de catre terapeut a responsabilitatii de a influenta clientul intr-o maniera evidenta, deschisa.
        In psihoterapia de scurta durata, relatia terapeutica este una de tip colaborativ, in care orice alt comportament decat cel asteptat din partea clientului este receptat nu ca rezistenta, ci ca semn al dorintei de colaborare a acestuia. Principiul care guverneaza o astfel de relatie terapeutica este formulat de S. de Shazer astfel: "Nu exista esec, exista feedback". Aceasta perspectiva are la baza increderea in resursele clientului si in dorinta sa de vindecare, credinta ca cel mai mare expert intr-o problema este chiar cel care are problema respectiva.
        Hoyt (1989) considera ca mesajul care se ascunde de fapt in spatele conceptului de psihoterapie scurta este urmatorul: "nu pierdeti timpul; prindeti momentul potrivit pentru a actiona".
Din multe puncte de vedere, indicatiile pentru psihoterapia dinamica de scurta durata sunt asemanatoare celor pentru psihoterapia de lunga durata. Cele mai importante criterii de selectie sunt:

1.     capacitatea de insight sau gandire orientata psihologic
2.     nivel inalt de functionare a Eului
3.  motivatia puternica de a se intelege pe sine, care depaseste simpla ameliorare a simptomelor
4.    capacitatea de forma relatii profunde
5.    capacitatea de a tolera anxietatea

   In acest tip de psihoterapie scurta, o problema esentiala este cea a concentrarii. In virtutea faptului ca este scurta, psihoterapia limitata in timp trebuie sa fie centralizata, spre deosebire de intinderea psihanalizei. Astfel, pentru a initia o terapie scurta, terapeutul si pacientul trebuie sa identifice nucleul dinamic al problemei din prima sau a doua sedinta de evaluare. In sfarsit, terapia scurta poate fi de mare ajutor pentru indivizii relativ normali, care trec printr-o perioada de tranzitie in cadrul dezvoltarii.

   Daca un pacient nu poate delimita problema la un nucleu dinamic, psihoterapia scurta este contraindicata. Nu ne putem astepta ca tulburarile de personalitate sa raspunda la terapia de scurta durata, decat atunci cand pacientul se prezinta cu o plangere lagata de o anumita situatie, cum ar fi doliul, si numai daca scopurile sunt limitate la aceasta problema temporara.

 Numarul de sedinte

  In cazul psihoterapiei de scurta durata este importanta acceptarea limitelor si renuntarea la expectatiile magice in procesul terapeutic. Un numar mediu recomandat este de 10-24 de sedinte, iar de obicei nu se stabileste o data clara a terminarii la inceputul tratamentului. Astfel, in cele mai multe cazuri, terapia scurta dureaza cel putin 2-3 luni si cel mult 5-6 luni.

Niciun comentariu: