luni, 16 septembrie 2013

Psihoterapia de grup

Autor: Iulia Buzan

Psihoterapia de grup
Terapia de grup este o forma de psihoterapie în care 7 – 8 persoane se intâlnesc saptamânal, sub îndrumarea unui lider de grup, de obicei un psiholog cu pregatire în terapia de grup, pentru a discuta despre anumite probleme, comune tuturor participantilor (depresie, anorexie, divort, alcoolism, dependenta de droguri, dificultati interpersonale, abuz fizic si sexual, decesul partenerului, etc.). 


De ce ar alege cineva sa participe la o terapie de grup în locul unei psihoterapii individuale, în care se întâlneste doar el/ea cu un psihoterapeut? In primul rând pentru ca e mai ieftin, taxa de participare într-un grup fiind în general pe jumatatea celei percepute pentru o terapie individuala. Apoi, pentru ca terapia de grup este o modalitate terapeutica de sine statatoare care are propriile avantaje, unele dintre ele inaccesibile terapiei individuale. 

Cum reuseste terapia de grup sa ajute? Care ar fi "factorii terapeutici" implicati în ameliorarea psihologica?
Potrivit lui Irvin Yalom, autorul celei mai populare carti despre terapia de grup (am numit aici "Teoria si practica psihoterapiei de grup"), acesti factori sunt în numar de unsprezece. Iata-i prezentati aici, nu neaparat în ordinea importantei lor. 


• Inducerea sperantei. Oamenii aleg sa participe la o terapie de grup pentru ca spera ca viata lor sa se îmbunatateasca. Ei vin de-acasa cu un dram de speranta iar terapia de grup îi ajuta sa tina în viata aceasta flacaruie si, mai mult, sa o faca sa creasca. Cum? În primul rând, pentru ca au facut ceva pentru ei însisi: si-au luat inima în dinti si s-au inscris într-un grup terapeutic. Nu poti sa faci ceva pentru tine fara ca speranta de mai bine sa nu prinda aripi. În al doilea rând, într-un grup terapeutic, compus în general din oameni cu probleme similare, exista indivizi care deja fac fata unei situatii mai bine decât ceilalti, iar exemplul lor este datator de speranta pentru acestia din urma. "Daca altii au reusit, poate voi reusi si eu" rasuna în mintea celor care învata sa spere. 

• Universalitate. Multi dintre cei care intra în terapie sunt covinsi ca sunt unici din punct de vedere al inadecvarii lor, ca numai ei au anumite probleme, gânduri si sentimente care îi tortureaza si le fac viata mizerabila. Dar, vorba unei reclame inteligente, "nu uita ca esti unic, la fel ca toti ceilalti." Suntem unici si totusi atât de asemanatori. Nu exista sentiment, fie el cât de greu de definit si de pus în cuvinte, pe care numai un singur om sa-l fi avut. Ceea ce ne aseamana este mult mai consistent decât ceea ce ne separa si ne diferentiaza. La urma urmei, suntem toti oameni. Si nicaieri nu se vede mai bine acest adevar decât într-un grup terapeutic. Atunci când constatam ca si altii se confrunta cu aceleasi probleme, ne simtim parca mai usurati si mai capabili sa le facem fata caci, nu-i asa, "suntem cu totii în aceeasi barca". 

• Informarea Informarea inlude instruirea didactiva referitoare la anumite conditii, sfaturi si sugestii din partea terapeutului sau a celorlalti membri ai grupului. Uneori procesul educational este implicit, membrii grupului învatând direct din activitatea grupului despre dinamica proceselor interpersonale, despre semnificatia unor simptome si metode de a le face fata, despre viata psihica în general. De exemplu, în cadrul unui grup pentru cei care sufera de atacuri de panica, se pot dispensa informatii despre aspectele fiziologice ale unui atac de panica, despre ciclul vicios indus de interpretarea catastrofica a simptomelor corporale, despre natura benigna a conditiei si despre modalitatile de a ameliora si apoi de a preveni astfel de atacuri de panica. 

• Altruismul. "Daca vrei sa ajuti un om, lasa-l sa te ajute" a spus cândva un celebru prizonier american. Prin partile noastre, se spune ca "daruind, vei dobândi". Cei care intra în terapia de grup se simt adesea demoralizati si simt ca nu au nimic valoros de daruit celorlalti. Atunci când descopera ca pot fi totusi de ajutor, se simt revigorati si stima lor de sine creste. Oamenii se pot ajuta unii pe altii ascultându-se, oferind confort si sfaturi, încurajându-se reciproc, împartasind cu ceilalti experientele lor similare sau prin simpla lor prezenta lipsita de criticism si prejudecati. 

• Recapitularea corectiva a relatiilor din familia de origine. Cei mai importanti oameni în viata oricarui om sunt membrii familiei în care s-a nascut. Modul în care interactioneaza cu acestia va ramâne "sapat" în mintea viitorului adult pentru tot restul vieti sale ca un model de interactiune cu toti ceilalti oameni. Atunci când fac parte dintr-un grup, oamenii au tendinta de a se raporta la ceilalti membri ai grupului într-un mod oarecum asemanator cu modul în care se raportau la parinti si frati. Ceea ce, în sine, nu e nimic deosebit care sa merite a fi subliniat. Numai ca relatiile unora cu membrii familiei din care provin nu au fost tocmai în regula si atunci exista posibilitatea, sau chiar certitudinea, ca aceste relatii sa se repete cu actualul partener de viata, cu colegii de munca, cu copiii, prieteniii, etc. Ce e de facut? Grupul terapeutic este ca un mic laborator fotografic în care modul defectuos de a te raporta la ceilalti se developeaza în fata propriilor ochi. Când devii constient de felul în care îi tratezi pe ceilalti, de modul în care te raportezi la ei sau de modul în care te folosesti de ei, atunci întelegi de unde provin multe din necazurile prezente în relatiile cu acestia si, în consecinta, poti schimba ceva. 

• Îmbunatatirea aptitudinilor de socializare. Un grup terapeutic este, înainte de toate, un grup social, în care mai multi indivizi interactioneaza respectând niste norme. Spre deosebire însa de alte grupuri sociale de care poate apartine cineva (de exemplu, grupul colegilor de munca), grupul terapeutic are niste reguli clare stabilite de la început, menite a facilita interactiunea onesta. Cea mai importanta dintre aceste reguli este oferirea de feedback, adica oferirea unei pareri oneste despre afirmatiile sau comportamentul celuilalt, ceea ce în alte grupuri se întâmpla arareori. De exemplu, daca cineva are tendinta de a-i privi de sus pe ceilalti, de a-i trata cu superioritate, e putin probabil ca vreunul dintre colegii de munca (mai ales daca îi sunt subalterni), sa îi spuna "Vezi ca ai tendinta sa ne privesti de sus." În schimb, într-un grup terapeutic, e foarte posibil si chiar de dorit ca un astfel de feedback sa aiba loc. Astfel, "arogantul" are ocazia sa învete ceva despre sine si eventual sa corecteze ceea ce este de corectat pentru a-si îmbunatati aptitudinile de socializare. 

• Comportamentul imitativ. Se spune adesea despre copii ca îi imita pe adulti. Ceea ce se spune mai rar este ca si adultii învata prin imitatie. Observându-i pe altii cum vorbesc, cum se comporta, cum îsi rezolva anumite probleme, noi toti putem învata de la ceilalti. Învatam de la cei care au mai mult succes în viata personala sau în interactiunile cu ceilalti, învatam de la cei pe care îi respectam, fie ei membri ai grupului sau psihoterapeutul care conduce grupul respectiv. Nu subestimati niciodata puterea exemplului! 

• Învatarea interpersonala. E un factor deosebit de complex si de aceea dificil de explicat în câteva cuvinte. S-a spus ca omul este un animal social. Adica, ceea ce ne deosebeste esentialmente de animale este capacitatea de a avea relatii sociale. Mai mult, aceste relatii sociale, care le includ pe cele cu familia din care provenim, ne formeaza si ne transforma în permanenta. Cazurile de copii crescuti de animale demonstreaza faptul ca fara o ambianta umana, fara contact cu alte fiinte umane, un copil nu poate deveni un om în sensul cel mai larg al cuvântului si dezvoltarea acestuia se opreste la un nivel subuman. Nu realizam importanta relatiilor cu cei din jurul nostru, si în primul rând cu membrii familiei în care ne-am nascut, asa cum nu realizam cât de multa nevoie avem de oxigenul pe care îl respiram. Specialistii spun ca jumatate din ceea ce suntem se datoreaza zestrei genetice si jumatate modului în care am fost crescuti. Si acesta componenta educativa se refera nu numai la aspectele evidente cum ar fi "cei sapte ani de acasa", ci si la acelea mai subtile ale modului în care cei din jur se raporteaza la noi si noi la ei. De exemplu, orice copil are nevoie de un sentiment de securitate si obtine acest lucru prin cultivarea si accentuarea acelor trasaturi sau aspecte ale sinelui care sunt apreciate de ceilalti si prin negarea sau transformarea acelora care sunt dezaprobate de ceilalti. În cele din urma, individul îsi va forma un concept de sine bazat foarte mult pe aprecierile celorlalti. Acest proces de învatare interpersonala este un proces continuu, ale carui baze se pun în copilarie, dar care continua de-a lungul intregii vieti. În terapia de grup, oamenii descopera modul în care obisnuiesc sa se raporteze la ceilalti, constientizeaza asteptarile pe care le au de la ceilalti si învata sa relationeze într-un mod mai realist si mai echilibrat, în care avantajele si dezavantajele relationale sunt mai echitabil distribuite. 

• Coeziunea grupului. Multi oameni se simt izolati de semenii lor, incapabili sa stabileasca niste relatii cu adevarat semnificative, care sa treaca dincolo de o interactiune de suprafata. Asa cum spuneam mai sus, avem nevoie de ceilalti, sa ne simtim intelesi si apreciati si, în egala masura, sa învatam de la ei. Dar acest lucru nu este posibil decât în mica masura în cadrul unor relatii superficiale, cum ar fi discutiile de cinci minute la o cafea cu colegii de serviciu. Pentru multi, prietenii sunt cei care reusesc sa suplineasca aceasta nevoie de comunicare ceva mai profunda. Din pacate însa, sunt mult prea multi oameni lipsiti de prieteni. Si mai avem nevoie de ceva, pe lânga aceasta legatura mai adânca: avem nevoie de sentimentul de apartenenta, care înseamna sentimentul de bine si de siguranta pe care îl avem atunci când ne stim parte a unui grup care ne protejeaza si ne valorizeaza. Aceasta nevoie sta la baza tuturor asociatiilor profesionale, sindicatelor, cluburilor, cercurilor sportive etc. si chiar la baza ideii de natiune si de tara. Pentru cei care se simt deprivati de o comunicare umana cu adevarat semnificativa si pentru cei lipsiti de sentimentul de apartenenta, grupul terapeutic poate suplini exact ceea ce le lipseste. Coeziunea grupului nu se refera numai la suportul si incurajarile pe care un membru al grupului le poate primi din partea celorlalti participanti, ci si la feedback -ul onest pe care îl primeste si, în general, la toate acele aspecte care contribuie la sentimentul ca "celorlalti le pasa." 

• Catarsisul. E bine stiut ca adesea confesarea necazurilor noastre catre prieteni, doctor sau preot, ne ajuta sa ne simtit mai bine. Acesta este catarsisul si despre asta este vorba, în principiu, si în terapia de grup. Numai ca aceasta forma de terapie nu ne ajuta numai sa scapam de "piatra de pe suflet", dându-ne un sentiment de eliberare momentana, ci ne mai învata ceva, un ingredient crucial pentru un beneficiu de durata: ca a exprima ceea ce simtim ne apropie de ceilalti, ceea ce duce la cresterea sentimentului de coeziune si la îmbogatirea relatiilor noastre interpersonale. Cu alte cuvinte, a spune ceea ce avem pe suflet ne face sa ne simtim mai liberi dar si mai apropiati de ceilalti. Si asta numai într-un grup se poate învata. 

• Factorii existentiali. Se refera la acceptarea de catre membrii grupului a unor adevaruri nu intotdeauna evidente, cum ar fi faptul ca durerea si moartea sunt inevitabile, ca indiferent cât de mult as încerca sa ma apropii de ceilalti sunt practic singur, ca viata nu are un sens daca nu îi dau eu un sens, ca am libertatea sa dau vietii mele orice sens doresc, ca eu si numai eu sunt responsabil pentru viata mea indiferent cât de mult ajutor cer si primesc de la ceilalti, etc. Acesti factori existentiali joaca un rol important în terapia de grup, ca si în cea individuala, întrucât reusesc, sau cel putin ajuta în acest sens, sa împace omul cu datele inexorabile ale existentei sale. 
Nu toti avem nevoie de toti acesti factori pentru a ne bucura de beneficiile terapiei de grup. Pentru unii cele mai importante aspecte sunt învatarea interpersonala, catarsisul si factorii existentiali, iar pentru altii altruismul, universalitatea si cultivarea sperantei. Probabil acesti factori curativi actioneaza în functie de nevoile fiecaruia. Un lucru este însa cert: ca terapia de grup, indiferent de factorii terapeutici pe care îi pune în joc, este benefica tuturor celor care considera ca mai au înca ceva de învatat de la viata si de la oamenii din jurul lor. 

Psihoterapia de Grup
Ofera un cadru neutru de lucru in care fiecare persoana sa poata lucra cu sine insasi in sensul de surprindere ad-hoc a reactiilor, starilor, trairilor generate prin si in interactiunea cu ceilalti membri ai grupului. 


Obiective: • Imbunatatirea modalitatilor de relationare interpersonala 
• imbunatatirea comunicarii interpersonale 
• experimentarea unor atitudini si roluri noi 
• experimentarea unor comportamente noi interpersonale 
• dobandirea capacitatii de exprimare directa, onesta si autentica a propriilor sentimente in relatie ci sine si in relatie cu ceilalti 
• cresterea increderii in propria persoana precum si cresterea increderii in ceilalti 
• intelegerea propriilor ganduri, trairi si atitudini interioare prin investigarea cu onestitate a tiparelor relationale evidentiate atat in cadrul relatiilor cu ceilalti membri ai grupului cat si din exteriorul grupului de lucru 
• intelegerea trairilor si atitudinilor interioare ale celorlalte persoane prin dezvoltarea capacitatii empatice si intuitive 
• imbunatirea imaginii de sine 
• parcurgerea unei schimbari personale in interiorul grupului care se observa, manifesta si intelege intai in cadrul grupului pentru ca ulterior, schimbarile sa isi faca aparitia si sa poata fi aplicate si in viata de zi cu zi 
• accesarea spontaneitatii si creativitatii 

Psihoterapia de grup pentru adulti se adreseaza: • Persoanelor cu dificultati de relationare si inter-relationare in plan socio-profesional si personal 
• Persoanelor cu tendinta spre izolare 
• Persoanelor cu stari de anxietate generalizata 
• Persoanelor cu tendinte spre stari de tristete si deprimare 
• Persoanelor cu stari de sensibilizare emotionala excesiva in contexte publice 
• Persoanelor ce se confrunta cu timiditate manifestata accentuat 
• Persoanelor ce trec prin perioade existentiale dificile 
• Persoanelor ce vor sa inteleaga modul in care functioneaza dinamic in interactiunea cu ceilalti 
• Persoanelor ce vor sa imbunatateasca si / sau sa descopere noi modalitati de relationare cu sine si cu ceilalti 

Psihoterapia de grup pentru copii si adolescenti - obiective principale: • dezvoltarea creativitatii 
• activarea si dezvoltarea spontaneitatii 
• cresterea capacitatii de relationare si inter-relationare 
• dobandirea unor conduite afective spontan - adecvate in relatiile familiale si social-scolare 
• dezvoltarea capacitatii empatice si de exprimare afectiva

Niciun comentariu: