sâmbătă, 14 septembrie 2013

MARILE CURENTE ALE PSIHOLOGIEI : PSIHANALIZA

Dintre toate curentele psihologice ale secolului XX, psihanaliza cunoaste cel mai mare succes de public, in ciuda faptului ca, la inceputurile ei, a fost primita cu ostilitate.
     Initiatorul psihanalizei este, dupa cum se stie, Sigmund Freud (1856-1939; lucrari importante: Introducere in psihanaliza, Interpretarea viselor, Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii, Psihopatologia vietii cotidiene, Totem si rabu, Moise si monoteismul, Viitorul unei iluzii).
            Conceptul central al noii orientari este cel de inconstient, motiv pentru care psihanaliza a fost numita si psihologia inconstientului. Viata psihica nu se reduce la constiinta si trebuie admis si acest "loc psihic" aparte, ce nu este o a doua consiinta, ci un sistem care are continuturi, mecanisme si poate o energie aparte. Mai precis, inconstientul este un sistem constituit din elemente psihice mostenite (ceva analog instinctelor animalelor) si din continuturi refulate carora li s-a refuzat accesul in sistemul preconstient-constient. Refularile tind permanent sa apara in constiinta prin diferite mijloace si, indata ce elementele inconstiente redevin constiente, starea mentala se amelioreaza.
       Cum se poate ajunge totusi la aceasta entitate misterioasa, imperceptibila, cum poate fi cunoscuta aceasta entitate aflata in cel mai ascuns loc al psihicului? In tratamentul psihanalitic, se cere subiectului sa faca liber o asociatie de idei, de-a lungul careia, in insiruirea mecanica, pot aparea anumite indicii din inconstient, in ciuda rezistentei, a cenzurii. Freud propune si analiza actelor ratatea lapsusurilor, a gafelor ce pot indica dorinte inconstiente. Dar "calea regala a explorarii inconstientului" este visul. Orice vis are o semnificatie, exprima o dorinta, in afara dorintei primordiale de continuare a somnului; de pilda, daca visez ca mananc cirese, e semn ca am dorinta de a manca cirese (o dorinta care poate nu a fost satisfacuta in timpul zilei), in somn am satisfactia de a savura fructele, prelungindu-mi somnul. Sunt insa si dorinte "interzise" care sunt satisfacute in timpul somnului si care apar voalat, simbolizat, prin urmare, visul trebuie interpretat de catre psihanalist. Sub continutul manifest al visului, specialistul trebuie sa descopere continutul latent, ascuns.
        S-a prefigurat mai sus oarecum ideea ca, pentru Freud, exista un conflict intre exigentele morale si sociale ale constiintei guvernata de principiul realitatii, pe de o parte, si dorintele neconvenabile constient, care, din acest motiv, sunt refulate in inconstient, guvernat de principiul placerii, de altfel principiul fundamental al vietii. Cata vreme cele doua se afla in echilibru, viata individului se desfasoara normal.
        Freud sustine ca psihismul se desfasoara pe trei niveluri suprapuse: la mijloc se afla eul constient, ce are parte de presiuni contradictorii; din jos, zona sinelui,  vin presiunile instinctelor ce vor sa ajunga la nivelul constiintei clare; de la supraeu, de sus, vine presiunea cenzurii morale, vin interdictiile morale. Supraeul, in viziunea psihologului austriac, "este mostenitorul complexului lui Oedip": copilul, gelos pe tatal lui, vrand sa se bucure exclusiv de dragostea mamei, resimte in tata un rival; neputand sa-l excluda, sa-l suprime, se identifica cu el interiorizand interdictia. De altfel, este de remarcat importanta pe care o acorda Freud in general traumelor din copilarie, primelor relatii ale copilului cu parintii, care, scoase la suprafata din inconstient, pot ajuta la intelegerea adultului.
     Experienta i-a aratat lui Freud ca cele mai multe refulari priveau viata sexuala, intrucat instinctul sexual este foarte rar pe deplin satisfacut, intrand in conflict cu supraeul. Astfel, viata sexuala incepe inca din copilarie, de la stadiul bucal (placerea sugarului de a suge sanul mamei) si cel anal (placerile legate de excretie la copilul de 3 ani) pana la stadiul genital propriu-zis. Pe de alta parte, asa cum am mai spus, istoria lui Oedip se repeta in fiecare dintre noi, toti capatand o afectiune (fixatie) pentru parintele de sex opus. In acelasi timp, totusi, parintii sunt si sursa interdictiilor cu privire la sex, ceea ce provoaca o separare intre sexualitate si afectivitate, separare care creeaza probleme mai tarziu, reconcilierea fiind foarte dificila.
     Sexualitatea nesatisfacuta nu conduce neaparat la probleme psihice, ci in anumite situatii da nastere creativitatii: "Exista situatii cand instinctele sexuale renunta la placerea partiala pe care o produce satisfacerea lor sau la cea procurata de actul procreatiei, inlocuind-o printr-un alt scop care a incetat sa mai fie sexual, devenind social. Denumim acest proces sublimare". Arta, religia etc. devin rezultate ale sublimarii.
       Rolul major, oarecum exagerat, acordat de Freud sexualitatii a atras pentru teoria sa denumirea depansexualism; teza de baza a psihanalizei freudiene ar fi: omul este stapanit de libido (un fel de energie sexuala sau forta a instinctelor sexuale).
      Inconstientul capata noi dimensiuni in conceptia unui colaborator si discipol al lui Freud, Carl Gustav Jung(1875-1961; opere principale: Psychologiche Zysen - 1921, Die Bezienhung Zwischen dem Ich und der Umbewussten -1928, Wirklichkeit der Seele - 1943, Uber psychische Energetik und das der fraüme - 1948, Von den Wurzein das Pewusstscins - 1954). Acesta vorbeste de doua niveluri ale inconstientului: inconstientul personal si inconstientul colectiv.
    Inconstientul personal contine achizitii ale vietii personale, automatisme, dar nu si instinctele ca la Freud. Inconstientul colectiv poate fi privit ca o  "mostenire psihica". El este rezervorul experientelor noastre ca specie, un fel de cunoastere cu care ne-am nascut, dar de care nu suntem totusi constienti, cu toate ca ne influenteaza comportamentul, mai ales pe cel cu incarcatura emotionala. Exista unele situatii de viata in care se pot recunoaste efecte ale inconstientului colectiv: un deja vu, recunoasterea unor simboluri si semnificatii ale unor mituri, momente creative ale unor artisti, momente mistice ale unor oameni religiosi etc.
            In inconstientul colectiv se afla anumite continuturi prezente la toti indivizii: arhetipurile (tipare psihice arhaice), imagini primordiale, dominante, mitologice, un fel de "forme preexistente", de predispozitii psihice innascute (desi se transmit ereditar, ele sunt de natura psihica), ce actioneaza ca niste "principii organizatoare". Astfel, inconstientul oamenilor este scufundat in "sufletul colectiv istoric". Inconstientul mosteneste imagini din cea mai indepartata istorie, el poarta cu sine nu numai probleme ale copilariei personale, ci si angoasele intregii omeniri de-a lungul istoriei sale.
            Jung prezinta unele exemple de arhetipuri universale: arhetipul mamei (ne nastem cu dispozitia de a ne cauta o mama, recunoscand-o de obicei in propria mama naturala, iar in cazul in care lipseste o persoana particulara avem tendinta de a personifica sau simboliza arhetipul chiar printr-un personaj mitologic; arhetipul mamei este simbolizat in multe feluri: se vorbeste de "mama Pamant", de Eva, de Maria sau chiar de natiune, biserica, padurea, oceanul);arhetipul umbrei (reprezinta partea noastra intunecata, instinctele raului); arhetipul persona (partea de suprafata a persoanei, cea pe care o lasam si altora s-o vada, masca); arhetipul animus si anima (animus este partea masculina a femeii, anima, partea feminina a barbatului); sinele (reprezinta reunirea tuturor opozitiilor, asfel incat toate aspectele personalitatii se exprima in mod egal, intr-un proces de individuare, de constructie a personalitatii: nu suntem nici barbat, nici femeie,  si totusi amandoua, nici buni, nici rai, dar amandoua, nici constienti, nici inconstienti, dar amandoua).
           
Nici Alfred Adler (1870-1937; opere principale: Studien über die kinderwertigkeit von Organen - 1907, Das Problem der Homosexualität - 1917, Uber den Nevrösen Charakter - 1912, Praxis und Theorie der Individual Psychologie -1922, Mensch enkenntnis - 1926, Individual Psychologie in der Schule, Der Sinn das Lebens - 1932), in teoria pe care si-o numeste psihologie individuala, inteleasa ca o psihologie a unui tot indivizibil, ce se refera la individul in sine si la relatia sa cu societatea, nu mai acorda mare importanta sexualitatii, concentrandu-se asupra nevoii de afirmare, de dominatie, asupra a ceea ce Nietzsche numea "vointa de putere". Nevrozele nu mai apar datorita sexualitatii nesatisfacute, ci datorita sentimentului de inferioritate, care cere o compensare permanenta. Si comportamentul sexual se explica pornind de la compensatie: astfel, comportamentul de cuceritor al lordului Byron se poate explica prin nevoia de compensare a infirmitatii sale fizice (era schiop). In paranteza fie spus, complexul de inferioritate insusi a fost pus pe seama subrezeniei fizice a lui Adler, el fiind un copil bolnavicios, firav, asa cum complexul lui Oedip al lui Freud a fost pus pe seama faptului ca mama sa era mai tanara cu 20 de ani decat tatal.

Niciun comentariu: