joi, 29 august 2013

Medode folosite în terapia integrativă pentru atacul de panică cu agorafobie


Intervenția la nivel contextual – experiențe de viață:
      investigarea psihologică
      genograma,
      tehnici proiective,
      evaluarea schemelor cognitive (YSQ) dezvoltate ca rezultat al experienţelor de viaţă,
      jocul de rol, contraargumentare în cadrul jocului de rol;
      povestire,
      asociaţie liberă,
      analiza modelului relaţional,
      tehnici de adaptare socială.
      metoda informării;
Intervenția la nivel cognitiv şi comportamnental:
      Tehnici propuse:
      fişa pe trei coloane a alui Beck
      fişa cu  trei coloane a lui Beck, situaţii, emoţii, gândurile negative, alternativele,rezultate.
      monitorizarea,
      metoda dialogului Socratic
      metode de evidenţiere a gândurilor negative automate;
      restructurarea cognitivă,
      explicaţia funcţională,
      management comportamental,
       psihoeducaţia,
      evaluarea îngrijorărilor,
      analiza perspectivelor,
      prescripţiile comportamentale,
      scaunul gol,
      prescripţii paradoxale,
      tehnici pentru dezvoltarea managementului deciziei şi riscului,
      tehnici de control a manifestărilor comportamentale cauzate de îngrijorări.
      administrarea de feedback-uri
      manipularea comportamentelor de asigurare;
      strategii cognitive de reatribuire; Identificarea distorsionărilor cognitive;
      analiza costurilor şi beneficiilor;
      descoperirea unor cauze alternative pentru diverse evenimente;
      strategii de reatribuire în plan comportamental;
      tehnica expunerii;
      tehnici de modificare a schemelor cognitive
      expunere în imaginație
      expunere în vivo
      comportament asertiv
Intervenția la nivel fiziologic- biologic
      Tehnici propuse:
      tratament medicamentos,
      trainingul de relaxare, tehnici de relaxare (relaxarea progresivă Jacobson, tehnica biofeedback, hipnoza, exersarea concentrării pe senzaţii, program pentru un stil de viaţă sănătos.)
      tehnica inducerii simptomelor;
      antrenamentul mental;
      antrenament autogen, eliminarea Stresului prin Training Autogen
      relaxarea incontractivă Jacobson
      relaxarea condiționată Bresler
      imageria ghidată
Intervenția la nivel emoţional
Tehnici propuse:
      identificarea emoțiilor
      analiză existențială, exprimarea emoțională, abordare constructivă a emoţiilor
      identificarea şi acceptarea emoţiilor, identificarea sentimentelor, verbalizare a emoţiilor
      conceptualizarea emoţiilor;
      recunoaşterea,
      exprimarea furiei, exprimare emoţională, deblocare creativă
      managementul anxietatii, managementul emoţiilor
      managementul stresului identificarea momentelor cheie din etapele dezvoltării
      mecanisme de coping
      comunicare asertivă
      îmbunătățirea relațiilor interpersonale
      creșterea eficienței personale, tehnici de optimizare a relaţiilor inter-personale.

Tehnicile terapeutice: Tratamentul pentru realizarea controlului senzaţiilor legate de atacul de panică constă într-o informaţie cu privire la activarea sistemului nervos simpatic prin distorsionarea emoţiilor şi gândurilor ce induc un răspuns tensionat.                       Terapeutul propune tehnici de reglare şi control al respiraţiei, precum şi tehnici de relaxare.
Tratamentul cognitiv se bazează pe procedeele de prelucrare a informaţiei, identificarea monologurilor (săgeată descendentă), a distorsiunilor cognitive şi modificarea acestora din urmă.
Tehnicile comportamentale se bazează pe expuneri treptate în imaginaţie şi/sau în vivo după ierarhizarea situaţiilor anxiogene.
              Fiecare şedinţă este urmată de sarcini diferite, în acord cu pacienta, şi adaptate stadiului terapiei.
Protocolul terapeutic - Protocolul ales este unul de tip A-B-A, în trei faze:
-          Faza A fixează datele principale înaintea oricărui demers terapeutic;
-          Faza B constă în aplicarea tehnicilor terapeutice şi efectul acestora asupra obiectivelor fixate;
-          Ultima fază A este aceea a monitorizării, pe parcursul căreia este evaluată menţinerea modificărilor cognitiv comportamentale.
Faza A presupune două şedinţe consacrate anamnezei, diagnosticului, analizei funcţionale şi diferitelor scări de evaluare. În timpul acestei faze terapeutul informează pacienta în legătură cu atacurile de panică, şi cu mecanismul de producere al acestora, cu agorafobia, cu tratamentul şi diferite tehnici utilizate.
Fiecare şedinţă presupune: un bilanţ al săptămânii trecute cu o trecere în revistă a sarcinilor îndeplinite, completarea scărilor abordarea integrativă a problemei ţintă determinate în prealabil, alegerea problemei-ţintă pentru săptămâna şi şedinţa viitoare, prescrierea sarcinilor de îndeplinit – în acord cu pacienta - un rezumat şi un feedback realizat de pacientă.
ü  Sunt luate în consideraţie diferitele diagnostice diferenţiale (tulburare anxioasă, sindrom depresiv, fobie, stress postraumatic).
ü  Scările de evaluare completate de către pacientă (inventarul de anxietate al lui Beck, acala Hemilton, fişa HAS – G anxietate generalizată, fişa HASS P atacul de panică, evaluare fobii, anxietate difuză, fişa de înregistrare a atcului de panică).
ü  Informare şi formare - Terapeutul îi explică clientei că aceasta suferă de o tulburare anxioasă şi avansează posibilitatea urmării unui tratament psihoterapeutic, enunţând principiile acestuia.
ü  Sarcini de îndeplinit: Sunt propuse  sarcini de îndeplinit între şedinţe:
-          clienta trebuie să noteze circumstanţele în care se produce fiecare atac de panică, identificarea acestuia, evenimentul sau situaţia asociată acestuia;
-          să completeze fişele de autoobservaţie;       
-          să completeze chestionarele (chestionar pentru evaluarea fricii, autoobservare a fobiilor, scala impactului evenimentelor, scala atitudinii disfuncţionale)
-          control al respiraţiei în repaus sau imediat ce se manifestă anxietatea
-          notarea tuturor situaţiilor evitate sau care îi provoacă teamă şi ierarhizarea acestora în jurul a două teme: situaţii în care clienta este singură, situaţii din care nu poate să iasă;
-          completarea fişei cu trei coloane a lui Beck;
-          expunere în vivo: clienta trebuie să iasă singură pe stradă și să meargă la magazin însoţită, când magazinul este aproape gol;
-          clienta trebuie să descopere o activitate personală pe care să o desfăţoare pentru propia plăcere, fără a tulbura dinamica familială;
-          expunere în vivo: doamna V. trebuie să-şi facă cumpărăturile singură, la o oră de vârf;
-          Temă pentru acasă: material informativ (comunicarea asertivă, comportament asertiv).
-          să completeze fişa cu  trei coloane a lui Beeck, pe care să noteze gândurile negative şi identificâd câte un gând alternativ pentru fiecare dintre ele;

ü  Se completează împreună cu clienta fişa pe trei coloane a lui Beck pentru:
 - Punerea în relaţie a emoţiei, comportamentului şi situaţiei (evenimentului).
 - Se stabileşte legătura situaţie - emoţie anxioasă.
 - Scoaterea la lumină a gândurilor automate
       - Recunoaşterea şi modificarea postulatelor
Tabelul 1. Exemplu: Fişa pe trei coloane a alui Beck





EMOŢIE

SITUAŢIE
GÂND AUTOMAT






Anxietate, intensitate8/8
Îngrijorare, nemulţumire8/8



Într-o oră am întâlnire la restaurant
”Dacă mă voi simţi rău nu voi putea pleca, iar ei vor spune că sunt nebună.”credinţă: 100 %







Anxietate, intensitate8/8
Tristeţe,descurajare: 8/8


Singură la domiciliu, ea se gândeşte din nou la eşecul său de dimineaţă.
”Sunt o povară pentru ceilalţi,copii şi prietenele mă vor părăsi.”
Credinţă : 100%

Pentru a evalua mai bine schema cognitivă, se realiză o săgeată descendentă pornind de la gândul ”nu sunt perfectă” şi de la imaginarea celor mai rele consecinţe.
Postulatul este deci: ”nu sunt perfectă, voi fi abandonată”. Pentru a modifica postulatul, pacienta realizează un tabel cu ”avantaje şi dezavantaje” în legătură cu păstrarea acestei credinţe.
Tabelul 2. Exemplu: Avantaje şi dezavantaje privind păstrarea acestei credinţe
Credinţă înainte: 95%


Argumente pro

Argumente contra





„am nevoie de ceilalţi”.
”nu pot supravieţui singură”.
„Ceilalţi vor întotdeauna ce este mai bun”.
”doar pretinzând de la mine ceea ce este mai bun am reuşit în viaţă (servici, familie)”.







”sunt obosită”.
”Sunt mereu gata să-mi fac reproşuri”.
”sunt atât de anxioasă, încât nu profit de nimic niciodată”.
”copii mei nu m-au părăsit deşi le fac viaţa un infern”.


Credinţă după : 40%

Utilizând acest tabel pacienta îşi dă seama că o serie de gânduri automate şi de postulate favorizează apariţia anxietăţi. Deci următoarele şedinţe vor fi axate pe un efort de restructurare cognitivă, terapeutul îi cere pacientei să-şi noteze gândurile automate şi emoţiile resimţite în situaţiile percepute ca fiind anxiogene, într-o manieră mai sistematică, pentru a identifica distorsiunile cognitive care au reuşit să activeze anxietatea (erori patologice și greșeli de stil): inferenţa arbitrară, suprageneralizarea, eroarea de atribuire. Pacienta identifică maniera sa de a trata informaţia şi va fi ajutată să manifeste o atitudine mai critică vizavi de procesele de prelucrare a informaţiei.
Din cauza numărului mare de atacuri de panică şi a gravităţii acestora, se acţionează asupra reacţiilor fiziologice. Cu ajutorul unei scheme, terapeutul îi explică clientei mecanismul atacului de panică şi faptul că simptomele resimţite sunt provocate de hiperventilaţie. Acesta o învaţă să-şi controleze şi să-şi încetinească ritmul respiraţiei.
Exerciţiu : Controlul respiratiei                    
  • Clienta este rugată să hiperventileze voluntar, stând în picioare, inspirând şi expirând repede şi profund ca şi cum ar umple un balon, timp de 1mint si 30 sec.
  • Este rugată să se aseze, să închidă ochii şi să respire foarte încet cu pauză la fiecare respiraţie până când simptomele se diminuă.
  • Se discută apoi similaritatea în simptomatologie cu anxietatea şi atacurile de panică.
  • Se analizează atribuirea greşită a simptomelor şi condiţionarea interoceptivă.
  • Educatia cu privire la bazele fiziologice ale hiperventilatiei cu scopul de a înlătura interpretarea greşită a respiraţiei exagerate
  • Pacienta exersează împreună cu terapeutul, apoi continuă de una singură.
Pacienta este rugată să consemneze toate situaţiile pe care le evită sau de care îi este teamă şi să le clasifice în funcţie de sentimentul de teamă cel mai puternic care se manifestă legat de faptul de  a fi singură sau de a nu se putea salva dintr-o anumită situaţie. Situaţiile vor fi ierarhizate cu ajutorul unui termometru al temerilor gradat de la 0 la 100, în funcţie de procentul de anxietate atribuit de către clientă fiecărei situaţii.
Tabelul 4. Exemplu: Termometrul temerilor ( anexa )
Tabelul 5. Exemplu: Fişa cu  trei coloane a lui Beck, situaţii, emoţii, gândurile negative, alternativele,rezultate.( anexa).

Informare şi formare - Terapeutul îi explică principiul progresiv al terapiei. Analizând nevoia pacientei de a nu eşua şi frica sa de a nu fi judecată, terapeutul o ajută , utilizând interogarea socratică, să se exprime. Terapeutul notează distorsiunea cognitivă. El o ajută să-şi corijeze interpretarea catastrofică în caz de eşec în legătură cu o sarcină oarecare. Ea se simte astfel mai liniştită şi mai puţin anxioasă în legătură cu terapia. Tendinţa perfecţionistă constituie unul dintre factorii declanşatori ai tulburării de panică asupra cărora va trebui să se acţioneze în cadrul terapiei cu această clientă(ex. Nu vreau să dezamăgesc, trebuie să fac totul perfect, trebuie să fiu o mamă model, trebuie să mă comport corect). Se discută cu clienta despre convingerile iraţionale care se desfăşoară pe trei planuri: cognitiv, emoţional, comportamental.

Se evidenţiază situaţiile, emoţiile, distorsiunile cognitive, gândurile alternative şi rezultatele cu ajutorul modelului ABC.
Clarificarea ideii conform căreia problemele emoţionale sunt determinate de credinţele acesteia mai degrabă decât de evenimentele activatoare.
Terapeutul exersează împreună cu clienta controlul respiraţiei și o tehnică de relaxare prin contracţie şi relaxare musculară, apoi prin imaginarea unui loc liniştit şi securizant.
             
ü  Terapeutul decide să realizeze o expunerre în imaginaţie, având ca temă supermarchetul la ore când magazinul e gol.
Exerciţiu: expunere în imaginaţie (exemplu)
              Terapeutul o previne pe pacientă că vor efectua o expunere în imaginaţie şi verifică dacă aceasta este de acord. Terapeutul alege împreună cu clienta tema cumpărăturilor, deoarece acestă situaţie o impancientează mai mult. Ea se instalează confortabil şi îşi imaginează că intră într-un mare magazin, la o oră în care acesta este aproape gol, pentru a-şi face cumpărăturile. Pacienta îşi evaluează anxietatea la 8/8. Ea începe să hiperventileze, apoi reia controlul respiraţiei. În zece minute ea reduce nivelul anxietăţii la 2/8.
Terapeutul propune clientei terapie de cuplu si acesta este de acord, de asemenea soțul clientei acceptă 3 sedințe de tarapie.
Pentru a îmbunătăţi relaţia de cuplu şi pentru a diminua anxietatea, factor de întreţinere a atacurilor de panică, terapeutul aplică tehnici ale terapiei comunicaţionale şi ale terapiei experenţiale, utilizând exerciţii de comunicare în scopul clarificării sentimentelor proprii, îndepărtării persoanei de lamentaţii în legătură cu trecutul prin experimentarea verbală şi nonverbală ”aici şi acum” a găsiri de soluţii chiar de către membrii familiei. Pornind de la ipoteza ”familiile pot schimba ceea ce pot înţelege”  şi mergând pe principiul ”dacă comportamentul înseamnă comunicare atunci modul de a schimba comunicarea înseamnă schimbarea comportamentului” (Iolanda Mitrofan,2003), terapeutul le oferă şansa să exploreze şi să aducă la lumină mesajele acoperite, eliminând astfel nevoia de simptom. Procesul terapeutic le permte clienţilor să vorbească deschis, să se privească într-o altă lumină, să se raporteze unul la celălalt în noi moduri.
ü  Căile terapeutice folosite de terapeut pentru a provoca schimbarea:
Modelarea ascultării -  calea prin care terapeutul a  influenţat procesul familial.
Analiza – clienta este ajutată să analizeze ceea ce a exprimat (sentimentele şi nevoia de a fi ascultată). Ea are astfel şansa să exploreze de ce aceste sentimente sunt prezente şi de ce au fost ele reţinute. Dacă comportamentul înseamnă comunicare, atunci modul de a schimba comunicarea înseamnă schimbarea comportamentului.
Aducerea mesajelor acoperite la lumina - terapeutul îşi propune să aducă o schimbare din exterior, deoarece consideră simptomele (potrivit teoreticienilor comunicarii) mesaje acoperite, din acest motiv iniţiază comunicarea partenerilor pentru a face mesajul deschis şi prin implicare să elimine nevoia de simptom. Terapeutul este un om din afara familiei care furnizează ceea ce nu poate relaţia – o schimbare a regulilor de funcţionare (Iolanda Mitrofan, 2003).
            Pentru a ajuta clienta să aibă o imagine mai clară  şi o nouă perspectivă asupra patternurilor lor de comportament  şi de relaţionare în contextul familiei extinse se utilizează genograma. În felul acesta sentimentele de jenă, de culpă, de îngrijorare se  reduc genograma familiei  ajutând-o sa clarifice procesele emoţionale ale familiei si sa identifice pattern-urile comportamentale transmise din generatiile anterioare (tonul de comandă al soţului, preluat de la tatal lui, pretenţia ca nevasta sa fie supusă şi să nu sufle în faţa soţului). Terapeutul explică patternurile imitate inconştient de la memebrii simptomaci din familie (părinţi), iar conştientizarea acestui fapt, insinght-ul asupra acestei transmiteri transgeneraţionale o ajută să se deculpabilizeze şi să înceapă un proces de diferenţiere a sinelui.
Sarcini de îndeplinit:
-          În timpul zilei fiecare (soţ, soţie) să identifice două calităţi şi să i le spună celuilalt la sfârşitul zilei.
-          Să povestească cum s-au cunoscut.
Realizarea acestor teme le oferă prilejul de a-şi  aminti momentele frumoase din viaţa lor şi de a înţelege că fiecare are o parte de vină în ceea ce priveşte problemele actuale (comunicare ineficientă în cuplu, tensiune, conflictualitate, atac de panică).
Genograma declanşează insinght-uri care au efecte terapeutice incontestabile. Relaţia se îmbunătăţește semnificativ, şi au prilejul să se descopere şi să-şi dea seama unde a greşit fiecare.
Avându-se în vedere importanța stilurilor de atașament în relațiile de familie terapeutul aplică chestionarul relației (RQ) și chestionarul cu scale al relației (RSQ). Bowlby  spune că fiecare om este înzestrat cu sisteme de comportament care să asigure supraviețiurea speciei.
Modelul internalizat de reprezentare conține experiențele timpurii ale atașamentului precum și așteptările pe care individul le va simti in relația cu oamenii de-a lungul vieții. Aceste așteptări au ca scop anticiparea si interpretarea comportamentului persoanelor cu care subiectul intră în contact. Un atașament disfuncțional și un mediu familial negativ împiedică un copil să își dezvolte tehnicile de coping interne și interpersonale, necesare pentru amortizarea anumitor vulnerabilități și stresori sociali. Se constată că clienta prezintă nesiguranță datorită dificultăților de atașament din copilărie, acest lucru afectează măsura în care ea exprimă respect, admirație și recunoștință față de soț. Stilul de atașament aparține conexiunilor între cogniție, emoții, comportament și fiziologie, care s-a dezvoltat ca parte a repertoriului clientei în relații.
Terapeutul folosește abordarea EFT (terapia focalizată pe emoție). EFT se axează pe schimbare și pe paternurile negative de interacțiune, ce contribuie la siguranță și la legături emoționale. Perspectiva acestei abordări asupra problemelor din cadrul unei relații se concentrează pe răspunsurile emoționale și pe patternurile de interacțiune rigide care se auto-întăresc. EFT este o abordare construcționistă care se axează pe procesul prin care partenerii individuali își organizează și creează în mod activ experiența continuă și schemele legate de identitatea de sine și cea a altora , în contextul „dansului lor interac
țional’’( Johnson, 1998). Partenerii unui cuplu sunt văzuți ca fiind „blocați” în anumite moduri de reglare, procesare și organizare a răspunsurilor emoționale unul față de celălalt, care limitează apoi interacțiunea dintre ei și previne dezvoltarea unei legături sigure. Conceptual de schemă a fost recent extins, pentru a putea încadra aspect cu mai multe niveluri ce conțin detalii privind emoția, fiziologia și comportamnetul. Unul dintre acestea accentuează structurile memoriei care implică emoția și alți senzori stimuli, cum ar fi componeltele fiziologice și neurologice, pecum și cele cognitive și comportamentale.
Trăirea nereglată a emoțiilor , cum ar fi anxietatea, mania, tristețea, poate scădea satisfacția individului în relațiile de cuplu și familie și poate contribui la interacțiunea acestuia cu membrii familiei, în moduri ce por facilita și spori conflictul. Factorii implicați în trăirea emoțională nereglată pot include trauma personal din trecut (ex.abuz), creșterea într-o familie în care ceilalți nu reușeșc să-și regleze exprimarea emoțională și forme de psihopatologie ( Linehan, 1993).
Terapeutul propune clientei o analiză a etapelor de dezvoltare a personalității, în care clienta a îndeplinit sau trebuia să îndeplinească anumite roluri specifice pentru o anumită perioadă de vârstă, considerându-se că o nesoluționare adecvată a acestora a dus la adumite tulburări în perioada adultă. Dacă clienta a fost privată de susținere emoțională și de o relație de încredere solidă din partea mamei pot apărea reacții negative, de neîncredere, de suspiciune, de nesiguranță.
            Terapeutul se orientează spre o terapie experenţială centrată pe principiul ”aici şi acum”, cu scopul de creştere a integrităţii personale, o mai mare libertate de  opţiune, mai puţină dependenţă şi o mai mare extindere a experienţei (Malome, Whitaker, Warkentin, Felder, 1961), de a „deschide” individualităţile propriilor experienţe şi să ”dezgheţe” interacţiunile familiale, având credinţa că simptomele dureroase cu  care se prezintă familia în terapie sunt doar ”bilete” de intrare în terapie, problema reală este sterilitatea emoţională (Whitaker, Keith, 1981). Calitatea experienţei trăite este criteriul sănătăţii psihice şi obiectivul intervenţiei terapeutice şi drumul spre sănătatea emoţională este acela al dezvăluirii şi descoperii unor niveluri tot mai profunde de experienţă – potenţial de autoîmplinire zăvorât în lăuntru tuturor (Iolanda Mitrofan, 2003).
            Obiectivul terapiei este ca soţii să devină sensibili la nevoile şi sentimentele lor şi să le împărtăşescă în cadrul familiei, astfel unitatea familială să se bazeze pe o interacţiune vie şi autentică.
            Se ghidează după scopurile terapiei de familie enunţate de Virginia Satir, care include trei schimbări în sistemul familiei.
1.      fiecare trebuie să fie el însuşi în prezenţa şi la adresa celorlalţi;
2.      deciziile să se poată lua prin explorare şi negociere, nu în termeni de putere;
3.      conştientizarea diferenţelor între persoane şi folosite pentru creştere.
            Terapeutul se orientează  dominant asupra sistemului familial mai mult decât asupra indivizilor, considerând că atunci când metodele experenţiale orientate spre familie ca sistem, şi nu spre indivizi asamblaţi întâmplător într-un grup familial, scopul creşterii individuale fuzionează cu scopul realizării unei puternice coeziuni familiale (Iolanda Mitrofan, 2003).
            Terapeutul este participant activ la interacţiunile familiale, face sugestii şi dă directive:
1.      membrii familiei să se privească unul pe altul, să repete anumite stări;
2.      să refrazeze remarcele cu mai multă participare emoţională;
3.      să folosescă sintagma „Eu” in exprimarea stărilor, gândurilor, opiniilor.
4.      antrenamentul autogen (permite învăţarea relaxării, inducerea unei detensionări neuromusculare, obţinerea calmului lăuntric).
              Terapeutul propune un joc de rol cu scopul de dezvoltare a asertivităţii, cât şi pentru antrenamentul în rezolvarea de conflicte.
Exemplu: Situaţia problemă - gelozia. Rolurile ce trebuie jucate nu sunt definite foarte clar pentru a permite o interpretare spontană şi replici imprevizibile , astfel persoanele să reacţioneze la situaţie în funcţie de modul cum îşi percepe propria deficienţă. Terapeutul urmăreşte modul cum soţii reacţionează şi intervine ajutându-i să experimenteze, cu tehnici de rezolvare care să prevină inabilităţile dureroase şi să faciliteze abordarea relaţiilor constructive interpersonale jocul de rol  presupune dezvoltarea şi folosirea empatiei. Jocul de rol îi poate ajuta să înţeleagă faptul că conflictele pe care le au se datorează în mare parte lipsei de empatie, centrării pe propriile nevoi, aşteptări, probleme sau dorinţe, fără a ţine seama de nevoile sau dorinţele celuilalt, au posibilitatea să vadă lucrurile din alt punct de vedere şi si-şi dezvolte asertivitatea care le dă posibilitatea să exerseze diferite comportamente şi reacţii, pe care vor urma să le pună în practică atunci când va fi nevoie.    
Terapeutul solicită sarcini pe care clienta să le îndeplinescă împreună cu soţul:
Sarcini de îndeplinit:
·       Să decidă împreună principalele lor probleme de familie
·       Să planifice o “ieşire” (un program comun în afara casei)
·       Să identifice greşelile fiecăruia (la sfârsitul zilei) şi să-şi asume fiecare vina proprie
·       Să identifice calităţile fiecăruia şi să le argumenteze(la sfârsitul zilei).
4.6.  Concluzii
Obiectivul psihoterapiei a fost, în general, acela de a înţelege comportamentul clientei şi a o ajuta să-şi modifice acest comportament, astfel încât dificultăţile existenţiale ale acesteia să fie diminuate sau chiar înlăturate. Psihoterapeutul a avut rolul de a elibera clienta de anxietate, depresie, trăirile afective care au împiedicat-o pe acesta să se adapteze optim la mediu, perturbîndu-i comportamentul şi având efecte negative chiar şi asupra celor din jur, afectând activitatea profesională, relaţiile interpersonale, viaţa sexuală, imaginea de sine, etc.
Psihoterapia s-a bazat pe faptul că modul în care un individ îşi va percepe şi evalua starea sa precum şi strategiile adaptative pe care le foloseşte, joacă un anumit rol în evoluţia tulburării, aceste strategii trebuind să fie modificate în cazul în care dorim ca afecţiunea să evolueze favorabil.
              Terapeutul ajutată clienta să exploreze sensul evenimentelor, să corecteze automatismele greşite, să găsească răspunsuri şi soluţii cognitive eficiente care la rândul lor să producă noi stări afective şi să determine noi comportamente mai potrivite pentru situaţiile cu care se confruntă. Schimbarea se produce prin reînvăţare.
Genograma constituie un instrument valoros, deoarece permite familiei să se examineze. Deasemenea oferă o imagine clară  care îi ajutată pe clienţi să aibă o nouă perspectivă asupra patternurilor de comportament şi de relaţionare în contextul familiei extinse. În felul acesta, sentimentele de culpă, de jenă, de îngrijorare ale clienţilor se mai reduc. Clientii conştientizează cu ajutorul genogramei patternurile comportamentale pe care le-au imitat inconştient de la alţi membri simptomatici din familie, iar insinght-ul asupra acestei transmiteri transgeneraţionale are efecte terapeutice (ex: proces de diferenţiere a sinelui).
            Metodele sau strategiile utilizate sunt cognitive, comportamentale, comunicaționale, experențiale, cu diverse tehnici: intervenții asupra cognițiilor (fișa Beck), interogarea socratică, identificarea gândurilor şi convingerilor negative automate prin intermediul rememorării unor situaţii, a analizei comutărilor în sfera emoţională, a jocului de rol, a tehnicii imaginaţiei dirijate, a sarcinilor de expunere la situaţii anxiogene, a jurnalelor şi chestionarelor. Se utilizează şi metoda descoperiri dirijate pentru a determina semnificaţia şi natura gândurilor automate disfuncţionale care stau în spatele acestora. Se procedează apoi la verificarea veridicităţii gândurilor negative, a convingerilor şi supoziţiilor disfuncţionale prin tehnici de contraargumentare şi verificarea dovezilor, procesul încheindu-se cu înlocuirea acestora cu gânduri mai realiste; intevenții asupra comportamentului: expunere în imaginație, expunere în vivo, controlul respirației, tehnici de relaxare musculară, trainingul autogen (Schultz), contractarea-decontractarea (Jcobson). Un rol important îl au temele pentru acasă, teme în cadrul cărora clientului i se cere să îndeplinească anumite sarcini între şedinţele de lucru cu terapeutul.
Tehnicile comportamentale sunt îndreptate mai ales în direcţia reducerii simptomelor, printre acestea numărându-se relaxarea, hipnoza, tehnicile de expunere la stimuli anxiogeni, tehnici de distragere. Trebuie subliniat însă faptul că metodele comportamentale nu vor da rezultatul scontat dacă nu se va reuşi restructurarea stilului de gândire care generează tulburările anxioase; strategii experențiale centrate pe dezvoltare personală, interpersonală, activarea resurselor, creativității, redescoperirii, care redeschid ființa umană către latura sa pozitivă și autotransformativă; tehnici folosite în terapia comunicațională de familie: jocul de rol, exerciții de exprimare emoțională, tehnici de comunicare, tehnici prin care se urmărește: cunoașterea interpersonală, autocunoaștere, identificarea emoțiilor perturbatoare și învățarea unor tehnici de control emoțional și exprimare adecvată, identificarea unor comportamente dăunătoare, identificarea credințelor disfuncționale și înlocuirea lor cu credințe adaptative, afirmarea de sine și îmbunătățirea imaginii personale, comunicarea asertivă, rezolvare de probleme, învățarea demersului rezolutiv în luarea deciziilor în diverse paliere ale vieții cotidene: familială, profesională, socială, îmbunătățirea relațiilor interpersonale, managementul stresului la nivel individual și social, în relații familiale, profesionale, sociale, tehnici de relaxare și destindere, identificarea momentelor cheie din etapele dezvoltării, evaluarea scenariului de viață și rescrierea acestuia în adaptativ și benefic, creșterea eficienței personale.
Tehnicile terapiei comunicaţionale sunt eficiente pentru  îmbunătăţirea comunicării, anihilarea conflictelor, creşterea flexibilităţii, interacţiunilor, cooperării, schimbarea comportamentului, şi duc la eliminarea simptomului prin aducerea la lumină a mesajelor acoperite.
Tehnicile experenţiale acţionează ca un agent provocator  a conştientizării emoţionale intense şi a expresivităţii crescute care oferă cuplului aflat în dificultate şansa unei revitalizări a relaţiei, a interacţiunilor autentice, deblocarea comunicării, reducerea rezistenţelor emoţionale. Terapia  prilejuiește atât o interacţiune intelectuală, de tip interactiv cât şi o experienţă emoţională şi de comunicare intensă. Schimbarea produsă este evaluată prin efectul de catalizare a expresiei emoţionale în afara şedinţelor terapeutice. Clienţii experimentează stări emoţionale intense care duc la deblocarea impasului funcţional al familiei.
Caracterul activ - participatic al terapeutului poate fi un indicator de succes, deasemenea se ţine cont de problemele din cuplu, de durerile şi bucuriile fiecăruia şi se va  lua în vedere ”persoana” in sistem. Se facilitează clienţilor cunoaşterea propriilor sentimente şi trăiri prin acceptare necondiţionată, empatie, înţelegere.
Schimbarea terapeutică se datorează tehnicilor terapeutice utilizate de terapeut, factorilor comuni tuturor terapiilor (empatie, căldură, acceptare, încurajare), efectelor placebo cât şi factorilor extraterapeutici (motivaţia şi voinţa schimbarii, forţa eului).
Tratamentul implică o colaborare între terapeut şi client, ambii fiind angajaţi în procesul rezolvării de probleme. Pe parcursul terapiei se realizează evaluări permanente, precum şi o serie de experimente în plan comportamental pentru a se verifica în ce măsură simptomele s-au ameliorat sau au dispărut şi pentru a adresa provocări gândurilor negative disfuncţionale.
            Pacientul şi aşteptările sale - Elementele cheie ale reuşitei tratamentului: angajarea pacientului în demersul terapeutic şi alianţa cu terapeutul care încearcă, împreună cu el , să găsească strategia cea mai potrivită. Elementele cheie ale menţinerii schimbării sunt schimbările cognitive,comportamnetale, fiziologice, emoţionale.
Scopul fundamental al terapiei integrative este acela de a-l ajuta pe pacient să perceapă o eficienţă personală. Ea îi permite să înveţe strategii de control fiziologic, cognitiv, comportamental pe care le poate generaliza la alte situaţii problemă.

Se poate spera că, odată cu experienţa reuşită de înfruntare a unei situaţii neplăcute, pacientul îşi va modifica profund credinţele cu privire la capacităţile sale de a reacţiona în faţa obstacolelor, deci maniera sa de a se poziţiona faţă de lumea exterioară şi faţă de ceilalţi.

Niciun comentariu: