luni, 25 februarie 2013

Teorii in hipnoza

Raspunsurile ideomotorii si ideosenzoriale, modificarea activitatii sistemului imunitar, halucinatiile, manifestarea regresiei si amneziei sunt fenomene hipnotice admise de teoreticienii in domeniu ca fiind “ reale”, iar in legatura cu acestea au fost dezvoltate probe de sugestibilitate hipnotica. Insa in timp ce fenomenele hipnotice sunt indiscutabile, teoriile referitoare la continutul hipnozei variaza de la afirmatia ca avem de-a face cu mai multe hipnoze care coexista, fiecare cu dimensiunile sale terapeutice, si pana la negarea insasi a existentei hipnozei.
Din punct de vedere istoric hipnoza a generat multe mituri. De la posesia de catre spirite si pana la teoriile informatice moderne nu a fost inca gasita o definitie unitara a ceea ce constituie hipnoza.
Multi teoreticieni considera hipnoza o stare alterata a constiintei , asemanatoare cu coma, somnul, betia sau meditatia. Definitii de acest tip sunt cele date de British Medical Association in 1995- hipnoza este o stare pasagera de atentie modificata- , de Enciclopedia medicala a URSS- hipnoza este o stare artificiala particulara a omului produsa prin sugestie- , sau cea mai simpla definitie, data de Chertok in 1979: hipnoza este o stare modificata a constiintei. Intr- adevar multe persoane hipnotizate au sentimente si stari foarte diferite in cursul hipnozei, spre deosebire de starea de veghe. In 1993 Benson afirma ca hipnoza este in primul rand o stare profunda de relaxare si multe metode de inductie se bazeaza pe relaxarea progresiva. Cu toate acestea, s-a demonstrat faptul ca relaxarea nu este absolut necesara pentru inducerea transei hipnotice, unii autori descriind inductii legate de activitati fizice, cum ar fi pedalatul pe bicicleta.
Adeptii teoriei hipnozei ca stare modificata a constiintei spun ca subiectul aflat in stare de hipnoza isi pierde intotdeauna mai mult sau mai putin identitatea in timpul transei, aceasta fiind caracteristica ei definitorie. Prin utilizarea unor procedee de inductie starea de veghe obisnuita se transforma in transa hipnotica, caracterizata prin trairi deosebite si permitand manifestarea regresiei, amneziei, modificarilor ideomotorii sau ideosenzoriale si halucinatiilor. In acelasi context Hilgard sugereaza in a sa teorie a neo- disocierii ca hipnoza este o stare modificata a constiintei care conduce subiectii la actualizarea unor capacitati disociative care exista in ei.
Weitzehoffer, Ludwig, Chertok, Hilgard, Erickson si Lankton sunt cu totii adepti ai teoriei disocierii privind hipnoza ca stare in care exista acces la resursele inconstiente si explica caracterul neobisnuit al trairilor hipnotice. Milton Erickson spune ca transa hipnotica este acea stare care ar permite depasirea mecanismelor de aparare constiente si accesul la resurse inconstiente. Se opereaza astfel cu notiunile psihanalitice de constient si inconstient pentru a explica natura hipnozei. Hilgard afirma ca exista o ierarhie a sistemelor cognitive, aflate sub controlul eului executiv, fiecare din aceste sisteme cognitive putandu-se disocia de celelalte si de constient. Se crede ca hipnoza influenteaza eul executiv si modifica sistemul ierarhic, astfel incat experientele in mod normal accesibile constientului ii devin inaccesibile, si invers.
Conform cu Edward Riley ( 2001) hipnoza este o stare de constiinta alterata in care instantele critice sunt inlaturate si se stabileste o gandire selectiva acceptabila, asemanatoare cu situatia in care copiii spun “ hai sa ne jucam de-a…” sau in care actorii interpreteaza un rol. Dupa Riley creierul opereaza in patru stari determinate de frecventa undelor electrice cerebrale, rezultat al reactiilor chimice de la nivelul terminatiilor nervoase, cele patru stari fiind: constienta deplina, transa hipnotica, visul- somnul REM/ paradoxal si somnul NREM. Aceste 4 stari corespund anumitor tipuri de activitate electrica a creierului: constienta deplina se asociaza cu undele beta ( 14- 35 Hz), transa hipnotica cu undele alfa ( 8- 13 Hz), visele- somnul REM cu undele theta ( 4-7 Hz), iar somnul NREM cu undele delta ( 5- 3 Hz). In transa hipnotica se “deschide usa” dintre constient si subconstient, iar amintirile devin mai usor accesibile, in timp ce noile informatii sunt mai usor stocate. In aceasta stare nu gandim in sens traditional, ci mai degraba experimentam, fara interventia instantelor critice, astfel incat hipnoterapeutul poate face sugestii care nu vor fi “criticate“ de subiect. Atunci cand in creier apar undele theta intram automat in transa hipnotica, dar intrarea in stare de transa nu poate fi “determinata“ de hipnoterapeut.

O explicatie uzitata referitoare la hipnoza este aceea ca hipnoza este o stare de sugestibilitate crescuta (Bernheim), desi o asemenea afirmatie substituie pur- si- simplu cuvantul “ hipnoza” cu cel de “ sugestibilitate”.
Pe de alta parte, dupa anii 1960 au existat teoreticieni care au argumentat ca fenomenele hipnotice pot fi explicate prin termeni cognitivi si sociali. Subiectul isi asuma rolul “ de a fi hipnotizat”, ceea ce insa nu reduce autenticitatea trairilor hipnotice. Imaginatia si focalizarea atentiei ar fi cele responsabile de aceste fenomene. Desi teoreticienii apartinand acestui curent neaga insasi existenta hipnozei, ei continua totusi sa foloseasca acest termen pentru a se referi la contextul in care apar atitudini, care, dupa altiii, ar face parte din acea “stare alterata a constiintei”. Hipnoza este in aceasta acceptie un cadru de referinta care permite realizarea unor atitudini, asteptari si credinte.
Subiectii au anumite expectante legate de hipnoza, pe care Kirsch le numeste expectante de raspuns. Expectantele de raspuns sunt influentate de perceptia situatiei si a raspunsului considerate potrivite, precum si de ideea pe care si-o face subiectul despre hipnotizabilitatea sa. Sarbin si Coe interpreteaza hipnoza in acest sens, al teoriei rolului. Este necesara analiza miturilor hipnotice, a reprezentarilor subiectilor legate de hipnoza, pentru a determina “ rolul” interpretat de subiect. Raspunsurile specifice la sugestiile hipnotice pot fi astfel rezultatul unor “ predictii care se autoimplinesc”.
Kruse propune un model integrativ, spunand ca hipnoza si sugestia sunt o parte a constructiei psihologice asociate sistemului cognitiv. Comportamentul sugerat este acela in care diminua diferenta dintre imaginatie si perceptie.
Smyth in 1981 privea hipnoza ca fenomen invatat, iar Salter in 1973 ca forma de conditionare, spunand ca reactia persoanei in transa este dependenta de expectante, cat si de experienta hipnotica anterioara a subiectului. In sprijinul ipotezei lor vin argumente precum marea varietate a reactiilor obtinute in transa cu diferiti subiecti, de la “crizele mesemeriene” la stupor. Transa hipnotica este considerata o simpla reactie la sugestie, mai degraba decat o stare modificata a constiintei. Transa hipnotica este un efect si nu o cauza, desi intr-o anume masura poate fi si amandoua. T. X. Berber in 1979 sustinea teoria paradigmei alternative : subiectii hipnotizati se afla sub puternica presiune sociala pentru a se conforma instructiunilor date de hipnoterapeut.
Unii autori sunt inca de acord cu Charcot, sustinand ca hipnoza este un fenomen fiziologic si ca ar exista centri implicati in hipnoza, situati la nivel hipotalamic. Graham in 1978 considera ca hipnoza este o functie a activitatii emiseferei cerebrale nedominante, implicata in emotii si imagerie ( in timp ce emisfera dominanta este responsabila de limbaj si gandirea logica). Crawford ( 1983) sustine aceasta teorie, argumentand ca in timpul hipnozei apar modificari cognitive implicand functionarea eului, imageria, creativitatea si natura strategiilor cognitive implicate. In 1984 Gruzelier si colaboratorii demonstrau ca in timpul procedeelor de inductie este inhibata activitatea emisferei dominante.
Un alt concept referitor la natura hipnozei este teoria sistemelor: prin tehnicile hipnotice se modifica nivelul de activitate al sistemelor din corp si creier. Rossi ( 1993) discuta despre hipnoza in termeni de informatie. Fiecare parte din corp sau creier poate comunica informatii in alta parte, astfel ca modificarea informatiei va duce la modificari observabile. Cu alte cuvinte, fluxul cibernetic al informatiei dintre lumea noastra psiho-sociala, minte si corp, pana la nivel celular si genetic reprezinta domeniul principal al hipnoterapiei. Se sustine faptul ca sugestiile se refera la utilizarea ritmurilor psihologice generate de circuitele cibernetice din cadrul comunicarii minte-corp. Rossi leaga fenomenele hipnotice de ciclurile diurne- cicluri naturale de veghe si somnolenta in cursul zilei, care au o perioada de 90- 120 de minute. Persoanele vor prezenta o hipnotizabilitate fluctuanta in timp, hipnoza fiind mai usor de realizat in anumite puncte ale ciclului.
Teoria psihanalitica subliniaza relatia dintre hipnoterapeut si client, invocand regresia partiala spre un stil de procesare infantil, mai primitiv si mai putin analitic ( in termeni Freudieni, proces primar).
James si Lynn Whitlark discuta chiar despre poezie ca hipnoza, subliniind ca singura analiza extinsa a poeziei ca hipnoza a fost cea a lui Edward Snyder in 1930, si ca exista analogii remarcabile intre hipnoza Ericksoniana si poezia lui Walt Whitman.

Niciun comentariu: