luni, 25 februarie 2013

STILURILE PARENTALE


PĂRINTELE INDULGENT

Stilul indulgent se caracterizează prin faptul ca părintele îi permite copilului să se manifeste cum vrea el, fără să-i impună prea multe restricţii. Filosofia de viaţă a părintelui care adoptă acest stil este: ,,Copiii vor înflori singuri la timpul potrivit”. Pentru el, cea mai mare valoare o reprezintă libertatea de expresie, atât verbală, cât şi artistică. Părintele indulgent manifestă sensibilitate la drepturile altora, se consultă cu copilul atunci când ia o decizie, manifestă căldură şi interes faţă de tot ceea ce face copilul, iar cazurile în care îl pedepseşte sunt foarte rare.

            Această atitudine îi permite copilului să-şi dezvolte o identitate proprie şi să aibă o personalitate distinctă, marcantă, originală. El se simte important, special, fapt ce determină creşterea nivelului stimei de sine (care reprezintă o condiţie esenţială în dezvoltarea armonioasă a personalităţii). Un stil parental indulgent mai stă la baza dezvoltării creativităţii şi a capacităţii de a lua decizii.

            Pe de altă parte, copilului crescut într-o manieră indulgentă, îi va fi foarte greu să înţeleagă rolul limitelor, al regulilor şi să ţină cont de ele atunci când situaţia o va cere; de aceea, pentru foarte mulţi dintre adulţi, el poate fi considerat obraznic sau chiar copil problemă.  Părinţii se pot aştepta ca foarte curând el ,,să preia controlul familiei” în sensul că nu va mai face decât ce vrea el şi nu va mai accepta sfaturi. Părintele va fi ,,depăşit”.


PĂRINTELE AUTORITAR

Părintele care adoptă stilul autoritar se caracterizează prin faptul că îi cere copilului să respecte cu stricteţe, fără să comenteze, regulile existente. Aceste reguli au o valoare absolută, iar cea mai mică greşeală este însoţită de pedeapsă. Filosofia de viaţă a părintelui autoritar: ,,Nimic nu este mai presus de lege”. Din această cauză, părintele nu se simte obligat să ofere explicaţii suplimentare, justificarea fiind formulată prin expresii de tipul: ,,De ce? Pentru că sunt mama/tatăl tău! Nu discutăm!”  Intenţia copilului de a-şi manifesta independenţa este interpretată ca o formă de rebeliune, fapt care reprezintă o sursă importantă a conflictelor copil-părinte.

De obicei, părintele este rece şi detaşat de copil, impunând respectul muncii şi al efortului. Astfel, stilul autoritar îl învaţă pe copil să devină ordonat, disciplinat, respectuos faţă de cei de care îi este frică . De asemenea, se dezvoltă spiritul critic al copilului, îl învaţă să devină ,,perfecţionist” (,,Dacă faci ceva, atunci fă-o perfect”).

Din păcate, adoptarea acestui stil, atrage după sine numeroase dezavantaje. În primul rând, copilul crescut de părinţi autoritari, va învăţa foarte greu să fie maleabil, sensibil la dorinţele altora, el va fi neiertător cu cei care greşesc (,,Cum poate fi aşa proastă”?). De asemenea, acest copil va întâmpina dificultăţi în realizarea unei comunicări eficiente, ei vor fi frecvent lipsiţi de iniţiativă, de curaj şi veşnic nemulţumiţi, deoarece se tem în permanenţă că vor putea greşi. Pentru ei, ,,a greşi” este sinonim cu ,,a fi un ratat”, de aceea preocuparea lor majoră este ,,Ce va zice mama sau tata când va afla?”

Trăsăturile de mai sus reflectă diminuarea stimei de sine (,,Am greşit! Nu sunt bun de nimic! Niciodată nu voi putea să.....”). Unele cercetări (W. Damon, D. Hart, 1988) arată că un nivel scăzut al stimei de sine în copilărie are urmări negative foarte marcante pe parcursul întregii vieţi, asemeni unui coşmar care te urmăreşte în permanenţă şi de care (în cazurile fericite) scapi cu mare greutate. 

PĂRINTELE INDIFERENT         

Părintele indiferent neglijează copilul, nu este preocupat de realizările lui şi nici nu manifestă frecvent trăiri emoţionale pozitive pentru el. Mai mult chiar, în unele cazuri duse la extrem, lasă de înţeles că acesta este ,,în plus”, reprezintă o povară de care s-ar putea lipsi oricând. Filosofia de viaţă pe care o sugerează este: ,,În viaţă nu te poţi baza pe nimeni altcineva decât pe tine însuţi”.

Copilul al cărui părinte se manifestă indiferent, învaţă că părerea lui nu contează prea mult, se simte lipsit de importanţă şi uneori absolvit de orice responsabilitate. El îşi poate dezvolta o stimă de sine redusă (asemeni copilului crescut autoritar), poate deveni timorat şi urmărit în permanenţă de un complex de inferioritate (,,Niciodată nu voi fi în stare să fac ceva suficient de bun ca să-i mulţumesc pe ai mei”). Spre deosebire de copilul crescut autoritar (care toată viaţa se va ghida după regulile stricte pe care

le-a învăţat în copilărie), copilul crescut de părinţi indiferenţi, se va baza doar pe experienţa lui de viaţă. De aceea, după ce va ajunge la vârsta adultă şi se va pune problema cum să primească sfaturi referitoare la cum ar trebui să se comporte, cum ar trebui să-şi educe copilul, de ce ar trebui să se ferească etc., el nu va fi dispus să asculte (,,Ce ştii tu? Ai trăit ce am trăit eu?” Cine eşti tu ca să-mi dai sfaturi?”).

Lipsa afecţiunii, chiar dacă pe de o parte îl face mai rezistent la greutăţile vieţii, copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil la sentimentele şi la dorinţele celorlalţi, mai apatic, mai pragmatic. Unii se grăbesc să-l eticheteze ca fiind un copil ,,fără suflet”, ,,de gheaţă”, fără să bănuiască faptul că prejudiciul afectiv pe care îl resimte îl determină să se ghideze pe principiul ,,Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab”.    

PĂRINTELE PROTECTOR

Părintele protector este aparent un părinte model: el este extrem de atent la nevoile copilului şi se dedică cu toată fiinţa meseriei de părinte. Prioritatea lui este să-i ofere acestuia securitate, deoarece conştientizează că un copil este o fiinţă foarte fragilă, care are nevoie în permanenţă de sprijin şi de protecţie, educaţia pe care o acordă copilului se clădeşte în jurul ideii că ,,Nu tot ce zboară se manâncă” şi are grijă să îşi înveţe copilul în primul rând să fie precaut şi rezervat faţă de tot ceea ce vine din afara familiei.

Din păcate, uneori protecţia acordată copilului este exagerată, părinţii devin veşnic îngrijoraţi, văd catastrofe şi calamităţi la fiecare colţ de stradă. Când îşi văd copilul plângând, devin agitaţi, creând, fără să îşi dea seama, mai multă tensiune, odată ,,porniţi” sunt greu de oprit (,,Ce te doare puiule? Unde? Te doare tare? Vai, sărăcuţul de tine!”).

Atunci când apare o problemă, părinţii exagerat de protectori se grăbesc să caute vinovaţii şi să ţină morală (,,De câte ori ţi-am zis că....?), fapt care duce la scăderea eficienţei rezolvării conflictului şi a învăţării unor reguli de disciplină. Asemeni părinţilor autoritari, acceptă greu situaţia în care copilul începe să îşi dezvolte independenţa, însă ei nu creează conflicte, ci intră în panică ,,se consumă”.

Acest stil parental mai atrage după sine numeroase alte dezavantaje. Atunci când sunt mici, copiii care au părinţi exagerat de protectori, pot manifesta tulburări ale somnului şi ale regimului alimentar, precum şi stări de frică nejustificate.  O dată cu trecerea timpului, copilul se simte din ce în ce mai sufocat şi are tendinţa de a se îndepărta de părinte, el găseşte că este dificil să comunice direct cu părintele despre problemele personale, de teamă că acesta nu îl va înţelege şi se va îngrijora (,,Mai bine nu-i spun mamei, că mama se îngrijorează”). Astfel, copilul va învăţa să ascundă informaţii, va avea o viaţă secretă, personală, nebănuită de părinte. De asemenea, atunci când va fi pus în situaţia de a-şi exprima frustrarea sau mânia, preferă să se exprime indirect, prin acte de răzbunare sau de sabotaj.

PĂRINTELE DEMOCRATIC

Părintele care se comportă democratic are în vedere întotdeauna ca drepturile copilului să fie întotdeauna respectate, fără a omite stabilirea unor reguli care să fie respectate consecvent şi urmate de toţi membrii familiei (cu excepţia situaţiilor în care este imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implică o anumită flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importantă (aşa cum este pentru părintele autoritar), ci omul este pe primul loc. Se ghidează după principiul ,,Toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu” şi este împotriva ideii ,,Unii sunt mai egali decât alţii”.

Prin urmare, părintele care îmbrăţişează acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil şi deschis spre nou pentru a accepta tot ceea ce ar putea ameliora viaţa copilului şi a familiei, însă este în acelaşi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasă, a-l învăţa pe copil să accepte reguli şi să îndeplinească eficient sarcinile care i se dau.

Pe de altă parte, părintele care are un stil parental democratic este suficient de protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie pentru a-l sprijini atunci cţnd situaţia o cere, însă este suficient de înţelegător şi încrezător în capacităţile copilului de a lua unele decizii personale. El încurajează copilul să fie independent, respectându-i opiniile, interesele şi personalitatea. Manifestă căldură faţă de copil, îl apreciază, îl consideră un membru responsabil al familiei.

Ca urmare a acestei atitudini parentale, copilul îşi va dezvolta un echilibru emoţional care va sta la baza dezvoltării armonioase a personalităţii, îşi va dezvolta deprinderi de comunicare eficientă, va manifesta creativitate, capacitate decizională, autonomie personală. Ca urmare a încurajărilor făcute şi a încrederii care i se acordă, copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine, care îi va permite să obţină eficienţă şi productivitate în acţiunile întreprinse.

Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic îl va învăţa pe copil să îi respecte pe alţii, să ia în considerare opinia celorlalţi, să accepte observaţii, având totodată curajul să îşi exprime punctul de vedere. Pe măsură ce va creşte, independenţa care i s-a acordat îl va ajuta să-şi identifice propriile atitudini şi să aleagă meseria care i se potriveşte cel mai bine, să îşi îndeplinească propriile vise, nu pe cele ale părinţilor.

Cu toate că în aparenţă stilul democratic are numai avantaje, totuşi e bine să menţionăm faptul că un copil crescut în acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar (pe care îl poate întâlni la şcoală, în grupurile de prieteni, armată etc). El ar putea fi considerat ,,bleg” pentru că nu va executa foarte promt sarcinile solicitate, sau, dimpotrivă, ,,impertinent” pentru că ,,discută ordinele”.

CONSECINTELE STILURILOR PARENTALE

Urmatoarele lucruri sunt consecinte probabile ale stilurilor parentale percepute in copilarie si concluziile trase. Lucrurile pot sta insa si altfel. Nu este ca un fel de determinism. Intotdeauna alegem cum sa ne purtam, e drept ca nu suntem mereu constienti de alegerea facuta.
Democratic. Ca adult, ajunge sa aiba o atitudine pozitiva, sa vrea sa-si imbunataţeasca viata. Vrea sa-i ajute pe ceilalti, sa contribuie. Poate sa conduca dar si sa fie cooperant. In relatiile intime se simte egal cu partenerul. Ofera grija si iubire.
Prea liber. Rasfatat, plictisit, fara vointa, fara initiativa. Asteapta de la ceilallti sa-i anticipeze dorintele. Nu-i place sa munceasca, nu persevereaza. Se ataseaza de parteneri indulgenti, incearca sa inspire mila.
Prea supus. Este impulsiv, dificil, extravagante, are accese de furie. Este obisnuit sa faca numai cum vrea el, nu se gandeste la ceilalti. Asteapta admiratie pentru eforturi modeste. In cuplu vrea in permanenta ca partenerul sa se ocupa de el.
Prea costrangator. Vrea totul sau nimic.Poate face pe seful, e rebel dar poate sa se si supuna, amana mereu. Casatoria e vazuta ca o datorie, relatiile nu-i aduc satisfactii.
Perfectionist. Frecvent deprimat. Viata e vazuta ca o lupta fara satisfactii. Nu accepta laude. Se simte superior, poate fi critic si greu de multumit. Trebuie a se intreaca mereu pe sine. In relatie nu e afectuos, cauta mereu partenerul perfect.
Excesiv de responsabil. Foarte greu se relaxeaza. Isi asuma mai multe obligatii decat poate duce. Se simte presat, se teme de esec. Nici in relatie nu se relaxeaza si-i este greu sa petreaca timpul liber cu familia.
Neglijare. Impulsiv, vrea sa-si umple un vid permanent, este singur. Are relatii superficiale si pe care le exploateaza. Pastreaza distanta. Poate sa fie orientat excesiv spre afirmare sociala si bunastare materiala. Vrea ca partenerului sa-i fie parinte, sa primeasca atentie nelimitata. Poate avea mai multi parteneri deodata ca sa obtina cat mai mult pentru sine.

Respingere. Ostil, suspicios, distant. Se simte fara valoare, e foarte sensibil la esec, prefera sa munceasca singur, ii plac animalele.
Este insetat de dragoste dar se asteapta sa fie respins. Atras de parteneri duri.
Cu pedepse. Se simte nedreptatit, asteapta revansa. Invidiaza, e gelos, pedepseste si asteapta sa fie pedepsit. Atras de profesii rigide, munceste excesiv. In relatia intima poate fi abuzator, infidel, gelos.
Hipocondriac. Preocupat excesiv de sanatate, se trateaza mereu. Ii place ca ceilalti sa-l compatimeasca. Munca e o povoara. Partenerul trebuie sa joace rol de medic sau de asistenta, nu simte placere si nu-si doreste raporturi intime.
Stimulativ din punct de vedere sexual. Tendinta de a sexualiza aspecte diferite ale vietii sau dimpotriva, respinge. Se foloseste de atractia sexuala pentru diverse beneficii. Poate sa-si foloseasca partenerul

Nu poţi să ştii niciodată cum poţi influenţa viaţa altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Ţine seama de acest lucru în aventura ta prin viaţă şi încearcă să schimbi ceva în viaţa celorlalţi.

Va veni şi vremea ăn care vei auzi: “ mulţumesc că ai crezut în mine. Mulţumesc pentru că m-ai făcut să mă simt important şi mi-ai arătat că pot însemna ceva.”

Şi nu uita!: Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus , decât în momentul în care se apleacă şi îi întinde o mână pentru a-l ajuta să se ridice!

"Este mai intelept asupra vietii nu acela care a trait-o mai mult, ci acela care sa uitat mai mult cum o traieste!"

Să nu-ţi fie teamă să recunoşti când greşeşti..numai aşa omul începe să-şi accepte greşelile cu capul sus, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate în astăzi şi acum, pentru că terenul lui “mâine” este prea nesigur pentru a face planuri...şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.

Niciun comentariu: