sâmbătă, 23 februarie 2013

STADIILE EVOLUŢIEI RELAŢIEI DE CUPLU


Deşi în multe privinţe o relaţie între un bărbat şi o femeie este o combinaţie  irepetabilă, ei făcând împreunăun chimism aparte, existătotuşi şi lucruri care se  dovedesc în mare parte valabile pentru toatăvarietatea nesfârşităa cuplurilor: stadiile pe  care le străbate un cuplu de la întalnirea celor doi pâna la maturarea cuplului.

Nu toate cuplurile străbat acesta drum în mod similar, unele zăbovesc mai mult  într-un stadiu, altele încearcăsărămâna într-un anume stadiu, sunt cupluri care trec  contorsionat prin unele stadii şi altele care se destramăpe parcurs, incapabile sa accepte  cerinţele unui anume stadiu sau obosesc sămeargămai departe.

O asemenea abordarea a relaţiei de cuplu într-o perspectivăde evoluatie stadială,  deşi este doar o încercare deformalizare a dezvoltării unui cuplu de la “tinereţe pânăla  bătrâneţe”, totuşi reuşeşte săprindăesenţa dinamicii de cuplu.

1.  Stadiul de simbioză

Este stadiul de naştere a cuplului, în care pe primul plan este dragostea, emoţiile  generate de întâlnire si încercarea de permanentizare a ei. Scopul acestei faze este  ataşamentul, partenerii doresc să rămână aşa “până la moarte”. Există un grad  mare de pasiune şi partenerii se dăruiesc unul altuia, se contopesc într-o încercare  de a “fuziona”. Ei au acum o anumită miopie: asemănările sunt exagerate, iar  deosebirile sunt ignorate, nici unul din ei nu apare aici egoist sau insensibil.

Fiecare partener furnizează celuilalt ceea ce el/ea aştepată şi de aceea în această fază nu sunt aşteptări sau cerinte, ele sunt împlinite automat, pentru că sunt simple  si unice: dragoste, dăruire, uniune, contopire prin abandonarea în celălalt, în  încercarea  de a forma o unică fiinţa. Cât dureazăacest stadiu? Depinde de  conditia emoţională a partenerilor, pentru că dragostea “oboseşte”, este  consumatoare de energie psihică si fizică, unii ar spune ca dragostea dogoreşte,  altii că pârjoleşte. De felul în care se străbate această fază depinde sănătatea şi  longevitatea cuplului, pentru că acum apar primele riscuri: i) primul şi cel mai  important este cel al “contopirii”, cu negarea diferenţelor şi a cerinţelor  individuale, partenerii putând să ignore interese vitale si să sufere daune care nu  mai pot fi reparate, iar ulterior dragostea “până la moarte” se transformă în  dezgust si chiar ură; ii) al doilea este constituirea unui sistem numit :”ostil-dependent” în care un membru al cuplului este terifiat de posibilul sfârşit al relaţiei şi de aceea el devine mai solicita, în disperarea de a-l ţine pe celălalt mai strâns; pentru cănu obţine siguranţa de care ar avea nevoie, el/ea exprimă ostilitate şi mânie, iar cuplul străbate perioade de conflict, alternând cu pusee  hiperemoţionale şi se fixează într-un cerc vicios al cererii obsesive de dragoste,  alternând cu dovezi disperate ale acesteia.

2.  Stadiul de diferenţiere

Este momentul când cei doi incep săse „trezească” sau au obosit. Este momentul  când întăi unul, apoi celălalt este dat jos de pe piedestal. Fiecare apare acum mai  real, mai adevărat, este văzut obiectiv şi diferenţele intre cei doi încep să iasă la  iveală. De la dorinţa de fuzionare, contopire, acum fiecare începe să se simtă incomodat un pic, doreşte mai mult spaţiu pentru sine însusi şi mai mult timp în  folos personal. Acum fiecare începe să-şi arate personalitatea, să stabilească reguli  şi graniţe. Ei văd cu mai mare claritate felul cum celălalt este cu adevărat, cum  simte, cum reacţionează, cum gândeşte, sesizează diferenţele subtile dintre ei, şi  nu mai acceptă să fie doua fiinţe trase la indigo.

Si aici, ca în fiecare stadiu, pericolele pândesc la fiecare colţ: i) se poate ca  partenerul/partenerii sa fie deziluzionaţi de sfârsitul “visului”simbiotic sau de  concreteţea celuilalt, ii) se poate ca unul să aibăo viteză mai mare în procesul de  diferenţiere, în timp ce celălalt să fie înca “somnoros” sau iii) se poate ca repede  unul din ei să pună pe masă aspiraţii profesionale sau ambiţii sociale.

3.  Stadiul de autonomie

Acum partenerii sunt mai departe unul de celălalt ca niciodată, ei au interese şi  relaţii în care celălalt nu este parte. In mod evident fiecare este centrat pe propriile  interese şi atenţia lor este mai mult spre lume şi mai putin spre teritoriul intim.

Autonomia şi individualismul primează. Partenerii se redescoperă ca indivizi cu  personalităţi şi cerinţe specifice, uneori în conflict sau contradicţie cu cerinţele  cuplului. Dezvoltarea individuală apare mai importantă ca intimitatea sau grija  pentru menţinerea şi dezvoltarea relatiei. Distorsiunile care pot să apară în viaţa  cuplului în această faza sunt datorate: i) hiperinflaţiei stimei de sine a unuia din  parteneri, ii) egoismului şi mercantilismului; iii) competiţiei dintre parteneri  relativ la succes şi recunoastere socială.

4.  Stadiul de reapropiere

Odata ce partenerii, mai mult sau mai puţin, şi-au definit scopurile, mijloacele, şi-au descoperit identitatea şi competenţa, ei simt în mod natural nevoia unui spaţiu  privilegiat al siguranţei şi protecţiei, al ingrijirii şi repaosului şi partenerii incep să se caute din nou cu dorinţa de a recontrui intimitatea şi susţinerea emoţionala.

Acum devin din nou vulnerabili pentru ca sunt emoţionali. Simbioza nu mai este  cautată, pentru că au înţeles ca nu sunt identici, dar au nevoie de confort, liniste şi  tandreţe. Se negociaza spontan un nou echilibru între nevoia de independenţă şi  nevoia de intimitate. Acum exista o singura problemă, egala pentru fiecare din  parteneri: cât de sensibilă este graniţa dinte “eu” şi “noi” şi cum ea se stabileste şi  respectă.

5.  Stadiul de interdependenţa mutuală

Acest stadiu aduce cuplu la maturitate, pentru că acum se stabileste cu adevărat  echilibrul dintre nevoia de intimitate şi de a fi împreună a partenerilor, cu  cerinţele lumii externe şi statutul şi rolul social al fiecaruia. Acest echilibru se  obţine mai uşor sau mai greu, după incercări şi esecuri, după veniri şi plecări, în  funcţie de capacitatea intelectuală, caracterul şi valorile morale ale partenerilor.

Dacă ei ajung la acest stadiu, ei au ajuns de fapt în faza de constanţă, în care  rezilienţa culpului este cea mai mare şi cuplul reactionează în bloc şi cu eficienţă în fata adversitaţilor şi contrarietăţilor.

Oare dupa câţi ani şi cât zbucium un cuplu ajunge aici, dacă e sa ajungă? Este ca  viaţa unui cuplu de păsări călătoare, în funcţie de anotimp: primavara e  emoţională, când dragostea e pe primul loc; vara, cu puii şi cresterea lor; bucuria  toamnei, cu roadele ei; ca apoi, spre iarnă sa zboare împreuna, mai străns, mai  determinate ca niciodată sa supravieţuiască împreună...

Niciun comentariu: