sâmbătă, 23 februarie 2013

Stadiile dezvoltarii relatiei mama-copil


Margaret Mahler a fost unul dintre primii psihanaliști interesați de studiul psihozelor manifestate în copilăriei. În munca sa a spart multe dintre barierele ștințifice ale acelor timpuri, punând un accent considerabil asupra factorilor genetici și biologici care influențează tulburările copilăriei. În 1975 apare prima lucrare semnificativă a lui Mahler: The Psychological Birth of the Human Infant. Cartea descrie și explică dezvoltarea copilului ca un individ separat și independent de persoana de referință. Procesul de separare-individualizare era văzut în lumina teoriei libidoului și a psihologiei Ego-ului (Eului).

Teoria dezvoltată de Mahler are ca primă etapă de referință primele două luni din viața bebelușui. În această etapă bebelușul este dezinteresat de obiectele lumii exterioare și funcționează precum un autist, procesele psihologice constând în satisfacerea nevoilor fiziologice de bază. A doua etapă este descrisă metaforic ca una de simbioză în care bebeluşul și mama trăiesc o fuziune. Conștientizarea lumii externe asigura trecerea de la simbioză înspre  diferențiere, practică, reapropiere și într-un final permanența sau constanța obiectului.

I. Etapa autistică – sau prima etapă din relația mamă-copil. Este și una dintre cele mai combătute etape, deoarece Mahler nu a beneficiat de aparatura modernă din zilele noastre, observațiile le-a făcut utilizând ochiul liber și adesea i-au scăpat elemente de maximă finețe. În această etapă, Mahler vorbește despre faptul că bebelușul este practic autist, deoarece nu are abilități de relaționare și exprimare a contactului cu mama lui. Studiile recente au demonstrat faptul că încă din primele minute de viață, bebelușul, chiar și pentru câteva secunde, este capabil să relaționeze emoțional sau psihologic cu mama lui.
II. Etapa de simbioză – este etapa care definește al doilea stadiu al relației mamă –copil. În această etapă bebelușul reprezintă universul mamei și mama universul bebelușului. Este perioada în care cei doi formează o uniune, un întreg. Bebelușul trăiește grație faptului că nevoile lui de bază sunt satisfăcute: hrană, protecție, căldură. Dar legătura dintre cei doi implică și alianța afectivă, emoțională și psihologică. Această relație simbiotică este menită să modeleze atât personalitatea mamei cât și temperamentul copilului. Din această etapă cei doi vor ieșii schimbați. Iubirea, grija, siguranța sunt esențiale pentru sănătatea psihică și fizică a copilului.
III. Etapa de diferențiere – reprezintă debutul unui nou proces, cel de separare. Această etapă debutează în jurul etății de 7, 8, 9 luni – perioadele de timp sunt relative și ușor influențabile de o serie de factori. Specificul acestei etape este reprezentat de dezvoltarea conceptului de sine la copil, acesta este tot mai interesat de granițele dintre el și mamă, și se implică în comportamente de explorare.
IV. Etapa de practică – este marcată de abilitatea copilului de a merge, de posibilitățile oferite de această competență motrică și de dorința de a descoperii lumea. În această etapă, atât copilul cât și mama se confruntă cu sentimentul de pierdere – pierderea graduală a relației de simbioză. În timp ce mama este conștientă de trăirile emoționale și conținuturile sufletești – copilul pare a fi preocupat doar de propriile nevoi. Unele mame verbalizează faptul că – efectiv m-a uitat. Este etapa în care copilul nu are dezvoltat simțul pericolului. Desigur în această etapă pot să se re-activeze dificultățile care au existat în relația de simbioză dintre mamă și persoana ei de atașament.
V. Etapa de reapropiere – este definită de ambiguitatea copilului datorită apariției sentimentului de vină. Se simte vinovat atunci când se îndepărtează de mama lui, dar se simte neplăcut și atunci când este foarte aproape de persoana acesteia. Este perioada în care mamei îi este dificil să-i facă pe plac copilului. Atunci când se îndepărtează, copilul simte frica de a nu pierde iubirea maternă, iar când se reapropie se confruntă cu teama de a “realuneca” în etapa de simbioză și pierderea sinelui. Aceasta este etapa în care mamele cu un atașament de tip ambivalent sunt la risc de a exercita primele tentative de șantaj emoțional asupra copilului.
VI. Etapa de permanență a obiectului – reprezintă maturizarea relației mamă-copil și habituarea cu noul tipar de relaționare. Copilul devine conștient de faptul că este iubit de mama sa și atunci cânde aceasta este furioasă sau strigă la el, respectiv știe ca mama lui nu dispare nici dacă nu se află în câmpul percepției sale vizuale.

Margaret Mahler și alți reprezentanți ai teoriei relație-obiect (un curent dezvoltat din psihanaliza clasică) sunt de părere că acest proces relațional se repetă atât în interacțiunea părinte-copil cât și în interacțiunea cu alte persoane semnificative din viața noastră.

 

Niciun comentariu: