marți, 26 februarie 2013

Lumea lui “daca”

De ce “suferinzii” de anxietate creeaza astfel de sinestezii?
Terapeutul ericksonian David Higgins (in Yapo, ed. 1989, p.245-263) subliniaza faptul ca toti traim intr-o lume a lui “daca”.
Pentru a actiona, noi facem anumite presupuneri despre ceea ce se va intampla. Aceste presupuneri sunt de fapt “halucinatii” dar au potentialul de a genera speranta sau teama, fericire sau durere. Acesta este un proces activ, autohipnotic de actiune si este potential sanatos. In anticiparea provocarilor viitoare estimam semnificatia provocarii si puterea resurselor noastre de a raspunde acelei provocari (Beck si Emery, p.3-53). Frica este si o evaluare realista al nivelului serios al provocarii, mobilizand corpul pentru a face fata provocarii prin cresterea ritmului pulsului si al respiratiei, prin mobilizarea musculaturii etc.
Anxietatea severa este o tulburare a procesului “daca”. Persoana anxioasa (spre deosebire de persoana care simte o frica realista fata de o amenintare curenta) demonstreaza anumite “distorsiuni cognitive”(pentru a utiliza terminologia NLP – fac schimbari de strategie/submodalitati cheie). Acestea sunt:

1. Alegerea viitorului. Preocupandu-se de potentiale evenimente viitoare in asa masura incat prezentul si trecutul sunt excluse, persoana este incapabila sa acceseze amintiri resursa sau sa utilizeze eficient resursele pe care le are la indemana. Astfel, o persoana care a vorbit unei multimi de o mie de oameni in urma cu doar o saptamana se poate panica gandindu-se ca va face acelasi lucru maine.

2. Alegerea pericolului. Persoana acorda multa atentie riscurilor potentiale si prea putina atentie sigurantei potentiale. Face acest lucru utilizand “viziunea de tunel” precum si analoagele auditive si kinestezice ale acesteia. De exemplu, o persoana careia ii este teama sa vorbeasca in public poate observa singura persoana suparata care o priveste fix si poate totodata sa nu observe persoanele care o urmaresc cu interes si ii zambesc. O persoana care simte o strangere in piept poate acorda intreaga atentie respectivei senzatii fara sa simta si senzatia de confort din bratele ei.

3. Asocierea in reprezentarile interne despre pericol. Aceasta este submodalitatea cheie schimbata de tratamentul NLP al fobiei.

4. Amplificarea semnificatiei pericolului.
Persoana anxioasa amplifica submodalitati precum marimea pericolului, apropierea fata de obiectul/situatia de care-i este frica, astfel incat amenintarea pare mai mare decat resursele persoanei. Ea diminueaza submodalitatile privitoare la resursele proprii si amintirile despre succesele anterioare.
Persoana careia ii este frica sa vorbeasca in public poate vedea o incapere plina de ochi uriasi privind-o fix, asa incat ajunge sa simta ca intra sub podea. Poate face acest lucru in mod auditiv-digital vorbindu-si siesi cu vocea multimii intr-un mod respingator si umilitor.

5. Evaluarea nerealista ca rezultat al amplificarii semnificatiei pericolului(pct.4).
Decat sa aprecieze gradul de risc (de exemplu sa afirme cat de riscanta este situatia respectiva pe o scala de la 1 la 10), persoana anxioasa are tendinta de a actiona ca si cand orice pericol ar fi total. Persoanele cu fobie de zbor de exemplu pot estima intr-o situatie oarecare ca riscul de ranire este de 1 la un 1.000.000. In momentul cand avionul decoleaza, ele estimeaza ca riscul de ranire este de 50% iar cand se fac simtite usoare turbulente atmosferice, estimarea se ridica la 100% in favoarea unui accident. Aceste persoane iau in considerare o serie de convingeri in legatura cu ceea ce “trebuie sa se intample” in astfel de situatii (de exemplu: “trebuie sa ies de aici”, “trebuie sa-mi iau pastilele”). Un astfel de set de convingeri poate implica estimarea importantei a ceea ce altii cred despre ei si despre raspunsurile lor. Un gest stanjenitor facut in public poate fi estimat ca si cand ar avea consecinte fizice resimtite in fiecare zi a urmatorilor sase ani. Astfel, in starea de anxietate, persoana genereaza un intreg set specific de credinte la care raspund – in termeni NLP: incongruenta secventiala.

6. Nerecunoasterea in sine a cauzei
Fiecare persoana are propriile-i sinestezii.
Persoanele anxioase le experimenteaza mai frecvent si cu mai putina atentie constienta, acest fapt conducand la convingerea ca sentimentele/senzatiile tocmai se manifesta sau ca sunt cauzate de mediu si nicidecum nu ar fi un rezultat al atentiei pe care ele o acorda reprezentarii “pericolului”.

7. Activarea psihologica. Pentru a-si activa corpul, persoanele anxioase actioneaza in mai multe moduri. Ele sunt preocupate in mai mare masura de inspiratie decat de expiratie, se plimba si fac mai multa miscare alocand pentru somn un timp mai scurt decat alte persoane. Respira prin nara lor dominanta (Rossi, 1996, p.171-2). Ernest Rossi subliniaza ca acest lucru se intampla cu scopul mentinerii ciclului normal de odihna-activitate in faza de alerta a pentru perioade prelungite. Rossi sugereaza ca daca anxietatea se manifesta intr-un anumit moment al zilei, acest lucru indica un ciclu de odihna degradat care atinge nivelul critic la momentul respectiv.


Niciun comentariu: