sâmbătă, 23 februarie 2013

Antrenamentul asertiv

Asertivitatea este o caracteristica a unei persoane care isi exprima cu usurinta punctul de vedere si interesele, fara anxietate, si fara a le nega pe ale celorlati. Tehnicile de antrenament in sensul asertivitatii, isi propun sa ajute un subiect, care se plange de comunicare, sa-si exprime si sa-si sustina mai bine punctul sau de vedere.Se pune problema diminuarii anxietatii sale, fie invatandu-l sa-si invinga dificultatile pe care le imputa uneori timiditatii sale, fie dimpotriva sa-si modereze agresivitate si sa-si modifice comportamentul pentru a se integra mai bine in normele anturajului sau si sa obtina o buna cooperare cu acesta.

Tehnicile asertive fac in permanenta apel la factori cognitivi, sunt foarte frecvent utilizati in terapia comportamentala atunci cand anxietatea generata de situatii sociale ramane in registru nevrozelor.
Interventia cognitiv –comportamentala pentru imbunatatirea performantei individuale la un numar de 20 persoane non-asertive a cuprins urmatoarele etape:
Etapa 1. Relaxare. Se realizeaza exercitii de relaxare, care au ca obiectiv relaxarea intregului corp prin insusirea deprinderilor de relaxare dupa metodele Jacobson, controlul respiratiei si administrarea de sugestii si autosugestii. (sedintele 1 – 2 ).
Etapa 2. Restructurare cognitiva.Componenta cognitiva implica un anumit mod de gandire care, de regula il impiedica pe individ sa fie asertiv. Terapeutul il va ghida pe pacient sa reevalueze convingerile disfunctionale de baza si gandurile negative automate si inlocuirea acestora cu ganduri realiste, pozitive pentru o mai buna performanta la locul de munca (sedintele 3-6 ).
Etapa 3. Antrenamentul asertiv. Are drept scop optimizarea relatiilor interpersonale si imbunatatirea performantei individuale la persoanele prea pasive.Componenta comportamentala a asertivitatii include contactul vizual, mimica si pantomimica, postura, tonul si modulatiile vocii, continutul si momentul administrarii unui mesaj (optimizarea comunicarii). Persoanele non-asertive prezinta o imagine de sine scazuta. Antrenamentul asertiv conduce la imbunatatirea imaginii de sine (autostima). (sedintele 6-12).
La modul concret, in cadrul pregatirii psihologice a personalului din unitate s-a aplicat un model de antrenament asertiv in patru trepte stucturat astfel:
1. Formarea comportamentului asertiv non-verbal.
2. Recunoasterea propriilor drepturi si efectuarea unor exercitii de lupta
pentru obtinerea acestora.
3. Costientizarea propriilor sentimente, dorinte si trebuinte.
4. Exersarea raspunsurilor asertive
Etapa 4. Rezolvarea de probleme.Pacientii sunt invatati sa constientizeze si sa rezolve problemele care le produc tulburari emotionale sau comportamentale precum si capacitatea de a face fata situatiilor dificile de la locul de munca (sedintele 13-14 ).
Cuvinte cheie: psihoterapia asertiva, restructurare cognitiva, optimizarea comunicarii, autostima , rezolvarea de probleme.
Rolul terapiei cognitiv-comportamentala
,,Oamenii sunt perturbati nu de imprejurari, ci de modul in care le interpreteaza’’ putem considera aceasta maxima a lui Epictet cheie consilierii si terapiei cognitiv comportamentale.
Terapia cognitiv-comportamentala este o forma de psihoterapie larg raspandita care se centreaza pe schimbarea gandurilor disfunctionale, a emotiilor si comportamentelor.Aceasta forma de terapie sustine ca actiunile, comportamentele si emotiile oamenilor sunt determinate de modul lor de a gandi si de a interpreta evenimentele din jur.
Ceea ce provoaca tulburari in viata oamenilor nu sunt evenimentele in sine, ci modul de a judeca, evalua si interpreta aceste evenimente. De exemplu, pentru acelasi eveniment/stimul, oameni diferiti pot avea emotii diferite pentru ca au cognitii diferite (gandesc diferit) despre un eveniment: daca se aud pasi pe scari si prima persoana se gandeste ca este un hot traieste emotia de frica, in timp ce a doua persoana daca se gandeste ca este un vecin, nu simte frica, ci ramane relaxat.
Terapia cognitiv-comportamentala si-a dovedit eficienta de-a lungul timpului. in unele studii se considera ca este la fel de eficienta ca si tratamentul medicamentos in tratarea depresiei si anxietatii si chiar mai mult este mai buna in evitarea esecului terapeutic si in prevenirea recaderii la sfarsitul tratamentului. in mod obisnuit este tratamentul preferat pentru timiditate, migrene, atacuri de panica, fobii, stres post-traumatic, tulburari ale comportamentului alimentar. Poate fi eficienta si in combinatie cu tratament medicamentos.
Psihoterapia asertiva


Termenul de asertivitate a fost introdus in psihoterapia americana in jurul anilor `70 , de catre Wolpe si Lazaruc si reprezinta o atitudine si o modalitate de actiune in acele situatii in care trebuie sa ne exprimam sentimentele, sa ne revendicam drepturile si sa spunem ,,NU” atunci cand nu suntem dispusi sa facem un anumit lucru. Asertivitate se refera la acel comportament prin care subiectul isi sustine punctul de vedere personal, cu curaj si fermitate dar fara agresivitate.
Meggle (1990) considera ca acest tip de terapie se deosebeste de orientarile terapeutice umaniste doar prin faptul ca se utilizeaza evaluarile si autoevaluarile cuantificate ale comportamentului pacientului. Demersul terapeutic ar dura pana la 20 de sedinte si se adreseaza subiectilor care sufera de timiditate, somerilor in cautare de loc de munca, oamenilor de afaceri sau oamenilor politici dornici de afirmare.
Comportamentul asertiv are la baza convingerea persoanei ca are dreptul sa ceara ceea ce doreste, respectandu-si propriile drepturi, asa cum ea insasi face in cazul celor din jur; reprezinta calea de mijloc intre doua extreme: agresivitatea si supunerea; implica solicitarea propriilor drepturi sau refuzul unor sarcini intr-o maniera simpla, directa, deschisa, care urmareste sa nege, sa atace sau sa-i manipuleze pe ceilalti; presupune respect si consideratie fata de propria persoana si fata de cei din jur.
Comportamentul non-asertiv presupune desconsiderarea propriilor drepturi si supunerea exagerata fata de dorintele si nevoile celorlalti. Subiectul nu-si exprima sentimentele si dorintele culpabilizandu-se atunci cand incearca sa ceara ceva. Daca subiectul va transmite celorlalti nesiguranta sa in legatura cu dreptul de a cere ceva, acestia din urma vor avea tendinta sa-i desconsidere solicitarea.
Persoanele insuficient asertive nu se simt in largul lor in situatii sociale obijnuite, nu lupta pentru drepturile lor, nu pot spune,, NU” cand li se cere ceva si se simt prost, atunci cand trebuie sa faca observatie unui subaltern.
Tipuri de comportamente non-asertive
1.persoanele inclinate spre tulburari anxioase si fobii se comporta non-asertiv, formandu-si o imagine de sine de persoane amabile in orice situatie, gata sa le faca tuturor pe plac si se tem sa-si exprime in mod deschis solicitarile pentru a nu strica relatia cu partenerul de care se simte extrem de dependenti.(9 subiecti )
2.persoanele pasiv-agresive nu-si manifesta in mod deschis agresivitatea, opunand o rezistenta indirecta la solicitarile celorlalti. O persoana care are sentimente de ostilitate fata de sef intarzie de la serviciu sau uita sa-si indeplineasca anumite sarcini. Astfel de persoane obtin rar ceea ce vor, deoarece comportamentul lor este ineficient si genereaza ostilitate si resentimente.(7 subiecti )
3.persoanele manipulative care obtin ceea ce vor deoarece ii determina pe ceilalti sa simta vinovatie sau compasiune fata de ei, pozand in victime sau in martiri. Aceasta metoda functioneaza numai in situatiile in care persoana vizata nu realizeaza ce se petrece. (4 subiecti )
Model de antrenament asertiv in patru trepte:
1. Formarea comportamentului asertiv non-verbal.
Persoana asertiva trebuie sa priveasca interlocutorul drept in ochi atunci cand i se adreseaza si trebuie sa se plaseze drept in fata acestuia.
Adoptarea unei posturi care sa exprime deschiderea si tratarea cu calm a interlocutorul.
2.Recunoasterea propriilor drepturi si efectuarea unor exercitii de lupta pentru obtinerea acestora.Se prezijnta subiectului o lista cu drepturi pe care acesta le-a uitat din cauza educatiei sau a experientelor de viata traite ulterior.Se recomanda sa se citeasca lista respectiva de mai multe ori.
3.Costientizarea propriilor sentimente, dorinte si trebuinte.
Este dificil ca o persoana sa devina asertiva, daca nu-si da seama ce simte, ce doreste si ce nu doreste. Comportamentul asertiv presupune ca subiectul sa spuna deschis ce simte si ce nu doreste sa se schimbe.
4.Exersarea raspunsurilor asertive
Descrierea problemei –situatia care il supara pe subiect
Declansarea raspunsului asertiv-elaborarea raspunsului asertiv (evaluarea drepturilor personale, precizarea timpului cand va avea loc discutia, prezentarea problemei in termenii consecintei, acesteia).
Exprimarea sentimentelor
Exprimarea solicitarii
Prezentarea consecintelor cooperarii pacientului
Capacitatea de a spune ,,NU”. Comportamentul asertiv presupune capacitatea individului de a refuza o solicitare pe care nu doreste sa o indeplineasca deoarece contravine propriilor lui dorinte si nevoi.
Bourne (1995) ne sugereaza sa parcurgem urmatoarele etape:1.repetarea solicitarii, 2.prezentarea motivelor refuzului, 3.exprimarea refuzului,4.presupunerea unei alternative convenabile pentru ambele parti.

Restructurare cognitiva

Desi dezvoltarea comportamentului asertiv reprezinta obiectivul prioritar in vederea imbunatatirii performantelor individuale la persoanele non-asertive, restructurarea cognitiva va fi in atentia terapeutului, aceasta reprezentand o parte integranta a asertivitatii, pentru ca atat pasivitatea, cat si agresivitatea reprezinta rezultatul unui stil distorsionat de gandire, precum si moduri deficitare de comportament.Psihoterapia cognitiva porneste de la ideea ca gandurile negative distorsionate conduc la tulburari emotionale patologice cum ar depresia sau anxietatea.

Optimizarea comunicarii


Asertivitatea reprezinta abilitatea subiectului de a-si recunoaste drepturile si de a-si comunica trebuintele, sentimentele si opiniile fara a incalca drepturile celorlalti
Componenta comportamentala a asertivitatii include:
Contactul vizual. O persoana asertiva isi priveste interlocutorul in ochi. Lipsa contactului vizual poate transmite mesaje nedorite.
Tonul vocii. Mesajul isi va pierde din semnificatie daca va fi exprimat cu o voce soptita care va da impresia de nesiguranta sau prea tare, fapt ce ar putea activa comportament defensiv al interlocutorului si o comunicare ineficienta.
Postura. Subiectul trebuie sa stea drept, nici prea rigid nici prea relaxat pentru ca ar putea fi interpretata ca lipsa de respect.
Mimica. Pentru ca mesajul sa aiba caracter asertiv, mimica trebuie sa fie adecvata si congruenta cu continutul mesajului.
Momentul administrarii mesajului. Mesajul isi pierde din semnificatie daca este administrat intr-un moment nepotrivit.
Continutul .Trebuie sa fie precis, descriptiv si direct.
Antrenamentul asertiv are menirea de a-l invata pe subiect sa-si exprime deschis si adecvat gandurile si sentimentele. Se acorda o atentie deosebita dezvoltarii unor deprinderi si abilitati de relationare interpersonala.
Pacientii timizi sunt invatati sa adreseze altor persoane remarci directe si mai putin confortabile, fara ca in spatele lor sa se afle sentimente de ostilitate sau agresivitate.

Asertivitate- autostima –anxietate


Asertivitatea este o caracteristica a unei persoane care isi exprima cu usurinta punctul de vedere si interesele, fara anxietate, fara a le nega pe ale celorlalti. Tehnicile de antrenament in sensul asertivitatii, uneori numita destul de inpropriu afirmare de sine, isi propune sa ajute un subiect, care se plange de inhibitie pe planul social sau de difilcutati de comunicare, sa-si exprime si sa-si sustina mai bine punctul de vedere.
Autostima scazuta reprezinta poate cauza cea mai profunda care sta la baza tulburarilor anxioase. Subiectul anxios a crescut probabil intr-un context familial disfunctional, caracterizat prin diverse tipuri de deprivari, abuzuri, neglijari care au condus la un nivel scazut al autostimei. Drept rezultat, acesta va dezvolta la varsta adulta un profund sentiment de insecuritate, jena si neadecvare care se poate manifesta in plan comportamental sub forma unor atacuri de panica, teama de a se confrunta cu lumea exterioara (agorafobie), teama de a nu fi umilit (fobie sociala) sau anxietate generalizata.
Adesea, nivelul scazut al autostimei se coreleaza cu lipsa asertivitatii, cu vorbirea interioara, cu continutul perfectionist si cu dificultatea de-a exprima propriile sentimente.
Metode de ameliorare a sentimentului de autostima:
Realizarea unei imagini corporale bune
Atingerea unor obiective personale concrete
Contracararea vorbirii interioare cu continut demobilizator
Comunicarea cu ,,copilul interior“, instanta psihica creativa si spontana, dar care inglobeaza si sentimentele de insecuritate, rusine si durere ce s-au format in copilarie.
in stare de relaxare, pacientul va fi ghidat de catre terapeut sa actioneze ca un parinte puternic, suportiv si adecvat pentru copilul care se afla in interiorul fiintei sale.
Se recomanda persoanelor cu imagine de sine scazuta sa desfasoare activitati care sa le faca placere, sa amelioreze relatia cu propriul eu si sa contribuie la cresterea sentimentului valorii personale.
Rezolvarea de probleme


Psihoterapia cognitiv-comportamentala este o terapie de scurta durata, focalizata pe rezolvarea problemelor, cu rezultate evidente, centrate pe ameliorarea sau vindecarea unor simptome neuropsihice sau psihosomatice.
Psihoterapia cognitiv-comportamentala sustine faptul ca modurile in care se comporta oamenii sunt determinate atat de situatiile extreme, cat si de felul in care acestia interpreteaza respectivele situatii.
De obicei pacientii care solicita ajutorul persoanelor de specialitate (psiholog, consilier sau psihoterapeut) sunt luati in evidenta nu pentru problema in sine, ci pentru simptome, cum ar fi: depresia, anxietatea, insomnia, durerile de cap, pierderea apetitului, sau probleme in sfera comportamentala cum ar fi de pilda o tentativa de suicid.Simptomele respective sunt secundare situatiei stresante, remiterea ei depinzand de rezolvarea situatiei problematice.
Psihoterapiei cognitiv-comportamentala in rezolvarea de probleme este indicata persoanelor care se descurca bine in viata ,dar care dintr-un motiv sau altul situatia stresanta a depasit posibilitatile lor de adaptative actuale.

Niciun comentariu: